99 de ani de la semnarea actului Unirii Basarabiei cu România

Publicat de Mihaela Costache, 27 martie 2017, 10:30

Denumirea de Basarabia fusese dată de Imperiul Rus, pentru teritoriul voievodatului Moldovei, dintre Prut şi Nistru, anexat în urma Tratatului de la Bucureşti (1812).

Teritoriul a fost cedat la sfârșitul războiului ruso-turc, în pofida tratatului semnat între partea română şi cea turcă – prin care era garantată integritatea Moldovei. Planul iniţial viza alipirea Moldovei, Valahiei şi Basarabiei, „pe veci”, la Imperiul Rus, cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora şi averea lor. Tratatul semnat în 1812 avea 16 articole publice, dar şi alte două articole secrete. Conform unui recensământ comandat de autorităţile Imperiului Rus, Imperiul Otoman a cedat, la vremea respectivă, un teritoriu de 45.000 kmp, 482.000 de locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate. Au devenit teritoriu rusesc ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu şi Bugeacul, iar noua regiune ocupată a fost denumită oficial „Basarabia”.

În primii ani de ocupaţie, ţarul acordase o perioadă de graţie, timp în care locuitorii puteau decide de care parte a noii graniţe să rămână. În această perioadă, au fost vândute moşii, numeroşi români alegând să părăsească ţinutul. La început ţarul, Alexandru I a încercat să câştige simpatia locuitorilor din zonele ocupate, dar, în scurt timp, a preferat planul prin care Basarabia urma să fie reorganizată. Ţinutul a devenit gubernie (termen ce poate fi considerat similar cu cel de provincie), iar populaţia a fost supusă politicii de rusificare.

Noul teritoriu a fost împărţit în zece ţinuturi: Hotinul, Soroca, Bălţi, Orhei, Lăpuşna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia şi Cetatea Albă, iar capitala a fost stabilită la Chişinău.

Vechea Basarabie coincide cu Republica Moldova de astăzi doar până la Hotin, în timp ce partea de nord a Hotinului intră în componenţa Ucrainei.

În primii ani ai ocupaţiei, Basarabia a beneficiat de un regim autonom, cu administraţie bilingvă („moldovenească” şi rusă). A fost păstrată şi legislaţia locală, iar primul guvernator (gubernator) a fost Scarlat Sturdza. Abia din 1818 au apărut primele limitări, care s-au menţinut până în 1828. De la o zonă cu regim autonom, Basarabia era acum inclusă, la rândul ei, într-o gubernie (Novorosiisk). Funcţia de guvernator a fost desfiinţată, iar limba rusă devenea limbă oficială, unica admisă în administraţie şi justiţie. În şcoli şi biserici, limba română a continuat să fie utilizată până la începutul anilor ’70 ai secolului XIX, când folosirea ei a fost interzisă de autorităţi.

O perioadă înfloritoare pentru Imperiul Rus şi pentru Basarabia a fost cea cuprinsă între 1856 şi 1866. Reforma agrară, crearea administraţiei locale şi reforma justiţiei au avut rolul de a moderniza Imperiul. Ţăranii din Basarabia au devenit stăpâni pe lotul de pământ pe care îl puteau răscumpăra, plătind contravaloarea către stat. Perioada înfloritoare nu s-a prelungit pentru locuitorii din teritoriul anexat. Autorităţile ruse au început să încurajeze stabilirea în zonă a imigranţilor, iar, în urma politicii demografice, românii din Basarabia au ajuns să reprezinte un procent tot mai scăzut. Modificarea numărului de români avea ca principal scop eliminarea oricăror „vise separatiste”. Astfel, nu mai avea şanse să se formeze nicio mişcare naţională românească, existând (inclusiv) intenția modificării denumirii de Basarabia în Alexandrovskaia. Iniţativele celor care visau la o Românie Unită nu au fost însă stopate de planurile autorităţilor. În ciuda unei supravegheri stricte, moşierii şi intelectualii manifestau intenţia de a tipări ziare în limba română, abecedare sau broşuri. Tendinţele nu au făcut altceva decât să accelereze rusificarea, un proces care, la început, nu a alarmat românii din Basarabia. Rusificarea a luat amploare în cuprinsul bisericii, administraţiei, şcolilor şi armatei. Procesul a continuat până la Revoluţia din 1917, ocazie unică pentru Basarabia de a se desprinde definitiv de Rusia, după ce a fost smulsă din teritoriul Moldovei în 1812 şi anexată Imperiului. Deşi procesul de rusificare a fost extrem de dur în cei peste 100 de ani de dominaţie, Basarabia era formată, în continuare, în proporție de peste 60% din români, care au urmărit obţinerea autonomiei faţă de Rusia şi realipirea la patria-mamă.

Românii basarabeni s-au întrunit şi au votat o moţiune prin care solicitau autonomia administrativă, economică şi religioasă a Basarabiei, în vederea formării unei republici autonome în cadrul statului federativ rus.

S-au înfiinţat noi partide, dar cel care s-a impus a fost Partidul Naţional Moldovenesc. Înfiinţat în 1917, sub conducerea lui Vasile Stroescu, partidul coordona mişcarea pentru desprinderea Basarabiei de Rusia; partidul şi membrii săi solicitau autonomia completă, pe baza dreptului la autodeterminare, libertatea cultelor şi a învăţământului, restituirea pământurilor, eliberarea deţinuţilor politici. În august 1917, a fost înfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc (care va juca un rol important pentru ţărănimea din Basarabia). Împreună cu Partidul Naţional, Partidul Ţărănesc s-a impus în rândurile românilor de peste Prut. Liderii au participat la Congresul Popoarelor, desfăşurat la Kiev (în 1917), unde urma să se stabilească dreptul la autodeterminare pentru toate popoarele din Rusia. În paralel, la Chişinău s-a încercat organizarea unui congres moldovenesc, dar autorităţile ruse au refuzat să aprobe adunarea. În consecinţă, moldovenii au convocat Congresul Ostaşilor Moldoveni, la Chişinău, în noiembrie 1917. Congresul a naţionalizat armatele basarabene şi a convocat un Sfat al Ţării, „o adunare aleasă şi reprezentativă”, care l-a ales ca preşedinte, în unanimitate, pe Ion Inculeţ, iar Sfatul Ţării a preluat oficial conducerea Basarabiei.

În 1918, pe fondul presiunilor exercitate de Rusia, Ucraina, Puterile Centrale, dar şi în urma haosului generat de război, în ziua de 27 martie s-a deschis şedinţa Sfatului Ţării. La 24 ianuarie, Sfatul proclamase independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, iar, la scurt timp, au început să se manifeste intenţiile de unire cu România, exprimate prin „moţiuni” votate de diferite judeţe.

Unirea a fost hotărâtă de Sfatul Ţării la 27 martie 1918:

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.

Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!

Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ; Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa;

Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan”

Conferinţa de Pace de la Paris (1920) a recunoscut Unirea Basarabiei cu România. La 28 octombrie 1920, România a semnat tratatul de la Paris cu Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia – prin care era recunoscut actul din 1918.

Efectele unirii au fost anulate în anul 1940, atunci când, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, Rusia Sovietică a reanexat Basarabia, preluând, totodată, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa (care a făcut parte, încă de la înfiinţare, din Principatul Moldovei, aflându-se la câţiva kilometri nord de oraşul Dorohoi). După ce Basarabia era ocupată, în 1940, de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părţi: Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, formată din 30.000 km2 şi 4.100 km2 de teritoriu de pe malul stâng al Nistrului, sudul Basarabiei, de la Marea Neagră şi partea de nord, la care s-a adăugat a treia parte, formată din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Ocupaţia sovietică a presupus distrugerea sistemului economic şi al identităţii naţionale. Numeroşi români au fost deportaţi în Siberia; bărbaţi, femei şi copii erau trimişi în lagăre diferite.

După intrarea României în cel de-Al doilea Război Mondial, sub comanda lui Ion Antonescu, Basarabia a fost realipită la statul român pentru o perioadă de trei ani. În 1944, după trecerea României de partea Aliaţilor, armata sovietică reocupa, în întregime, Basarabia.

Abia după dezmembrarea Uniunii Sovietice, fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească şi-a declarat independenţa (în 27 august 1991), purtând denumirea de Republica Moldova, iar la 2 martie 1992 a fost recunoscută de Organizaţia Naţiunilor Unite…

Nicolae Tomescu, Redactor Șef – Radio Iasi

Grigore Leşe şi Artur Şahnazarian în concert la Sala Radio

Publicat de Andrei Cretoiu, 21 aprilie 2015, 09:05 / actualizat: 7 iunie 2015, 16:31

O întâlnire inedită şi specială între muzica tradiţională a două culturi – cea românească şi cea armeană, va avea loc la Sala Radio în concertul intitulat De la Ararat la Carpaţi şi susţinut de doi apreciaţi muzicieni: Grigore Leşe şi Artur Şahnazarian (Armenia). Evenimentul programat joi, 23 aprilie (19:00) este prezentat de Uniunea Armenilor din România şi Ambasada Republicii Armenia, în parteneriat cu Radio România, şi este dedicat marelui compozitor armean, muzician-folclorist si întemeietorul şcolii naţionale armene de compoziţie, Komitas (1869-1935). În 24 aprilie 1915, la începutul Genocidului armenilor, alături de alţi intelectuali armeni din Constantinopol, Komitas a fost arestat de Guvernul Junilor Turci şi deportat, fiind salvat cu greu de la moarte, prin intervenţia misiunilor diplomatice din Imperiul Otoman.

Invitaţi din România şi din Armenia îi vor acompania pe cei doi mari muzicieni şi vor interpreta piese specifice celor două culturi, cea română şi cea armeană, la instrumente tradiţionale şi din voce: Taraful din Băbiciu – Răzvan Roşu (tulnic), Nicolae Juravle (fluier păcurăresc), Petre şi Petrică Zele (ceteră, braci şi ţâpurituri) şi Emmanuel Hovhannisian (duduk, zurna), Avag Margarian (blul, zurna, shvi), Hasmik Baghdasarian (solistă), Tigran Hovhannisian (tmbuk), Arkadi Kocharian (duduk 2).

Un repertoriu bogat vă va purta prin tradiţiile şi obiceiurile celor două culturi: veţi asculta muzică tradiţională armenească – dansuri rituale, cântece de dragoste, obiceiuri de nuntă, cântece de dans, cântece de glumă, de sărbătoare şi pelerinaj etc., dar şi muzică bisericească armeană. În acest frumos dialog intercultural, Grigore Leşe alături de invitaţii săi va „răspunde” cu hori de dor şi dragoste, cântece religioase, momente de improvizaţie.

„Voi aduce o frântură de Românie, de la muzici străvechi din Oaş, în structuri arhetipale, până la muzica de taraf din Oltenia, cu influenţe urbane. Nu vor lipsi zâcălile din fluiere păcurăreşti şi tulnic, din Apuseni, Lăpuş şi nordul Bucovinei, hori în glasuri guturale şi adâncate, ţâpurituri şi semnale uitate de lume”, declară Grigore Leşe despre evenimentul de la Sala Radio.

De la concerte one-man-show, unde interpretează vocal şi instrumental muzică străveche, la spectacole complexe în care foloseşte grupuri vocale, trupe de teatru sau dans contemporan, Grigore Leşe propune o altă abordare a folclorului, prin întoarcerea la arhetip. Datorită vocii sale singulare, cu un timbru tulburător şi unic, a fost invitat să susţină concerte la cele mai importante manifestări culturale de gen, precum Festivalul Vocile Lumii – Bloomington; Smithsonian Folklive Festival – Washington, Festivalul Montmartre – Paris, Fest Der Kontinente – Berlin, Zilele Culturii Române – Madrid; Olimpiada Culturală de la Atena, Festivalul Ţărilor Europei de Est – Montreal, Francophonie Métissée – Paris, Cultrascapes – Basel, Festivalul Miguel Bernal Himenez – Morelia, Mexic, Zilele Culturale ale Băncii Centrale Europene – Frankfurt, Balkan Trafic Festival – Bruxelles, Expoziţiile Mondiale de la Aichi – Japonia, Shanghai – China şi Yeosu – Coreea de Sud. A concertat în catedrale şi prestigioase săli de concert din Suedia, Elveţia, Belgia, Austria, Germania, Spania, Ungaria, Italia, Cipru, Olanda, Franţa, Rusia, Japonia, China, Statele Unite ale Americii. În Rusia a primit premiul Cavalerul de Argint pentru interpretarea din piesa Meşterul Manole, la Festivalul Internaţional de Teatru Cavalerul de Aur, desfăşurat la Teatrul Taganka din Moscova în 2011.

Profesor de etnomuzicologie al Universităţii Bucureşti, realizator de film documentar etno-antropologic pentru Televiziunea Română, Grigore Leşe este primul muzician din România care a adus alături de el în scenă artişti tradiţionali din toată lumea, căutând filonul comun al muzicilor străvechi. Muzica sa se regăseşte pe coloana sonoră a mai multor filme de artă şi documentare (The Pharaon, Gunpowder, Treason and Plot, producţie BBC, documentarul Wild Carpathia, produs de Travel Channel).

Artur Şahnazarian a absolvit Facultatea de Compoziţie, Dirijat şi Muzicologie a Conservatorului de Stat din Erevan. A cules un număr mare de materiale de folclor, fiind un activ ambasador al muzicii şi culturii armene, şi este apreciat ca unul dintre cei mai buni cunoscători ai vieţii şi activităţii lui Komitas. Cu sprijinul Cultural Renaissance şi prin contribuţia mai multor artişti, a înregistrat partituri de valoare ale muzicii monodice populare şi bisericeşti din Armenia (350 de cântece populare, 80 de melodii instrumentale, 80 de cântece bisericeşti) şi a susţinut concerte-prelegeri în România, Ungaria, SUA, Franţa, Germania, Danemarca şi Norvegia.

Printre compoziţiile sale muzicale se regăsesc aranjamente muzicale pentru voce, poemul muzical pentru voce Zanghi, compoziţii pentru pian şi voce, cantata pe motive medievale armeneşti, ritualul precreştin Navasard pentru orchestră şi voce, lucrări pentru pian, muzică corală pe motivele poemul lui Grigor Narekatsi, opera-balet David din Sasun, diverse compoziţii pentru cor ş.a.

Membru în comitetul director al Uniunii Compozitorilor din Armenia, artistul a fost de asemenea preşedinte al juriului pentru numeroase festivaluri şi concursuri şi a organizat diferite concerte şi spectacole muzicale.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc

Parlamentul European comemorează 100 de ani de la genocidul armean

Publicat de Andrei Cretoiu, 17 aprilie 2015, 08:55

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care ”încurajează” Turcia să recunoască ”genocidul” armean. Cu trei zile înainte, Papa Francisc a folosit acest cuvânt pentru a evoca masacrul contra armenilor comis de Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial. Pe de altă parte, Comisia Europeană evită să folosească temenul de ”genocid”, deoarece acesta nu este utilizat de toate statele membre ale UE.

În contextul comemorării a 100 de ani de la genocidul armenilor din Turcia, Comisia Europeană a avut 4 puncte de pe agenda de lucru a zilei de miercuri, 15 apr., dedicate solicitării Parlamentului European pentru ca Turcia să recunoască genocidul armenilor. Această cerere vine însă în conjunctura în care şi unele dintre ţările membre ale Uniunii Europene ar trebui să ajungă să considere tragedia de acum 100 de ani a armenilor din Turcia a fi genocig. PE încurajează Turcia să ”folosească comemorarea centenarului genocidului armean ca o importantă ocazie” de a-şi deschide arhivele, de a se împăca cu trecutul său, de a recunoaşte genocidul şi astfel de a deschide calea pentru o ‘reconciliere reală între popoarele turc şi armean”. Este, de asemenea, important pentru Comisa Europeană ca rapoartele anuale privind Turcia, ţară cadidată pentru intergrarea în Uniunea Europeană, să reflecte o tendinţă spre reconciliere cu Armenia.

Zanda Kalniņa-Lukaševica, secretar de stat în Ministerul de Externe al Letoniei, ţară ce deţine preşedinţia prin rotaţie Uniunii Europene, a declarat:

Pe 24 apr vom comemora trecerea a 100 de ani de la acea perioadă neagră din istoria umanităţii. Mulţi armeni au căzut victime ale atrocităţilor comise în timpul Imperiului Otomon. Regretăm suferinţele îndurate de femei, bărbaţi şi copii precum şi pierderea vieţilor omeneşti. Consiliul a primit rezoluţia Parlamentului European care, printre alte teme, a chemat toate ţările membre să recunoască acele atrocităţi ca genocid şi încurajează instituţii şi state membre să contribuie la această recunoaştere.

Evenimentele de acum 100 continuă să aibă efect şi în prezent în relaţiile turco-armene, în comunităţile armene din Uniunea Europeană şi menţin, încă, opinii divergente în cadrul Uniunii în privinţa acestei tragedii a spus Kristalina Georgieva, vicepreşedinte al Comisiei Europene, care a adăugat:

Indiferent de cuvintele pe care le folosim pentru a descrie acele evenimente înspăimîntătoare nu se poate nega realitatea istorică. Ea reprezintă atrocităţi cumplite suferite de poporul armean care nu trebuie uitate niciodată. Parlamentul European poate conta pe colaborarea Comisiei Europene pentru a extrage învăţăturile potrivite din această lecţie a istoriei pentru a nu mai repeta greşeli din trecut în viitor. Am construit o Europă ce este cămin pentru toţi europenii, o casă primitoare.

Comisia Europeană încurajează ambele părţi să deschidă calea pentru o reconciliere completă. Reconcilierea este una din valorile pe care s-a construit Uniunea Europeană. Comisia Europeană doreşte ca relaţiile dintre Turcia să Armenia să se normalizeze cît mai curînd posibil.