80 de ani de la intrarea României în cel de-Al doilea Război Mondial

Publicat de Gabriel Stan, 28 iunie 2021, 10:40

Pe 22 iunie s-au împlinit 80 de ani de la intrarea României în cel de-Al doilea Război Mondial, iar această intrare în război a fost marcată de vestitul ordin: “Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!”.

Cristian Dumitrașcu a realizat un interviu cu istoricul militar, colonelul doctor Florin Șperlea în care au dezbătut pe larg acest subiect extrem de important din istoria României.

“E o discuție faptul că un tribunal al poporului, pentru că trebuie să demontăm și acest mit care circulă, că Tribunalul Poporului controlat de ocupantul sovietic a luat o decizie și l-a trimis la moartea pe Antonescu.

Încă o dată: avem un exemplu în Franța, dacă vrei în oglindă, o țară democratică, unde sovieticii nu au ajuns și unde practic avem o situație similară cu mareșalul Philippe Pétain, care fusese aureolat în Primul Război Mondial, nu precum Antonescu, care era doar un ofițer de Stat Major, Pétain fusese comandant, deci un personaj foarte important pentru francezi și care este judecat și condamnat la moarte pentru perioada colaborării cu regimul nazist, ca lider al regimului de la Vichy.

Faptul că de Gaulle îi fusese comandant, îl știa, îi comută această pedeapsă din condamnare la moarte în închisoare pe viață, asta nu înseamnă că nu ar fi sfârșit în cele din urmă într-un ștreang precum cei de la Nuremberg, adică ce vreau să spun cu asta? În oglindă avem un stat democratic care decide că șeful guvernul de la Vichy trebuie condamnat la moarte pe crimele săvârșite în timpul mandatului lui”. Florin Șperlea

Nicolae Tănăse din Gura Ialomiței, un veteran ajuns la centenar – povești inedite de pe front

Publicat de Gabriel Stan, 13 mai 2021, 12:28

Nicolae Tănase este un veteran ce a ajuns la vârsta onorabilă de 100 de ani, fiind ultimul om în viață care a asistat la procesul mareșanului Ion Antonescu, în anul 1946.

Cristian Dumitrașcu a realizat un reportaj inedit în care veți afla povești înspăimântătoare de pe frunt, spuse de un veteran ce a supraviețuit acelor vremuri cumplite.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Îi spun „La mulți ani!” veteranului de război, invalid de război Nicolae Tănase, ultimul om în viață care a asistat la procesul mareșalului Ion Antonescu, din ’46, dar despre acest subiect vom vorbi într-o emisiune viitoare. Am ales acum un fragment cu o poveste terifiantă de pe front.

Sunt Cristian Dumitrașcu, vă salut regulamentar. Urmează interviul cu Nicolae Tănase, din Gura Ialomiței.

Nicolae Tănase: Când ne-am dus noi, dimineața, scotea din groapă mâinile așa, că se predă şi iar le băga. Şi – domnule sublocotenent, ia uitaţi-vă acolo, lângă pomul ăla, mai aşa, scoate unul mâinile din groapă. Şi un coleg de-al nostru din armată zice: Eu mă duc până acolo.

A fugit ăla acolo. Neamţul să dea mâna cu el. Ăsta se dădea înapoi. O fi zis că îl ia încolo. În tot cazul, l-a adus pe neamţ, la domnul sublocotenent.

Sublocotenentul a înțeles. Zice: Băi, mai are unul rănit acolo. Domnule Dumitrașcu, s-a dus cu ăla și l-a luat, cu piciorul rupt, l-au luat amândoi şi l-au adus acolo. Am stat.

Se căuta ăla prin buzunar şi el avea ceas de mână băgat pe aici, prin buzunar și era la jambiere, aici şi spunea ceas. Nu-mi trebuie, eu aveam ceas de la un unchi al meu inginer la veston, aici.

Nu, nu l-a luat nimeni ceasul şi i-a dat drumul iar înapoi, şi domnul sublocotenent zice: Măi, care vreţi să vă duceţi să-i predaţi la comanda regimentului. Zic: domnule sublocotenent, mă duc eu. Hai, du-te, măi. Şi mai care? Unul, Mocanu, Mocanu Constantin. Ăsta era din Brăila. Ne-am dus amândoi. Am ţinut eu mâna aşa şi îl aşezam pe aici, ştiţi, cum se duce.

Cristian Dumitrașcu (realizator):  Da, da, da.

Nicolae Tănase: Îl duceam ce îl duceam iar şi se băga şi neamţul ăla să-l ia. Şi veneau doi politruci din ăştia de ruși, doi mici, și acuma îi am în față. Aoleu, când i-am întâlnit erau cu „g-uri”, urcau sus la ei, la poziție, că îi aveam în dreapta noastră. Când i-a văzut Friţ, a început să-i injure…

I-a împuşcat lângă noi. I-a luat ceasul. Nouă ne-a zis să ne dăm mai aşa, mai înapoi. Şi doar așa a făcut, i-a împuşcat pe amândoi și pe ăla rănit şi pe ăla.

Nenorociți, și când ne-am dus la domnul sublocotenent: Domnule sublocotenent i-au omorât, uite, ruşii ăia, care se duc pe acolo. Ce vorbă, mai bine îi mai ţineam aici … îi predam la comanda regimentului, îi duceau la spital. Nu-i omorau ai noştri, nu.

România in doliu. Regele Mihai s-a stins din viață!

Publicat de Andrei Cretoiu, 5 decembrie 2017, 15:25

Mihai I a fost ultimul rege al României.
A domnit în două rânduri, între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.
Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).

Mihai s-a născut la Sinaia, fiu al principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și al prințesei Elena.
Din partea tatălui a fost nepot al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, iar din partea mamei nepot al Regelui Constantin al Greciei.
Astfel, Mihai al României a fost descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind țarii Nicolae I și Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împărați habsburgi, regi ai Prusiei si Portugaliei.

Regele Mihai a fost ste stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât și paternă, fiind văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Mihai I a devenit pentru prima dată Rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate.
Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care din pacate pentru tara nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență.
Detronat de propriul sau tată, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia.

Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența.
Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă dar nu a fost pregătit pentru domnie.

În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut, fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul.
La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai.
Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, Regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații.
Astfel, Regele Mihai nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.

Când balanța războiului s-a întors iar forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, Regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944 prin arestarea Maresalului Antonescu și restaurarea Constituției din 1923.
Uniunea Sovietică a tărăgănat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit.
Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de santaj al rușilor, Regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor.
În protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.

În acești ani suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței.
Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”.
La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată…pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.

În ianuarie 1948 Regele Mihai a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a puterile aliate vestice, Statele Unite si Marea Britanie, facusera targul cu sovieticii iar actiunile Regelui Mihai erau sortite esecului.
S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția.
Cuplul regal al Romaniei are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.

După Revoluția din 1989 Regele Mihai a fost oprit de regimul Ion Iliescu să întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă.
De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română, ulterior fiindu-i retrocedate și o parte din proprietăți.
Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României care ar putea servi drept model de bun simt si civism pentru politicienii acestei tari.
In primele zile ale lunii martie Casa regala a anunțat îmbolnăvirea Sa de cancer și retragerea din viața publică.

Dumnezeu să-L odihnească!

Surse: Wikipedia & Familiaregala.ro