ITM Dolj în control la școli
Publicat de Mihaela Costache, 14 martie 2017, 16:00
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a demarat, ieri, o acţiune de control şi îndrumare în unităţile de învăţământ preuniversitar, cu precădere din mediiile liceal, respectiv profesional şi tehnic din judeţ.
Principalul scop al acțiunii este acela de prevenţie. În domeniul „Relaţii de muncă”, principalele obiective sunt evidenţa salariaţilor, dosarele de personal, gestiunea şi evidenţa carnetelor de muncă (după caz).
Au fost primite sesizări în ceea ce privește evidența defectuoasă a raporturilor de muncă în REVISAL (Registrul de Evidenţă Informatizată a Salariaţilor).
În ceea ce priveşte Securitatea şi Sănătatea în Muncă, principalele aspecte vizate sunt: autorizarea, din punct de vedere al SSM; organizarea activităţii respective; evaluarea şi identificarea riscurilor; efectuarea controlului medical la angajare, precum şi cel periodic; autorizarea meseriilor şi profesiilor prevăzute de lege.
Reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj sprijină această acțiune care se va încheia pe 31 martie.