Sală de nunţi făcută scrum
Publicat de Mihaela Costache, 24 august 2015, 16:30
În cursul nopţii trecute a avut loc un incendiu de amploare în localitatea Feldr din judeţul Bistriţa Năsăud, la un imobil cu regim de înălţime P + mansardă, în care se organizau nunţi.
Primele echipaje de pompieri sosite la faţa locului au constatat că incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafaţă întinsă. Pentru stingerea incendiului au fost alocate progresiv patru echipaje de stingere din cadrul ISU ”Bistriţa”, trei de la Secţia de Pompieri Năsăud şi unul de la Garda de Intervenţie Sîngeorz – Băi, un echipaj de prim ajutor SMURD şi pompierii voluntari din cadrul S.V.S.U. Feldru şi Ilva Mică, cu câte o autospecială de intervenţie.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, deşi informaţiile preliminare arătau că incendiul ar fi izbucnit într-o zonă în care se aflau camere destinate personalului.
Intervenţia a fost îngreunată de existenţa în zona focarelor a şase butelii ce puteau exploda în orice moment, dintre care cinci au fost scoase din interior de către pompierii militari. În ceea ce priveşte sursele de apă, acestea erau insuficiente în apropierea incendiului, autospecialele de intervenţie fiind alimentate de la alte surse din Feldru sau chiar din localitatea învecinată, Nepos.
După finalizarea intervenţiei, în jurul orei 07.00, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit la motorul din camera frigorifică.
Suprafaţa totală afectată de incendiu a fost de aproximativ 1.400 mp, sala destinată organizării nunţilor şi un alt imobil alipit acesteia.