10 iunie – Înălţarea Domnului!

Publicat de Andra Radu, 10 iunie 2021, 09:03

Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor) este sărbătorită în acest an la 10 iunie, la 40 de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paşti).

Sărbătoarea de astăzi aduce aminte de cea de-a doua venire a Lui Hristos. Prin prezenţa celor doi îngeri pe Muntele Elelonului menţionaţi de textul apostolic şi prin cuvintele lor este anunţată a doua venire a Mântuitorului.

Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte la Înălţarea Domnului şi ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.

Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Decizia a fost consfinţită ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1999 şi 2001.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Pomenirea eroilor români se face de altfel în tot cursul anului, la fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în bisericile ortodoxe. Sunt pomeniţi „eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român”.

Săptămâna lui Ispas

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 25 mai 2020, 09:38 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:04

Ispas nu se uită. El este cel ce se crede că a asistat la Înălţarea Domnului la cer şi la ridicarea sufletelor la cer. De la Paşti până în ajun de Ispas oamenii se salută: Hristos a înviat! Adevărat a-nviat! În ziua de Ispas îşi spun însă: Hristos s-a înălţat! Adevărat s-a-nălţat! De Ispas se roşesc ouă, ultima dată din an când se roşesc. În ziua de Ispas (la 40 de zile de la Paşte), oamenii trebuie să fie veseli, că şi Ispas a fost un om vesel.

(varianta radiofonică a rubricii)

Se fac pomeni şi se dau în numele celor ce sau înălţat la cer. Pomana e alcătuită din pâine caldă, azimă, ceapă verde şi rachiu, iar ciobanilor în mod deosebit li se dă pomană caş şi chiar carne de miel.

Pomana este alcătuită din alimente ca pentru un drumeţ, să aibă de drum se spune.

Tot de Ispas se merge în frăsinet pentru a afla sănătatea bolnavilor. Este un ritual care se aseamănă mult cu pusul mesei de ursitori.

Miercurea din preziua Ispasului este Miercurea Bălţatelor, e bălţată pentru că se ţine sărbătoarea doar o jumătate de zi. Jumătate posteşti, jumătate munceşti. De-aceea i se spune Bălţată. Sunt şi Moşii de Ispas, când se dau pomenile pe nume. Sâmbătă, după Ispas este Nedeea de Ispas, rea de viscole. Trebuie sărbătorită cu bucurie.

De Ispas mai este o sărbătoare: Paştele cailor. Este singura zi în an când, spune legenda, caii reuşesc să se sature. Ca orice fapt, de se-ntâmplă doar o dată în an, este ca şi când nu s-a-ntâmplat. De aceea se şi spune: La Paştele cailor, adică niciodată.

În săptămâna Ispasului se culeg plante de leac, se bat vacile cu leuştean. În noaptea de Ispas se culeg flori de alun. Ele înfloresc şi se scutură în această noapte. Şi tot în noaptea de Ispas înfloreşte feriga. Plantele se culeg şi se sfinţesc. „Nici nu ştii, când o floare sfinţită îţi face soarta-noroc”.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în cadrul structurii centrale a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Monica Vlădaia

Paştele cailor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 16 mai 2018, 11:31

În a şasea joi după Paşti, când e şi sărbătoarea Înălţării Domnului la cer, în calendarul popular este consemnată sărbătoarea cabalină cu dată mobilă Paştele cailor sau Joia Iepelor.

(varianta audio a rubricii)

Pentru un ceas şi doar o dată în an caii se satură de păscut iarbă. Legendele amintesc de momentul în care caii au fost blestemaţi să se bucure de saţietate doar o dată-n an:

„Preacurata Fecioară Maria, după ce l-a născut pe fiul său, Domnul nostru Iisus Hristos, neavând alt loc unde-l pune, l-a înfăşat şi l-a culcat în ieslea lui Crăciun, unde erau legaţi boii şi caii acestuia. Boii mâncară cât mâncară şi apoi săturându-se se culcară şi prinseră a rumega. Caii însă, obraznici, nu numai că mâncară tot fânul, cât era în iesle, ci ei ‚mâncară până chiar şi cel de pe pruncul Iisus Hristos, pe care-l pusese Maica sa acolo anume ca să nu-L afle Irod şi să-L taie”. (legendă din Banat)[1].

Maica s-a supărat şi i-a blestemat:

Fire-aţi cai voi blestemaţi

                                    Să n-aveţi nicicând saţ

                                    Până-n ziua de Nălţare

                                    Dar şi-atunci ne-ndestulare.

sau:

Fire-aţi cai voi osândiţi

                                    Şi de mine-afurisiţi,

                                    De mine, de Dumnezeu,

                        Mai tare de fiul meu,

                        Fiindcă nu m-ascultaţi,

                        Voi să nu mai aveţi saţ,

                        Numa-n ziua de Ispas

Şi şi-atunci vreme de-un ceas.

Când se satură, caii dau din cap. De aceea se spune că nu prea ştii când e Paştele lor, e atunci când se satură. În ziua de Ispas, de Paştele cailor pe vremuri era ziua soroacelor, când se încheiau, se definitivau înţelegerile, afacerile de mai apoi. Şi cum românul nu-şi prea ţine cuvântul, nu respectă învoiala, expresia La paştele cailor se foloseşte cu sens peiorativ, adică niciodată.

Cum întotdeauna există o speranţă pentru îndreptarea răului, Joia Iepelor poate însemna şi data la care se lichidau înţelegerile ce ar fi trebuit împlinite la Sfântul Gheorghe: plata datoriilor, chiria caselor. „Nu-ţi plătesc acu’ (de Sîngiorz), ci la Paştele cailor (adică de Ispas)”. Dar Sf. Gheorghe e o sărbătoare cu dată fixă, 23 aprilie, Paştele cailor e o sărbătoare cu dată mobilă, a şasea joi după Paşti.

Iată şi socoteala

               De unde nu se face procopseala!

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1]Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, Editura Grai şi Suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 2001, vol. III, p. 241.

Astăzi se sărbătorește Înălțarea Domnului

Publicat de Mihaela Costache, 25 mai 2017, 09:34

În această zi, Mântuitorul Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor.

La această minune au mai luat parte şi apostolii şi cei doi îngeri.

Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a două venire a lui Hristos, şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor.

De la Paște până la Înălțare, oamenii se salută cu „Hristos a înviat!” și își răspund cu „Adevarat a înviat!”.

De la ÎNĂLȚAREA DOMNULUI până la RUSALII, se salută cu „Hristos s-a înălțat!” și se răspunde cu „Adevarat ca s-a înălțat!”.

Tot astăzi, românii celebrează şi Ziua Eroilor, în memoria celor care au pierit în războaie.

Este o zi în care în biserici şi în jurul monumentelor au loc slujbe de pomenire şi ceremonii militare dedicate eroilor neamului.

La ora 12:00, clopotele tutoror bisericilor ortodoxe din ţară vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de cei care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Săptămâna aceasta sărbătorim Paștele Cailor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 iunie 2016, 11:00 / actualizat: 24 iunie 2016, 7:26

Începe săptămâna lui Ispas. Ispas nu se uită. El este cel ce se crede că a asistat la Înălţarea Domnului la cer. De la Paşti până în ajun de Ispas oamenii se salută: Hristos a înviat! Adevărat a-nviat! În ziua de Ispas îşi spun însă: Hristos s-a înălţat! Adevărat s-a-nălţat! În ziua de Ispas oamenii trebuie să fie veseli, pentru că şi Ispas a fost un om vesel.

A şasea joi după Paşti, când e Înălţării Domnului la cer, în calendarul popular este consemnată sărbătoarea numită Paştele cailor sau Joia Iepelor. Pentru un ceas şi doar o dată în an caii se satură de păscut iarbă.

Când se satură, caii dau din cap. De aceea se spune că nu prea ştii când e Paştele lor, e atunci când se satură. În ziua de Ispas, de Paştele cailor, pe vremuri era ziua soroacelor, când se încheiau înţelegerile, afacerile de mai apoi. Şi cum românul nu-şi prea ţine cuvântul, nu respectă învoiala, expresia ”La paştele cailor” se foloseşte cu sens de ”niciodată”.

Cum întotdeauna există o speranţă pentru îndreptarea răului, Joia Iepelor poate însemna şi data la care se lichidau înţelegerile ce ar fi trebuit împlinite la Sfântul Gheorghe: plata datoriilor, chiria caselor. „Nu-ţi plătesc acu’ (de Sîngiorz), ci la Paştele cailor (adică de Ispas)”. Dar Sf. Gheorghe e o sărbătoare cu dată fixă, 23 aprilie, Paştele cailor e o sărbătoare cu dată mobilă, a şasea joi după Paşti. Iată şi socoteala /De unde nu se face procopseala!

De Ispas pe vremuri, în Oltenia, se mergea în Frăsinet. Bolnavii erau pregătiţi din ajunul Ispasului, îmbăiaţi şi îmbrăcaţi în haine noi. Acolo se alegea locul pentru punerea mesei ursitorilor. Se crede că ele, cele trei, s-au supărat pe om, care de supărarea lor s-a-mbolnăvit. Acum, de Ispas, era momentul  împăcării cu ele, cu ursitorile. Se aşeza masa cu o turtă mare de pâine, vase noi, pahare noi, cu vin, rachiu, apă, lumânări şi tămâie. Faţă de ofrandele puse pe masa de ursitori a copilului abia născut, se constată existenţa lumânărilor şi a tămâiei ce amintesc de starea de boală, cumpănă  între viaţă şi moarte. Vrăjitoarea (căci, în lipsa moaşei, vrăjitoarea e necesară pentru a chema ursitorile), îngenunchia lângă bolnav şi spunea un descântec, având o mână pe fruntea bolnavului şi o alta pe prăseaua cuţitului înfipt la rădăcina frăsinelului.

Urma veghea de noapte, timp magic în care floarea frăsinelului avea menirea de a indica viitorul bolnavului, însănătoşirea sau plecarea în Lumea fără Dor.

Ispasul, Înălțarea, este  zi de bucurie, iar ziua de sâmbătă, cunoscută și ca Nedeea de Ispas, încheie săptămâna cu joc și voie bună. Pe vremuri se adunau neamurile și petreceau cu mâncare și băutură pe săturate. Pe vremuri!

Text și lectură de Gabriela Rusu-Păsărin