„În inima nopţii” cu Regele Lear, la Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 30 iulie 2017, 13:19

În această stagiune, Teatrul Cetății din Jula ține pentru a XIII-a oară Festivalul Shakespeare. Acest șir de spectacole din creațiile marelui scriitor englez a stârnit de la bun început multe discuții, dar odată cu trecerea anilor, publicul s-a obișnuit cu aceste spectacole. Ne-am întreba, de ce? Nu e suficient cap de afiș numele lui William Shakespeare? Ei, nu neapărat.

Fiindcă genericul de festival internațional cuprinde cele mai neobișnuite înscenări, interpretări, concepții regizorale, decoruri și costume. Deseori sunt puse în scenă spectacole de avangardă interpretate în fel și chip, în toate limbile. Un lucru e cert: majoritatea lor sunt realizări ieșite din comun, spectacole tari, interpretări magistrale, în concepții inedite, copleșitoare. Spectatorii puteau vedea de-a rândul anilor actori interptetând Hamlet sau Regele Lear în multe limbi, în interpretarea unor trupe teatrale de pe toate continentele, spectacole puse în scenă de regizori renumiți din toată lumea. De neuitat în acest șir nemaipomenit Regele Lear cu Mariana Mihuț în rolul titular și toate celelalte personaje interpretate tot numai de actrițele Naționalului din București. Memorabilă a rămas și înscenarea lui Silviu Purcărete cu Comedia erorilor.

Acum mă opresc asupra stagiunii actuale. Ea s-a deschis la nivelul așteptărilor cu Visul unei nopți de vară, în interpretarea unor minunați dansatori maghiari. Apoi am aplaudat unei trupe din Izrael, care a prelucrat conflictul personajelor din Regele Lear cu actori și marionete.

Iar miercuri, pe 12 iulie, publicul putea aplauda unui spectacol cu Regele Lear, tot ieșit din comun, în interpretarea extraordinară a trupei orădene de la Teatrul Regina Maria, sub îndrumarea lui Gavriil Pinte. Atât prelucrarea, cât și locul a fost inedit: nu a fost rostit mot-a-mot textul tragediei, ci spectatorul a primit mai degrabă un persiflaj. Chiar titlul ne-a avertizat de la bun început că vom vedea secvențe În inima nopții.

Spațiul de joc a fost o cale ferată, cu șine și traverse instalate într-o curte spațioasă, iar toată acțiunea s-a desfășurat pe această cale, fiind trase sau împinse în fel și chip niște platforme, vagonete, drezine. În această dinamică, actorii au realizat adevărate performanțe fizice, chiar acrobație. Textul redus la esențial a fost îmbelșugat cu elemente acustice sugestive: de la crâmpeie de muzică barocă la lovituri de ciocan și sunet de talăngi. lar scurgerea apei – scurgerea timpului – prin sita unor lighene, la sâsâitul interpreților. Jocul actorilor s-a desfășurat pe mai multe planuri, la coarde stridente, exagerate, așa cum a fost întregul spectacol. Dar în acest fel, spectatorul a trăit din plin ororile timpului, atmosfera amenințătoare a epocii. Iar ca într-un basm contemporan, s-a proiectat și viitorul, la fel de sumbru și crud. Ultimele momente au stârnit viziuni apocaliptice ale unui viitor destrămat, dezumanizat, ucigaș. Montajul magistral după Regele Lear de Shakespeare ne-a oferit un coșmar În inima nopții, stârnindu-ne, delectându-ne, trezindu-ne…

Într-o viziune sumbră, spectacolul ne-a sugerat ce îl așteaptă pe cel care se lasă ademenit de vorbe dulci, care-l izgonește pe cei care-l iubesc cu adevărat și care-i abandonează pe cei devotați.

În inima nopții – nici o rază senină, nici un gest de optimism. Doar Tom Nebunul – copiii și nebunii spun adevărul – ne-a călăuzit spre un răsărit incert.

Dacă e să măsurăm scara valorilor în jocul actorilor, cele două surori mai mari au excelat jucând pe toate registrele oferite de arta dramatică, într-o manieră caricaturistică stridentă, de-a dreptul dureroasă. Tom Nebunul a rostit adevărurile general valabile cu dicțiune manierată, cu înclinații spre tragicul grotesc. Toți actorii distribuiți în spectacol au realizat împreună un joc comun, exprimat cu putere nu numai prin cuvinte, ci mai ales prin gesturi și mișcări bine gândite, cu încărcătură simbolică. Chiar dacă nu toate ideile regizorale au fost deplin motivate sau neapărat necesare… Momente gratuite?…

A consemnat: Edda Illyés, colaborator Foaia românească

Foto: Gyulai Hírlap/Rusznyák Csaba şi Veronica Garami