Monica Macovei vrea reguli noi pentru prevenirea incendiilor
Publicat de adinaiftime, 19 septembrie 2017, 19:30
În ţările UE se înregistrează, în medie, 5000 de incendii pe zi. Dintre victime, 41% nu sunt arse, ci intoxicate cu fum şi gaze. Materialele de construcţie nu sunt testate – şi, că atare, nici etichetate – în privinţa emisiei de gaze toxice la ardere.
Europarlamentarul Monica Macovei a propus un regulament normativ la nivelul întregii UE, care să impună testarea şi etichetarea tuturor materialelor folosite în industria construcţiilor.
Ea a arătat că normativul în vigoare la noi în ţară este vechi de 18 ani, iar Ministerul Dezvoltării refuză să-l actualizeze.
Proiectul mai cuprinde obligaţia autorităţilor din toate statele de a transfera imediat pacienţii din categoria „mari arşi” către spitale dotate corespunzător din orice ţară membră dacă pe plan local nu există condiţiile necesare pentru tratarea lor.