Ce se întâmplă atunci când interzicem copiilor să plângă?

Publicat de Andra Radu, 22 ianuarie 2022, 09:34 / actualizat: 23 ianuarie 2022, 9:34

„Taci, nu mai plânge!” Câți dintre noi n-am auzit asta crescând? Majoritatea copiilor încă o aud. Este o replică, care se perpetuează până în ziua de azi, ca un ecou care se propagă, sigur și precis. Vine din urmă cu foarte mulți ani și a trecut ca o moștenire, de la o generație la alta. Unii au refuzat această moștenire, în timp ce alții au ales să și-o asume, dar și să o paseze mai departe.

Potrivit cunoscutului psiholog Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), atunci când ni se interzice să plângem, practic ni se neagă trăirea emoțiilor din acel moment. Dacă peste această respingere și interdicție, până la urmă, vine și un comentariu de genul „te faci de râs”, „mă faci de rușine”, „o să râdă lumea de tine”, „nu trebuie să arăți că ești slab” ș.a.m.d., se pornește un domino de efecte care, în lanț, ajung să ne strice treburile ca adulți.

„Atunci când ni se zice să nu mai plângem, ni se neagă întreaga existență din acel moment. Ajungem să învățăm că nu vom fi niciodată doriți și acceptați dacă ne arătăm suferința și astfel, alegem să nu mai arătăm ceea ce simțim. Practic, începem să ne deconectăm de la trăirile noastre interioare și să ne gândim emoțiile. Acest lucru duce la raționalizare, la accesarea și folosirea resurselor care nu ne pot ajuta cu adevărat să găsim soluții. Fără a ne da voie să simțim și să manifestăm emoțiile trezite de diferite evenimente, ajungem să ne simțim blocați în mintea și corpul nostru, trăind cu un sentiment de inadecvare dar și de greutate, ducând după noi acele greutăți emoționale neprocesate”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Deprindem mecanisme de coping care pot deveni problematice

Mai mult, specialistul este de părere că ajungem să ne formăm mecanisme prin care să nu mai reacționăm emotional, dacă ajungem să credem că exprimarea emoțională este greșită. Formăm un fel de pârghie care ne trece direct în rațional și putem ajunge într-atât de departe, încât atunci când apar evenimente noi ce pot trezi emoții, să nu avem nici o reacție.

„Acest lucru poate fi problematic atât în relație cu ceilalți, cât și cu noi înșine. Sunt persoane care, spre exemplu, ajung să se judece că n-au nici un fel de sentiment sau trăire emoțională și își construiesc credința că sunt „stricați” și că nu merită să se bucure de viață. Emoția reprezintă energie. Precum curentul care trece prin cabluri și alimentează orice dispozitiv conectat la el, similar funcționează și emoțiile pentru corpul nostru.

Dacă noi trăim emoții, dar le blocăm repede într-un recipient imaginar, din dorința de a nu le lăsa să se manifeste, practic blocăm energia acelei forțe vii și ajungem să fim încărcați cu toate acestea. Greutatea acelei energii stagnante din corp se duce pe organe și astfel, putem ajunge să ne îmbolnăvim fizic, din cauza reprimării suferinței emoționale.

Din moment ce exprimarea emoțională vine, de cele mai multe ori, în interacțiunile cu ceilalți, dacă ajunge să o asociem cu un comportament nedorit, putem opta să limităm sau chiar să oprim orice interacțiune cu cei din jur. De ce? Pentru că este mai simplu să eviți să trăiești emoții noi, să fii provocat, decât să trebuiască să faci față unor posibile provocări noi, neprevăzute.

Astfel, plânsul este întotdeauna îndreptățit și potrivit pentru copilul care plânge, căci el încă nu știe o altă modalitate de a-și exprima emoțiile. La fel și pentru noi, adulții, atunci când nu avem la îndemână acea altă cale de exprimare, când ne ia trăirea pe dinainte sau când ăsta e pilotul automat cu care am crescut”, declară psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Sfaturile psihologului: Ce poate ajuta în situațiile în care copilul plânge „din nimic”?

• Ascultarea empatică fără a judeca, pentru că el are nevoie ca emoțiile sale să fie recunoscute, nu are nevoie de sfaturi (valabil de multe ori și pentru noi, ca adulți).
• Verbalizarea – să-i dăm un nume emoției, ca să o poată recunoaște ulterior.
• Respectul – venim în întâmpinarea emoției exprimate și îi arătăm că i-o respectăm, că ea este reală pentru el, iar noi nu o minimizăm.
• Înțelegerea – îl putem invita să vorbească despre ce s-a întâmplat și ce nevoie nu i-a fost îndeplinită în acel moment. În felul acesta îl ajutăm să gestioneze emoțiile și să descopere modalități de reglare a lor, având ca rezultat dezvoltarea lor ca adulți echilibrați, capabili de a-și gestiona emoțiile chiar și în cele mai provocatoare momente ale vieții lor.

Prieteni cu emoțiile noastre!

Publicat de Andra Radu, 13 ianuarie 2021, 18:51

Emoțiile ne influențează viața de zi cu zi. Ele reprezintă expresia emoțională a unei experiențe și sunt o condiție a definirii ființei umane. Dezvoltarea emoțională are propriile sale caracteristici pe tot parcursul ciclului de viață, dezvoltând diverse modele de răspuns și exprimare.

Potrivit cunoscutului psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), suntem ființe emoționale și ne-am născut pentru a ne exprima emoțiile în mod liber și deschis. Undeva pe parcurs, însă, unii dintre noi am învățat să reprimăm emoțiile, în special cele considerate „negative”, pentru a fi acceptați, respectați, iubiți, pentru a obține sau pentru a nu pierde anumite beneficii, persoane etc.

„În realitate, suntem construiți pentru a simți un continuum de emoții pozitive sau negative – de fapt plăcute sau neplăcute – furie, frică, tristețe, curiozitate, nerăbdare, invidie, încredere, iertare, împăcare, dragoste, fericire etc. Emoțiile ne comunică informații importante despre noi, despre oamenii din jurul nostru, despre contexte potrivite sau nepotrivite pentru noi, despre atitudini (ale noastre sau ale altora) de dorit sau de neacceptat.

Emoțiile noastre ne permit să ne înțelegem, să ne conectăm și să comunicăm cu ceilalți și cu noi înșine. Emoțiile ne anunță când e nevoie să susținem o persoană importantă pentru noi, să luptăm pentru noi înșine sau să ieșim dintr-o situație complicată”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.Ajungem să ne negăm propriile emoții

Totodată, specialistul este de părere că orice persoană își ascunde emoțiile ocazional, conștient sau inconștient. Evităm și negăm emoțiile incomode într-un efort de autoconservare, ca mecanism de apărare. Facem acest lucru cel mai adesea cu emoții dificile precum rușinea, frica sau furia.

„Atunci când experimentăm evenimente care ne copleșesc emoțional și suntem incapabili să procesăm ceea ce se întâmplă, să ne acceptăm emoțiile și să le exprimăm prin corpul și mintea noastră, le ascundem adânc în noi, unde alții nu le pot vedea. Și ajungem să le ascundem și de noi înșine. Cu toate acestea, ele sunt încă acolo.

Emoțiile nerezolvate rămân prinse în corpul nostru, unde se construiesc și se destrămă, drenându-ne energia, ducând la epuizare, dezechilibru emoțional și, în cele din urmă, la boli. Când reprimăm cronic emoțiile, creăm toxicitate în corpul, mintea și inima noastră. Această energie emoțională neprocesată este stocată în organele, mușchii și țesuturile noastre. Aceasta duce la inflamații și probleme cronice de sănătate și subminează bunăstarea noastră generală.

Exprimarea emoțiilor permite procesarea lor și are ca beneficiu mutarea energia acestora din corp în afara acestuia astfel încât să o putem lăsa să ne tranziteze. Eliberarea acestor energii emoționale blocate în corpurile noastre ne poate schimba viața într-un mod pozitiv”, susține psihologul Laura Maria Cojocaru.

Simțirea emoțiilor noastre face parte din supraviețuire și poate duce la o viață mai ușoară, mai sigură și împlinită. Este doar necesar și suficient să alegem intenționat și conștient următoarele aspecte: să ne acceptăm emoțiile, să le exprimăm, să le înțelegem și aplicăm mesajul.

Suprimarea emoțiilor noastre duce la consecințe negative. Neînțelegerea sau identificarea emoțiilor poate duce la consecințe negative.

Cercetările arată că atunci când ne suprimăm emoțiile putem deveni mai agresivi, mai agitați, mai triști sau demotivați, putem ajunge să fim singuri. Blocarea emoțiilor sau controlarea lor se poate acumula în interiorul nostru, determinându-ne să le simțim în mod neașteptat, în momente nepotrivite, de multe ori, chiar în planul fizic, fiindu-ne afectată starea de sănătate și buna funcționare a sistemului imunitar.

„Cu cât sentimentele derivate din emoțiile noastre se acumulează mai mult, fără a le permite să fie exprimate, cu atât mai mult ne copleșesc. Acest lucru ne poate determina, de asemenea, să apelăm la modalități nesănătoase de gestiona emoțiilor, cum ar fi utilizarea substanțelor halucinogene, apelarea excesivă la alimente sau declanșarea de orice alte tipuri de dependențe, pentru a le gestiona mai bine”, afirmă psihologul.

Modalități de a te conecta cu emoțiile tale

Fie că ești o persoană care își suprimă emoțiile, se simte copleșită de ele sau nu îi este clar ce simte în anumite momente, este important să îți permiți să te conectezi la acestea. Mulți dintre noi nu știm cum să ne conectăm la emoțiile noastre, cum să le gestionăm și totuși asta nu înseamnă că nu putem învăța cum să le simțim/recunoaștem și să le echilibrăm.

Oprește-te și observă: alege un moment în timpul zilei și verifică-te atât mental cât și fizic. Întreabă-te cum te simțiți. Observi vreo tensiune în corpul tău? Ce gânduri îți apar: pozitive sau negative? Caută să întelegi ceea ce se întâmplă cu tine în acel moment.

Respiră: pe măsură ce observi senzațiile pe care le experimentezi și identifici sentimentele pe care le poți avea și simți, respiră de câteva ori adânc si controlat. Practică respirația mai lung decât inspirația. Acest tip de respirație activează nervul vag, care ajută la reglarea emoțiilor și a sistemului nostru nervos. Când respiri profund, susții reglarea emoțiilor și reduci intensitatea emoțiilor în acel moment.

Practică compasiunea de sine: amintește-ți că ești om și toți oamenii experimentează o serie de emoții. Când ai un răspuns negativ la emoțiile tale, acest lucru se datorează probabil unui lucru pe care l-ai învățat când erai mai tânăr sau chiar copil. Onorează toate emoțiile pe care le trăiești; aceasta este o modalitate de a te accepta și de a practica auto-compasiunea. Cercetările arată că practicarea auto-compasiunii și auto-calmarea eliberează oxitocină în corpul nostru, ceea ce ne face să ne simțim mai liniștiți și mai conectați cu noi înșine și cu ceilalți.

„Poate părea descurajant să începi să-ți simți emoțiile, mai ales dacă ai fost învățat să faci contrariul. Cu toate acestea, emoțiile necesită să fie simțite, acceptate și exprimate astfel încât să le poți elibera și să mergi mai departe; chiar și cele mai dificile emoții nu durează pentru totdeauna”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

De ce nu suntem înțeleși oricât de clar am vorbi?

Publicat de Andra Radu, 21 octombrie 2020, 15:00 / actualizat: 21 octombrie 2020, 16:31

De multe ori, avem obiceiul de a ne supăra pe ceilalți pentru reacțiile lor. Lucrul important care ne scapă din vedere este că răspunsul celui cu care vorbim este un feedback la modul nostru de comunicare.

Ce înseamnă asta? Că nu suntem buni comunicatori? Că nu transmitem mesajul corect? Că nu ne iese să ne facem înțeleși?

„Ce știm sigur este că fiecare vorbește „pe limba lui” și oricât am avea impresia că pentru noi este clar mesajul, atâta timp cât nu „traducem” pe limba celuilalt, lăsăm mult loc de interpretări. Când nu înțelegem complet o informație primită, tindem să umplem golurile cu lucrurile cele mai cunoscute pentru noi, subiective, din experiențe personale.

Astfel că, dacă interlocutorul omite, vorbește prea general sau schimbă sensul, lipsa de claritate ne îndeamnă creierul să completeze mesajul primit cu bucăți de informație familiare pentru noi, nu neapărat corecte pentru situația în care se află celălalt.

Acest proces are loc în modul cel mai rapid, confortabil și familiar cu putință, pentru a folosi cât mai puțină energie cu putință”, explică psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Totodată, specialistul afirmă că una dintre marile probleme în comunicare este că uneori nu suntem conștienți cât de superficial poate fi mesajul pe care îl transmitem. Fie că recunoaștem sau nu, mulți dintre noi ne așteptăm ca persoanele din jurul nostrum să înțeleagă, să ne citească gândurile, să își dea seama singuri că doar „mă cunosc, nu-i așa?!”, doar „are sens să înțeleagă, că doar nu-i prost”.

„Chiar și atunci când ne cunosc, singurii care ne cunosc cu adevărat suntem doar noi înșine și orice presupunere ar face ceilalți, există o șansă suficient de mare să fie greșită și departe de adevărul nostru interior.

Când presupunem că ceilalți înțeleg, „că doar e normal și are sens”, fără ca noi să ne facem datoria să explicăm cu adevărat motivul pentru care ne simțim ignorați, răniți, trădați, apar nemulțumirea și sentimentul că nu le pasă. Ori, în multe cazuri nu este vorba că nu le pasă.

De cele mai multe ori, pentru că își trag propriile concluzii, din lipsă de informație, adoptă atitudinea adecvată propriei concluzii, bazată pe trăirile lor interioare. Este absurd să ne așteptăm la o reacție potrivită trăirii noastre interioare din două motive: fiecare reacționează diferit și omul reacționează la ce primește (dacă primește doar bucățele, fără să înțeleagă cu adevărat sensul, atunci de fapt reacționează la altceva decât ce trăiesc eu în interior).

Universul interior al fiecăruia este unic, special, particular și deosebit de subiectiv. Dacă pentru mine un lucru are sens să fie într-un fel, pentru altcineva poate fi complet diferit. Astfel, este de datoria fiecăruia să picteze o imagine cât mai clară a lumii interioare, cu trăirile propria, astfel încât să se facă înțeles.

Dacă vrei să fii înțeles, descrie clar ce se întâmplă cu tine și folosește-ți cuvintele pentru a explica cât mai fidel ce ia naștere în tine. Spune concret care sunt lucrurile de care ai nevoie și care este motivul pentru care îți plac/te deranjează anumite comportamente. Adoptă această atitudine și vei schimba semnificativ dinamica relațiilor tale în bine”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI),

Ziua Internațională pentru Toleranță

Publicat de adinaiftime, 16 noiembrie 2017, 17:10

Ziua Internațională pentru Toleranță. Este marcată în fiecare an, la 16 noiembrie, cu scopul de a îndemna omenirea la înțelegere și respect reciproc, dialog și cooperare între culturi, civilizații și popoare, pentru a descuraja atitudinile extremiste dominate de violență și ură.

Toleranța înseamnă, în esență, acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturale, a formelor de expresie, capacitatea de a recunoaște și respecta convingerile altora. Toleranța este responsabilitatea care susține drepturile și libertățile fundamentale ale omului, democrația și statul de drept. Este cel mai puternic fundament pentru pace și reconciliere, un principiu de bază al democrației și dezvoltării durabile, implicând respingerea dogmatismului și absolutismului și asigurând supraviețuirea societăților multietnice și multiculturale. Înseamnă, totodată, îngăduință, indulgență, răbdare, și se poate exprima la orice nivel, de la individ, la stat.

Ziua Internațională pentru Toleranță a fost proclamată la 16 noiembrie 1995, în cadrul Conferinței generale a UNESCO de la Paris, când statele membre UNESCO au adoptat „Declarația principiilor toleranței”, enunțată în 1986, care definește termenul de toleranță ca fiind respectul, acceptarea și aprecierea diversității și bogăției culturale, a manierelor de exprimare, a calității noastre de ființe umane.

În 1996, Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția 51/95, a invitat țările membre să sărbătorească în fiecare an această zi, prin acțiuni de promovare a toleranței și păcii, prin activități la care să participe atât instituțiile de învățământ, cât și publicul larg. Astfel, statele membre ONU sunt încurajate să organizeze manifestări axate pe programe și acțiuni educative prin care să-i mobilizeze pe cetățeni să aibă atitudini tolerante.

Manifestările îi vizează atât pe copii, cât și pe adulți, iar educația este mijlocul cel mai eficient pentru prevenirea intoleranței. Educația pentru toleranță trebuie îndreptată împotriva fricii și excluziunii și către dezvoltarea capacității indivizilor de a judeca liber și independent. Nedreptatea, violența, discriminarea și marginalizarea sunt forme ale intoleranței.

Într-o lume și un timp al mondializării, diversității și mobilității, toleranța în familie, în comunitate sau între state, este mai necesară ca oricând. Liderii mondiali au recunoscut acest lucru prin adoptarea Declarației Mileniului în anul 2000. Ei au plasat toleranța printre valorile fundamentale care stau la fundamentul relațiilor internaționale în secolul XXI.