Silviu Gimiga: Noi construim și acele lucruri pe care le construim rămân pentru viitor

Publicat de prosavioleta, 1 octombrie 2024, 11:20

Cristian Dumitrașcu: Domnule colonel Gimiga, nu doar pentru că acum, în septembrie, s-au împlinit 50 de ani de la inaugurarea drumului vestit Transfăgărășan, vom vorbi despre arma geniu, sunt destul de puțini oameni care știu că, de fapt, acest drum a fost în mare parte realizat de către geniștii militari. Începem invers. Începem de azi și vom vorbi despre ce a fost acum 50 de ani. Ce înseamnă astăzi arma geniu?
Silviu Gimiga: În general, este o armă greu de accesat de către militari, deoarece nu înseamnă numai ordine și disciplină, ci și inginerie, anumite cunoștințe din toate domeniile chimiei, biologiei și altor materii pe care le facem în colegiile și academiile militare. Militarii geniști sunt o armă de sprijin de luptă și de-a lungul timpului au fost implicați în majoritatea activităților de amploare desfășurate de Armata României pentru țara noastră. Și mă refer aici, după Transfăgărășan, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului, la unul din tronsoanele Autostrăzii Soarelui, la construirea metroului bucureștean și a altor drumuri de importanță deosebită, care erau considerate, și sunt și astăzi, infrastructuri strategice neapărat necesare pentru apărarea colectivă a țării. Arma geniu primește misiuni din ce în ce mai complexe, care poate nu se văd ca acelea din trecut, dar ajută foarte mult la desfășurarea activităților Armatei României pentru obiectivele la care este angrenată, și mă refer aici la pandemia de COVID, unde am construit un spital militar în 2 săptămâni, cu efortul mai multor structuri, am construit o bază militară, să zicem așa, asemănătoare teatrelor de operații Afganistan și Irak, unde majoritatea militarilor implicați în acea lucrare au desfășurat misiuni complexe de-a lungul timpului; crearea unor noi unități militare în care ne antrenăm alături de militarii parteneri din Alianța NATO, și mă refer aici la Poligoanele Cincu, Smârdan de la Galați, Poligonul Babadag.
Cristian Dumitrașcu:  Este un episod pe care ni-l propunem, în care să vorbim și despre prezent, dar și despre trecut, despre tradiție, pentru că la armată, și nu doar, tradiția este cea de care și în care ne ancorăm, ceremonia care a fost acum câteva zile la Poarta Geniștilor și la Poarta Întâlnirii, acolo unde colegul meu colonelul Florin Șperlea, redactorul-șef al ‘Observatorului Militar’, a vorbit cu câțiva dintre artizanii, din păcate, din ce în ce mai puțini, dintre artizanii construirii Transfăgărășanului și revenim.

Vince Deszo: Unitatea noastră, din care am făcut parte, a venit în 19 ianuarie 1971 cu 25 de cadre, din care mai trăim eu şi domnul colonel Coman, care am lucrat direct cu utilajele. Era un comandant de pluton la utilaje. Fiind condiții grele, era necesar ca să fie atacat din două părți – și din partea de sud, și din partea de nord. Utilajele nu se puteau aduce decât prin demontare în partea de jos, iar pe partea de sus cu mecanici și montam la loc și dădeam drumul la producție. Toate au fost numai utilaje românești. Aici ce s-a făcut prototipul buldozere 6500. În ’73 a venit o delegație din Polonia și când a văzut în ce condiții se lucrează, a făcut contract imediat acolo jos, la hotel – 300 de buldozere.
Nicolae Coman: Colonel Coman Nicolae. A fost foarte greu, nicăieri, în tot parcursul Transfăgărășanului, nu găsesc sector așa de greu. În partea cealaltă era efectiv prăpastie și la mijlocul prăpastiei, pe coasta aia trebuia să deschidem drumul. Când au reușit să urce buldozerele să se întâlnească ele, lamă în lamă, atunci am fost bucuroși și am știut că am deschis drumul. Au aflat și cei de jos, pentru că a fost o bucurie și am strigat „Ura” de aici, cred că o jumătate de oră. Am comandat o companie de la Batalionul de Pionieri, plus întăririle cu tehnică de la celelalte subunități. Și aici am rămas 2 ani. I-am spus la nepotul meu, care are acum 20 de ani, i-am spus: „Frăție, nu poți să vii cu mine acum, dar gândește-te la împlinirea a 100 de ani, vei avea 70, și să vii să le povestești celor care participă că bunicul tău a deschis drumul în sectorul Poarta Întâlnirii.
Cristian Dumitrașcu: Am revenit aici, în studioul Agenției Media a Armatei. Domnule colonel Gimiga, Armata României, în ultimii 15 ani, a cunoscut în sfârșit o dezvoltare din punctul ăsta de vedere. Este absolut vizibilă înzestrarea pe care o are armata. Se întâmplă și în arma geniu?
Silviu Gimiga: Sigur că da. O serie de militari îmbrățișează arma geniu pentru complexitatea ei și normal că acești oameni, inteligenți aș spune eu, fac orice este posibil pentru a atrage fonduri financiare pentru a achiziționa tehnică și tehnologie, astfel încât să fim interoperabili cu celelalte armate din cadrul Alianței, în special cu unitățile militare din arma geniu. Avem programe majore la nivelul Statului Major al Forțelor Terestre care funcționează, avem un program de mare vizibilitate la nivelul Alianței NATO, unde avem un reprezentant care negociază posibilitatea achiziționării împreună a tehnologiilor emergente existente pe piața mondială și cred că suntem pe un tren ascendent, astfel încât noua generație de geniști să beneficieze de tehnologii mult mai performante chiar decât cele pe care le avem acum.
Cristian Dumitrașcu:  Este un concept interesant, pentru că arma geniu este una costisitoare și pentru că sunt utilaje care implică mari costuri, ați spus că e un plan de achiziție împreună, la nivel NATO.
Silviu Gimiga: Da.

Cristian Dumitrașcu:  Este și motivul pentru care aveți întâlniri destul de dese la nivelul Alianței, în diferite țări europene, cu specialiștii din NATO. Care a fost ultima întâlnire și cea mai, să zicem, interesantă din punctul dumneavoastră de vedere?
Silviu Gimiga: În fiecare an, reprezentantul armei geniu, și anume comandantul Brigăzii 10 Geniu, participă la un seminar de profil cu geniștii responsabili din fiecare țară membră NATO, unde se discută despre posibilitatea punerii împreună a tehnicii și tehnologiilor de geniu, astfel încât, în cazul unei amenințări asupra granițelor Alianței NATO, împreună să reușim să învingem, să acoperim toate cele patru domenii complexe ale armei geniu, și anume mobilitate, contra-mobilitate, menținerea capacității operaționale a trupelor, precum și sprijinul de geniu general al tuturor forțelor.
Cristian Dumitrașcu: Sprijinul de geniu general al tuturor forțelor – vă rog să dezvoltați!
Silviu Gimiga: Sprijin de geniu general înseamnă construirea unui spital ROL 2, așa cum am discutat mai devreme, înseamnă construirea de drumuri necesare asigurării mișcării forțelor pe câmpul de luptă, înseamnă instalarea unor poduri provizorii pentru trecerea marilor forțe luptătoare pe câmpul de luptă, precum și construirea de platforme, parcări și tot ceea ce este necesar pentru cartiruirea trupelor în caz de nevoie.
Cristian Dumitrașcu:  Ce lecții învățate sunt pentru geniști din războiul din Ucraina?
Silviu Gimiga: Foarte multe. E momentul să le introducem în regulamentele și manualele militare ale armei geniu. Sunt multe probleme pe linie de asigurare a mobilității, de asigurare a contra-mobilității, lucruri pe care nu le-am învățat din regulamente sau de la profesorii din academii sau colegii militare.
Cristian Dumitrașcu:  Sau nici măcar din lecțiile celui de-Al Doilea Război Mondial, de la care au trecut, iată, 80 de ani.
Silviu Gimiga: Îmbinarea acelor lecții identificate cu ceea ce am învățat noi cred că ne va aduce o plusvaloare într-un eventual conflict sau amenințare pe care o vom traversa vreodată.
Cristian Dumitrașcu:  Mie mi se pare, din ce-mi spuneți, că arma geniu e o armă atât de specială și de specializată încât selecția pare a fi, poate, cel mai greu de dus la bun sfârșit. Adică aveți nevoie de oameni specializați în domenii pe care nu le prea mai regăsim în România, pentru că știm că forța de muncă a plecat și ea în zone mai bine plătite.
Silviu Gimiga: În Academia Forțelor Terestre de la Sibiu, militarii de anul trei aleg această armă tocmai pentru complexitatea provocărilor cu care se vor confrunta în viitor și pentru faptul că această unică brigadă de geniu îți oferă niște satisfacții pe care la alte arme poate nu le întâlneşti. Și mă refer aici la infrastructura la care participi ca om care pune umărul la treabă și rămâne ceva în urma lui. Noi suntem una din armele care construim și acele lucruri pe care le construim rămân pentru viitor.
Cristian Dumitrașcu: Pentru că suntem la finalul interviului, nu pot să nu vă întreb despre faptul că sunteți o brigadă unică în Armata României și că aveți subunități, aveți un batalion subordonat în capătul celălalt de țară, de la Brăila, de unde este brigada, până la Satu Mare, la Batalionul Tisa, sunt o mulțime de kilometri.
Silviu Gimiga: Aș zice că suntem mândri pentru faptul că suntem responsabili cu asigurarea sprijinului de geniu în toată România. Avem unități subordonate la Satu Mare, Alba Iulia, București și Brăila. În plus, avem în coordonare și direcționare și batalioane în alte localități, precum Deva, Buzău, pe care le coordonăm și cooperăm astfel încât toate lucrările de infrastructură necesare să se desfășoare în volum complet, la timp și de calitate. Când am ales această armă, am știut că este complexă, am știut că este posibil să lucrăm la lucrări de artă, ca și Transfăgărășanul, Canalul Dunărea-Marea Neagă sau Palatul Parlamentului. Fiecare dintre noi, când am ales, ne-am asumat o anumită responsabilitate. Și eu, personal, până acum nu am întâlnit pe cineva care să se plângă de acest lucru.
Cristian Dumitrașcu:  La final, ce pledoarie ați avea pentru tinerii care să zicem că s-ar putea gândi să bată la porțile Academiei de la Sibiu, Academiei Forțelor Terestre, sau la porțile altor instituții care pregătesc geniști?
Silviu Gimiga: Un tânăr militar ar trebui să aleagă arma geniu pentru că poate fi repartizat oriunde pe teritoriul național și poate că va primi repartiția acolo unde își dorește, are posibilitatea să-și dezvolte viața personală prin beneficiile pe care le câștigă. Cred că te simți împlinit atunci când poți să-ţi sprijini colegii din forțele luptătoare. Aș vrea să închei cu mottoul „Luptăm acolo unde ni se cere și învingem acolo unde luptăm”.

Ioan Mircea Pașcu: Nu poți să înțelegi unde ești astăzi dacă nu știi de unde ai plecat ca să ajungi aici

Publicat de prosavioleta, 5 martie 2024, 12:14

Cristian Dumitrașcu: Domnule ministru Ioan Mircea Pașcu, bine ați revenit la această, iată, a doua ediție în programul nostru de promovare a acestor 20 de ani de la intrarea în NATO.
Ioan Mircea Pașcu: Mulțumesc pentru invitație!
Cristian Dumitrașcu: Acum 20 de ani, România câștiga una dintre cele mai mari bătălii din istorie și am să-i spun „Bătălia pentru NATO”. Așa se numește și cartea dvs., o carte de memorii în care ați surprins cele mai importante momente ale acelei bătălii, precum i-ați spus.
Ioan Mircea Pașcu: Am ales titlul ăsta pentru că realmente a fost o bătălie să intrăm în NATO, a fost o competiție. Noi a trebuit să îi convingem pe occidentali că suntem demni să fim primiți în NATO, pot conta pe noi atunci când e nevoie și nu așa de, cum spun unii, că practic am fost luați cu forța, ca să spunem așa, cum susțin rușii. De fapt, rușii sunt nervoși, reproșează Statelor Unite că au acceptat să ne ia în NATO, să dea curs solicitării noastre. Or, noi am intrat în condițiile în care a fost o decizie națională sprijinită de toate partidele politice, sprijinită de popor, de populație în măsură foarte mare și, ca atare, a trebui să parcurgem toți acești pași. Cheia acestui succes, ca să spunem așa, a fost reforma organismului militar. Apăruseră câteva studii înainte care susțineau exact lucrul acesta. De pildă, Chef Smyth’s de la Universitatea Națională de Apărare din Statele Unite a fost cel care a scris că testul României va fi reforma militară. Deci, asta a fost chestiunea și atunci când am venit ministru, am urgentat rapid această reformă militară. Vă aduceți aminte că era un map tixit cu obiective, pentru că am crezut că, dacă ne asumăm mai multe obiective, asta o să facă o impresie mai bună. Bulgarii au avut numai o şesime din obiectivele noastre, și au îndeplinit mai multe din ele și procentajul lor de îndeplinire era mai bun ca al nostru. Când am ajuns la NATO, atunci, imediat în primele zile după ce am preluat funcția, întrebarea a fost: bă, voi sunteți serioși, mai vreți să intraţi în NATO? Deci de aici am plecat și cu o echipă foarte bună, cu generalul Mihail Popescu și cu ceilalți, cu Mircea Mureșan, cu alții care au fost în echipă atunci, am reușit să demarăm acest proces, să facem operaționalizarea, care a însemnat pe de o parte, diminuarea numărului de unități militare, ceea ce a însemnat că armamentul lor a intrat pe stoc și în același timp, operaționalizarea celor care au rămas, adică capacitatea de luptă dovedită. Ne-a ajutat foarte mult și participarea în Afganistan, ulterior și în Irak, pentru că în felul acesta cea mai mare parte a Armatei Române a căpătat experiență de luptă efectivă pe câmpul de luptă și în felul acesta am căpătat o armată pe care toată lumea a lăudat-o ca fiind foarte bună, așa că vă spun încă o dată în ansamblu, esența a fost succesul reformei militare.
Cristian Dumitrașcu: Este important că spuneți și dvs. treaba asta, că armata a avut un rol important, pentru că cu cât se îndepărtează această dată de la aderare și iată, se vor împlini 20 de ani de atunci…
Ioan Mircea Paşcu: Mulți viteji se arată.
Cristian Dumitrașcu: Exact. Sunt mai mulți invitați care afirmă asta, au spus-o înainte, că armata este una importantă, putând fi bănuiți de parti priuri. Pare că vrem să ne lăudăm, însă dvs. ați fost ministrul apărării atunci, a fost în stafful… e o informație de la sursă și a fost cu sacrificii această reuşită.
Ioan Mircea Paşcu: Sigur că da.
Cristian Dumitrașcu: Militari care au plecat în disponibilizare. Și foarte, foarte multe alte eforturi.
Ioan Mircea Paşcu: Exista această formulă că să se dea salarii compensatorii. A fost ordonanța aceea 7,  s-au dat salarii compensatorii, însă acestea erau plătite într-o lungă perioadă de timp. Omul nu simțea nimic și atuncea una dintre măsuri în guvern a fost să urgentăm acest lucru și banii să fie dați cât mai repede, astfel încât oamenii să simtă lucrul ăsta, dacă voiam realmente ca ei să aleagă această opțiune. N-a fost nimeni dat afară, ca să spunem așa, a fost opțiunea lor. Au fost și cazuri în care unii au luat acești bani și după aceea s-au întors în justiție împotriva noastră, susținând că au fost forțați să facă acest lucru. Și a trebuit să lămurim și aceste lucruri, dar în ansamblu, așa s-a făcut.
Cristian Dumitrașcu: Care au fost acei colegi, acei oameni la conducere atunci care au avut această viziune pe care alții n-au avut-o? Era o perioadă în care Rusia, după cum spunea și un invitat aici, la interviul săptămânii, era în genunchi, între ghilimele, sigur, a fost o metaforă. Nimeni nu se aștepta atunci că Rusia și-ar putea reveni în sensul acesta rău, în care noi știm în istorie ce s-a întâmplat cu invaziile şi toate lucrurile pe care noi le-am avut negative de acolo, de la est. Dvs ați declarat într-un interviu că v-ați așteptat și că eraţi convins că Rusia va reveni la aceste practici.
Ioan Mircea Paşcu: Asta a fost rațiunea pentru care am și optat pentru intrarea în NATO. Noi am perceput această trecere de la fosta URSS la Rusia și republicile componente ca o fereastră de oportunitate. Știam că ea se va închide și din punctul ăsta de vedere trebuia să o valorificăm cât timp era deschisă, respectiv până când Rusia nu-și va fi revenit. Și iată că până la urmă această judecată s-a dovedit corectă, pentru că Rusia și a revenit și a început să resolicite tot ceea ce a pierdut. Și vreau să vă spun că în 1995 am participat cu dl general Cioflină, care era șeful Statului Major General, la o vizită în Statele Unite ale Americii, prilejuită de participarea la un exercițiu PFP, mare, care se ținea în Statele Unite. Și acolo am ajuns mai întâi la Washington și am fost, pentru că era o delegație totuși de nivel, preluați de Departamentul Apărării, am fost cazați într-un compound care ținea de marina militară. Era amiralul Borda încă, înainte să se sinucidă – amiralul Borda era comandantul marinei militare – generalul Shalikashvili era șeful Comitetului mixt al șefilor de Stat Major și vreau să vă spun că într-o seară au oferit ei o plimbare pe Potomac cu iahtul Departamentului Apărării – aveau și orchestră, era totul la ștaif așa și am avut o discuție personală cu Shalikashvili şi Shalikashvili mi-a confirmat atuncea ce simțeam noi instinctiv și a spus: domnule, nu o să fie deschisă mult timp fereastra asta de oportunitate. Sfatul meu este să faceți tot ce e posibil să o valorificați și să intrați în NATO. A spus el. Și deci, din punctul ăsta de vedere cred că lucrurile se leagă. A fost clar. De altfel, să știți că Rusia este o țară, ca și Statele Unite ale Americii, sunt țări despre care profesorul Postolache, îmi aduc aminte, spunea: domnule, sunt țări care sunt destinate să câștige. Sunt prea mari ca să piardă – ‘too big to fail’ și aceste lucruri, ‘ups and downs’, la un moment dat se corectează. Şi să ne aducem aminte că Rusia Sovietică a pierdut jumătate din teritoriul european, la pacea de la Brest-Litovsk, numai ca să obțină pace acolo, să se poată ocupa de treburile interne, de revoluție ș.a.m.d. Bineînțeles că la al doilea război mondial a cucerit tot și mai mult decât atâta. Deci, bazați pe aceste experiențe, ne-am așteptat că va veni un moment în care Rusia va redeveni puternică și va solicita ce a pierdut, ceea ce s-a și întâmplat. Și, ca atare, am zis, domnule, să fim pe partea sigură a străzii când lucrul ăsta se întâmplă și asta a fost chestiunea care ne-a împins de la spate. Nici nu erau alte opțiuni. România avea nevoie de o garanție de securitate și singura garanție cea mai puternică existentă la momentul acela a fost tratatul NATO.
Cristian Dumitrașcu: Avem 20 de ani fără aproximativ o lună de când suntem pe partea sigură.
Ioan Mircea Paşcu: Da, 29 martie.
Cristian Dumitrașcu: De când suntem pe partea sigură a străzii. Venind către studenții dvs. și către această activitate didactică, felul în care ați reacționat dvs. în momentul în care Putin înaintea războiului din Ucraina a început să ceară să revină la zona de influență dinainte de 1997, putem lesne bănui care a fost reacția dvs. Ați avut discuții cu studenții dvs.? Aveți o idee despre cât de grav li s-a părut lor, ca oameni care sunt tineri și care n-au trăit vremurile trecute?
Ioan Mircea Paşcu: Vedeți dvs., această chestiune ține de o anumită educație anterioară pe care studenții au avut-o. Am făcut un mic test ieri la curs și am întrebat câți dintre ei au făcut istorie serios; și cineva mi-a spus, o fată zice ‘eu am avut și la bacalaureat istorie’ și lucrul ăsta e bun, pentru că te poți baza. Cursul meu privește politica de securitate a României și primul curs a fost până la primul război mondial și referirile istorice sunt fundamentale în acest … Nu poți să înțelegi unde ești astăzi dacă nu știi de unde ai plecat ca să ajungi aici. Și depinde de această conștientizare, înțelegeţi? Unii conștientizează mai mult, alții mai puțin. Din punctul ăsta de vedere nu există același nivel. Toată chestiunea este să reușești să-i conștientizezi tu, adică să-i trezești la realitate, să le trezești interesul și în același timp să le răspunzi la întrebările pe care inevitabil le au. Și îi încurajezi să pună întrebări inclusiv în timpul cursului, adică întrerupeți, întrebați. Şi ieri mi-a plăcut că la cursul al doilea pe care îl fac online, este un curs în limba engleză, un masterat în limba engleză privind NATO, în care am niște studenți din Turcia, din Nigeria, din Kenya, am fost întrerupt frecvent cu tot felul de întrebări și am răspuns la acele întrebări. Însă, vedeți, întrebările lor sunt inevitabil legate, cantonate în prezent, în momentul actual, nu au o persectivă, nu poţi să judeci, să spunem aşa, printr-o acumulare, și de aici să vadă ce tendințe există, în ce direcție ne îndreptăm. Asta este o chestiune care se formează cu timpul, ține și de calitățile individuale ale studenților. În ansamblu, nu mă pot plânge. Am cursuri și cu oameni de la dvs. din minister și pot să spun că există un mare interes. Dar oamenii aceștia sunt mai copți, ca să spun așa, comparativ cu studenții, care abia acum mai intră pe băncile facultății.
Cristian Dumitrașcu: V-am întrebat pentru că este și o întrebare personală. M-am tot gândit la miracolul pe care l-am trăit la puțini ani după ’89, în care noi ieșisem din blocul comunist, am fi avut foarte, foarte ușor șansa de a nu intra NATO și de a păstra o neutralitate mincinoasă, așa cum se tot spune acum: „hai să fim neutri, hai să…”. Unde a fost declicul ăsta în care noi am pornit-o către direcția vest?
Ioan Mircea Pașcu: Nu exista altă soluție. Vedeți, am avut o situație specială pe undeva, întrucât România a fost singurul interlocutor valabil al Uniunii Sovietice în cadrul Tratatului de la Varșovia, nimeni n-avea curajul să ridice problemele cu Uniunea Sovietică, cum avea România. Și noi aveam problemele noastre, dar erau mulți dintre ceilalți aliați care veneau la noi și ne rugau, zice: „Domnule, când vorbiți cu rușii, întrebați-i și de chestia asta, că asta ne interesează pe noi” – și noi făceam asemenea servicii. Și, deci, noi, în momentul în care s-a prăbușit Tratatul de la Varșovia și am participat la ultima ședință a Tratatului de la Varșovia, nu pentru că am știut că e ultima și de aia m-am dus, ci pentru că așa a fost viața, am avut ocazia să spun la NATO că eram singurul ministru al apărării dintre cei NATO care am participat la ultima ședință a Tratatului de la Vașovia, adică și la celălalt pact.
Cristian Dumitrașcu: Și nu era puțin lucru.
Ioan Mircea Pașcu: Nu era puțin lucru. Puteai să faci diferența de… Mă rog, nu știam eu prea multe că am participat numai la două întâlniri, ultimele două, au mai fost și unele militare, la alea n-am avut ce să caut, dar noi am simțit atunci și am susținut toți, că a fost și o discuție în CSAT în care am sprijinit punctul de vedere să milităm pentru desființarea Tratatului de la Varșovia. Dar, în felul ăsta, noi am rămas suspendați, pentru că am fost și cei mai clonțoși din Tratatul de la Varșovia, am rămas fără acoperirea Tratatului de la Varșovia, în bătaia vântului. Aveam nevoie ca de aer de o garanție de securitate. Și atunci, singura garanție de securitate a fost aderarea la NATO și ulterior la Uniunea Europeană, pentru că amândouă sunt tot o garanție de securitate, două fețe ale aceleiași monede. Dar vreau să vă spun următorul lucru: surpriza mea a fost să constat că toți acești aliați vajnici ai Uniunii Sovietice, care nu ieșeau din cuvântul Uniunii Sovietice, ne puneau anumite obstacole și spuneau „Bă, nu credeți în români, că ăștia sunt trădători. Ați văzut? Nici Pactul de la Varșovia nu l-au onorat, luptau împotriva pactului și încercau să facă și să dreagă. Pe când noi, noi am fost loiali Tratatului de la Varșovia, vom fi loiali Tratatului NATO”.
Cristian Dumitrașcu: Cu alte cuvinte, nu au venit cu noi când ne-am dus peste cehi la Praga.
Ioan Mircea Paşcu: Apropo de asta există o chestiune, o să v-o povestesc… dar când mi-au spus lucrul ăsta și cei de la NATO, au văzut că știam care e sursa unei asemenea întrebări. Am răspuns: zic, domnule, nu vă supărați, tratatul de la Varșovia era un tratat în care trebuia să te lupți, să-ți aperi interesele naționale și să ți le impui. NATO ţi le apără, pentru că e organizat democratic, ai regula consensului. Deci nu va fi nevoie ca România să fie la fel de vocală în NATO, cum a fost în tratatul de la Varşovia, sau nu e NATO așa? Și atunci cu chestia asta s-a terminat. Dar apropo de cealaltă chestiune cu Cehoslovacia, vreau să vă spun că la ultima reuniune a Tratatului de la Varșovia, când s-a dat cuvântul la delegații… toată lumea, au început cehii, a fost o dispută acolo, că polonezii au vrut… Wałęsa a vrut să se facă Varşovia -Varşovia și a câștigat Václav Havel, până la urmă, că era vorba de noi valori ș.a.m.d. Și până la urmă, delegația poloneză a venit în ultimul moment, ne-a lăsat în suspans- participă sau nu participă. Până la urmă a participat și-mi aduc aminte că am stat, s-a anunțat că vine delegația poloneză și m-am dus și eu în capul scărilor, Palatul Cernin, care al Ministerului de Externe ceh. Acesta a fost locul unde s-a desfășurat această reuniune. Și m-am dus în capul scărilor și am văzut o delegație de mustăcioși, polonezi, așa, foarte marțiali, au venit așa și când au urcat la nivelul meu, toți ne ajungeau până aici, mă rog, au intrat în sală, s-au dus acolo, a fost Wałęsa cu ceilalți, așa, s-au așezat. Petre Roman s-a dus să-l  salute pe Wałęsa și au stat de vorbă nu știu ce, înainte să înceapă ședința și a început toată lumea să spună: ”cât am așteptat acest moment, cât am sperat în inima noastră ca să vină momentul ăsta, să scăpăm o dată de jugul ăsta al Tratatului de la Varșovia”. Băi, ai naibii, ia uite, și atunci am introdus și noi o frază în discursul domnului președinte Iliescu și eu am spus așa: dacă în 1968 am declinat invitația de a veni la Praga, acum am acceptat-o cu plăcere și am introdus și noi o chestiune așa în treaba asta și vreau să vă spun că șeful delegației sovietice era Ghenadi Ianaev, care peste o lună de zile era unul dintre puciști și acest Ghenadi Ianaev a spus: fraților, zice, eu sunt în momentul de față total debusolat, pentru că până la această ședință eu nu știam decât de cererile voastre să vă dăm ajutor, să vă sprijinim, să vă nu știu ce… Și acuma aflu că de fapt abia așteptaţi să scăpați de noi ș.a.m.d. Deci omul… Dar vreau să vă spun următorul lucru: după părerea mea, Uniunea Sovietică a tratat România mai bine decât tratează Rusia, România.
Cristian Dumitrașcu: Asta e o afirmație foarte importantă.
Ioan Mircea Paşcu: Da, din experiență proprie pot să spun că așa stau lucrurile. Tot ce am auzit eu personal de la ruși în momentul de față au fost miștourile și glumițele domnului președinte Putin la adresa României.
Cristian Dumitrașcu: Şi o retorică foarte agresivă.
Ioan Mircea Paşcu: Şi amenințări, ameninţările domnului Medvedev, Zaharova și toți ăștia care sunt trâmbiţele războiului în Ucraina.

Cristian Dumitrașcu: Nici în Războiul Rece nu se folosea atât de des cuvântul război, război nuclear.
Ioan Mircea Paşcu: Nu. Dl. Medvedev, singura chestiune așa, eu stau și mă întreb: Medvedev a fost cel pentru care Statele Unite, pe vremea lui Obama, cu dl. Biden vicepreședinte, a oferit resetarea relațiilor cu Uniunea Sovietică, cu Rusia. Resetarea! Adică: domnule, ștergem și punem totul de la zero, deși Georgia avusese loc. Dar s-a sperat că, cu chestia asta, îi vor da suficientă autoritate lui Medvedev să vrea în continuare să rămână el și să nu vină Putin înapoi. A venit Putin, s-a terminat, domnul Medvedev a dispărut urgent și iată-l astăzi ce-a ajuns.
Cristian Dumitrașcu: Dacă nu cumva a fost de la început asta.
Ioan Mircea Paşcu: Probabil că da. Și atunci problema este pentru cine ați oferit acest lucru.
Cristian Dumitrașcu: Exact! Domnule ministru Ioan Mircea Pașcu, vă mulțumesc foarte mult pentru că ați fost cu noi și în această a doua ediție. Vă mai așteptăm!
Ioan Mircea Paşcu: Mulțumesc! Voi reveni dacă mă chemați.
Cristian Dumitrașcu: Mulțumim!

Mircea Geoană: „….ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni.”

Publicat de gabrielasaksa, 7 noiembrie 2023, 12:36

Ciprian Panga ( reporter): Domnule secretar general adjunct al NATO, domnule Mircea Geoană, bine ați venit în Garnizoana Brașov! Ați avut o zi plină astăzi. Vizită la Vânătorii de Munte, vizită aici, în cadrul Academiei Forțelor Aeriene, dar și la DRESMARA. Cum i-ați găsit pe militarii brașoveni, fie că sunt din Forțele Terestre, fie că sunt studenți ai Forțelor Aeriene?
Mircea Geoană: În primul rând, La mulți ani Vânătorilor de Munte! Este o sărbătoare frumoasă, e un grup de elită al Armatei Române, al NATO. Știm cu toții că lucrurile niciodată nu sunt perfecte, tot timpul e nevoie de mai mult, dar aş spune că starea de spirit este bună și m-am bucurat să pot asculta ceea ce spun și comandanții, dar aş spune şi că este și un sentiment de anticipație, un sentiment de complexitate, de recunoaștere a faptului că lumea este complicată și că avem nevoie de armata noastră mai mult decât oricând. Avem nevoie să investim în armată, avem nevoie să investim în NATO și le spuneam celor de la Vânători de Munte, că vorbeam cu comandatul suprem aliat, generalul Cavoli, care este vânători de multe, dânsul – e ‘mountain’ – și că intrăm într-o etapă mult, mult mai intensă, mai complexă și sunt convins că și militarii brașoveni, din orice armă și în orice direcție, își vor face în continuare datoria.

Ciprian Panga ( reporter): Cum vedeți dumneavoastră colaborarea dintre Armata României, dintre militarii români și partenerii NATO, în situația actuală a acestui mediu de securitate?
Mircea Geoană: România în NATO este o țară foarte influentă și foarte respectată și dincolo de poziția mea, este, efectiv, o țară care a demonstrat de-a lungul anilor, în toate misiunile și operațiunile noastre, acum, cei mai mulți dintre militarii din Bosnia sunt români, când am activat rezerva strategică pentru Kosovo, cine a răspuns la apel: românii și britanicii. În Afganistan, în Irak, în multe alte locuri. Deci România este o țară influentă. În schimb, ce se întâmplă? Pe de o parte, suntem în faza de implementare a noilor planuri de apărare și descurajare, aprobată la Vilnius de liderii noștri, ceea ce înseamnă că intrăm într-o etapă mult mai complexă și mult mai masivă de investiții în apărare și descurajare. Iar faptul că România, la conferințele succesive de generare de forțe, pentru că ai planuri, trebuie să pui și forțe și resurse, a alocat o mare majoritate a resurselor naționale, reprezintă pentru NATO un lucru foarte bun. Putem conta pe România, dar și pentru România este un lucru foarte bun, pentru că, având toate forțele aproape parte din sistemul NATO, va trebui să le duci pe toate la nivel NATO. Ceea ce este o veste bună pentru toate sub-segmentele Armatei române, indiferent de armă, indiferent de geografie, indiferent de specializare, sau de grad, sau de funcție. Unde trebui să fim foarte, foarte atenți, este că în jurul nostru lumea este complicată, în est război, în sud tulburare, în alte zone competiție și rivalitate geopolitică. De aceea trebuie să fim foarte atenți, cu o logică de 360° și revenind la România, România își redescoperă vocația sa multiregională. România nu este doar o țară de Flanc estic sau doar o țară la Marea Neagră. Este o țară care are și Balcanii, are și Europa Centrală, are și Orientul Mijlociu în raza de acțiune, are și Caucazul relativ aproape, are Moldova și Ucraina ca vecini direcți. De aceea, cred că în viitor anticipez ca rolul strategic al României să se amplifice. Este o veste bună pentru România. Este o veste bună pentru militarii noștri. Este o veste bună pentru cetățenii României, pentru că vom fi mai protejați și mai influenți.

Ciprian Panga ( reporter): Cum vedeți dumneavoastră contribuția forțelor armate la asigurarea unui mediu de securitate în zona Mării Negre, dar și la nivel global?
Mircea Geoană: Este un efort de echipă. Alianța Nord-Atlantică este, cum să spun, sunt mușchetarii în forma cea mai frumoasă a expresiei unul pentru toți și toți pentru unu. De aceea, eu aș spune că ceea ce face România este extrem de valoros, dar pentru a putea răspunde unei complexități masive a zonei Marii Negre, rămâne complicat. E o zonă complicată, zonă de interes strategic pentru NATO. Va trebui să ne gândim la România și Comandamentul pentru Europa de Sud-Est de la Sibiu a devenit operațional. Trebuie să lucrăm foarte, foarte bine cu aliații noștri din regiune, cu Bulgaria, cu Grecia, cu Turcia, în sud, cu partenerii noștri din Moldova și din Ucraina și, evident, cu aliații noștri principali din Occident, cu care lucrăm deja foarte foarte bine.
Ciprian Panga ( reporter): Ați vorbit mai devreme despre tehnologie, despre viitor. Cum vedeți viitorul Armatei române în momentul acesta?

Mircea Geoană: Aș vrea ca acum și în viitor Armata română să poată să fie capabilă să lupte alături de aliatul american, indiferent de circumstanțe, să fie capabilă tehnologic să lupte cu aliatul cel mai sofisticat, să fie capabilă să aibă doctrină militară și pregătire profesională de acel nivel. De aceea, ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni. Pentru că până la urmă, oricât cât de multă tehnologie ai cumpăra, tot oamenii sunt importanți și aici, la Brașov, am văzut colective și un colectiv de militari și comandanţi și cadeți care mă fac să fiu foarte încrezător în viitorul României.
Ciprian Panga ( reporter): O ultimă întrebare, domnule secretar general adjunct. Ați vorbit despre oameni, ați vorbit foarte frumos. Se pot simți românii la momentul acesta în siguranță, având în vedere tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru?
Mircea Geoană: Da, da și da. Da, în primul rând, pentru că suntem în NATO. Har Domnului că suntem în NATO – și nu o spun ca omul care și-a dedicat toată tinerețea și viața mea publică, și politică, și diplomatică ancorării României în Occident, și în NATO, și în Uniunea Europeană, dar spun pentru că suntem într-o zonă în care România este mai relevantă strategic decât oricând. Luăm măsuri suplimentare de protejare, nu avem riscuri de natură externă la securitatea națională. Mai este un lucru interesant, România este o țară foarte stabilă în plan intern. Eu nu spun că lucrurile sunt grozave peste tot, sunt multe probleme și lumea este nemulțumită în multe aspecte socio-economice, dar România, din punct de vedere ordine publică, din punct de vedere stabilitate internă, este o țară predictibilă și liniștită. Deci, încă o dată, nici din interior nu văd lucruri care să ne preocupe, iar riscul de contaminare de conflicte regionale, este, de asemenea, luat împreună cu NATO și UE. Avem în continuare tensiuni în Kosovo, în Bosnia mai apar chestiuni, în zona Mării Negre avem dificultăți, dar eu spun românilor să aibă încredere în alianța noastră și să ne facem treaba. E multă treabă de făcut pentru a întări economia, pentru a întări societatea, pentru a întări instituțiile, dar din punct de vedere securitate națională și și liniște și ordine publică, cred că România este printre cele mai sigure țări din Europa.

Cristian Diaconescu: “De aceea, astăzi, în Fâșia Gaza, practic, sute de mii de oameni sunt luați ostatici efectiv de această grupare care, iată, din punct de vedere militar, nu avea absolut nicio speranță ceea ce privește înfrângerea Israelului.”

Publicat de gabrielasaksa, 16 octombrie 2023, 11:50

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule ministru, bine ați venit.
Cristian Diaconescu: Bună ziua. Mulțumesc foarte mult pentru invitație. M-ați onorat în mod deosebit.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ne îndreptăm cu întrebările și cu răspunsurile către ce se întâmplă în Israel. Însă, înainte de a intra în subiect, v-am auzit puțin mai devreme despre o întâmplare de la NATO și aș vrea să începem cu asta, pentru că sunteți la emisiunea armatei și știu că vă este foarte drag, cumva, că ați venit aici.
Cristian Diaconescu: În Ministerul de Externe, am fost secretar de stat în perioada de aderare a României la Alianța Nord-Atlantică, de pregătire a acestor demersuri. Permiteți-mi, foarte pe scurt, să fac aproape o declarație și mi se pare normal dacă ai cunoscut o serie de aspecte într-un parcurs atât de important și sensibil în ceea ce privește România, să spui public acest lucru şi profit de prezența aici pentru a spune că, dacă nu ar fi fost capacitatea de modernizare, de adaptare și profesionalismul Armatei Române, s-ar fi putut să întârziem aderarea la Alianța Nord-Atlantică cu ani de zile. Da, poate mi-ar plăcea să spun, politicul din România sau diplomația au fost pivotale din acest punct de vedere, sigur, au contat foarte mult, mai ales rezoluția poporului român în ceea ce privește asigurarea unor garanții de securitate din partea lumii libere, dar operațional, în demersurile noastre, armata a contat enorm, în primul rând, datorită unui anume tip de percepții pro-occidentale. Cei care reprezentau în acel moment, nu numai Ministerul Apărării Naționale, instituțiile militare în ansamblu, intern și internațional, au creat această imagine partenerilor noștri. A contat foarte mult acest lucru. Și în al doilea rând, modul în care, începând cu coaliția antiteroristă și participarea din Afganistan, Irak, Balcani a reprezentanților Armatei Române, nu a existat absolut nicio fisură privind angajamentul, determinarea și înțelegerea, inclusiv din perspectiva militară a valorilor occidentale. A fost extrem de important. Pentru noi nu a fost nevoie să pledăm în numele Armatei Române. Vreau să vă spun că alte state care s-au integrat în Alianța Nord-Atlantică chiar mai devreme decât noi au avut ani de-a rândul probleme, dificultăți în legătură cu, mă rog, o serie de persoane, ofițeri din armată, mă rog, nu vreau să intru în detalii. Dar ceea ce a experimentat Bruxellesul și oricare din cei care au fost atunci în procesul de integrare vă poate confirma acest lucru, cu alte state aliate din fostul bloc comunist, nu s-a replicat în legătură cu Armata Română.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Mergând către armata israeliană. Au fost două mituri mari care au căzut.
Cristian Diaconescu: Așa este.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Armata israeliană, o armată cu care noi am colaborat, cu care noi am fost în exerciții, era recunoscută ca fiind una dintre cele mai puternice și mai bine dotate din lume și al doilea mit, Serviciul de Informații, Mossad. Noi ne întrebăm, dumneavoastră sunteți probabil mai aproape de o explicație, de informații.
Cristian Diaconescu: Există aceste întrebări în societatea israeliană și sunt extrem de dure și categorice la adresa instituțiilor de forță, dar, evident, și a celor politice.
Din punctul de vedere al informațiilor primite, ceea ce s-a întâmplat este aproape neverosibil, pentru că plaja de informații securitare pe care Tel Avivul o susținea în legătură cu zona, nu numai a Fâșiei Gaza, ci și malul de vest, Cisiordania, și era una de interes major, cât se poate de aplicat. Deocamdată, din câte am înțeles, răspunsurile la aceste întrebări, deși sunt extrem de presante, nu reprezintă neapărat o prioritate, pentru că în primul rând trebuie făcute anchete și în al doilea rând, momentul militar, mai ales, care este iminent în ceea ce privește Israelul, presupune totuși solidaritate și cooperare.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Exclude orice anchetă acum.
Cristian Diaconescu: Şi acum nu se pot face aceste anchete… Mobilizarea formidabilă pe care au reușit să o realizeze în câteva zile…expertiză foarte bună din această perspectivă, dar aşa, privind din afară, să reușești să aduni peste 300.000 de oameni sub arme, înseamnă și o anume tip de determinare individuală. Nu este vorba numai de…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică):…care acolo există.
Cristian Diaconescu: ….colaborare instituțională, care acolo există. Oamenii aceștia nu pot fi descurajați de fisuri din spate, în ceea ce privește instituțiile pe care le servesc în numele țării lor.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): O să vă mai întreb despre o nesiguranță, pentru că aţi spus mai devreme că nimeni nu va ști unde se va opri Federația Rusă. Este o similitudine nefericită între conflictul din Ucraina și conflictul din Israel, de acum de câteva zile, atrocitățile care s-au întâmplat acolo și dvs. ți fost membru în DIUCA- Dreptul Internațional Umanitar al Conflictelor Armate, unde, pe timp de pace oamenii asta fac, încearcă să rezolve pentru un eventual viitor război, să nu se mai întâmple asta cu civilii, asta se pare că nu se rezolvă nicicum.
Cristian Diaconescu: Da și în egală măsură, încălcările, nu e vorba numai de drepturi și libertăți, este vorba de dreptul la viață. Deci Convenția de la Geneva, protocoalele adiționale privind Dreptul umanitar, reguli de purtare a războaielor care incumbă autorităților militare, dar și politice, o atenție distinctă atunci când iau o serie de decizii față de civili…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): o conduită pe câmpul de luptă.
Cristian Diaconescu: O conduită, dar războiul e brutal prin definiția sa. La o reuniune a acestui grup pe care îl menționați, la un moment dat, când a fost o discuție, un general american a spus: până la urmă, discutați despre războaie pe care le purtăm noi, militarii. Ştiţi cine urăşte cel mai mult războaiele? Noi, militarii.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Aşa-i!
Cristian Diaconescu: Mă bucur că sunteți în regulă cu această… pentru că ne-a generat nouă, nemilitarilor, într-adevăr, un sentiment de responsabilitate în legătură cu aceste aspecte. În Ucraina au fost încălcări ale acestor convenții, de la atacul premeditat al infrastructurii civile până la acte de crime de război, acte genocidale care sunt în faza de urmărire penală. Nu există din acest punct de vedere explicația legată de până la urmă, scopurile de a câștiga o luptă. Practic, duc, în colateral, așteptarea în ceea ce privește protejarea cetățenilor. Evident, există un anume tip de calibrare din acest punct de vedere. De aceea, astăzi, în Fâșia Gaza, practic, sute de mii de oameni sunt luați ostatici efectiv de  această grupare care, iată, din punct de vedere militar, nu avea absolut nicio speranță ceea ce privește înfrângerea Israelului. Dar, ulterior se aștepta, și a provocat această reacție, în așa fel încât civili să aibă de suportat consecințe dramatice. Or, este clar aici determinarea infracțională, conform dreptului internațional, este una cât se poate de evidentă.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule ministru, vă mulțumesc foarte mult.
Cristian Diaconescu: Mulţumesc și eu.

Misiuni Internaționale

Publicat de gabrielasaksa, 29 august 2023, 12:16

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem în Polonia, unde, de mai bine de patru luni de zile, militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană Aeroncitas, generat de Batalionul 348 – Apărare Antiaeriană „Dobrogea”, au preluat misiunea. Zilele trecute, militarii români au executat trageri cu armamentul de infanterie din dotare, pe timp de zi, în poligonul Fred Rain, din proximitatea bazei. Cu detalii vine căpitanul Alin Șerban, ofițer de legătură în cadrul Detașamentului.
Alin Șerban: La această activitate i-am avut invitați și pe aliații croați, care au rămas surprinși de precizie și acuratețea armamentului la țintă. De asemenea, am organizat și ne-am în trecut într-o competiție „Cel mai bun trăgător”, fiecare dintre noi având ca principalul obiectiv obținerea unui punctaj cât mai mare, demonstrarea abilităților de a nimici un număr cât mai mare de timp.
Edi Nicola (realizator rubrică): Rămânem tot în Europa, iar din Polonia coborâm în Bosnia și Herțegovina, unde o companie de militarii români, generată de Batalionul 341 din Topraisar, participă la misiunea de menținere a păcii „EUFOR ALTHEA”. Detașamentul românesc se află sub comandă operațională a Comandamentului Forțelor Întrunite din Statul Major al Apărării și este integrat în Batalionul Multinațional. Cum sunt văzuți militarii români în rândul populației civile, dar și al aliaților – ne spune căpitanul Alexandru Călin, comandantul Companiei de Manevră rotația a III-a.

Alexandru Călin: Militarii români au avut întotdeauna o imagine bună în Bosnia și Herțegovina. Au fost văzuți bine atât de populația locală, cât și de militarii din cadrul Batalionului Multinațional. Noi am făcut doar să continuăm această tradiție și acest standard ridicat. Parte din militarii mei au mai participat anterior la misiuni în teatrele de operații atât în Irak, Kosovo, cât și în Afganistan. Dar, după cum bine știți și dumneavoastră, nicio misiune nu seamănă cu cealaltă.
Edi Nicola (realizator rubrică): De pe continentul european facem un salt pe continentul contrastelor, mai precis în Asia, unde doi ofițerii români își desfășoară activitatea în cadrul celei mai vechi misiuni ONU, cea de monitorizare a acordului de încetare a focului dintre India și Pakistan. Mandatul observatorilor români este de un an de zile. Îl ascultați pe căpitanul Adrian Stoian, observator în cadrul echipei Organizației Națiunilor Unite.
Adrian Stoian: Situația în momentul de față este foarte liniștită, nu au mai fost probleme majore, doar incidente minore. Din acest motiv, noi monitorizăm fiecare zonă care ne-a fost repartizată și încercăm pe cât posibil să discutăm și cu populația și să vedem care este situația pe fiecare zonă în parte. Avem câte o arie de responsabilitate pe fiecare grup.

Cătălin Tomescu: Rusia și-a semnat statutul de vasalitate față de China. Au nevoie de sprijinul lor atât din punct de vedere economico-financiar, cât și din punct de vedere politic și chiar militar

Publicat de Gabriel Stan, 27 martie 2023, 18:34

La „Subiectul săptămânii” a fost făcută o analiză la 20 de ani de la începerea războiului din Irak, la începerea participării Armatei României acolo.

În cadrul aceluiași interviu s-a discutat și despre rolul Chinei în războiul dintre Rusia și Ucraina.

Invitat a fost generalul-locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, într-un interviu realizat de Cristian Dumitrașcu atât audio cât și în format video, sub forma unui podcast, care va putea fi urmărit în zilele următoare pe paginile de Facebook „Jurnal Militar” și „Ministerul Apărării Naționale”.

Cristian Dumitrașcu (realizator):: 20 de ani, asta se întâmpla în 2003.

Cătălin Tomescu: Da.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Dumnevoastră erați în mijlocul unei cariere extraordinare încă de pe atunci, planificator.

Cătălin Tomescu: În 2003 am fost mutat din comandant al Batalionului 341 /…/ de la Topraisar, la 1 martie am fost chemat, la vremea respectivă era generalul Bădălan și mi-a spus: am nevoie la Focșani să construim o brigadă care urmează să fie certificată NATO. Și atunci am fost mutat la Focșani șef de Stat Major.

Odată cu numirea mea a început rotirea batalioanelor din Brigada 282 Infartere Mecanizată la vremea respectivă, actuala Brigadă Blindată, în Afganistan și în Irak.

Le-am rotit pe toate cele trei la un moment dat, ulterior au rămas doar două, în misiunile din ambele teatre de operații. În Afganistan a fost prima dată în 2004 la rotirea batalioanelor noastre, batalionul de la Galați îmi amintesc că s-a rotit atunci.

Am fost doar 2 săptămâni, cum se mergea la vremea respectivă, noi dând batalioanele, vă dați seama că era normal ca cel care răspundea, mie îmi intra în fișa postului pregătirea batalioanele care intrau în teatrele de operații, și am fost să vedem și la fața locului ce și cum, ca să știm cum să coordonăm pregătirea următoarelor batalioane.

În Irak am fost în 2009, eram deja general, să operaționalez brigada. Atunci, România, dacă vă aduceți aminte, a avut cinci generali în teatrul din Afganistan.

A fost Radu Ghica, generalul Neagoe, generalul Chiriță, generalul Gabor şi eu am fost ultimul. Am intrat în teatru la 1 decembrie 2008, chiar cu ocazia Zilei Naționale, și am ieșit din misiune pe data de 12 iunie 2009.

Iar de acolo am venit, am predat Brigada 282 și am plecat la post la Bruxelles, locţiitorul șefului Reprezentanței Militare a României la NATO și UE.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Pentru că ați fost ultimul general prezent în misiunea din Irak, puteți să faceți o comparație între retragerea din Afganistan de acum câțiva ani și retragerea din Irak?

Cătălin Tomescu: Le-aș compara, se compară şi nu se compară. În primul rând, la nivel mare, misiunea din Afganistan a fost o misiune NATO. Misiunea din Irak a fost o misiune de coaliție condusă de Statele Unite.

Ca nivel de participare, în Irak noi nu am depășit batalion de infanterie, cu diferite misiuni, în funcție de perioada războiului, structuri de informații Intel, cu tot ceea ce înseamnă treaba asta, și ofițer de Stat Major.

În Afganistan să nu uităm că s-a ajuns până la nivel brigadă participare. Am avut și zonă de operații, zona Zabul, pe o perioadă îndelungată.

Când eram eu la Bruxelles noi aveam la un moment dat 1.996 sau ceva de genul ăsta de oameni, foarte aproape de 2.000, care ne plasa a 4-a contributoare cu trupe în Afganistan, care nu e de colea, pentru ascultători, trebuie să știe, ca să trimiți 2.000 de oameni în teatru, tu deja trebuie să lucrezi într-o plajă de aproximativ 8.000 de oameni, pentru că unii sunt la pregătire, unii sunt în teatru, unii sunt în refacere, unii trebuie să îi ai în rezervă.

Deci, o treabă care ne-a ajutat foarte mult și poate o să spun și de ce, dacă îmi dați timp, dar care cu certitudine necesită mult efort din punct de vedere al resurselor umane și financiare.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Este clar că gradul de complexitate se poate compara între cele două misiuni?

Cătălin Tomescu: Da. Aici, da.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Gradul de periculozitate?

Cătălin Tomescu: La fel.

Cristian Dumitrașcu (realizator): La fel.

Cătălin Tomescu: Da, în funcție de perioade, în anumite perioade, Afganistanul a fost mai sângeros, în alte perioade Irakul a fost mai sângeros, în funcție de ce făceau talibanii, ca să spunem așa, sau opozanții, cei care se opuneau forțelor NATO sau de coaliție pe teatrele de operații.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Ce a însemnat pentru dumneavoastră? Ce a însemnat pentru militarii pe care i-ați rotit acolo, pentru formare, pentru carieră?

Cătălin Tomescu: Prima dată, militarii, aș vrea să spun, şi e bine de spus, trebuie să înțelegem cu toții că, în ciuda acestui efort, da, până la urmă a costat din punct de vedere financiar, numai că experiența asta câștigată acolo a fost colosală.

Și să mă și explic, numai când ești într-un teatru real de operații vezi la fața locului, pe viu, ce cerințe sunt, care e gradul de periculozitate, vezi procedurile de stat major. Înveți modul de executare a misiunilor de o manieră în care să nu pierzi oameni, pentru că au fost și situații în care am fost atacați ș.a.m.d.

Prin urmare, cu certitudine, din punct de vedere profesional, a adus un plus colosal. Eu am și spus la vremea respectivă, domnule, pentru un şef de Stat Major, o misiune de șase luni, care era minimum în teatru de operație, face cât un curs obișnuit de formare continuă la noi.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Un curs de carieră.

Cătălin Tomescu: Exact. Obișnuit. Luăm procedurile toate în limba engleză, toate după tipicul NATO, şi chiar dacă misiunea din Irak a fost de coaliție, dar cine conducea coaliția? Statele Unite.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Sigur.

Cătălin Tomescu: Diferențele între procedurile Statelor Unite în teatru ăla de operație și procedurile NATO erau infime.

Prin urmare, nu se pune problema de dezvoltare a profesionalismului din punct de vedere procedură de stat major și aplicare a lor și lucru; și, doi, dezvoltarea cunoștinţelor la limba engleză, pentru că erai obligat să cunoști limba.

Dar, în afară de asta, a adus un plus și din punct de vedere al cunoașterii. Vă dau exemplul și al aplicării principiilor logisticii, de exemplu.

Să nu uităm că noi, România, am fost în stare să ne rotim trupele la un moment dat cu propriile forțe, cu CE-urile 130, eu am fost cu CE-130 și până în Angola, în 1998, în Afganistan, când am fost, am fost cu CE-ul nostru, în Irak la fel, România și-a dovedit determinarea în a-și asuma misiunile în cadrul NATO sau de coaliție.

Mă raliez și eu celor care au spus că poate că unul din elementele care au contribuit decisiv la invitarea României ca membră NATO în 2002 a fost faptul că România a acționat printre primele state în ambele teatre de operații, cu toate că nu eram nici cei mai bogați, nu erau nici cei mai dotați ș.a.m.d.

Dar determinarea Ministerul Apărării și decidenților politici la vremea respectivă de a ne implica în misiunile organizației, contributori la securitate, nu numai ca beneficiar. Acum, dacă fac o paranteză, ce suntem acum?

Acum suntem un beneficiar al integrării în NATO și UE, pentru că dacă n-am fi fost nu se știe dacă Federația Rusă le-ar fi trecut prin cap că, dacă tot România nu e, de ce să nu facem puțină ordine și în România, că ei tot zic că voiau să se întoarcă la granițele din 1997, asta înseamnă. Da, dar ca să fii beneficiar, trebuie să fii și contributor.

Eu personal am fost de acord și, încă o dată, vreau să spun că banii nu au fost cheltuiți degeaba. Dumnezeuzeu să-i odihnească pe cei care s-au dus, că au fost și duși, şi răniți, şi ș.a.m.d!

Pentru că asta e la război, se mai și moare. Și îmi pare rău și îmi exprim toată compasiunea pentru cei care s-au dus și pentru cei răniți. Dar dacă am face o sumă a sacrificiului făcut și a banilor cheltuiți, cu certitudine, a adus plusvaloare, și profesionalism, și competență Armatei Române din toate punctele de vedere.

Schimbările de armament, gândiți-vă, ce echipamente de luptă, nu uitați că ne-am dus cu taburile, ulterior, talibanii când le-au văzut au zis: ce, astea rezistă? Da. Au pus plus la încărcătură, au străpuns taburile și, ulterior, i-au obligat pe american să inventeze alte echipamente, care să nu poate să fie distruse de tipul de exploziv improvizat folosit de talibani.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Să vină cu MRAP-urile.

Cătălin Tomescu: Deci, pe scurt, un plus total.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Venind către efectele, pentru că tot aţi spus despre faptul că suntem și contributori, efectele s-au văzut în zona de comandă, uitându-ne acum, cum ar fi arătat Armata Română, comanda armatei dacă n-ar fi fost aceste misiuni? Pentru că ne uităm și vedem că toți ofițerii de rang înalt și oamenii din funcțiile importante sunt trecuți prin teatrele de operații, și prin Irak şi prin Afganistan.

Cătălin Tomescu: Domnule, ca să-i spun așa, n-ar fi un aspect fundamental, dar determinant sigur. Pentru că din punctul meu de vedere s-au făcut și unele, adică, s-a pus extrem de mult accentul numai pe cei care au fost acolo, și să nu uităm că au fost, sunt și vor rămâne arme întregi, categorii de armă, cu ofițeri foarte bine pregătiți, care nu au avut ocazia să ajungă acolo pentru simplu motiv că ei nu au cerut decât batalioane de infanterie, de manevră și Intel.

Dar atunci ce vină are un ofițer comandant de unitate de apărare antiriană, de tancuri, de artilerie, care aceste structuri nu puteau să ajungă în teatru pentru că nu i-a chemat nimeni. De asta spun că s-a exagerat puțin.

Încă o dată, plusul se vede între unul care a fost și unul care n-a fost, că nu mai trebuia să îi explici. Îl vedeai după ochi, cum vorbeai cu el, îl vedeai dacă te înțelege sau nu. Fac o paranteză, m-ați întrebat anterior, plusul pentru mine, pentru mine a fost colosal. Şi eu am lucrat numai la asta din 1994.

Odată cu promovarea la gradul de căpitan, am intrat în Statul Major al Forțelor Terestre, la Serviciu Operații, unde am lucrat 6 ani. Acolo am făcut Secția Relații Sociale, am construit-o în timp, că astea toate au mers o dată cu pașii spre pregătirea Armatei României în procesul de integrare cu NATO, realizarea interoperabilității, obiectivele forței.

Nu vă spun, că nu facem acum o retrospectivă a integrării României în NATO, dar pentru mine a avut un efect major, datorită faptului că a trebuit să lucrez la concret cu ei. Răspundeam de toate trupele românești, trupele coaliției.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Erați și înainte şi sunteţi și acum, după trecerea în rezervă, și îmi impui o scenă, mergeți, nu știu, la piață și oamenii vă știu şi dacă ar fi fost cineva care v-ar fi spus: „Bun, domnule general, italienii au plecat înainte. Au fost voci care i-au lăudat.

Au avut curaj să zică: «Nu, se pleacă». Noi am rămas, după cum aţi spus, între ultimii trei. A fost vorba despre onestitate, despre curaj, despre asumare sau despre o slăbiciune a noastră în relația cu aliații?

Cătălin Tomescu: Domnule, probabil a fost și o combinație. Probabil, Statele Unite… – aici vorbim de politică, nu neapărat de militari; că militarii… nu depinde de noi, statul stabileşte.

Probabil a fost și o combinație între o cerință a Statelor Unite, care ei conduceau misiunea, fără doar și poate, dar e și o asumare a noastră. Păi dacă am început cu tine la drum și e nevoie de mine, mi se pare corect să merg până la la capăt.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Deci, ați merge pe onestitate mai mult decât pe slăbiciune, precum am enumerat mai devreme.

Cătălin Tomescu: Absolut. Şi asumarea. Asta e 1. Şi 2 – oferta a fost făcută la mult mai multe țări. Numai că statul irakian, la vremea respectivă, conducerea irakiană, a aprobat numai patru.

Nu ştiu dacă se știe sau nu; dacă nu, vă spun eu, că știu ce vorbesc. Statele Unite au negociat un an și… rămânerea trupelor până în anul 2009 – de coaliție, mă refer.

După Statele Unite au aprobat Marea Britanie, România, Estonia și El Salvador. Comandant era Odierno, iar comandantul corpului de manevră cine credeți că era? Domnul Lloyd Austin, actualul șef al Pentagonului.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Corect.

Cătălin Tomescu: Mi-a fost șef. Şi sunt foarte onorat, de altfel, de treaba asta.

În El Salvador, după 24 de ore, șeful statului n-a ajuns la un acord cu irakienii privind semnarea unor documente și el a spus: „Mă retrag”, iar Estonia s-a retras pe 5 februarie – nu pot să uit ziua, pentru că e ziua mea, 5 februarie.

Şi chiar am avut onoarea să fiu decorat de ministrul apărării, prezent la activitate în Bagdad – să fiu decorat de Estonia pentru modul în care am sprijinit delegatul estonian de a face un memorandum tehnic cu irakienii.

Probabil că irakienii n-au acceptat. Şi cu noi au fost destul de grei. Care era problema? În Irak încă era valabilă pedeapsa cu moartea, și statul nostru… Şeful statului pe vremea respectivă era domnul Băsescu, şi a zis: „Domnule, nu semnăm așa ceva până nu trebuie să ne respecte o cerință”, care intra în procedura de force protection, protecția forței.

Şi cerința care era: în cazul în care un militar român – este posibil orice în teatru – face o faptă reprobabilă care, potrivit reglementării internaționale și teritoriului irakian – normal, că eşti în țara lor -, trebuie pedepsită conform legii, să fie predat ori trupelor române, ori trupelor americane, pentru a fi judecat pe problema respectivă, dar respectând legile internaționale ș.a.m.d. La noi până la urmă s-a acceptat, dar la țările astea două, nu.

Cristian Dumitrașcu (realizator): A, interesant!

Cătălin Tomescu: Ăsta ar fi unul dintre motivele care cred eu că i-a făcut pe șefii celor două state mai mici ca contribuție să spună: „Dom’le, noi până aici am stat”. În schimb, noi românii am reușit să semnăm acest tratat, acest memorandum.

Ulterior am semnat și acordul tehnic, în luna martie, și ulterior, în afară de munca efectivă în cadrul comandamentului și în coordonarea trupelor române, am pregătit readucerea trupelor românești în țară, care trebuia să se încheie până la 1 septembrie.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Pentru că mai avem câteva minute din interviu, concluzionând: Irakul – pentru că aşa am început, cu cei 20 de ani care să împlinesc de la începutul misiunii de acolo, războiului de acolo -, pentru armata română, militarii care au fost acolo…

Cătălin Tomescu: Oho, păi au fost într-un număr însemnat!

Cristian Dumitrașcu (realizator): …a reprezentat un mare plus.

Cătălin Tomescu: Fără discuţie!

Cristian Dumitrașcu (realizator): Asta, privind și în perspectiva unui război, Doamne ferește, pe teritoriul nostru.

Cătălin Tomescu: Aici nu… Nu că nu suntem de acord. A fost o contribuție majoră, a contribuit cu certitudine la ridicarea gradului de profesionalism al militarilor. Dar vreau să vă spun că a fost și o treabă care puțin a făcut să se schimbe o mentalitate. Pe scurt, dar e foarte importantă, merită minutele care au rămas pentru treaba asta.

Să vă spun de ce: acești 25 de ani de „peace support operation”, operație de stabilitate – Angola, ONU… Procedurile de acțiune sunt într-un fel la vedere. Nu e război clasic, se respectă regulile de angajare a forței stabilite conform Capitolului VI sau VII din carta ONU, Peacekipping sau Peaceinforcement, pe când ce vedem acum e război clasic.

Că-i zice Putin „operațiune specială”, asta e treabă de semantică şi juridică; ăsta e război curat! Și ce-a făcut? Din cauza faptului că în 30 de ani au fost numai misiuni de genul ăsta, o întreagă generație a crescut cu ideea că numai asta vom face până ieșim la pensie, generații viitoare.

Ei, se vede treaba că ce a făcut Putin acum ne-a întors! Păi de ce vorbește Cavoli și alți generali – comandantul suprem al SACEUR, NATO – că trebuie să revenim la războiul clasic, convenţional?

Pentru că ne forțează amenințarea. Ca să se înțeleagă ce greu ne-a fost. Dar din punct de vedere al relaționării acțiunilor din Irak cu războiul clasic, aici pe undeva a fost un minus, pentru că s-a creat în mintea militarilor această idee că ăsta e tipul de acțiune pentru care trebuie să ne pregătim. Fals total!

Personal, tot timpul am zis – bine, la mine e şi mentalitatea de tanchist: dom’le, prima dată ne pregătim de război și, de acolo, după aia ne ducem oriunde! Păi armata nu trebuie să se pregătească de război? Da!

Pe vremea lui Ceauşescu am fost și la agricultură, acum mergem – şi înainte și acum – la inundații, mergem iarna să ne ajutăm… Clar, resortul civil și sprijinul față de populație. Da, dar pregătirea nu e să ne ducem la inundații! Pregătirea trebuie să fie de război, că după aia putem să facem orice.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Finalul aparține, precum am spus şi la început, unei analize, pentru că sunteți un reputat analist militar și vorbiți aproape în fiecare zi, la diferite posturi de televiziune și de radio, despre situația actuală în care ne aflăm noi aici, la limita de sus a cerului, la granița cu cel mai îngrozitor război din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

S-au întâlnit președintele chinez cu președintele rus. Cât credeți că schimbă pentru noi paradigma chestiunea asta?

Cătălin Tomescu: Domnule, reiau ceea ce am spus deja, că îmi mențin părerea: 1 – China a început să mute pe tabla de șah a planetei.

Că le convine, nu le convine la americani sau altora, sau nouă, sau oricui vreți, contează mai puțin. Din punctul meu de vedere, a ieșit din postura puțin retrasă…

Cristian Dumitrașcu (realizator): De arbitru, dacă vreți…

Cătălin Tomescu: Da. Ponderată, puțin retrasă. E au fost agresivi numai în domeniul capacitării resurselor de orice fel de pe toate continentele, mecanismele economico-financiare mari, care le convin, potrivit propriilor interese.

Să nu uităm că fiecare ţară merge conform propriilor sale interese. Domnul Xi când s-a dus la Moscova să se întâlnească cu Putin s-a dus ca să-și atingă obiectivele Chinei, nu atât de mult ale lui.

Deci China a început să joace rolul de jucător global. În lumea multipolară, de care se vorbește, este clar că China și-a luat rolul în serios, și americanii știu asta, nu trebuie să le-o spun eu.

Al doilea lucru: s-a văzut clar, din punctul meu vedere, că Rusia și-a semnat statutul de vasalitate față de China. Își dau seama că altfel nu se poate să iasă cât de cât onorabil din acest conflict şi au nevoie de sprijinul Chinei atât din punct de vedere economico-financiar, cât și din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere militar. Acum, dacă o să mă întrebați dacă o să le dea tancuri și avioane, nu știu.

Ideea e că ce sunt eu convins – și cu asta am încheiat: cu certitudine, decizia dacă urmează să-i sprijine cu armament greu, nu numai cu armament nonletal și cu tehnologie, sigur ei au calculat dacă le aduce avantaje sau nu le aduce avantaje, potrivit propriilor interese.

De ce spun asta: păi China, care e cel mai mare producător manufacturier de pe glob, aprovizionează și UE și multe piețe… Statele Unite – mergeți într-un Wallmart, în Statele Unite, și dacă 90% din mărfuri nu-s din China, nu mai zic o vorbă. Prin urmare, păi trebuie să le vinzi. Cui le vinzi, celor săraci sau celor bogați?

Păi le vinzi celor bogați! Și atunci, dacă tu ai face treaba asta și te declară cineva că ar trebui să suporţi sancţiuni, îți mai convine? Nu știu asta, că eu la mecanisme macrofinanciare nu mă pricep; să vorbească cei care au şcoală.

Dar ca să analizez problema din perspectiva asta, sunt convins că ei și-au făcut calculele și, în funcție de decizia luată, vom vedea dacă va veni sprijinul cu armament greu sau cu avioane, ș.a.m.d. sau nu. Pentru că eu sunt convins că vor acționa în propriul interes.

Există un semnal major și pentru poporul rus. A arătat: „Uite, am venit” – recunosc, care e mare lucru pentru Putin, vă dați seama, e balon de oxigen, fără doar și poate. 2 – Statelor Unite: „Vedeţi că am început să mutăm și noi, nu mai stăm în expectativă, ne uităm și declară unul pe ici, pe colo…”

Nu, a venit Xi, care deja are al treilea mandat, care… Nu e cazul să mai dezvoltăm ce greutate are șeful Chinei la momentul actual, indiferent de regim.

Şi a treia treabă care iar ar fi importantă aici, în afară de balonul de oxigen către Putin și mesajul către societatea la nivel global și statele importante gen SUA, este și pentru statul ucrainean, din punctul meu de vedere, că trebuie cineva de la ucraineni să analizeze şi acolo. S-a vorbit și cu domnul Zelenski, nu prea s-a spus ce s-a discutat…

Să nu uităm că și cu Putin, cu o seară înainte, a vorbit patru ore jumate! Cu translație, să zic că le-a luat vreo oră jumate, că mai îngreunează… Probabil trei ore. O, păi vă dați seama că ar fi…

Cristian Dumitrașcu (realizator): Când au mai vorbit ei vreodată trei ore, față în faţă?

Cătălin Tomescu: Să vorbești trei ore! De știut, ar valora un milion de puncte să știm ce s-a discutat în astea trei ore, pentru că acolo sigur s-au discutat niște lucruri cu totul și totul altele…

S-a discutat în plasa celor discutate la conferința oficială, care alea sunt pregătite dinainte; au schimbat câteva virgule și câteva verbe în noaptea aia, în rest totul era pregătit. Să știm ce s-a discutat în alea trei ore!

Cristian Dumitrașcu (realizator): Da, Domnule general, lucrurile sunt în desfășurare. De abia aștept să ne vedem și următoarea dată aici, la radio, și la podcastul „Jurnal Militar”!

Vă mulțumesc și vă mai așteptăm la Radio!

Cătălin Tomescu: Şi eu vă mulțumesc! Să avem o primăvară frumoasă și să sperăm să ne revenim din toate punctele de vedere.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Vă mulțumesc!

Misiuni internaționale

Publicat de Gabriel Stan, 12 decembrie 2022, 14:40

Teododra Mazere (realizator rubrică): Comandamentul Forțelor Terestre Aliate din Turcia a organizat, timp de două săptămâni, exercițiul de comandament LOYAL LEDA 22, în vederea antrenării și evaluării unor comandamente din structura de forțe NATO.

Unul dintre obiectivele acestui exercițiu a vizat evaluarea personalului Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est, în vederea obținerii recertificării nivelului de pregătire pentru conducerea unei operații militare.

O echipă formată din 150 de militari români, aparținând Diviziei II Infanterie Getica și Brigăzii 282 Blindată Unirea Principatelor, a acționat în cadrul Centrului de Instruire al Forțelor Întrunite din Bydgoszczy, Polonia, cu scopul de a sprijini atingerea obiectivelor exercițiului de către Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est din Sibiu.

Despre specificul exercițiului LOYAL LEDA 22 ne vorbește locotenent-colonelul Florentin Bratosin, șeful operațiilor și instrucției din Brigada 282 Blindată.

Locotenent-colonelul Florentin Bratosin: Oferă posibilitatea interacțiunii între militari, îmbunătățind relațiile interpersonale, începând cu familiarizarea cu aplicațiile de comandă, control, raportare, până la sincronizarea acțiunilor militare, astfel încât să obținem efectele dorite și să atingem obiectivele de instruire stabilite.

Teododra Mazere (realizator rubrică): Rămânem în Polonia, acolo unde artileriștii antiaerieni ai celui de-al doisprezecelea detașament românesc continuă pregătirea alături de partenerii Alianței Nord-Atlantice.

Zilele acestea au participat la o ședință de tragere pe timp de noapte, cu armamentul individual, iar temperaturile scăzute din această perioadă au facilitat desfășurarea unui curs de supraviețuire pe timp de iarnă. Cu detalii despre momentele tactice ale cursului vine locotenentul Alexandru Petercă.

Locotenentul Alexandru Petercă: Cursul de supraviețuire pe timp de iarnă a fost organizat de militarii britanici, cu patriciparea celorlalte națiuni din grupul de luptă NATO.

Participanții au învățat cum să se protejeze de temperaturile scăzute și să acționeze pentru diminuarea efectelor acestora, atât în ceea ce privește integritatea fizică personală, cât și cea funcțională a tehnicii din dotare.

Militarii știu acum să recunoască și să trateze rănile provocate de frig, cum să construiască adăposturi și să procure apă, cum să gestioneze astfel de situații dificile.

Teododra Mazere (realizator rubrică): Din Polonia ajungem în Irak, acolo unde șase militari români, membri ai modulului NATO de comunicații și informatică dislocabil, și-au încheiat misiunea.

Pe parcursul ultimelor cinci luni, militarii români, alături de ceilalți membri ai Batalionului 2 Comunicații al NATO, au asigurat sprijinul de comunicații și informatică al Comandamentului NATO Mission Irak.

Este a doua participare în teatrul de operații Irak pentru militarii modulului, după cea din perioada ianuarie-iulie 2021. Colonelul Vasile Bătinaș, la final de misiune.

Colonelul Vasile Bătinaș: Activitatea militarilor români a fost apreciată, având în vedere experiența și profesionalismul acestora, sprijinul de comunicații și informatică fiind vital pentru desfășurarea activităților curente și pentru îndeplinirea obiectivelor și sarcinilor misiunii NATO în Irak.

Cătălin Gomboş: Declanșatorul propriu-zis a fost anunțul liderului religios şiit populist, Moqtada al-Sadr, că se va retrage definitiv din politică. Susținătorii lui Sadr chiar au luat cu asalt parlamentul irakian și au ocupat clădirea acestuia încă din luna iulie

Publicat de Gabriel Stan, 5 septembrie 2022, 15:43

Situația din Irak, țară unde și România participă cu militari în cadrul NATO Mission Irak, este în această perioadă deosebit de tensionată.

Din corespondența transmisă de colonelul Vasile Bătinaș, pe care am ascultat-o puțin mai devreme, reiese că până în acest moment, convulsiile sociale de acolo nu sunt îndreptate împotriva trupelor NATO.

Dincolo de acest aspect însă, evenimentele din Irak sunt îngrijorătoare prin prisma posibilelor consecințe regionale și globale.

Printre acestea se numără destabilirea semnificativă a situației din întregul Orient Mijlociu, plus inducerea unui risc semnificativ suplimentar pentru piețele petroliere globale, și așa agitate în ultima perioadă.

Constantin Herțanu a vorbit despre acest subiect cu Cătălin Gomboş, colegul nostru de la Radio România Actualități, fost corespondent în Irak.

Constantin Herţanu: Bună ziua!

Cătălin Gomboş: Bun găsit!

Constantin Herţanu: Am vrea să spunem celor care ne ascultă de unde a pornit această situație conflictuală din capitala Irakului, în special.

Cătălin Gomboş: Declanșatorul propriu-zis a fost anunțul liderului religios şiit populist, Moqtada al-Sadr, că se va retrage definitiv din politică. Rămâne de văzut cât de definitivă va fi această retragere, pentru că Al-Sadr a mai făcut astfel de anunțuri în trecut.

Al-Sadr chiar a avut o perioadă destul de îndelungată, de câțiva ani, în care a lipsit din spațiul public irakian pentru că era la studii religioase în Iran și susținătorii săi s-au înfuriat foarte tare când a făcut acest anunț,  pentru că există și cauze mai profunde și mai vechi.

În primul rând, cea mai apropiată este de anul trecut, partidul format din susținătorii lui Muqtada al-Sadr a obținut cele mai multe voturi în alegerile parlamentare din Irak, dar nu a reușit să formeze o majoritate, în primul rând din cauza opoziției altor partide șiite, partide care au și miliții, și care sunt susținute puternic de Iran.

După mai multe luni de blocaj politic, la Bagdad, susținătorii lui Sadr chiar au luat cu asalt parlamentul irakian și au ocupat clădirea acestuia încă din luna iulie, iar criza s-a amplificat treptat până când s-a ajuns la acele violențe.

Putem însă să găsim cauze și mai vechi decât atât, pentru că, Irakul, în ultimii ani s-a confruntat cu o mișcare antisistem, un protest la care au participat diferite grupuri, față de corupția profundă a autorităților, față de degradarea vieții, față de incapacitatea guvernului de a asigura o infrastructură bine pusă la punct, în condițiile în care țara are niște venituri semnificative și avea niște venituri semnificative din petrol.

E drept că a fost și războiul cu Statul Islamic, dar acesta este un alt aspect, iar Muqtada al-Sadr și mișcarea sa la un moment dat au participat la aceste mișcări antisistem, chiar i-au dat forță.

Constantin Herțanu: Dacă ne uităm puțin pe bilanțul acestor lupte de gherilă, din păcate, nu este unul tocmai pozitiv, undeva în jur de 25-30 de morți și aproape 700 de răniți.

Cătălin Gomboş: Este un bilanț grav, nu atât de grav ca alte bilanțuri cu care, din păcate, s-a obișnuit Irak începând cu cel puțin cu 2003 de când a fost răsturnat în regimul lui Saddam Hussein, dar chiar și înainte, pentru că și în perioada lui Saddam Hussein, dincolo de războaiele pe care l-a purtat acesta împotriva comunității internaționale după invadarea Kuweit-ului, înainte de acesta împotriva Iranului, au fost și probleme interne și revolte, inclusiv revolte ale şiiților care au avut loc de mai multe ori.

Cea mai recentă dintre acestea, înainte de răsturnarea lui Saddam Hussein,  la sfârșitul anilor ’90 cred, a fost tocmai când tatăl lui Muqtada al-Sadr, care era un cleric extrem de bine privit, a fost asasinat de forțele regimului împreună cu 2 dintre fiii lui, deci 2 dintre frații lui Muqtada al-Sadr.

Constantin Herțanu: Sunt convins că cei care sunt pe recepție la această oră poate nu cunosc foarte multe date despre așa-zisa zonă verde din Bagdad.

Cătălin Gomboş: Da, zona verde în Bagdad este cea în care în prezent se află cea mai mare parte din clădirile guvernamentale. Practic a fost construită, a fost transformat într-o fortificație în perioada ocupației americane.

Centrul Bagdadului, care era și înainte de a veni americanii, în mare parte închis publicului, pentru că acolo se afla palatul lui Saddam Hussein, aceea era principala clădire, principalul obiectiv.

Constantin Herțanu:  Aceasta nu este o revoluție, a declarat public Muqtada al-Sadr, după care oamenii din milițiile sale am înțeles că s-au retras.

Cătălin Gomboş: Este adevărat, dar asta nu înseamnă că violențele nu pot reizbucni oricând, în primul rând pentru că avem istoricul lui Muqtada al-Sadr, care, după cum am și spus mai devreme, s-a mai retras de câteva ori din politică.

Forțele loiale lui, inclusiv forțe armate, o miliție care inițial s-a numit Armata Mehdi, au fost implicate în diferite conflicte, mai întâi într-o revoltă împotriva forțelor americane, după aceea a fost un scurt conflict – e mult să-i zicem război civil, dar un scurt conflict intrașiit între Armata Mehdi și alte grupări reprezentate însă de forțele de securitate irakiene, întrucât statul era controlat atunci de acele formațiuni șiite.

Revolta față de corupția generalizată care este asociată cu aceste formațiuni pro-iraniene ce au dominat viața politică din ultimii aproape 20 de ani rămâne, deci pot oricând să reizbucnească tensiunile intraşiite de data aceasta, pentru că mai este și o problemă, știim că Irakul a trecut prin practic 2 războaie civile inter-confesionale: primul, din perioada 2006 – 2008, în principal dintre şiiți și suniți, și după aia cel din perioada Statului Islamic, când o grupare de extremiști suniți căreia i s-au alăturat și numeroși suniți irakieni.

Constantin Herțanu: În același timp, în aceste zile președintele american Joe Biden, împreună cu alți lideri mondiali au făcut apel la calm și la găsirea unor soluții politice de natură să pună capăt acestor conflicte.

Cătălin Gomboş: Este evident că nu e în interesul nimănui ca Irakul să explodeze din nou, mai ales în actualul climat, să zicem, din punct de vedere al energiei. Din cauza războiului cu Ucraina, situația este extrem de complicată pe piața energetică.

Vă dați seama ce s-ar întâmpla, ce explozie de prețuri ar fi dacă ar fi afectate livrările Irakului, care cred că este al doilea sau al treilea mare exportator din cadrul OPEC.

Încă rămâne problema Iranului, încă Siria nu este complet pacificată, încă există potențialul și riscul unor grupări teroriste și islamiste, jihadiste, care să creeze probleme acolo, mai avem și războiul civil din Yemen, deci un nou focar de conflict în Orientul Mijlociu este ultimul lucru pe care și l-ar dori cineva.

Constantin Herțanu: Cătălin Gomboş, aţi fost acolo, aţi cunoscut poportul irakian, aţi trăit printre ei şi am vrea să împărtăşiţi câteva din aspectele acestea…

Cătălin Gomboş: Am fost acolo şi am cunoscut nu numai poporul irakian, înainte de război am stat câţiva ani în Irak şi este un popor care a trecut, zic eu, pe nedrept prin atâtea greutităţi în ultimele deja sunt generaţii de irakieni care au văzut numai războiul şi numai dificultăţile economice, de exemplu perioada embargoului de după invazia Kuweitului a fost una extrem de grea pentru populaţia irakiană şi este păcat pentru acea ţară, pentru că e unul dintre locurile unde a apărut civilizaţia, este ceva senzaţional ce poţi să vezi şi ce poţi să găseşti în Irak, iar oamenii sunt şi ei extrem de calzi, extrem de ospitalieri, din păcate şi aprigi, ceea ce poate să explice parţial violenţele la care par a fi predispuşi unii dintre irakieni şi o altă explicaţie a violenţelor sunt condiţiile sociale grele cu care se confruntă unii dintre ei, dar aş mai vrea să spun în încheiere că fiind corespondent în Irak nu am fost doar în Bagdad printre irakieni, am petrecut şi câteva luni buni, în mai multe ocazii, alături de militarii români detaşaţi în sudul Irakului, în zona Nassiriya, şi şi aceea a fost o experienţă foarte importantă pentru mine ca jurnalist.

Constantin Herțanu: Noi, cei din trustul de presă al Armatei, ştim foarte bine acest lucru şi ne reamintim cu plăcere de corespondeţele dumneavoastră de acolo.

Vă reamintesc, a fost alături de noi, la subiectul săptămânii, Cătălin Gomboş, colegul nostru de la Radio România Actualităţi, fost corespondent din Irak. Mulţumim mult!

Cătălin Gomboş: Mulţumesc pentru invitaţie! E întotdeauna o plăcere.

Misiuni internaționale

Publicat de Gabriel Stan, 5 septembrie 2022, 15:07

Edi Nicola (realizator rubrică): Peste 4.400 de militari din 14 state membre NATO și partenere participă până pe 20 septembrie la exercițiul „Saber Junction 22”, găzduit de Centrul de Instruire al Armatei Americane de la Hohenfels, Germania.

România este reprezentată de un detașament de militar din Batalionul 812 Infanterie de la Bistriţa. Exercițiul urmărește creșterea nivelului de plătire a fiecărei structuri participate, dar și verificarea interoperabilităţii tehnice și acționale în context aliat.

Prima ediție a „Saber Junction” a avut loc în anul 2012 și de atunci se desfășoară anual sub conducerea forțelor terestre ale Armatei Statelor Unite ale Americii.

Locotenent colonel Ionuț Ilisei, comandantul Batalionului 818 Infantelie Bistrița: Are un grad ridicat de complexitate, numeroase forțe și mijloace fiind agrenate pe parcursul celor aproximativ trei săptămâni cât durează exercițiul.

Obiectivele noastre de instruire vizează schimbul de experiență profesională cu ceilalți militari NATO, antrenarea subunităților proprii în rezolvarea situațiilor tactice create de orgizatori, precum și creșterea rezistenței psihice în cadrul acțiunilor în condiții vitrege de mediu.

Edi Nicola (realizator rubrică): Rămânem în Europa și coborâm în Balcani, unde continuă misiunea celei de-a doua rotație a plutonului românesc de manevre, dislocat în Bosnia și Hertegovina.

Militarii olteni participă timp de şase luni la acțiuni în sprijinul autorităților locale, având drept scop menținerea unui climat de securitate și stabilitate, concomitent cu dezvoltarea și instruirea forțelor armate din Bosnia și Herțegovina.

Misiunea EUFOR Althea, în cadrul căreia acționează militarii români, se derulează începând cu anul 2004, în baza unui mandat al Organizației Națiunilor Unite.

Locotenentul Andrei Murariu, comandantul companiei românești din Camp Butmir Sarajevo: În perioadele când nu sunt executate misiuni, executăm activități de instrucție, mentenanță, bineînțeles, acordăm militarilor timp suficient pentru refacerea capacității de luptă.

Ne asigurăm de pregătirea documentelor pentru activitățile viitoare, pregătirea misiunii, sprijinul logistic și cele mai mici detalii sunt foarte bine puse la punct, astfel încât să nu fim luați prin surprindere, să putem executa misiunile în cel mai scurt timp.

Edi Nicola (realizator rubrică): De pe bătrânul continent, ne mutăm în Asia, mai precis în Irak, unde, în această săptămână, începând de luni, 29 august, Bagdadul a fost scena unor confruntări violente ce s-au soldat cu zeci de morți și sute de răniți din rândul populației civile, dar și din rândul forțelor de ordine.

Acestea au fost generate de anunțul făcut de clericul șiit Moqtada al-Sadr de a se retrage definitiv din viața politică, determinând ample proteste care s-au transformat în lupte de stradă.

În urma acestor acțiuni, comandantul Forțelor Întrunite Irakian, al cărui comandant este primul ministru Mustafa Al-Kadhimi, a decretat stare de urgență, inițial în Bagdad și ulterior în întreaga țară.

Cu toate acestea, confruntările violente au continuat și în cursul nopții de luni spre marți, oprindu-se doar în momentul în care al-Sadr a cerut susținătorilor săi să se retragă din zona verde și ulterior să înceteze violențele în Bagdad.

Colonelul Vasile Bătinaș, consilier superior pe probleme de capacitate de lupte în cadrul NATO Mission Irak: Este important de precizat că protestele nu au nici o legătură cu misiunile NATO, UE, ONU sau ale Statelor Unite în Irak, ci sunt rezultatul confruntărilor politice între grupările șiite, mișcarea sadristă a clericului al-Sadr, pe de o parte, şi cadrul de coordonare şiit, al cărui lider este fostul prim-ministru al-Maliki, pe de altă parte.

Misiunea NATO în Irak își continuă angajamentul pe care îl are aici, la cererea guvernului irakian, Irakul fiind unul dintre partenerii strategici ai Alianței Nord-Atlantice.

Activitățile noastre se desfășoară cu luarea tuturor măsurilor necesare pentru securitatea personalului celor 29 națiuni care contribuie la această misiune.

Misiuni internaționale

Publicat de Gabriel Stan, 1 august 2022, 11:38

Teodora Mazere (realizator rubrică): La cinci luni de zile de la dislocarea în Campul Butmir din Sarajevo, militarii olteni din compania de infanterie care acţionează în cadrul Rezervei Intermediare pentru operaţia EUFOR Althea continuă să desfăşoare misiuni în sprjinul autorităţilor locale, avâând drept scop menţinerea unui climat de securitate în Bosnia şi Herţegovina.

EUFOR este o forţă militară imparţială, formată din aproximativ 1.100 de militari din 19 naţiuni, UE şi non UE, care se angajează să sprijine guvernul Bosniei şi Herţegovinei pentru a contribui la stabilitatea ţării. Despre cum decurge una dintre misiuni, ne vorbeşte locotenentul Andrei Murariu, comandantul companiei româneşti din Campul Butmir, Sarajevo.

Locotenent Andrei Murariu: Pe timpul misiunilor încercăm să intrăm în contact cu populația civilă, să ne asigurăm că aceștia cunosc misiunea EUFOR şi de ce ne aflăm noi aici.

În general, majoritatea populației cunoaște un minim de engleză pentru a putea conversa cu dumnealor, iar în cazul în care vin la noi, încearcă să facă poze cu noi, să ne salute și ne dăm seama că sunt recunoscători și mulțumţi pentru faptul că suntem aici și încercăm să menținem acest climat stabil și sigur.

Teodora Mazere (realizator rubrică): Părăsim continentul european și mergem în Asia, pe un teritoriu zguduit de conflicte, mai precis în Irak. În acest stat sunt desfășurate două operații: NATO Mission Irak și Operation Inherent Resolve, ambele vizând consolidarea instituțiilor și forțelor aparținând sistemului de securitate al Irakului. Cu detalii despre cele două misiuni vine colonelul Vasile Bătinaș, consilier superior pe probleme de capacitate de luptă în cadrul NATO Mission Irak.

Colonel Vasile Bătinaş: Deosebirea principală dintre NATO Mission Irak și Operation Inherent Resolve este dată de faptul că misiunea NATO se axează în special pe nivelurile strategic și operativ, în timp ce operația Inherent Resolve este focusată în special la nivel tactic.

Sunt două misiuni nonn-combat al căror obiectiv este consolidarea instituțiilor și a forțelor care aparțin sistemului de securitate al Irakului, ca acestea să fie capabile să lupte împotriva terorismului și să asigure stabilitatea țării pe termen lung.

Teodora Mazere (realizator rubrică): Din Irak revenim pe continentul european, mai precis în Polonia, acolo unde o parte din artileriștii antiaerieni ai Batalionului Potaissa acționează pentru şase luni de zile alături de militarii americani, britanici, croați și polonezi.

Zilele acestea, „Geparzii transilvani”, împreună cu parteneri din cadrul Grupului de luptă, au participat, în Lituania, la o expoziție de tehnică. Totodată, militarii români continuă procesul de instruire prin desfășurarea exercițiului de rezolvare a unei situații tactice și a modulului de instruire Combat Life Saver, alături de partenerii americani.

Căpitan Liviu Burtică, ofițerul de informare și relații publice al celui de al 11-lea detașament românesc dislocat în Polonia: Au avut o parte teoretică și una practică. La sfârșit participanții au trecut prin emoțiile unui examen exigent, s-au gândit permanent că manechinul căruia i se acorda primul ajutor putea fi camaradul care a suferit diverse traume pe câmpul de luptă. Cu toții au avut de câștigat din această experiență și au învățat să gestioneze situațiile dificile cu care se pot confrunta la fiecare pas.

Misiuni internaționale

Publicat de Gabriel Stan, 14 martie 2022, 20:52

Edi Nicola (realizator rubrică): Una dintre cele mai mari coaliții militare din istoria Statelor Unite ale Americii o reprezintă Comandamentul Central, ce totalizează în prezent 47 de națiuni.

Acest comandament, cu sediul la Tampa, Florida, conduce activități și operații militare cu aliații și partenerii, pentru a spori securitatea și stabilitatea regională din zona de responsabilitate.

Membrii NATO asigură echipe de legătură în cadrul comandamentului, care participă la procesele de planificare a operațiilor. În luna august a anului trecut a fost derulată în Afganistan misiunea de evacuare a peste 100.000 de cetățeni de toate națiile, în mai puțin de două săptămâni, acțiunea fiind organizată și condusă în condiții optime.

Colonelul Paul Dumitru, șeful echipei de legătură din cadrul Comandamentului Central de la Tampa: Am lucrat în condiţii de stres, dar suntem antrenaţi pentru aşa ceva. Blocul european a funcţionat. E mult mai greu să realizezi o operaţie de evacuare a necombatanţilor decât una a militarilor, oameni care sunt instruiţi, căliţi şi ştiu ce îi aşteaptă.

În astfel de situaţii, se vede valoarea echipei de legătură. În ţară am avut sarcini clar trasate. Partea asta de relaţionare şi încredere stabilite aici, la faţa locului, au făcut să se întâmple şi minuni.

Edi Nicola (realizator rubrică): Din Statele Unite ne deplasăm pe continentul asiatic și ne oprim în Irak, acolo unde se desfășoară operația NATO Mission Iraq.

Lansată în octombrie 2018, sub egida NATO, ca urmare a unei solicitări din partea Guvernului irakian, această misiune are ca principal obiectiv consolidarea instituțiilor și forțelor aparținând sistemului de securitate al Irakului. Colonel Vasile Bătinaș, consilier superior pe probleme de capacitate de luptă în cadrul NATO Mission Iraq.

Vasile Bătinaş: Dacă în Afganistan situaţia politică era instabilă, statul în sine era mai puţin organizat. Aici, în Irak, statul este definit, armata irakiană este pregătită, dotările de care dispune sunt mult mai bune, avansate.

Lucrăm pe partea de dezvoltare a unor noi metode de antrenament, experienţa NATO poate să ajute foarte mult, având în vedere istoricul Alianţei Nord-Atlantice.

Edi Nicola (realizator rubrică): Din îndepărtatul Irak revenim în Europa şi ne oprim în teatrul de operaţii din Bosnia şi Herţegovina. Celor 27 de militari ai Companiei de Infanterie din cadrul Rezervei Intermediare pentru Operaţia EUFOR ALTHEA, generată de Batalionul 22 Infanterie Romanaţi din Caracal, li s-au alăturat alţi 107 militari dina ceeaşi companie, care au în dotare mijloace tehnice blindate Piranha IIIC.

Militarii români sunt dislocaţi în Camp Butmir din Sarajevo şi vor executa timp de aproximativ o lună de zile misiuni în sprijinul autorităţilor locale, având ca scop menţinerea unui climat de securitate şi stabilitate în bosnia şi Herţegovina.

Reportaj Brigada 15 Infanterie Mecanizată „Podu Înalt”

Publicat de Gabriel Stan, 7 februarie 2022, 15:25

Continuăm seria reportajelor și prezentarea brigăzilor de pe graniţa de est a României şi a NATO, iar Adrian Gâtman, de la „Jurnal militar Iaşi”, a fost la Brigada 15 Infanterie Mecanizată  „Podu Înalt” și a realizat un reportaj.

Adrian Gîtman: Brigada 15 Mecanizată este cea mai importantă structură a armatei din nord-estul ţării, cu unităţi militare în judeţele Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău şi, mai nou, cu un batalion în Garnizoana Turda.

Brigada dispune de forţe de infanterie, artilerie terestră şi antiaeriană, de tancuri şi sprijin logistic, pregătite să acţioneze în situaţii de criză şi război, sau în caz de urgenţe civile. Instruirea militarilor se face continuu, prin antrenamente, aplicaţii, trageri, în poligoanele din ţară, dar şi în cadrul exerciţiilor multinaţionale la care Armata română este parte.

Comandamentul Brigăzii 15 Mecanizată se află la Iaşi, acolo unde am stat de vorbă cu comandatul ei, generalul de brigadă Daniel Pop.

Daniel Pop: Este marea unitate tactică din nord-estul ţării, capabilă să genereze pachetul optim de forțe în toate județele din aria sa de responsabilitate. Menținem și dezvoltăm capabilități de reacție imediată, în măsură să executăm, până la intervenția forțelor principale naționale sau aliate, acțiuni pentru descurajarea și contracararea unei posibile agresiuni armate la adresa României.

Adrian Gîtman: Brigada 15 Mecanizată își execută misiunile și în cooperare cu celelalte structuri ale sistemului național de apărare în zona de responsabilitate, iar credibilitatea structurii este dată de modul în care își fac treaba militarii ei, am mai aflat de la generalul de brigadă Daniel Pop.

Daniel Pop: Avem nevoie de predictibilitate și de credibilitate. Predictibilitatea este generată de buna cooperare cu celelalte elemente ale sistemului național de apărare și ordine publică, cu care împărțim această zonă de responsabilitate.

Credibilitatea, în schimb, este dată de rezultatele și aprecierile obținute în mediul național și cel multinațional. La ora actuală, avem un proces de decizie performant, sisteme de comandă și control adecvate și capabilități dezvoltate pentru o reacție întrunită.

Adrian Gîtman: Brigada 15 Mecanizată a fost prezentă în misiunile din diferite zone ale globului încă de când România s-a alăturat Parteneriatului pentru Pace, în anul 1994, iar zece ani mai târziu ca stat membru cu drepturi depline în Alianța Nord-Atlantică.

Unitatea fanion a brigăzii este Batalionul 151 Infanterie din Iași, ai cărui militari sunt recunoscuți și ca „Lupii negri”, un apelativ transformat în renume pe timpul misiunilor din teatrul de operații Afganistan. În ce constă forța Batalionului 151 Infanterie ne-a spus chiar comandantul lui, locotenent colonelul Marius Butilă.

Marius Butilă: Batalionul 151 Infanterie Războieni este o structură de elită în cadrul Forțelor Terestre, în cadrul Armatei Române, o structură care se bazează pe o bogată experiență acumulată pe timpul misiunilor din teatrele de operații în afara țării – Angola, Bosnia, Albania, Irak, Afganistan – dar care a acumulat o bogată experiență și pe timpul evenimentelor de instruire atât în țară, cât și în afara țării, pe timpul exercițiilor multinaționale desfășurate.

Ne-am înțeles misiunea, ne bazăm în primul rând pe echipă. Avem o echipă de profesioniști cu o bogată experiență, o echipă care a înțeles deviza de a te instrui așa cum vei lupta – noi o punem în practică zi de zi, un spirit al lupilor negri, care există în această cazarmă. Acest cumul de experiență, instruire ne dă forța pentru a ne îndeplini misiunea.

Misiuni internaționale

Publicat de Gabriel Stan, 7 februarie 2022, 15:12

Teodora Mazere (realizator rubrică): Prima săptămână a lunii februarie le-a adus militarilor contingentului românesc dislocat în Polonia o vizită din partea Comisiei de Recunoaştere, formată din membri ai Comandamentului Forţelor Întrunite şi ai Comandamentului Componentei Operaţionale Terestre.

„Gheparzii de fier” fac parte din cea de-a X-a rotaţie, care acţionează în Polonia, în vederea asigurării prezenţei înaintate consolidate pe flancul nord-estic al Alianţei, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul summitului de la Varşovia. Locotent Diana Aioanei, ofiţerul de informare şi relaţii publice al contingentului românesc.

Diana Aioanei: Acestă echipă execută recunoaştere în vederea dizlocării următorului detaşament şi verifică modul în care noi ne instruim în Polonia. Membrii Comisiei de Recunoaştere, comandantul Batalionului de Apăre Antiaeriană, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată şi comandantul Bazei de Antrenament „Bemowo Piskie” s-au întâlnit în vederea planificării activităţilor viitoare.

Teodora Mazere (realizator rubrică): Păstrăm fusul orar şi ajungem în Kosovo, acolo unde militarii români acţionează în cadrul misiunii KFOR. Organizaţia Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană şi alţi actori internaţionali continuă să sprijine dezvoltarea unui Kosovo stabil, democratic, multietnic şi paşnic. Plutonierul Alexandru Brutaru, curier în cadrul Comandamentului KFOR, din Kosovo, face parte din cei 51 de militari români participanţi la această misiune:

Alexandru Brutaru: Desfăşor activitatea în Kosovo, livrez corespondenţa, atât între bazele militare, cât şi la sediile instituţiilor locale. Curieratul în sine nu este foarte diferit de o activitate similară din ţară, dar cu mai multă răspundere, prin prisma documentelor pe care le transport.

Mă simt sigur pe tot ceea ce am de făcut şi mă bucur că prin activitatea mea am oportunitatea de a interacţiona.

Teodora Mazere (realizator rubrică): Din Kosovo facem un salt pe continentul contrastelor, mai precis în Asia, unde doi ofiţeri români îşi desfăşorară activitatea în cadrul celei mai vechi misiuni ONU, cea de monitorizare a acordului de încetarea a focului dintre India şi Pakistan. Mandatul observatorilor români este de un an de zile, acesta fiind împărţit 6 luni în Pakistan şi cea de-a doua jumătate a lui în India.

George Ţarălungă, locotenent-comandor, observator ONU în Pakistan şi India: Deocamdată este, cât de cât, linişte. Avem alte misiuni, de monitorizare, de observare a posturilor, atât în partea Pakistanului, cât şi a Indiei, dacă au apărut în plus, dacă sunt schimbări, dacă s-au întărit, trebuiesc raportate.

Pe lângă acestea, mai sunt şi misiuni de recunoaştere, în care avem dialog cu diferiţi reprezentanţi, pentru a afla ceea ce poate duce la o creştere a tensiunii.

Teodora Mazere (realizator rubrică): Din Pakistan ne îndreptăm atenţia către Irak, unde doi militari români, care participă în cadrul misiunii NATO, au fost decoraţi de către comandantul misiunii, generalul locotenent Michael Lollesgaard.

NATO Mission Irak reprezină o asistenţă şi consiliere, al cărei obiectiv este consolidarea instituţiilor şi forţelor aparţiând sistemului de securitate al Irakului, astfel încât acestea să fie capabile să lupte împotriva terorismului şi să asigure stabilitatea ţării. Misiunea a fost lansată în cadrul Summitului NATO de la Bruxelles, din 2018.

“Șapte povești afgane”, o carte despre veteranii teatrelor de operații

Publicat de Gabriel Stan, 28 octombrie 2021, 11:35

Plutonierul adjutant principal Lucian Irimia, redactor la săptămânalul armatei Observatorul Militar, și-a făcut debutul literar la Sala Mare a Cercului Militar Iași.

Autorul pune în paginile cărții Șapte povești afgane, emoțiile și trăirile veteranilor acestui teatru de operații, el însuși fiind de trei ori în misiune în Afganistan.

Lucian Irimia:  „Șapte povești afgane” este o carte despre noi, veteranii teatrelor de operații, cei care ne-am făcut datoria în Bosnia, Afganistan, Irak, Angola și peste tot unde România ne-a trimis și am slujit țara sub faldurile drapelului românesc.

Sunt niște povești mai altfel despre militarii români așa cum i-am simțit eu, cum am trăit lângă ei, povești în care se găsește multă emoție, mult dor, dar în același timp și multă motivație de a-ți face treaba ca și militar român, ca și militar NATO și sunt povești și de luptă.

Cartea are o particularitate pentru că personajele sunt grade, nu sunt oameni. De ce? Pentru că primele apariții ale poveștilor au fost în “Observatorul militar”, ziarul unde lucrez, și mai mulți militari citind acele articole inițiale spuneau: și eu am trăit asta! De asta am avut această opțiune de a pune în unele povești doar grade și a simți fiecare militar român care a fost acolo să spună alor lui că asta am făcut eu acolo.

O să găsiți militarul dincolo de uniformă, dincolo de vesta antiglonț, dincolo de cască și de armă. O să găsiți un om care iubește dar care și luptă, și nu uită niciodată că slujește România chiar și la mii de kilometri depărtare de casă.

Reportajul a fost realizat de Adrian Gîtman, de la Jurnal Militar Iași.

Reuniunea șefilor apărării din Comitetul Militar al NATO de la Atena

Publicat de prosavioleta, 28 septembrie 2021, 23:10

Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule general, bun venit la „Subiectul săptămânii”!
General locotenent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării: Bine v-am găsit! Mulțumesc pentru invitație!
Cristian Dumitrașcu (realizator): V-aţi întors recent de la reuniunea șefilor apărării din Comitetul Militar al NATO, care a fost la Antena, între 17 și 19 septembrie. Care au fost lucrurile, temele importante care s-au stabilit și s-au discutat la Atena?
General locotenentul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării: Întâlnirea de la Atena a fost cea de-a treia întâlnire a Comitetului Militar în formatul cu șefii apărării din acest an și prima întâlnire pe care am desfășurat-o în afara cadrului oferit de Comandamentul de la Bruxelles. Grecia a fost țară organizatoare, a fost o gazdă perfectă pentru activitățile noastre și am avut ocazia în cadrul conferinței Comitetului Militar să discutăm mai multe puncte de foarte mare actualitate pentru Alianță și pentru țările din cadrul Alianței. Ne-am referit la operațiile, misiunile şi angajamentele operaționale ale Alianței, am discutat despre adaptarea strategică a NATO, am avut o discuție strategică privind provocările la adresa securității țărilor aliate pe timp de pace și o discuție strategică privind NATO în perspectiva viitoare, NATO 2030 – noul concept strategic al Alianței. De asemenea, în marja Comitetului Militar am avut ocazia să mă întâlnesc bilateral cu omologi din Marea Britanie, Germania și Franța, întâlniri care ne-au permis să abordăm atât chestiunile de cooperare militară, cât și un schimb de opinii privind securitatea în regiunea care ne interesează pe noi cel mai mult, regiunea Mării Negre.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Aţi discutat şi despre ce se întâmplă după plecarea din Afganistan? Este o temă sensibilă, este o temă care suscită interes. Oamenii se întreabă în continuare ce se întâmplă după și ce am învățat de acolo, și cred că sunteți în măsură să ne răspundeți, atât cât puteți după discuțiile de acolo, despre tema asta.

General locotenentul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării: Prezența României în Afganistan în aceşti 19 ani de implicare ne-a adus, cu siguranță, respectul aliaților și al partenerilor de coaliţie, respectul comunității internaționale, atât pentru decizia de a ne implica în operație, cât și pentru felul în care militarii români și-au dovedit profesionalismul în acest teatru de operații. Am cooperat cu militarii altor națiuni și am cooperat cu populația civilă din zonă. Ne-am menținut prezența până la sfârșit și am fost credincioși aranjamentului împreună în teatru, împreună încheiem misiunea din teatrul de operații, ceea ce dovedește angajamentul ferm al țării noastre pentru valorile promovate de NATO și pentru valorile, până la urmă, promovate și de Uniunea Europeană. Noi am pornit de la premisa că într-un mediu global de securitate, securitatea națională este direct afectată de menținerea unor focare de tensiune, iar Afganistanul era un focar de tensiune, un focar care putea sprijini, și a sprijinit, ați văzut, pe timpul atentatelor din 11 septembrie, terorismul internațional. Angajamentul a fost alături de SUA, partenerul nostru strategic cel mai important, a adus beneficii majore și pentru Armata României, beneficii care sunt incontestabile în procesul de transformare și în lecțiile de la nivel tactic și operațional pe care le-am învățat în acest teatru de operații, a condus la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii și, cu siguranță, a fost un atu important pentru acceptarea României în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Eu sunt mândru că militarii români și-au făcut datoria şi mă plec în fața sacrificiilor Armatei României în acest teatru de operații. Ne vom orienta asupra lecțiilor învățate și vom vedea și la nivel aliat cum pot fi planificate activitățile viitoare, pentru că am încheiat misiunea din Afganistan, dar suntem în continuare implicați în celelalte teatre de operații. Şi aici, în cadrul conferinței Comitetului Militar, am discutat despre continuarea implicării în cadrul misiunii NATO de instruire a forțelor din Irak, am discutat despre continuarea implicării în Balcani. Pentru mine a fost și o oportunitate, pentru că tot operație și activitate NATO o reprezintă și prezența înaintată, consolidată pentru ceea ce numim „Tailored Forward Presence” pe teritoriul României, să prezint ceea ce facem prin acțiunile Brigăzii Multinaționale, prin acțiunile Diviziei Multinaționale, să mulțumesc țărilor care participă la misiunile de poliție aeriană și care au completat toate sloturile privind prezența acestor detașamente de poliție aeriană în anul 2021 și în anul 2022, să mulțumesc aliaților portughezi pentru că tocmai au trimis o subunitate de nivel companie care se încadrează în Brigada Multinațională, care acum participă la exerciții cu militarii Brigăzii Multinaționale și care reprezintă tot o parte a prezenței consolidate la flancul sud-estic al Alianţei.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Vă mulțumesc, domnule general! Un mesaj pentru oamenii de acasă, conform a ceea ce știți, a ceea ce panificați, conform discuțiilor pe care le aveți și la Comitetul Militar NATO, dar și cu omologii dumneavoastră, totul este într-o zonă de siguranță?
General locotenentul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării: Şi Armata României, și celelalte armate din cadrul NATO sunt angajate în diferite misiuni, sunt angajate în diferite operații. Cu toții avem un nivel comun de percepție a riscurilor și a amenințărilor și cu toții avem de soluționat probleme concrete, care se referă la situația din fiecare țară. Suntem, așa cum știți, foarte implicați în campania de vaccinare, suntem foarte implicați în procesul de construire de noi capabilități, în programele de înzestrare pe care le desfășurăm, în exercițiile pe care le-am planificat și în semnalul pe care îl transmitem cu acest exerciţiu. Cred că este evident că am plecat de la un nivel de capabilitate și că, odată cu alocarea resurselor necesare – cel puțin 2% din PIB – pentru apărare, am început să îmbunătățim consistent acest nivel de capabilitate. Situația în regiunea noastră evoluează așa cum evoluează, avem foarte clar specificat și în Strategia Națională de Apărare și în Strategia militară ceea ce reprezintă un pericol militar în regiunea Mării Negre și ce avem de făcut pentru contracararea acestui pericol. Nu putem acționa singuri, iar întâlnirile pe care le avem – cum a fost acest Comitet Militar – este un prilej de a ne expune punctul de vedere și a pleda pentru o prezență consistentă, aliată pe teritoriul României și a discuta, bineînțeles, și cu partenerul strategic și vom avea în curând și Comitetul Militar al Uniunii Europene, pentru că aceștia sunt cei trei stâlpi pe care se sprijină securitatea României: NATO, Uniunea Europeană și Parteneriatul strategic cu Statele Unite.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Invitat la „Subiectul săptămânii” a fost șeful Statului Major al Apărării, generalul Locotenent Daniel Petrescu. Domnule general, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la Radio.
General locotenentul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării: Vă mulţumesc și eu, toate cele bune și aveți încredere în Armata României!

Ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor

Publicat de Gabriel Stan, 17 iunie 2021, 15:48

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale a desfășurat joi, 10 iunie, în garnizoanele din țară, precum și la mausoleele eroilor, cimitirele și parcelele de onoare, ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor, în cadrul cărora au fost rostite, simbolic, nume ale eroilor români căzuți la datorie în războaiele purtate de Armata României ori în misiuni executate în teatrele de operații.

În programul manifestărilor dedicate Zilei Eroilor s-au mai aflat și depuneri de coroane de flori, momente artistice și concerte ale muzicilor militare, survoluri ale aeronavelor Forțelor Aeriene Române, proiecții video, retrageri cu torțe.

România a participat începând cu anul 1877 la confruntări militare majore desfășurate pe teritoriul național și în afara acestuia – Războiul de Independență, al Doilea Război Balcanic, Primul și Al Doilea Război Mondial și după 1990, la misiunile din teatrele de operații din Balcanii de Vest, Afganistan și Irak.

Pierderile totale ale Armatei României în aceste acțiuni militare au fost estimate la peste 1,4 milioane de morți, răniți, dispăruţi și invalizi. Ziua Eroilor a fost legiferată în țara noastră în anul 1920, fiind sărbătorită de Înălțarea Domnului, iar în anul 2003, i s-a conferit statutul de sărbătoare națională.

„Podul Scorpionilor” – carte-document despre participarea trupelor româneşti la confruntările din Irak!

Publicat de Andra Radu, 16 mai 2021, 09:00

O carte despre participarea trupelor româneşti la confruntările din Irak, din aprilie-august 2004, din zona oraşului Nasiriya, este „Podul Scorpionilor”. Denumite „Batagglia dei ponti”, luptele erau cele mai puternice confruntări în care au fost angajate trupele italiene după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Flancul de est a fost asigurat, acum 17 ani, de Batalionul 26 Infanterie care a avut ca misiune protecţia „Podului Scorpionilor”, cel mai îndepărtat punct de trecere peste Eufrat, al patrulea pod, la Est de Nasiriyah.

Jurnalistul Radu-Costin Dobriţoiu a trăit emoţiile acelor evenimente. Acesta i-a însoţit pe militarii olteni în Irak pentru a doua oară după misiunea din Afganistan, din 2002.

Acesta a folosit numeroase surse, pornind de la informaţiile publicate de militarii şi jurnaliştii italieni, date de la aliaţi, adăugând interviuri şi corespondenteţe jurnalistice realizate în acea perioadă chiar în Irak cu militari şi lideri ai Coaliţiei Multinaţionale.

În Nasiriyah, aproximativ 500 de insurgenţi din Armata Mahdi se confruntau cu Brigada Ariete, cu aproximativ 2500 de militari, dintre care 2000 luptători. Dintre aceştia, aproximativ 530 erau români. Este vorba despre Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” – Scorpionii roşii şi o companie de poliţie militară din Batalionul 265 Bucureşti.

În noaptea de 14 spre 15 mai 2004, trupele româneşti din sudul Irakului și brigada italiană din care făceau parte, participau la cele mai puternice lupte cu miliţiile clericului radical Muqtada al-Sadr.

În acea noapte, guvernatoarea Barbara Contini era asediată de insurgenţi în clădirea Autorităţii Provizorii a Coaliţiei din oraşul Nasiriyah.

„Românii au făcut o treabă fantastică pentru mine. Pentru că ei au fost capabili să îi deruteze complet pe insurgenți în acel moment. Pentru mine ei au fost… Chiar dacă nu au fost cu mine în centrul (orașului), alături de mine, ei au fost foarte importanți pentru că i-au distras pe insurgenți.

Pentru că în timp ce insurgenii erau ocupații cu românii în cealaltă parte (a orașului) pentru mine a fost bine pentru că am avut mai puțini insurgenți în aproprierea mea. Și am știut că realizează o misiune foarte bună. Așadar, pentru mine a fost foarte important pentru că românii au fost împreună cu noi, susținându-ne.

Și a fost foarte important să îi ținem ocupați (pe insurgenți) cu românii, astfel încât nu au fost capabili să stea în zona mea în acele momente.Chiar dacă erau sosiți de foarte mulți, adevărat foarte mulți din Najaf, sute și sute de persoane… Dar foarte important, pentru că eu am simțit că nu sunt singură”, a declarat Barbara Contini în interviul pentru această carte.

De asemenea, în cadrul ceremoniei prilejuite de închiderea misiunii în Irak a Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, comandantul  britanic al Diviziei Multinaționale de Sud-Est, generalul-maior Andrew Stewart, le-a mulțumit Scorpionilor roșii pentru profesionalismul și curajul de care au dat dovadă.

Întregul interviu il puteți citi în carte.

EL PAIS: Spre Europa, pe apele periculoase ale Mării Negre

Publicat de Camelia Teodosiu, 24 octombrie 2017, 12:58

Cu întărirea patrulelor în Marea Mediterană şi a controalelor pe ruta balcanică, traficanţii de persoane explorează riscantul traseu dinspre Turcia spre România

Bunica Sama nu are chef să se ridice. Petrece cea mai mare parte a zilei pe o saltea aşezată pe podeaua camerei din centrul de refugiaţi din Galaţi, România. Cadrul gol al patului se sprijină de perete. Nu-i place să prea sus, spune ea strângând din umeri. Camera, pe care o împarte cu doi dintre fiii săi, soţiile lor şi patru nepoţi, miroase a aer închis. Singurele decoraţiuni de pe pereţi sunt cele cu interzicerea fumatului, un televizor şi un aparat de aer condiţionat, ornat cu două autocolante cu steagul UE, ce stau mărturie că a fost plătit cu fonduri UE. Ei trăiesc aici de când au sosit în România, la începutul lunii septembrie, după o călătorie complicată pe Marea Neagră, venind din Turcia. Au părăsit satul lor din Irak, de lângă Kirkuk, pentru a ajunge în Europa. Acum, bunica Sama se plânge că sunt blocaţi în acest oraş din Delta Dunării (250.000 de locuitori), la aproximativ patru ore cu trenul din capitala Bucureşti. „Am vrut să plecăm de mult timp, din cauza războiului, dar nu aveam cu ce să plătim călătoria. Ideea era să ajungem în Germania, unde este un alt fiu al meu. Acum suntem în România”, se plânge de femeia cu faţa rotundă, care îşi acoperă părul cu un batic albastru, asortat cu puloverul ei în stil marinar. În timpul traversării a văzut ceva teribil.

De la începutul crizei migraţiei, în 2015, România nu a fost între destinaţiile sutelor de mii de refugiaţi şi imigranţi care au aspirat să ajungă în Germania sau în nordul Europei. A doua cea mai săracă ţară din UE – după Bulgaria – ea a fost, dimpotrivă, un generator tradiţional de migranţi în statele bogate din UE. Nici nu era considerată un loc de tranzit.

Cea mai mare dintre ţările balcanice (20 de milioane de locuitori), ea este membră a Uniunii din 2007, dar nu face parte din spaţiul Schengen de liberă circulaţie; în plus, graniţele sale cu Ungaria, care este în Schengen, sunt mult mai ostile decât alte rute. Acest lucru şi poziţia sa pro-europeană au ţinut guvernul român mai la distanţă de poziţiile severe anti-imigraţie împărtăşite de vecinii săi estici. În acest an, totuşi, odată cu consolidarea patrulelor la ţărmurile Mării Egee şi pe coastele Libiei, cu gardurile ridicate de unguri şi controlul traseului balcanic, România a devenit o alternativă pentru a se ajunge în Europa. Mai ales pe mare, din Turcia. În 2017, 800 de persoane au fost depistate pe această rută, aproape toate în august şi septembrie, potrivit autorităţilor române. Majoritatea sunt familii cu copii din Irak şi Siria, dar şi pakistanezi şi iranieni.

Este încă devreme să vorbim despre o rută consolidată, spune Mircea Mocanu, de la biroul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) din România, care crede că traficanţii „explorează” căi alternative de intrare în UE, din Est. Traseul a fost folosit şi înainte, dar puţin. În acest fel, 430 de persoane au fost interceptate în 2014, 68 în 2015 şi doar una în ultimul an, potrivit datelor OIM. Traversarea Mării Negre – pe care grecii vechi o numeau marea neospitalieră – este mult mai riscantă decât Marea Mediterană, potrivit experţilor. Este, de asemenea, un traseu mai lung şi mai scump. Dacă pleci din Turcia spre una dintre insulele greceşti, poate dura aproximativ cinci ore; călătoria spre porturile Constanţa, Mangalia sau Midia poate dura între 24 şi 48 de ore, în funcţie de barcă şi de starea apelor. Iar mafiile folosesc bărci mici, care nu străbat uşor aceste ape.

„Nu e numită Marea Neagră pentru culoarea sa, ci din cauza periculozităţii şi imprevizibilităţii ei”, spune Fabian Bădilă, de la Garda de Coastă din România. Bădilă avertizează că, odată cu venirea frigului, marea devine şi mai riscantă. În septembrie, cel puţin 36 de persoane au murit în două naufragii şi de atunci nu s-au mai prea depistat ambarcaţiuni. În barca cu care a traversat bunica Sama un om a murit. „Marea a fost foarte puternică şi el a căzut peste bord. Am continuat călătoria rugându-mă, am crezut că vom muri cu toţii”, spunea ea cu ajutorul unui traducător de arabă. Mecanicul Tarek Mohammad, soţia sa, Aya, şi cei patru copii mici au sosit, de asemenea, în România, pe Marea Neagră. Ei au plătit 12.000 de dolari (mai mult de 10.000 de euro). S-au îmbarcat la Amsara (aproximativ şase ore cu maşina de la Istanbul), pe un pescador mic, cu alte 70 de persoane. „Era o barcă veche, cu cel mult 30 de locuri. Am trăit o frică teribilă”, spune Tarek, de 43 de ani. Când erau deja de o zi întreagă la bord, vlăguiţi de valurile puternice şi de stres, au aflat că destinaţia lor era România. „Începuserăm să vedem că totul era foarte ciudat, dura prea mult timp, şi abia atunci ne-a spus totul căpitanul, un turc”, spune Tarek. Familia sa şi mulţi alţii credeau că vor ajunge în Grecia. „Plăteşti şi te iau, dar ei nu-ţi dau detalii. Este o mare minciună”, mărturiseşte mecanicul. A durat 32 de ore pentru a fi salvaţi de o patrulă a Poliţiei de Frontieră din România. Au ajuns pe pământ european la 6 august, iar acum locuiesc în centrul de refugiaţi de la marginea oraşului Galaţi, cu o capacitate de 170 de persoane, unul dintre cele şase care există în ţară, care a primit 728 de refugiaţi din cei 4.165 pe care a convenit cu UE să îi primească din Italia şi Grecia. Complex cu edificii cenuşii, în cel mai pur stil comunist, care, în acea vreme, găzduia sediul central şi birourile poliţiei vamale, este unul dintre locurile în care sunt aduşi cei care intră în ţară în mod ilegal, pe mare.

În curtea cu iarbă, Yara şi Hakim, în vârstă de şapte şi doi ani, se joacă micuţii lui Mohamed. Soţia sa, cu ochi căprui, machiaţi cu negru, povesteşte că nu numai războiul şi ISIS i-au alungat din Kirkuk, ci şi unele „probleme familiale”. Ea este de origine arabă, iar el, kurd, iar căsătoria mixtă a fost mereu supusă presiunilor şi ostilităţii. „În cele din urmă, pentru un lucru sau altul, trebuia să plecăm”, spune Aya, care în Irak stătea acasă, având grijă de copii. Neastâmpăraţii Yara şi Hakim şi fraţii lor Vanesl şi Vahel, de 12 şi 9 ani, merg la şcoala din centrul de refugiaţi. Acolo, împreună cu ceilalţi, aproape 70 de copii (13 au sosit pe traseul Mării Negre), iau lecţii de limba română, se joacă şi colorează. Părinţii lor au cerut azil, dar încă nu ştiu ce se va întâmpla cu ei. Autorităţile române le oferă solicitanţilor de azil 3,5 euro pe zi pentru alimente şi alte cheltuieli personale, plus 117 de euro pe lună (pentru maximum 12 luni), explică Paul Burghele, director centrului din Galaţi. Tot atâta primesc şi Chnar Kret şi familia lui. Ea are 38 de ani şi zâmbeşte larg. În timp ce aranjează copiii într-una dintre bucătăriile comunitare, povesteşte că a venit cu soţul ei, Obel Rasul, şi trei dintre copiii lor. „A trebuit să îl lăsăm pe cel mai în vârstă, de 17 ani, în Irak. Nu aveam bani pentru toţi”, spune ea agitată. Pentru călătoria cu barca au plătit 10.000 de euro. Pentru fiica mijlocie, de şase ani, care are probleme neurologice, nu au plătit, spune ea. Chnar, o gospodină, spune că este mulţumită la Galaţi. Speranţa lor este că li se va acorda azil şi că soţul ei, care în Erbil era şofer de taxi, îşi va găsi un loc de muncă: „Vrem să rămânem aici. Nu avem familie în Europa şi am călătorit deja destul”.

‘Ultima mare bătălie’ împotriva SI se va da la frontiera irakiano-siriană, potrivit unor generali americani

Publicat de adinaiftime, 8 octombrie 2017, 18:30

‘Bătălia finală’ în Irak împotriva grupării jihadiste Statul Islamic se va da la frontiera cu Siria, după recenta înfrângere a jihadiştilor la Hawija, au declarat sâmbătă pentru AFP doi generali din coaliţia anti-SI, condusă de SUA.

‘Următoarea bătălie, ultima mare bătălie va avea loc în valea Eufratului’, a declarat generalul de brigadă Robert Sofge, numărul doi al coaliţiei.

Această zonă deşertică se întinde din oraşul sirian Deir Ezzor – unde SI se află sub focul forţelor regimului şi al aliaţilor săi, precum şi al unei alianţe de combatanţi arabi şi kurzi, susţinută de coaliţie – şi până la ultimul bastion jihadist din Irak, în regiunea Rawa şi în al-Qaim, în vestul Irakului.

În prezent, circa ‘2000 de luptători ai SI se află acolo. Toate operaţiunile vor viza această zonă şi lupta va avea loc mai repede decât credeam’, a adăugat general Sofge, într-un interviu acordat AFP.

După recucerirea în iulie a Mosulului, al doilea oraş al Irakului şi unde SI îşi stabilise ‘capitala’ în această ţară, forţele irakiene au cucerit Tal Afar (nord), la sfârşitul lunii august, iar joi au recucerit Hawija, mai la sud. În acelaşi timp, forţele irakiene au progresat pe frontul Al-Qaim, recăpătând controlul asupra a două localităţi, Akashat şi Rawa.

Forţele irakiene ‘reuşesc să învingă SI şi să se refacă rapid (pentru alte lupte). În ceea ce priveşte coaliţia, şi noi avansăm cât mai repede cu putinţă’ pentru a ţine pasul, a declarat generalul de brigadă Andrew A. Croft, vicecomandant al aviaţiei coaliţiei.

‘Este o combinaţie: pe de-o parte, forţele irakiene câştigă încredere şi energie cu fiecare victorie, pe de altă parte SI se prăbuşeşte’, susţine generalul Sofge. Însă, în opinia sa, dat fiind că SI se organizează în ultima vreme mai degrabă după tipicul unei forţe insurgente, nu al unei forţe militare, în anii care vor veni în Irak şi în Siria, forţelor de poliţie le va reveni cea mai mare provocare, deoarece adesea ‘celule adormite’ realizează atacuri fulger în zone din Irak recucerite de autorităţi de luni de zile.

Pe de altă parte, tensiunile apărute după organizarea referendumului privind independenţa Kurdistanului irakian nu au avut cel puţin până în prezent un impact negativ asupra relaţiilor dintre forţele irakiene şi combatanţii kurzi, peshmerga, desfăşuraţi în nordul şi estul Irakului, îndeosebi în provincia Kirkuk (unde se află şi Hawija). În fapt, dă asigurări generalul Croft, ‘există o cooperare strânsă între peshmerga şi forţele de securitate irakiene’.

UE este tot mai presată să găsească răspunsuri la criza refugiaților

Publicat de Andrei Cretoiu, 29 februarie 2016, 09:30

Uniunea Europeană este tot mai presată să găsească răspunsuri la criza refugiaților. Marea provocare creează disensiuni între statele membre ce nu pot fi neglijate, ultimul exemplu fiind cel legat de Viena și Atena, prima capitală aducând critici la dresa grecilor pentru că nu fac niciun efort în a opri valul de refugiați ce urmează traseul balcanic pentru a ajunge în vestul și nordul continentului.

Problema este complexă și prin prisma multitudinii aspectelor ce trebuiesc acoperite. Managementul frontierelor, dar și o atenție deosibită și măsuri cu privire la traficul ilegal de migranți. Legat de acest ultim aspect, la mijlocul lunii februarie, la sediul său Haga, Agenţia Europeană de Poliţie, Europol, a inaugurat un nou centru de luptă împotriva traficului de migranţi.

Necesitatea apariției unei astfel de entități a reieșit și din declarațiile, afirmațiile făcute în context. Directorul agenției Europol, Rob Wainwright, a precizat că, pentru 90% dintre migranţii care ajung în Europa, călătoria este facilitată de o organizaţie ilegală. Același oficial a estimat că profiturile obţinute de bandele de traficanţi de pe urma crizei refugiaţilor anul trecut se cifrează între 3 şi 6 miliarde de euro, dar valorile s-ar putea dubla sau chiar tripla dacă în 2016 criza migratorie va continua la acelaşi nivel. De altfel, un raport emis de Europol numeşte traficul de migranţi drept ”piaţa infracţională cu cea mai mare creştere în Europa”.

Prezent la eveniment , comisarul european pentru migrație și afaceri interne, Dimitris Avramopoulos, a explicat care este menirea noului centru.

Planul de acțiune al UE împotriva traficului ilegal de migranți adoptat în mai anul trecut a stabilit obiectivul de a transforma această crimă dintr-o afacere cu riscuri mici și profit ridicată, într-una cu grad ridicat de risc și profit redus.

Centrul European pentru combaterea traficului ilegal ar trebui să stimuleze lupta împotriva acestor rețele de trafic de migranți din întreaga Europă. Aceasta se bazează pe expertize analitice și operaționale dezvoltate în cadrul Europol, de-a lungul anilor.

De asemenea, se bazează pe Echipa comună de Operare concentrată în zona Mării Mediterane care a fost lansată oficial martie 2015.

Cu centrul de luptă împotriva traficului de migranţi, vrem să se meargă dincolo de Marea Mediterană pentru a acoperi întreaga UE, precum și toate formele de contrabandă și traseele folosite.

Centrul va fi un reper european de informare pentru combaterea traficului ilegal.

Acesta va oferi sprijin prin analiza, precum și prin desfășurarea de experți, organizarea de întâlniri operaționale și acțiuni comune.

Acesta va permite Europol să fie mai puternic implicat în teren.

De adăugat că Echipa centrului îşi va concentra activitatea în două locuri-cheie ale crizei migratorii: Catania, Italia şi Pireu, Grecia.

Ca date, Europol afirmă că deţine informaţii despre aproape 40 de mii de persoane suspectate de implicare în traficul de migranţi. Suspecţii sunt originari din peste 100 de ţări, dar cei mai mulţi provin din Bulgaria, Egipt, Irak, Kosovo, Pakistan, Polonia, România, Serbia, Siria, Tunisia, Turcia şi Ungaria.

Un site arab dezvăluie „planul diabolic” din spatele crizei refugiaților

Publicat de Mihaela Costache, 28 septembrie 2015, 15:20

Afluxul de refugiaţi în Europa nu a apărut peste noapte, cum ar părea la prima vedere. Acesta ar fi un plan bine pus la punct de către ţările arabe – în special de către monarhiile din Golf, care nu au primit până acum niciun refugiat din ţări afectate de conflicte cu gruparea jihadistă Stat Islamic sau alte grupuri teroriste, dezvăluie site-ul televiziunii Al Jazeera.

De la începutul acestui an, aproximativ 340.000 de persoane refugiate în special din Siria şi Irak au ajuns pe continentul european. Pare un număr foarte mare de migranţi, dar reprezintă numai 0,045% din totalul de 740 de milioane de locuitori, cât are continentul nostru.

În contrast cu aceste cifre, Turcia este de departe „foarte primitoare”, dacă ne gândim că numai 1,8 milioane de refugiaţi în această ţară provin numai din Siria. Tot în rândul ţărilor islamice primitoare se numără şi Libanul, unde trăiesc peste un milion de sirieni şi chiar şi Irakul, care deşi este afectat de propriul său război intern a reuşit să găzduiască peste 200.000 de refugiaţi, relatează Al Jazeera, post de televiziune care îşi are sediul în Qatar şi este sponsorizat de regatul qatariot.

Qatarul nu a primit până acum nici măcar un „refugiat”, şi nici celelalte ţări din Golf, potrivit unui raport al Amnesty International. Toate ţările din regiune – Qatarul, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudita, Kuweit şi Bahrain – au primit ZERO refugiaţi sirieni.

Ce le impiedică? Este tocmai un plan secret care se află în spatele recentelor migraţii în masă, la cote fără precedent, ale imigranţilor către Europa, prin care Qatarul ar putea da o lecţie de politică, potrivit Al Jazeera, potrivit onlinereport.ro.

Demonstratie de abilitate incredibila a Forțelor Aeriene Române…”cu mijloacele-ți putine, faptele-ti sunt de mirare”

Publicat de Mihaela Costache, 18 iulie 2015, 18:22

Sfântul Ilie este patronul Forțelor Aeriene Române iar cu acest prilej, Baza Aeriană 90, de lângă Aeroportul Henry Coandă de la Otopeni, și-a deschis porțile pentru public.
Zburătorii au organizat, de ziua lor, o expoziție de tehnică de luptă specifică Forțelor Aeriene Române incluzând, in special, bătrânele elicoptere IAR 330 Puma, construite în anii ’80 la IAR Ghimbav, după o licență franceză.

Aceste elicoptere sunt specializate în misiuni de recunoaștere și transport trupe dar pot executa și misiuni de atac asupra unor obiective terestre, oferind astfel sprijin aerian trupelor aflate la sol, și la fel de bătrânele și titratele avioane de transport „Hercules” C130 și „Spartan”.

Acestea au participat la misiuni în teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan, dar și la misiuni umanitare, din China până în Statele Unite și din Norvegia până în Africa de Sud, după cum a declarat comandantul Bazei Aeriene 90, general de flotila aeriană Viorel Pană.
Expoziția mai include și instalații radar și tunuri folosite în lupta antiaeriana, parașute și armament specifice trupelor aeropurtate și trupelor speciale.

Cei prezenți pe aerodromul de la Otopeni au putut urmări și exerciții tactice și demonstrații de virtuozitate la manșă, executate de către piloții elicopterelor IAR 330 „Puma”.
Între orele 11:00 si 14:00 se desfășoară zborurile de agrement cu aeronave „Spartan”, oferite gratuit de către Forțele Aeriene Române celor care s-au înscris, în prealabil, pe Facebook.
Mâine manifestările prilejuite de Ziua Forțelor Aeriene Române se vor încheia cu o „trecere la verticală” a zburatorilor pe deasupra Statuii Aviatorilor de pe bulevardul cu același nume.

Elicoptere militare, avioane de luptă şi de transport sunt ridicate de la sol astăzi pentru zboruri demonsatrative lîngă Bucureşti şi în judeţul Timiş.
Acestea sunt două dintre manifestările organizate de Ministerul Apărării cu ocazia Zilei Aviaţiei Române, sărbătorită în fiecare an la 20 iulie de Sfântul Prooroc Ilie.

Maine între orele 08.30 si 10.30 circulaţia va fi restricţionată in zona Aviatorilor.
Ziua Porţilor Deschise va fi organizată maine intre orele 10:00 si 17:00 la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române din Bucureşti.

Sursa Bucureşti FM

660 mii de cereri de azil înaintate anul trecut în tările europene

Publicat de Andrei Cretoiu, 13 iulie 2015, 09:45

În tãrile europene au fost înaintate anul trecut mai mult de 660 mii de cereri de azil, numãr ce reprezintã un record al tuturor timpurilor – anuntat Fondul European pentru Refugiati.

Din ce regiuni ale lumii vin imigranţii în Europa şi care sunt motivele acestora aflãm din rubrica Euranet plus de astazi realizata de Claudia Ruse de la Bucureşti Fm.

Anul trecut a fost înregistrat în Uniunea Europeană, cel mai mare numãr de cereri de azil de când a început sã se realizeze aceastã statisticã în 2008, peste 660 de mii.

Criza din Siria, Irak, Libia ori Somalia, evenimentele din Ucraina, situatia din Afganistan dar si Serbia si Kosovo au furnizat Europei un numar impresionant de cereri de azil.

La asta se adauga si imigratia ilegala dinspre Africa spre Grecia, Italia sau Malta, fapt ce a transformat in ultimii ani marea Mediterana intr-un adevarat cimitir.

La sfârsitul anului trecut, peste 500 de mii de imgranţi aşteptau un rãspuns la cererea lor.

Volumul solicitãrilor în aşteptare a fost cu 37% mai mare faţã de 2013.

Numãrul cel mai mare de refugiati luati în evidentã sunt din Siria, Eritrea si cetãteni din Balcanii de Vest.

Rãzboiul civil, atentatele teroriste, ascensiunea grupãri jihadiste Statul Islamic şi criza umanitarã fãrã precedent audeterminat peste 130 de mii cetãteni sirieni să ceara azil .

Altã ţarã de unde au ajuns mulţi imigranţi care au solicitat azil a fost Afganistanul, cu peste 43 de mii de cereri, mulţi dintre ei fiind minori neînsoţiţi.

Peste 14 mii au venit din Ucraina, de 13 ori mai mulţi faţã de anul anterior. Raportul remarcã şi activitatea Biroului European de Sprijin pentru Azil în susţinerea Grupului operativ pentru Marea Mediteranã în ceea ce priveşte prevenirea migraţiei ilegale.

In fruntea listei tãrilor care au primit refugiati se situeazã Germania, Suedia, Italia, Franţa si Ungaria.

Numãrul solicitãrilor de azil a crescut anul trecut cel mai mult în Italia şi Ungaria, cu peste 120%.

Potrivit raportului dat publicităţii de Biroul European de Sprijin pentru Azil în 2014, în ţarile din Uniunea Europena a fost depus un numãr record de cereri de azil. Documentul se doreşte o imagine de ansamblu a situaţiei azilului în statele membre ale Uniunii şi oferă o imagine de ansamblu a numărului și a naturii cererilor de protecție internațională în toate cele 28 de state membre ale UE, plus Norvegia și Elveția.

Aproape 3000 de agenţi responsabili în materie de azil şi de primire au acordat asistenţã Italiei, Greciei şi Maltei, ţãri în care încearcã sã ajungã imigranţi africani sau din Orientul Mijlociu de multe ori cu preţul vieţii la bordul unor ambarcaţiuni nesigure.

Pentru a pune capãt acestor tragedii care au transformat Mediterana într-un adevãrat cimitir, liderii europeni au triplat în aprilie fondurile destinate patrulãrii maritime.

Directorul executiv al Biroului europen de sprijin pentru azil, Robert Visser: „Este important ce se intampla acolo, este dramatic daca privim situatia si ne imaginam tragediile umane din Mediterana dar nu este o situatie care se petrece numai in Mediterana. Cel putin la fel de importanta este partea estica a Europei, in special Balcanii de vest, observam o revenire a cresterii imigratiei dinspre Ucraina, se inregistreaza o crestere dinspre Afganistan, sunt oamenii care calatoresc in Europa sau care sunt deja de ceva vreme aici in conditii legale, mai sunt cei care studiaza in Europa”.

Creșterea numărului de cereri de azil în 2014 a dus la deficite în ceea ce privește cazarea în numeroase țări, remarcandu –se nevoia unei flexibilități sporite privind centrele de primire. Statele membre au răspuns prin crearea de noi centre și prin înființarea unor centre de urgență.

Având în vedere creșterea numărului de cereri și de cazuri în curs, numeroase țări și-au restructurat administrațiile în domeniul azilului, au angajat personal suplimentar și au reorganizat sarcinile și resursele.

Şi primele cifre pentru 2015 aratã cã numãrul de cereri de protecţie internaţionalã continuã sã creascã.

În primele cinci luni s-a înregistrat o creştere de 68% comparativ cu aceeaşi perioadã a anului trecut.

Criza din Grecia a estompat atenția opiniei publice de la o altă problema gravă

Publicat de Andrei Cretoiu, 9 iulie 2015, 09:20

Peste 660 de mii de oameni au depus anul trecut cereri de protectie internationala in Uniunea Europeană, cel mai mare numar de la inceputul culegerii datelor in 2008.

Cele mai multe solicitari de azil au venit din partea cetatenilor sirieni, eritreeni si ai Balcanilor de vest, principalele tari de destinatie fiind: Germania, Suedia, Italia, Franta si Ungaria.

Criza din Siria, Irak, Libia ori Somalia, evenimentele din Ucraina, situatia din Afganistan dar si Serbia si Kosovo au furnizat Europei un numar impresionant de cereri de azil.

La asta se adauga si imigratia ilegala dinspre Africa spre Grecia, Italia sau Malta, fapt ce a transformat in ultimii ani marea Mediterana intr-un adevarat cimitir.

Directorul executiv al Biroului europen de sprijin pentru azil, Robert Visser

“Este important ce se intampla acolo, este dramatic daca privim situatia si ne imaginam tragediile umane din Mediterana dar nu este o situatie care se petrece numai in Mediterana. Cel putin la fel de importanta este partea estica a Europei, in special Balcanii de vest, observam o revenire a cresterii imigratiei dinspre Ucraina, se inregistreaza o crestere dinspre Afganistan, sunt oamenii care calatoresc in Europa sau care sunt deja de ceva vreme aici in conditii legale, mai sunt cei care studiaza in Europa”

Comisia Europeană continuă să acorde ajutor umanitar în zonele de conflict

Publicat de Stefania Grigore, 13 august 2014, 09:21

Ieri s-a luat decizia suplimentării fondurilor trimise în Ucraina și Irak.
Alte 5 milioane vor fi trimise în Irak.
În estul Ucrainei, mai mulţi civili, mulţi dintre ei femei şi copii, au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele fără a putea lua cu ei strictul necesar.
Ei au nevoie de ajutor, mai ales în condițiile apropierii anotimpului rece, a spus comisarul pentru ajutor umanitar, Kristalina Gheorghieva, care a explicat cum vor fi folosiți banii alocați conflictului din estul Ucrainei.

„Am luat decizia de urgenţă  de a aloca 2, 5 milioane euro ajutor umanitar pentru populaţia afectată din estul ucrainei si, de asemenea, pentru a sprijini autorităţile ucrainiene in a-si actualiza capacitatea de răspuns umanitar”.

Comisia Europeană a suplimentat tot ieri ajutorul umanitar pentru Irak.
5 milioane de euro se vor adăuga altor 12 milioane ,acordate deja în acest an.
Kristalina Gheorghieva a apreciat că situația din această țară este extrem de îngrijorătoare.
Națiunile Unite se gândesc să ridice nivelul de alertă în zonă la 3, cea mai înaltă treaptă a crizelor umanitare.
Ajutorul acordat de Uniunea Europeană este destinat inclusiv grupurilor minorităţilor etnice şi religioase.