Situație critică pentru ȘALĂUL din DELTA DUNĂRII
Publicat de adinaiftime, 2 ianuarie 2018, 08:00
Şalăul, una din speciile valoroase de peşte din Delta Dunării are din ce în ce mai puţini reproducători maturi.
Şi asta deoarece în Lacul Razim, spre exemplu, 8 din 10 peşti din această specie nu ajung la vârsta de 3 ani.
Pe lângă braconajul piscicol, un efect negativ asupra acestei specii îl au şi schimbările climatice, sunt de părere reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării.
„Avem două scenarii climatice în care avem situații de emisii de gaze cu efect de seră – 4,5 respectiv 8,5 – în aceste situații observăm că avem o creștere a temperaturii apei dulci cu impact asupra creșterii eficientului de mortalitate naturală la specia șalău”, a precizat unul din reprezentanții Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării.
La propunerea ARBDD capturile de şalău, crap, ştiucă şi somn ar putea fi interzise pescarilor amatori.
Propunerea însă nu este pe placul Federaţiei Asociaţiilor de Pescari din Delta Dunării.