Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava efectuează controale care vizează măsurile ce trebuie respectate de angajatori pe timp de caniculă
Publicat de Stefania Grigore, 13 august 2014, 08:59
Directorul ITM, Romeo Butnaru a precizat că, în cazul în care temperaturile depăşesc 37 de grade angajatorii trebuie să asigure condiţii minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor, respectiv reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice sau asigurarea apei minerale adecvate.
Dacă angajatorii nu pot crea aceste condiţii, vor lua, de comun acord cu sindicatele sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor măsuri de reducere a duratei zilei de lucru.
Sancţiunile contravenţionale prevăzute în legislaţia în vigoare, privind măsurile ce trebuie aplicate în perioadele cu temperaturi ridicate extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, sunt cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei.