Ascultă Radio România Regional Live

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră

Grup de migranţi, prinşi într-un tren în gara Timişoara

Grup de migranţi, prinşi într-un tren în gara Timişoara

Publicat de adinaiftime, 11 septembrie 2017, 08:00

Aproximativ 30 de migranţi, prinşi la Timişoara într-un tren care venea din Bucureşti şi mergea spre Budapesta.

Un grup format din peste 30 de migranţi din Siria şi Irak, printre care şi copii, a fost dat jos în Gara Timişoara Nord, duminică dimineaţă, din trenul care circula pe ruta Bucureşti- Budapesta, ei fiind preluaţi de Poliţia Transporturi Feroviare pentru a fi verificaţi. În ultima perioadă, tot mai multe grupuri de migranţi sunt depistate la Timişoara, în zona centrală a oraşului, obişnuind să doarmă în Parcul Botanic.

Potrivit poliţiştilor, aproximativ 30 de persoane cu vârste cuprinse între 3 şi 60 de ani, din Siria şi Irak, care călătoreau în trenul Bucureşti – Budapesta au fost date jos în Gara Timişoara Nord, după ce mai mulţi pasageri din tren au anunţat Poliţia despre prezenţa acestora.

Odată ajunşi la Timişoara, unii dintre migranţi au spus că au venit în vizită la rude, iar alţii au încercat să se ascundă, însă cu toţii au fost preluaţi de Poliţia Transporturi Feroviare pentru a fi verificaţi.

Poliţiştii mai spun că şi în cursul zilei de sâmbătă un grup format din 27 de migranţi au fost depistaţi în Timişoara, după ce au reuşit să treacă ilegal graniţa din Serbia. O parte dintre aceştia s-au prezentat la Poliţie, unde au cerut azil în România.

In ultima perioadă, tot mai multe grupuri de migranţi sunt depistate la Timişoara, în zona centrală a oraşului – atât în Piaţa Victoriei, cât mai ales în Parcul Botanic.

Migranţii obişnuiesc să doarmă în Parcul Botanic, iar de fiecare dată sunt ridicaţi de Poliţia Locală, care apoi îi predă Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, pentru a fi verificaţi şi duşi apoi în Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din municipiu.

În această perioadă, un elicopter al Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne survolează şi monitorizează zona de competenţă a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, alături de poliţişti de frontieră.

“Această acţiune reprezintă una dintre măsurile dispuse la nivelul Politiei de Frontieră Române pentru intensificarea supravegherii frontierei prin dispozitive eficiente care să acopere zonele de responsabilitate, în special zonele de risc identificate la nivelul sectoarelor poliţiei de frontieră”, a precizat Poliţia de Frontieră.

Poliţia de Frontieră Română a anunţat în această săptămână mai multe măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, pentru împiedicarea migraţiei ilegale, între care folosirea la capacitate maximă a aparaturii de observare pe timp de zi şi de noapte, suplimentarea mijloacelor tehnice de supraveghere şi suplimentarea personalului. În primele şapte luni ale acestui an, poliţiştii de frontieră au depistat aproximativ 2.800 cetăţeni străini, organizaţi în peste 400 de grupuri de migranţi, care au încercat să treacă ilegal frontiera.

Sursa: Pro TV

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc