Ascultă Radio România Regional Live

învățământul preuniversitar

Liviu Pop: 2% dintre colegii noștri sunt necalificați

Publicat de adinaiftime, 29 noiembrie 2017, 09:40

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat marți că 2% dintre cadrele didactice sunt necalificate, unele dintre acestea având doar studii medii, însă în următorii trei ani situația se va remedia cu ajutorul fondurilor europene.

„Încă mai avem profesori necalificați și profesori neformați. Sunt două categorii de colegi ai noștri pentru care avem alocate resurse importante. Avem bani europeni exact pe subiectul acesta. 2% dintre colegii noștri profesori sunt necalificați. Aici avem măsuri, intervenim ca în următorii trei ani să fie toți calificați. (…) Finanțarea de anul viitor a locurilor de licență va fi strâns legată cu nevoile învățământului preuniversitar. Am spus asta la Consiliul Național al Rectorilor. Este nepermis ca noi să finanțăm 62.000 de locuri ca Minister al Educației și universitățile să nu producă resursa umană pentru preuniversitar în totalitate. Avem masterul didactic pus în Legea Educației de șase ani, nu s-a făcut deloc. Nu știu a cui este vina sau nu este vina. (…) Universitățile să ne spună: doresc să facă masterul didactic? Dacă nu doresc, ce punem ca să pregătim profesorii din preuniversitar? (…) Suntem singura țară din UE în care avem profesori necalificați. (…) Avem necalificați și în București, cu studii medii chiar”, a explicat Pop, la o dezbatere organizată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.

El a anunțat că va fi realizată în premieră o metodologie pentru învățământul ante-preșcolar.

„O să facem și cadru metodologic pentru prima dată în învățământul ante-preșcolar șase luni — trei ani. Și acolo vom avea sumă consistentă. Alături de autoritățile locale, universități, minister vom crea cadru metodologic pentru creșe. Degeaba construim creșele, dacă nu știm ce facem în ele și cu cine facem”, a afirmat ministrul.

În opinia sa, de-a lungul timpului au fost luate prea multe decizii în sistemul educațional fără însă ca acestea să fie argumentate.

„Prea multe decizii s-au luat fără să fie argumentate. Multe dintre ele s-au spus în spațiul public și în spate nu aveau decât vorbe. Fapt pentru care, în perioada imediat următoare, nu vreau să dau termene, vom avea exact situația elevilor din România. (…) Trebuie să știm exact câți elevi avem în România și, după aceea, să vedem exact câți profesori punem lângă ei și ce politici educaționale facem. Trist pentru România este că încă nu se știe exact câți elevi sunt în sistemul de învățământ. Îi avem doar pe cei înscriși, sunt unii pe care îi trecem dintr-un an în altul fără să vină pe la școală, doar ca să dea bine anumiți indicatori. (…) Facem ordin în așa fel încât să știm cum finanțăm per elev fiecare unitate școlară. Sigur, vom veni cu măsuri în zona elevilor cu cerințe speciale, a părinților și a profesorilor pentru că fără acest trio nu o să putem singuri noi, ca minister, să facem față”, a precizat ministrul Educației.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Tabăra națională de Chimie are loc în Banat

Publicat de adinaiftime, 4 septembrie 2017, 08:00

Eveniment de tradiție și de înaltă ținută profesională, Tabăra Națională de Chimie – ediția a XIII-a, organizată anual de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru pregătirea olimpicilor naţionali se desfășoară, timp de o săptămână, în Timișoara.

Această activitate reunește 80 de elevi din 29 de județe, 15 profesori-lectori din învăţământul  preuniversitar cât și din cel universitar care susţin cursurile de pregătire, 23 de profesori însoțitori, 10 studenți ai Universității de Vest din Timișoara. Profesorii-lectori abordează tematică disciplinei chimie aferentă clasei ce va fi urmată de elevi în anul școlar 2017-2018. Elevii participanți sunt câștigătorii fazei Naționale a Olimpiadei de Chimie a Elevilor, Ediția LI, Târgoviște 2017 şi ai Concursului Raluca Ripan pentru elevii de clasa a VII-a, fiind clasați pe primele 15 locuri la clasele la care au concurat.

Unii dintre aceşti elevi  au facut parte din loturile naţionale şi au participat  la olimpiade internaționale. Precizăm că rezultatele echipelor la olimpiadele internaţioanle de chimie şi ştiinţe în 2017 au fost remarcabile:  Olimpiada Internaţională de Chimie  (desfăsurată la Bangkok) – 2 medalii de aur, 1    medalie de    argint şi 1 medalie de bronz,   Olimpiada Pluridisciplinară Tuymaada 2017 – 1 medalie de aur şi  2 medalii de argint,  EUSO 2017 (desfăşurată la Copenhaga) – ambele echipe au obţinut medalii de bronz, IESO 2017(desfăşurată la Nisa)- 2 medalii de aur, 1    medalie de    argint şi 1 medalie de bronz.

Tabăra Națională de Chimie contribuie, prin pregătirea oferită elevilor pasionaţi de chimie, la obţinerea acestor rezultate ale elevilor români.

Deschiderea festivă a taberei a avut loc sâmbătă în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara. Activitățile se  deruează la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timișoara și în laboratoarele Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara.

Finalizarea taberei va avea loc prin organizarea unei miniolimpiade, iar cei mai buni elevi vor fi premaţi la festivitatea de închidere a taberei.

sursa foto: ISJ Timiș

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Alexandru Cumpănașu despre măririle de salarii pentru cadrele didactice: „Măririle de salarii pentru cadrele didactice vor fi între 25 și 30% net, în 2018“

Publicat de adinaiftime, 29 august 2017, 08:00

„Un alt aspect care considerăm că este important ca și rezultat al întâlnirii vizează Legea salarizării, urmând ca pentru cadrele didactice (…) măririle de salarii să fie între 25 și 30% net, în anul 2018, în cele două etape, 1 ianuarie și 1 martie. (…) Între 25 și 30% majorare netă pentru învățământul preuniversitar, (…) pentru cei care lucrează în învățământ”, a declarat Cumpănașu.

El a precizat că la întâlnirea de la Palatul Victoria au participat și miniștrii Muncii, Educației, Finanțelor și Cercetării.

„În ceea ce privește învățământul preuniversitar, considerăm că Guvernul a luat o decizie extrem de importantă în urma acestei discuții extrem de lungi și anume plata integrală sau aproape integrală a drepturilor salariale ce revin cadrelor didactice din sistemul de învățământ, pe care le-au câștigat în instanță, sub rezerva unei noi întâlniri între Coaliție și domnul prim-ministru, undeva în luna noiembrie, pentru a vedea sumele care au rămas de la rectificarea bugetară”, a spus Cumpănașu.

Potrivit acestuia, un alt subiect abordat la întâlnire vizează sistemul universitar.

„Este vorba despre sporurile pentru doctorat. La fel și acestea, în funcție de banii rămași de la rectificarea bugetară vor fi acordate integral, dar decizia va fi luată în luna noiembrie, după ce vedem exact sumele și într-un echilibru de negociere între membrii Coaliției împreună cu Guvernul (…) Un alt aspect important (…) vizează modul în care astăzi se fac angajările în sistemul de învățământ universitar. Împreună cu domnul prim-ministru și cu reprezentanții Guvernului am agreat o formulă simplificată pentru a face aceste angajări”, a arătat Cumpănașu.

Un alt aspect discutat la întâlnirea de la Palatul Victoria a vizat realizarea de către Guvern, împreună cu CNMR, a unui studiu referitor la principalele domenii de pregătire a tinerilor pentru piața muncii.

„Pe baza acelui studiu, Guvernul va acționa pentru a reduce sau a compensa din ceea ce înseamnă astăzi pregătire în domenii diverse (…) Dau exemple — sistemul IT, sistemul medical, cel de cercetare, unde prioritatea evident există”, a explicat Cumpănașu.

Potrivit acestuia, în cadrul întâlnirii s-a discutat și despre salarizarea unitară din fonduri publice pentru angajații care lucrează pentru proiecte, indiferent de natura acestora, dar și despre o reformă a curriculei.

„Un alt aspect pe care l-am stabilit cu premierul și cu miniștrii este o salarizare unitară din fonduri publice pentru proiecte, indiferent de natura acestora. Pot să fie fonduri naționale, pot să fie fonduri internaționale, respectiv fonduri europene. Astăzi există o discrepanță între modul în care sunt salarizați cei care lucrează pe proiecte din fonduri structurale sau nu (…) Au fost aspecte și care țin de curriculă. Aici, colegii din zona de preuniversitar au stabilit împreună cu noi mai multe întâlniri cu ministrul Educației, o reformă din temelii a acestei curricule, dar și a programei școlare, urmând să fie realizată”, a mai afirmat Cumpănașu.

Sursa: Agerpres

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Asociația Elevilor din CONSTANȚA: Suntem împotriva propunerii ministrului privind depozitarea telefoanelor mobile

Publicat de adinaiftime, 5 august 2017, 09:20

Asociația Elevilor din Constanța a anunțat vineri că este împotriva propunerii formulate de ministrul Educației, Liviu Pop, privind crearea unor spații în care elevii să își depoziteze telefoanele mobile în timpul programului școlar.

Potrivit asociației, propunerea formulată ar limita utilizarea unui bun al elevilor, încălcând astfel dreptul la proprietate privată, garantat prin art. 44 din Constituția României, republicată.

Într-un comunica, Asociația Elevilor din Constanța arată că, în prezent, prin art. 15, lit. g) din Statutul Elevului, elevilor din învățământul preuniversitar le este interzis să utilizeze în timpul orelor de curs telefonul mobil, fără acordul cadrului didactic, pentru încălcarea acestei prevederi existând un regim sancționator reglementat de același act normativ.

Depozitarea de către elevi a acestor bunuri personale la începutul programului școlar reprezintă prezumarea din start a faptului că elevii încalcă prevederea mai sus menționată, susțin reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța.

Aceștia atrag atenția asupra faptului că o propunere în sensul celei formulate necesită o modificare a Statutului Elevului și nu poate fi implementată decât în urma unei consultări prealabile cu organizațiile reprezentative ale elevilor și a unei dezbateri publice, la care să poată lua parte toți factorii interesați.

„Această propunere, exprimată în spațiul public de domnul ministru Pop, are la bază o supoziție că toți elevii din România încalcă Statutul Elevului, ceea ce reprezintă un sofism. De asemenea, aceasta vine în contradicție cu Statutul Elevului, care prevede la art. 15, lit. e) faptul că elevii nu pot fi deposedați de bunurile proprietate personală, în afara cazului în care acestea aduc atingere securității celorlalte persoane. Îmi exprim speranța că această declarație nu va fi transpusă într-o reglementare, având în vedere profunda încălcare a dreptului fundamental la proprietate privată”, a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța, citat în comunicat.