Oul de Lumină – Motive ancestrale și simboluri sacre în tradiția încondeierii ouălor
Publicat de Camelia Teodosiu, 13 aprilie 2023, 11:11 / actualizat: 14 aprilie 2023, 10:55
În preajma sărbătorilor pascale, majoritatea creștinilor marchează această perioadă atât printr-o implicare personală aparte, cât și prin înțelegerea aproapelui ca parte a Întregului.
Pe lângă slujbele religioase, participarea la acțiuni colective cu tematică pascală se înfăptuiește cu bucurie și credință, în dorința unei permanente reînnoiri spirituale.
La aceste evenimente, fie că sunt ateliere, seminarii, târguri și expoziții, participanții își manifestă dorința de a afla cât mai multe despre diferite simboluri și obiceiuri ale Paștelui.
În cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova – secția Muzeul „Crama 1777” – Valea Călugărească, puteți admira lucrările realizate de 75 de elevi ai Colegiului de Artă ”Carmen Sylva” din Ploiești. Expoziția temporară „Motive ancestrale și simboluri sacre în tradiția încondeierii ouălor” este rezultatul unui proiect expozițional dedicat încondeierii ouălor de Paști.
Tradiția de a încondeia ouă se păstrează și în zilele noastre, iar armonia culorilor, delicatețea motivelor și a mesajelor simbol din decor, transmise din generație în generație, au transformat acest meșteșug în artă
Invitata emisiunii – Emilia Savelovici, muzeograf la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova – secția Muzeul „Crama 1777” – Valea Călugărească, specializată în etnografie și iconografie, ne va vorbi despre ce simbolizează oul de Paște, încondeiatul acestuia, semnificația culorilor și bucuria Învierii.
De asemenea, Emilia Savelovici ne povestește care este semnificația încondeierii ouălor numite popular și ouă muncite, ne dezvăluie câteva din tradițiile populare în care oul roșu este personajul principal, iar în final aflăm înțelesul acestui timp al renașterii.
Realizator: Camelia Teodosiu
Foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova