Europa comemorează victimele stalinismului și ale nazismului
Publicat de Andrei Cretoiu, 24 august 2015, 11:49
Este important să păstrăm vie amintirea celor care, de-a lungul secolului XX, au suferit din cauza regimurilor dictatoriale, au fost deportaţi și exterminaţi în masă!
Acesta a fost mesajul transmis de Comisia Europeană ieri, pe 23 august, de Ziua Europeană a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare.
Data nu a fost aleasă întîmplător, ci are legătură cu semnarea, în 1939, la 23 august, a pactului de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică stalinistă.
Acesta a deschis calea izbucnirii celui de-al doilea Razboi Mondial, cu toate consecinţele lui dezastruoase: milioane de oameni încarceraţi, torturaţi, omorâţi!
Capitole întunecate din istorie, care nu trebuie uitate, consideră comisarul Vera Jourova:
” Trebuie să comemorăm aceste victime şi trebuie să ne asigurăm că astfel de atrocităţi nu se vor mai întâmpla.
A învăţa din greşelile trecutului este cea mai bună cale de a lupta cu noile pericole reprezentate de intoleranţă, xenofobie, rasism şi extremism violent.
Democraţia, libertatea şi drepturile fundamentale trebuie apărate.”
Parlamentul European a declarat, în 2008, ziua de 23 august drept Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi ale nazismului, două regimuri care au măcinat continentul în secolul trecut.