Iubirea, una dintre cele mai profunde emoții!

Publicat de Andra Radu, 16 iunie 2022, 12:30 / actualizat: 16 iunie 2022, 13:40

Iubirea este una dintre cele mai profunde emoții cunoscute ființelor umane. Există multe feluri de iubire, dar mulți oameni caută exprimarea ei într-o relație romantică cu un partener compatibil. Pentru aceste persoane, relațiile romantice cuprind unul dintre cele mai semnificative aspecte ale vieții și sunt o sursă de împlinire profundă.

În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în timp ce nevoia de conexiune umană pare a fi înnăscută, capacitatea de a forma relații sănătoase și iubitoare este învățată.

Unele dovezi sugerează că această capacitate de a forma o relație stabilă începe să se formeze în copilărie, în primele experiențe ale unui copil cu un îngrijitor care satisface în mod fiabil nevoile copilului de hrană, îngrijire, căldură, protecție, stimulare și contact social.

„Astfel de relații nu țin neapărat de destin, dar sunt teoretizate pentru a stabili modele profund înrădăcinate de relaționare cu ceilalți. Sfârșitul unei relații este însă adesea o sursă de mare angoasă psihologică. Poate una dintre cele mai misterioase părți ale existenței umane, dragostea romantică are aproape toate efectele pozitive asupra oamenilor. Deși cei mai mulți dintre noi o experimentăm, cântăreții și poeții s-au chinuit să o pună în cuvinte, iar dacă suntem sinceri cu noi înșine, cei mai mulți dintre noi nu o putem explica. Psihologii, însă, au multe de spus pe această temă și le place să explice frumusețea creierului îndrăgostit”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

Creierul uman și iubirea

Mai mult, specialistul crede că prima parte a iubirii romantice, după cum mulți dintre noi știm, este atracția inițială. Știm cu toții că este un moment puternic când întâlnim pe cineva de care suntem atrași. Inimile ne bat cu putere, pielea noastră începe să se înroșească, devenim energici și entuziasmați de toate posibilitățile. În timp ce cei mai mulți dintre noi își pot aminti această experiență, puțini înțeleg ce se întâmplă cu adevărat în creierul uman.

„În acest moment, neurotransmițători specifici, sau mesageri chimici din creier, sunt eliberați. Aceste substanțe, oxitocina, fenetilamina și dopamina grăbesc creierul, provocând sentimentele pe care le asociem cu toții cu dragostea și atracția romantică. Se comportă foarte mult ca amfetamina, ceea ce ne dă dorința de a forma relații, de a ne apropia. Creierul nostru este pregătit să se îndrăgostească – să simțim beatitudinea și euforia romantismului, să nu bucurăm de plăcere, să relaționăm și să procreăm.

Neurochimicele care ne fac să ne simțim bine inundă creierul în fiecare etapă de poftă, atracție și atașament. În special, dopamina oferă sentimente naturale de extaz care pot crea un fel de dependență. Sentimentele mai profunde sunt asistate de oxitocină, „hormonul de iubire”, eliberat în timpul orgasmului. Este direct legată de relaționare și crește încrederea și loialitatea în atașamentele romantice”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Etapa ideală a romantismului

E adevărat că suntem orbiți de iubire. Idealizarea sănătoasă este normală și ne ajută să ne îndrăgostim. Ne admirăm iubitul/a, suntem dispuși să explorăm interesele partenerului nostru și să acceptăm idiosincraziile sale. Dragostea scoate în evidență și părți ale personalității noastre care erau latente. Ne-am putea simți mai masculini sau mai feminini, mai empatici, generoși, plini de speranță și mai dispuși să ne asumăm riscuri și să încercăm lucruri noi.

În acest fel, ne simțim mai vii, pentru că avem acces la alte aspecte ale personalității noastre obișnuite sau restrânse. În plus, la întâlnirile timpurii, suntem de obicei mai cinstiți decât pe parcurs atunci când investim în relație și ne temem că dacă spunem adevărul… ar putea precipita o despărțire.

„Deși, idealizarea sănătoasă nu ne orbește la semnele de avertizare serioase ale problemelor, dacă suntem deprimați sau avem o stimă de sine scăzută, avem mai multe șanse să idealizăm un potențial partener și să trecem cu vederea semnele de probleme, cum ar fi lipsa de încredere sau dependența, sau să acceptăm un comportament lipsit de respect sau abuziv.

Neurochimicele romantismului ne pot ridica starea de spirit depresivă și pot alimenta co-dependența și dependența de dragoste atunci când căutăm o relație pentru a pune capăt singurătății. Când ne lipsește un sistem de sprijin sau suntem nefericiți, s-ar putea să ne grăbim să intrăm într-o relație și să ne atașăm rapid înainte de a ne cunoaște cu adevărat partenerul. Aceasta este denumită și „dragoste de recuperare” sau „relație de tranziție” în urma unei despărțiri sau a divorțului. Este mult mai bine să vă recuperați după o despărțire – înainte să intrați într-o relație”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Etapa de „încercare” a iubirii romantice

După etapa ideală inițială, care începe de obicei după șase luni, intrăm în etapa de calvar pe măsură ce aflăm mai multe lucruri despre partenerul nostru care ne nemulțumesc. Descoperim obiceiuri și defecte care ne plac și atitudini pe care le credem a fi ignorante sau dezagreabile. De fapt, unele dintre aceleași trăsături care ne-au atras, acum ne enervează.

„Ne-a plăcut că partenerul nostru era cald și prietenos, dar acum ne simțim ignorați în anumite situații. Am admirat îndrăzneala și hotărârea, dar acum aflăm că partenerul este nepoliticos. Am fost captivați de expresiile sale neîngrădite de dragoste și de viitorul promis, dar descoperim că acesta nu este adevărul. În plus, pe măsură ce euforia dispare, începem să revenim la personalitatea noastră obișnuită, la fel și partenerul nostru. Nu ne simțim la fel de expansivi, iubitori și altruiști. La început, poate că am făcut tot posibilul să ne acceptăm partenerul, acum ne plângem că nevoile noastre nu sunt satisfăcute. Ne-am schimbat și nu ne simțim la fel de minunat, dar ne dorim să revină acele sentimente fericite”, este de părere psihologul Laura Maria Cojocaru.

În continuare se întâmplă două lucruri care pot deteriora relațiile:

În primul rând, acum că suntem atașați și ne temem să ne pierdem sau să ne supărăm partenerul, ne reținem sentimentele, dorințele și nevoile. Acest lucru ridică ziduri intimității, ingredientul secret care menține dragostea vie. În locul ei ne interiorizăm și naștem resentimente. Sentimentele noastre pot derivă în sarcasm sau agresivitate pasivă.
Pe măsură ce romantismul și idealizarea se estompează, a doua greșeală fatală este să ne plângem și să încercăm să ne transformăm partenerul în “idealul” la care am visat.

„Ne simțim înșelați și dezamăgiți că partenerul nostru se comportă acum diferit decât la începutul relației. El sau ea, de asemenea, revine la personalitatea lor obișnuită, care poate include mai puțin efort pentru a vă câștiga și pentru a vă satisface nevoile. Partenerul nostru se va simți controlat și plin de resentimente și se poate retrage.
În unele cazuri, am putea descoperi probleme grave – că partenerul nostru are o dependență, o boală mintală, este abuziv sau necinstit.

Acestea sunt probleme care necesită un angajament serios de schimbare și adesea ani de terapie pentru a fi depășite. Mulți co-dependenți, care se implică rapid din motivele expuse mai sus, își vor sacrifica propria fericire și vor continua o relație ani de zile încercând să-și schimbe, să ajute și să-și “repare partenerul”. Dinamica familială disfuncțională a copilăriei se repetă adesea în căsniciile și relațiile lor. Ei pot contribui inconștient la problemă, deoarece reacționează la un părinte abuziv sau obsedat de control. Schimbarea necesită vindecarea trecutului nostru și depășirea rușinii și a stimei de sine scăzute pentru a ne simți îndreptățit la iubire și apreciere.

Pași pe care îi putem face pentru a face dragostea să dureze. Vom atrage pe cineva care ne tratează așa cum ne așteptăm să fim tratați. Pe măsură ce ne prețuim mai mult, cei de care suntem atrași se vor schimba și, în mod natural, vom evita pe cineva care nu ne tratează bine sau nu ne satisface nevoile”, declară psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

De aceea este necesar să urmăm câteva reguli:

1. Să ne cunoaștem mai bine, pe noi, nevoile, dorințele și limitele noastre.
2. Să ne alocăm timp să cunoaștem persoana cu care ne întâlnim. Să aflăm cine este cu adevărat și cum să rezolvăm eventualele conflicte.
3. Să ne amintim că sexul eliberează oxitocină și crește legătura (deși poate apărea și fără ea).
4. Să fim sinceri de la început. Să nu ascundem cine suntem, inclusiv nevoile noastre. Fii clar și vorbește când nu-ți place ceva.
5. Să vorbim sincer despre ceea ce vrem și despre așteptările noastre într-o relație. Dacă cealaltă persoană nu vrea aceleași lucruri, este impetuos să încheiem relația. Acest lucru poate să nu fie ușor, dar relația oricum nu ar fi funcționat.
6. Cercetările arată că rezultatele relației sunt previzibile pe baza stimei de sine a partenerilor. Valoarea de sine este esențială pentru relații sănătoase. De asemenea, ne permite să primim dragoste și să respingem abuzurile.
7. Granițele și intimitatea sunt esențiale pentru relații. Este necesar să învățăm să fim asertivi pentru a ne exprima sentimentele, nevoile și dorințele și să stabilim limite.
8. Poate că cel mai bun mod de a menține dragostea vie este să facem tot ce putem pentru ca partenerul să știe că îl/o iubim. Distrați-vă și nu uitați niciodată că o relație este ceea ce facem noi din ea! Mai mult efort vă va duce aproape întotdeauna la o existență plină de pasiune și bucurie.

Armonii în prag de primăvară – Recital dedicat iubirii și femeii la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina!

Publicat de Andra Radu, 23 februarie 2022, 11:12

Festivalul de Arte (Festival 4 Arts) împreună cu Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina organizează al 4-lea recital al Stagiunii „Prologul festivalului” 2021-2022, sâmbătă, 26 februarie, ora 16:30, în sala mare a instituţii câmpinene.

„Încheiem ”luna iubirii” pregătind venirea primăverii şi a frumoaselor sărbători dedicate femeii. Ca omagiu adus mamelor şi profesoarelor lor, mulţi copii şi tineri muzicieni au dorit să le dedice prestaţia lor artistică, cu prilejul recitalului nostru.

Invitate mult îndrăgite de public, artistele Claudia Codreanu (mezzosoprană) şi Inna Oncescu (pian) vor realiza un Dialog Aniversar Franz Schubert – Sabin Păutza, marcând astfel aniversarea zilei de naştere a celebrului compozitor român (8 februarie).

Sursa foto: Festivalul de arte/facebook

Invitaţi speciali sunt şi bursierii Institutului Internaţional de Arte, clasa Pianist Concertist Mădălina Paşol, tineri pianişti de o mare virtuozitate, care vin din Ploieşti, Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea.

Recitalul este întregit de minunate prestaţii ale tinerilor muzicieni câmpineni îndrumaţi de profesorii Andrei Dănuţ, Cornelia Iurevici, Angela Şindeli, Hermina Tabără, Monica Vasile-Burtescu.

De asemenea, talentaţii studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, clasa Conf. Univ. Dr. Claudia Codreanu, ne-au pregătit minunate piese ale repertoriului liric, acompaniaţi la pian de Conf. Univ. Dr. Inna Oncescu.

Aşadar, vă aşteptăm să sărbătorim împreună venirea primăverii, în armonii de o unică savoare, într-un cadru deosebit de primitor, dar în care vom respecta toate regulile impuse de situaţia momentului.”, se arată în comunicatul transmis de organizatori.

Intrarea este liberă, pe baza certificatului verde, în limita locurilor disponibile în starea de alertă.

Detalii şi rezervări de locuri la:

• adresa de email: festivaluldearte@gmail.com,
• pe site-ul festivalului: https://festivaluldearte.com/,
• pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/festivaluldearte
• pe Instagram: https://www.instagram.com/festivaluldearte/.

14 februarie – Valentine’s Day!

Publicat de Andra Radu, 14 februarie 2022, 09:30

Ziua Îndrăgostiţilor sau Valentine’s Day este sărbătorită, la 14 februarie, în mod tradiţional în statele occidentale, dar şi în alte ţări din întreaga lume, care au împrumutat această celebrare a dragostei romantice.

Milioane de felicitări sunt trimise în această zi de îndrăgostiţi. Un buchet de flori sau un singur trandafir vor fi însoţite întotdeauna de un mesaj romantic. Sunt extrem de populare şi cadourile care cuprind flori, şampanie, ciocolată și bijuterii.

Unii îndrăgostiţi aleg să sărbătorească această zi luând cina la un restaurant special, mergând la picnic sau pregătind acasă un fel de mâncare savuros. Alţii, pot vizita locuri deosebite sau pot avea diferite activităţi în aer liber. Unele cupluri fac pasul cel mare în această zi şi se căsătoresc sau înaintează o cerere în căsătorie.

Nici astăzi nu se cunosc prea multe detalii despre originea acestei sărbători a iubirii. Unele legende susţin faptul că, în această zi, în Roma Antică era sărbătorită Iuno, zeiţa tuturor zeilor, protectoarea femeilor şi căsătoriilor. În următoarea zi avea loc Lupercalia, un festival păgân în centrul căruia se afla Faunus, zeul agriculturii şi fertilităţii, notează aceeaşi sursă.

În cadrul festivalului avea loc şi un alt obicei interesant, care îi aducea împreună pe băieţi şi pe fete, care până în acel moment stăteau separaţi. În ajunul sărbătorii, numele fetelor erau scrise pe bucăţi de hârtie şi introduse într-un vas, care apoi erau extrase de tineri. Astfel, se formau perechi ce ţineau uneori şi un an. Destul de des, cei doi se îndrăgosteau şi se căsătoreau.

În ceea ce-l priveşte pe Valentin, una dintre legende spune că a fost preot în Roma, în secolele II-III, iar în timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270 d.Hr.), ar fi ajutat tinerii, creştini sau păgâni, să se căsătorească. Împăratul roman era convins că bărbaţii ar fi soldaţi mult mai buni, dacă nu ar fi avut logodnice sau soţii, de aceea a interzis căsătoriile.

Tânărul preot, dimpotrivă, susţinea că mariajul era parte din planul lui Dumnezeu şi unul dintre scopurile vieţii. Astfel, a continuat să îi căsătorească pe tineri în secret, în numele iubirii. În momentul în care împăratul i-a aflat secretul, Valentin a fost închis şi condamnat la moarte, fapt care s-a petrecut la 14 februarie 269.

Aceeaşi legendă spune că Valentin, în timp ce se afla la închisoare, s-a îndrăgostit de fiica paznicului. Înainte de a muri, Valentin i-ar fi trimis acesteia o scrisoare, pe care a semnat-o ”De la al tău Valentin”. De aici a rămas obiceiul de a trimite în această zi mesaje de dragoste.

Abia la sfârşitul secolului al V-lea, în anul 496 d.Hr., Papa Gelasius I a decis ca ziua de 14 februarie, în care a fost executat Valentin, să-i poarte numele şi să fie dedicată martiriului său, punând astfel capăt sărbătorii Lupercaliilor. Sfântul Valentin, oficial cunoscut ca Sfântul Valentin al Romei, a existat ca persoană, fiind comemorat la 14 februarie, în calendarul romano-catolic. Martirul a fost înmormântat într-un cimitir de pe Via Flaminia, în zona de nord a Romei, fiind ridicată, atunci, şi o biserică.

Valentin a devenit, în Evul Mediu, unul dintre cei mai populari sfinţi în zona anglo-saxonă. Se credea, totodată, că ziua de 14 februarie era ziua în care un nou anotimp îşi făcea simţită prezenţa, natura revenind la viaţă, începând sezonul în care păsările îşi căutau perechea. Această credinţă s-a suprapus peste Ziua Sfântului Valentin, care a devenit ”sfântul patron al îndrăgostiţilor”.

Nu se cunoaşte cum a evoluat obiceiul în timp, dar tradiţia modernă a apărut în Statele Unite, pe la începutul anilor 1700, când americanii au început trimiterea de „valentine” scrise de mână. În 1840, britanica Esther A. Howland a început comercializarea primelor felicitări realizate în masă, una dintre acestea aflându-se expusă la British Museum. Felicitările create erau nişte mici opere de artă, acestea fiind realizate din dantelă adevărată, panglici şi imagini colorate.

La 14 februarie, milioane de felicitări sunt trimise de îndrăgostiţi. Un buchet de flori sau un singur trandafir vor fi însoţite întotdeauna de un mesaj romantic. Sunt extrem de populare şi cadourile care cuprind flori, şampanie şi ciocolată. În alte ţări, Valentine’s Day este văzută ca ziua în care membrii familiei îşi arată dragostea unul faţă de celălalt, dar şi faţă de prieteni. Unele tradiţii includ şi cadouri pentru copii, iar altele dovezi de apreciere între prieteni.

Această zi a început să fie marcată şi la noi în ţară, după 1990.

Românii sărbătoresc, la 24 februarie, Dragobetele, care păstrează unele atribuţii ale zeului dragostei în mitologia romană, Cupidon, fiind patronul dragostei şi al bunei dispoziţii.

„Anii noștri de glorie”, un film amuzant și sincer despre prietenie și iubire!

Publicat de Andra Radu, 4 august 2021, 17:05

Patru prieteni – trei băieți și-o fată – ne poartă din Italia anilor ‘80 până în prezent, într-un carusel al emoțiilor pe care le poate trăi oricare dintre noi.

„Anii noștri de glorie”/ „Gli anni più belli”, un film de Gabriele Muccino despre prietenie, generozitate și bucuriile tinereții, vine din 6 august în cinematografe, distribuit de Independența Film.

Giulio (Pierfrancesco Favino), Gemma (Micaela Ramazzotti), Paolo (Kim Rossi Stuart) și Riccardo (Claudio Santamaria) sunt patru adolescenți idealiști și de nedespărțit. Din Italia anilor ‘80, când devin prieteni, și până prezent, viețile lor se intersectează constant și împărtășesc succese și eșecuri, vise și dezamăgiri care se suprapun într-o mare poveste de prietenie și iubire.

Suntem martorii vieții lor, dar și a schimbărilor din societate, și totul se întâmplă într-un decor cât se poate de italian, cu o coloană sonoră pe care se regăsește piesa „Gli anni più belli” a lui Claudio Baglioni, care a și dat titlul filmului.

Filmările pentru „Anii noștri de glorie” au început în iunie 2019, la studiourile Cinecittà și Roma, Napoli și Ronciglione, iar cinefilii vor fi fericiți să regăsească diverse referințe la filme clasice precum „Amarcord” și „La dolce vita”.

Filmul a fost lansat în Italia în 2020 și a înregistrat un succes la box office remarcabil, mai multe săptămâni la rând.

După ce a câștigat Premiul Publicului la ediția din 2002 a Sundance Film Festival cu filmul „L’ultimo bacio”, Gabriele Muccino a reușit să atragă atenția industriei de film americane și să devină un cineast recunoscut la nivel internațional.

Cea mai cunoscută colaborare a lui Muccino este cea cu Will Smith pentru filmele „În căutarea fericirii”/ „The Pursuit of Happyness” și „Șapte suflete”/ „Seven Pounds”. De asemenea, a regizat două filme cu o distribuție remarcabilă: „Mereu în offside”/ „Playing for Keeps”, printre actorii principali numărându-se Gerard Butler și Uma Thurman și „Totul despre tata” / „Fathers and Daughters”, unde a lucrat cu Amanda Seyfried și Russell Crowe.

Protagoniștii filmului „Anii noștri de glorie” sunt cu toții originari din Roma: Pierfrancesco Favino („Ziua Z: Apocalipsa”, „Trădătorul„/ „Il traditore”, „Suburra”), Micaela Ramazzotti („Nebune de fericire”/ „La pazza gioia”), Kim Rossi Stuart, care a avut primul său rol la vârsta de numai 5 ani, alături de tatăl său, un actor consacrat în Italia, și Claudio Santamaria, care a jucat în „L’ultimo bacio”, de unde a și rămas în atenția lui Gabriele Muccino. O surpriză plăcută a criticilor a fost debutul în actorie a cântăreței Emma Marrone, care joacă rolul soției lui Riccardo.

Fidelitatea, o alegere conștientă!

Publicat de Andra Radu, 30 mai 2021, 09:00

Există foarte multe neclarități și dileme în jurul relației de cuplu. Majoritatea se întreabă care este „rețeta” perfectă pentru o relație armonioasă, echilibrată și plină de fericire și iubire. Din păcate, nu există o rețetă pentru asta și lucrurile nu sunt așa cum ne sunt prezentate în filmele sau cărțile de dragoste.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), iubirea este un proces organic, pe care dacă îl întreții, se usucă și își pierde viața în timp.

„Putem privi relația, printr-un exercițiu de imaginație, ca fiind o ființă vie, care se află în grija ambilor parteneri. Dacă fiecare dintre cei doi se implică activ și o hrănesc, îi oferă atenție, timp, grijă, iubire, afecțiune, răbdare, înțelegere și orice mai are nevoie, atunci și-au găsit rețeta de succes pentru a o ține în viață. Dacă, la pol opus, unul sau ambii uită să ofere relației grija și hrana de care are nevoie, aceasta pierde din energie și ușor, ușor, se stinge din „viață”.

Dacă ar fi să ne privim relațiile (nu doar de cuplu) drept o ființe vii, care au exact aceleași nevoi ca și noi, oare cum ne-am raporta la ele? Ce am alege să facem diferit, pentru a le oferi protecția și susținerea pe care ne-am dori și noi, la rândul nostru, să le primim? Oare cum ar evolua relațiile cu oamenii din viața noastră, dacă le-am da grija și iubirea pe care le așteptăm noi de la alții? S-ar îmbunătăți oare calitatea acestora și modul în care ne simțim noi în ele? Eu consider că da și chiar semnificativ”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Lipsa fidelității nu este o boală genetică, ci o alegere conștientă

Specialistul este de părere că fidelitatea, în sine, nu ține de genetică, educație sau bun simț, cât ține de o alegere asumată pe care fiecare dintre noi o facem, sau nu, după caz.

„Fidelitatea este o alegere conștientă în care decidem să ne dedicăm timpul, atenția, grija, iubirea și tot ceea ce este necesar îngrijirii relației actuale, cu persoana pe care o avem în viață în acest moment.

Personal, văd fidelitatea mai mult ca pe o asumare a faptului că dăm oportunitatea relației în care ne aflăm să crească odată cu noi și cu partenerul/a de viață. Cred că oricând putem fi atrași de alte persoane și diferența dintre cei care decid să dea curs unei atracții și cei care nu o fac stă într-o alegere completă de a fi sau nu pe deplin dedicați persoanei care se află deja în viața lor”, declară psihologul Andra Tănăsescu.

De multe ori, ne întrebăm cum au reușit părinții noștri să întrețină o căsnice atât de lungă și de ce acest lucru pare o misiune imposibilă pentru generațiile tinere?

„Din multele discuții pe care le-am avut cu cuplurile solide, am extras un numitor comun, astfel: „am ales de la început că ne dedicăm unul altuia și ca, atunci când întâmpinăm probleme, să stăm împreună cu ele. Am ales să discutăm în loc să ne abținem. Am ales să ne ascultăm în loc să ne reproșăm. Am ales să încercăm măcar să ne înțelegem reciproc, în loc să ne judecăm.

Am ales să rămânem, în special când a devenit greu și inconfortabil. Și cel mai mult, cred că am ales să rămânem și să creștem împreună. Asta a fost rețeta care a funcționat pentru noi. Nu e ușoară. De multe ori a fost cel puțin incomod, ca să nu mă aventurez să spun incredibil de greu. Dar mereu am ales să găsim împreună rezolvarea și soluțiile. Mereu am ales să găsim modul cel mai potrivit pentru amândoi de a readuce echilibrul, atunci când acesta se pierdea”.

Așadar, eu am concluzionat următorul lucru: totul ține de alegerea pe care o facem, nu la începutul relației, ci la cele de pe parcurs. Inițial este ușor să facem alegeri. Începutul e frumos, dulce, cald, plăcut. Nu, cred că alegerea constantă, de a crește împreună și de a găsi soluții împreună, este secretul relațiilor stabile, lungi și armonioase. Alegerile constante sunt cele care decid soarta unei relații, precum este decizia noastră de a ne asuma ce facem atunci când dăm, sau nu, curs unei atracții exterioare.

Până la urmă, orice relație are aceleași cerințe. Putem alege să schimbăm constant persoana cu care suntem, sperând să evităm asta, sau putem să facem o alegere consțientă de a crește alături de o persoană care, evident, are aceeași deschidere și dorință de creștere reciprocă. Deci, totul ține de alegerile pe care le facem, poate chiar zi de zi”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

De ce nu putem lăsa țigara din mână?

Publicat de Andra Radu, 14 aprilie 2021, 14:58

De cele mai multe ori, fumătorii vor găsi diferite scuze pentru a motiva această „plăcere nevinovată”: socializare, plictiseală, relaxare, îmi place gustul, îmi place gestul, merge dimineața la cafea, îmi activează digestia, etc.

Lucrurile care stau în spatele acestui obicei însă sunt ceva mai profunde și ating chiar centrul ființei noastre – acele nevoi despre care poate nu știm sau pe care ni le refuzăm singuri.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), fumatul implică două elemente esențiale – focul și aerul, iar ambele sunt reprezentarea masculinului în viața noastră.

„Atunci când suntem stresați sau speriați, respirația tinde să fie prima care se blochează. Prin acest lucru, tensiunea din organism crește, creierul primește mai puțin oxigen și mai degrabă înghețăm decât să găsim soluții. Din punct de vedere simbolistic, fumatul ține de capacitatea noastră de a inspira și expira, atunci când nu reușim să o facem în mod firesc. În acest caz, fumatul joacă rolul „măștii cu oxigen”.

Deși efectele sunt garantat mai puțin benefice decât cele ale unei măști cu oxigen, în plan psiho-emoțional poate face minuni. Similar cu modul în care fumătorii inspiră și expiră fumul, putem găsi și în yoga, meditație sau alte abordări care se bazează pe tehnici de respirație pentru gestionarea anxietății și detensionare tipare similare care au scopul de reglare și dirijare a respirației”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Fumăm când ne simțim fără putere sau amenințați

Un alt moment în care putem simți nevoia să fumăm este atunci când ne simțim fără putere, vlăguiți sau amenințați. Fumând, accentuăm aspectele masculine din noi și ne putem pregăti mental pentru un potențial atac, în sensul de a ne apăra sau de a acționa, deopotrivă.

„Fumatul este un gest masculin prin esență, care accentuează puterea, virilitatea, forța unui bărbat gata de acțiune. Lucrul acesta nu ține de sexul nostru, pentru că fiecare dintre noi trăim atât aspectul masculin cât și pe cel feminin. Cu toții avem „apucături” din ambele direcții și așa este și firesc să fie, pentru că trăim totuși într-o lume duală care se bazează pe polarități și echilibrul dintre ele. Astfel că, dacă ne simțim prea vulnerabili, pierduți sau fără putere, simplul gest de a ne aprinde o țigară ne poate da senzația că suntem în control și putere”, declară specialistul.

Fumăm pentru că nu știm ce să facem cu mâinile

Un alt motiv pentru care oamenii fumează este pentru că „nu știu ce să facă cu mâinile”. De obicei, acest lucru vine pe un fond de nesiguranță și/sau neîncredere care se manifestă printr-un disconfort de a ne manifesta liber în public.

„Având țigara în mână, ne dă „un scop” pentru a fi acolo și o ocupație, care să ne permite să facem mai mult decât de a sta cu mâinile în buzunar. Evităm astfel posibile gesturi incomode, posturi sau atitudini corporale care ar putea trăda nivelul de anxietate resimțit în interior. În plus, dacă optăm pentru combinația „țigarea și cafeaua”, practic ne ținem ambele mâini ocupate, fiind complet absolviți de șansa de a face orice fel de gest și formăm o barieră metaforică între noi și ceilalți în spatele căreia ne putem simți protejați, în siguranță”, consideră psihologul Andra Tănăsescu.

Lipsa iubirii ne facem să fumăm mai mult

Cel de-al patrulea motiv pentru care fumăm este pentru că, la un nivel foarte profund, simțim lipsa iubirii și a căldurii sufletești în viața noastră. În acest caz, a ne umple plămânii cu fumul cald ne induce starea de relaxare pe care ne-ar oferi-o o îmbrățișare blândă, spre exemplu.

„Majoritatea oamenilor descriu modul în care simt afecțiunea și iubirea drept o senzație de căldură la nivelul pieptului. Plămânii sunt în partea superioară a corpului deci, este de la sine înțeles că atunci când îi umplem cu fumul cald, este ca și când simțim cum ni se încălzește „sufletul”.

Și, în mod special, pentru că focul și aerul am zis că reprezintă aspectul masculin, cel mai probabil ne simțim privați de iubirea partenerului nostru sau a tatălui nostru – adică a simbolului masculin de care ne este dor, care nu mai este în viața noastră sau care este dar nu ne oferă așa cum avem nevoie”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

„Stările de agregare” ale iubirii!

Publicat de Andra Radu, 26 februarie 2021, 14:33

Multe persoane sunt confuze în privința relației de cuplu sau chiar a iubirii însăși. Pe măsură ce creștem și ne dezvoltăm, puține persoane au ocazia să afle despre ce înseamnă iubirea cu adevărat, iar o parte dintre ele nici măcar nu au parte de ea.

Cu toate aceste dezechilibre în dezvoltarea unei persoane, puși în fața vieții adulte, cu dorința de a ne găsi „perechea” ne trezim cu mai multe întrebări decât răspunsuri:

• Cum este potrivit să îmi manifest iubirea?
• Cum știu că iubesc?
• Ce am de făcut în momentul în care cineva îmi spune că mă iubește?
• Iubirea înseamnă sacrificii?
• Știu că mă iubește, de ce nu simt că sunt iubit/ă?

Pentru mulți pot părea întrebări absurde însă dacă ne luăm câteva clipe să le căutăm răspunsul personal, câți dintre noi știm cu adevărat care este acesta?

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), vom experimenta iubirea dacă o privim din trei unghiuri diferite:

• (1) iubirea, ca stare de spirit pe care o trăim zi de zi (starea „gazoasă”),
• (2) relația de cuplu prin prisma tiparelor (starea „lichidă”)
• (3) iubirea de sine (starea „solidă”).

1. Iubirea, ca stare de sine stătătoare (starea „gazoasă”, pe care o respirăm dar nu o vedem).

„Iubirea reprezintă un termen care este greu de definit, chiar dacă toți îl trăim și ne putem conecta cu aceasta. Pe de-o parte, avem perspectiva spiritual care o descrie ca fiind „îndelung răbdătoare, plină de bunătate, etc”.

Pe de altă parte, avem studiile științifice care privesc iubirea prin „microscop” care a constatat faptul că „…se poate vorbi de fenomene neuroendocrine sub coordonarea diencefalului, luând naștere în hipofiză opiate endogene”(sursa:wikipedia), fenomen corelat cu modificări biochimice care determină reacții biologice tot mai intense.

Din experiența umană, este descrisă ca o stare resimțită în întreaga ființă, o atitudine și un fel de a fi, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă. Personal, consider că este toate aceste lucruri, precum și un stil de a te raporta la viață într-un mod sănătos, orientat către creștere și vindecare, împreună”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

2. Relația de cuplu din prisma tiparelor (starea „lichidă”, care curge de la o generație la alta).

„În general, tindem să luăm același tipar relațional de la părinții noștri sau să căutăm opusul complet al acestuia. Ceea ce învățăm despre iubire și relații de la persoanele importante din viața noastră determină ceea ce o să ajungem să trăim în relația de cuplu adultă. Astfel că, dacă nu suntem învățați să avem discuții deschise, sincere, fără judecată, vom trăi într-o relație cu multe goluri și neajunsuri de care este posibil să nici nu fim conștienți că există.

Am fost întrebată „cum fac să îi arăt cât de mult o iubesc?”. Întrebarea în sine m-a fascinat, pentru că am realizat că mulți dintre noi nici măcar nu am fost încurajați să purtăm astfel de discuții cu partenerul nostru.

În toate ședințele de terapie în care am lucrat cu cupluri sau pe tema asta, am descoperit că majoritatea nici măcar nu discutau între ei provocările. Veneau să caute o soluție din afară, fără să fi avut întâi o discuție în cadrul cuplului. Din acest motiv, încurajez discuțiile deschise, lăsând prejudecățile din ambele părți.

Cu toții suntem oameni: predispuși la a face greșeli, predispuși la a răni prin acele greșeli, cu un trecut în spate, cu un bagaj emoțional despre care poate nu vorbim sau îl facem să pară mai mic decât este. Evident că putem să ne judecăm, este cea mai simplă și rapidă acțiune. Însă, pentru o relație sănătoasă și echilibrată este mai util să trecem peste primul impuls și să ne privim pe noi înșine, apoi relația, să căutăm să înțelegem înainte de a judeca”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.

3. Iubirea de sine face diferența! (starea „solidă”, fundamentul iubirii).

„Atunci când suntem încrezători, fericiți, împliniți și bine cu noi înșine, cu tot ce înseamnă asta, putem să construim un alt fel de relație. Relația de cuplu cu o persoană care nu își acordă suficientă atenție, care nu are grijă de propriile nevoi și pe deasupra, cere să fie salvată de propriii „demoni” este foarte dificilă.

Această relație este mai degrabă focusată pe împlinirea nevoilor, decât pe a se cunoaște și a clădi o fundație sănătoasă care să dureze în timp. Asta nu înseamnă neapărat că dacă începe astfel, o relație nu poate evolua și crește. Oricând se poate schimba dinamica relației, cu condiția ca ambii să își dorească și să se implice în mod egal în proces.

Asta ar implica, evident, ca ambele persoane să își ofere mai întâi ce au nevoie – spațiu, timp, atenție, iubire – pentru ca mai apoi să învețe unul de la altul cum să își ofere reciproc. În iubire fiecare are un limbaj propriu.

În cartea lui Gary Chapman, „Cele 5 limbaje ale iubirii”, acesta evidențiază 5 astfel de limbaje diferite. În realitate, fiecare înglobăm câte puțin din fiecare, în procente diferite și o discuție despre asta poate să salveze mult timp într-o relație.

Pe de altă parte, dincolo de limbajul personal de iubire – moduri în care ofer și aștept să primesc iubirea – fiecare dintre noi avem nevoi diferite în raport cu noi înșine și cu ceilalți. Și acestea sunt importante atunci când vorbim despre modurile în care relaționăm.

Toate lucrurile pe care le-am menționat, țin mai întâi de procesul personal de autocunoaștere, care vine dintr-o iubire de sine profundă. Dintr-o dorință primordială de a ne cunoaște, de a ne vindeca și debarasa de rănile trecutului și din a deveni cea mai bună variantă a noastră, zi de zi.

Așadar, cred că iubirea de sine este piatra de temelie a oricărei relații și atâta timp cât este făcută conștient, asumat și susținut, nu este egoism, ci altruism – o faci pentru binele tău și inevitabil impactează pozitiv propria relație de cuplu”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Valorile noastre sunt standardele după care ne ghidăm viața!

Publicat de Andra Radu, 24 februarie 2021, 17:47

Când spunem că ne place sau iubim pe cineva, experimentăm atracția interpersonală – forța plăcerii sau a iubirii noastre pentru o altă persoană. Analiza psihologică se poate aplica oricăror tipuri de relații. Atracția interpersonală apare între prieteni, membri ai familiei, în atracția romantică și între persoane în general, în orice context de viață.

Potrivit cunoscutului psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în primele 30 de secunde de întâlnire cu cineva, ambele persoane acordă o atenție deosebită comunicării secundare, însă devenim atrași de alți oameni atunci când valorile noastre se potrivesc, fie că este vorba de statutul nostru socio-economic, de dorința noastră de a învăța și evolua, sau de bucuria noastră de a petrece timpul cu familia sau cu prietenii.

„Deși se spune uneori că „frumusețea este în ochii privitorului” (adică fiecare persoană are propria lui idee despre ceea ce este frumos), acest lucru nu este complet adevărat. Există o bună înțelegere între oameni, inclusiv copii, și în cadrul și între culturi, cu privire la oameni care sunt cei mai atrăgători fizic.

Acest acord se datorează parțial normelor comune în cadrul culturilor cu privire la ceea ce este atractiv, care poate varia desigur între culturi, dar se datorează și predispozițiilor evolutive de a participa și de a fi influențat de caracteristicile specifice ale altora. Aceasta tendință este prezentă în orice tip de relații interpersonale, dar, mai ales, în cele de cuplu.

Tot ceea ce ne-a plăcut sau nu ne-a plăcut vreodată, a fost rezultatul valorii pe care am acordat-o obiectului, persoanei sau experienței respective. Când oamenii tind să vorbească despre o valoare pe care o deține un individ, ei vorbesc despre idealurile și convingerile individului pe care le consideră mai importante și mai demne de menționat decât altele, respectiv vorbesc despre idealurile și convingerile lor personale pe care le regăsesc în celălalt”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Valorile noastre sunt standardele după care ne ghidăm viața

Totodată, specialistul este de părere că valorile noastre sunt standardele după care ne ghidăm viața, obiectivele și ne menținem motivația. Când avem o valoare principală legată de un anumit aspect al identității noastre, cum ar fi sportul/sănătatea de exemplu, nu suntem dispuși să renunțăm la acel aspect al identității noastre, indiferent de ceea ce spun sau fac oamenii despre asta. Este posibil chiar ca, în extremis, unele persoane să prețuiască lucrurile și contextele mai mult decât propria lor viață.

„Valorile fiecărei persoane sunt diferite și fiecare valoare are o anumită importanță și o forță diferită pentru acea persoană. Când ne îndrăgostim, este foarte evident că persoana de care ne îndrăgostim ”ar trebui” (asta căutăm în mod inconștient) să se potrivească valorilor noastre. Avem propriul nostru cadru de realitate care atribuie valori diferite oamenilor, locurilor și lucrurilor.

Acest lucru este foarte evident, de exemplu, la o femeie care ”întâlnește” doar bărbați bogați sau ”întâlnește” doar bărbați care știu s-o respecte, un bărbat scund care nu s-ar putea imagina niciodată cu o femeie înaltă, un bărbat care ”întâlnește” doar femei gospodine și casnice sau femei de carieră, care-l provoacă și pe el să crească. Având fiecare valori specifice de viață, pur și simplu nu ne pasă aproape deloc de ceea ce este diferit de ceea ce căutăm”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totuși, ceea ce am putea iubi un an poate fi diferit de ceea ce am putea iubi cinci ani în viitor. Care ar fi motivele?

Pe măsură ce experimentăm lucruri noi în viață, sistemele noastre de valori se schimbă în raport cu ceea ce erau, deci putem căuta ceva destul de diferit. Dacă valorile partenerului nostru evoluează diferit de ale noastre, s-ar putea să ne reîndrăgostim (dacă ”flacăra” s-a mai stins) sau să ne pierdem cu totul interesul, deoarece fiecare persoană are propria concepție despre lume și fiecare evoluează în timpul lui, în felul lui și în direcția lui.

„De obicei, căutăm lucruri pe care le percepem ca având o valoare egală sau mai mare cu ceea ce ne definește pe noi și pierdem atracția pentru lucrurile pe care le considerăm mai ”mici”.

În mod obișnuit, nu implicăm lucruri despre care considerăm că au o valoare mai mică decât percepția noastră de sine, dar suntem foarte reactivi la lucrurile pe care le percepem ca fiind ”mai mari”. Valoarea este un sistem metric intern de demnitate, care este relativ la percepția cu privire la valoarea celorlalți.

Este similar cu statutul social. Aproape fiecare individ are o strategie socială pe termen lung de construire a valorii. Cu cât valoarea este percepută mai mare, cu atât este mai mare atracția față de obiect, context, persoană. Deci, cu cât pare mai greu de obținut, cu atât crește tentația.

Când doi oameni se îndrăgostesc, este pentru că valoarea de tip X atrage valoare de tip X. Însă, atenție că nu toate valorile pe care le pun oamenii în prim plan sunt și valori care ne cresc, care ne aduc starea de bine, de împlinire interioară. Pe scurt, nu toate valorile primordiale sunt neapărat și sănătoase”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Recomandările psihologului Laura Maria Cojocaru

1. Verifică dacă, ceea ce te motivează să cauți și să menții lângă tine un anumit tip de persoane, este fundamentat pe valori pozitive/utile. De exemplu: sănătate, iubire, respect, libertate, acceptare, flexibilitate, susținere emoțională, iertare, recunoștință, comunicare, negociere, învățare continuă, implicare în muncă, responsabilizare, timp liber de calitate etc.

2. Verifică dacă valorile (poate că sunt deja pozitive/utile) care te motivează să iei anumite decizii, să faci anumite acțiuni, să te înconjori de anumiți oameni, sunt puse în ordinea sănătoasă a priorităților.

De exemplu, dacă pui munca sau banii preponderent înaintea sănătății, s-ar putea ca banii făcuți să ajungi să-i folosești pe tratamente. Dacă pui părerea familiei extinse înaintea nevoilor din cuplu tău, s-ar putea să rămâi singur.

Dacă pui timpul cu prietenii, distracțiile sau munca înaintea nevoii timpului de cuplu de calitate, s-ar putea să rămâi fără cuplu. Dacă pui confortul material înaintea iubirii, s-ar putea să fii o persoană nefericită toată viața.

„Dacă dorești să atragi lângă tine oameni de valoare, care să te ajute să-ți atingi cât mai mult potențialul interior și să trăiești starea de împlinire și bucurie, caută să-ți îmbunătățești sistemul de valori și ierarhia acestuia (ce este cu adevărat important, cât și în ce contexte)”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Hormonul iubirii are valori crescute datorită unei mutaţii genetice!

Publicat de Andra Radu, 1 septembrie 2020, 16:48

Oamenii de ştiinţă din Canada au descoperit că la persoanele romantice, hormonul iubirii are valori crescute datorită unei mutaţii genetice. În urma unei cercetări, ei au constatat că genetica joacă un rol important în conturarea relaţiilor umane.

La studiul realizat de cercetătorii Universităţii McGill şi publicat în revista „Scientific Reports” au participat peste 100 de cupluri heterosexuale cu relaţii de aproximativ cinci ani.

Subiecţii au fost chestionaţi referitor la evenimentele romantice din viaţa lor, cum ar fi cinele într-un restaurant sau descrierea emoţiilor în timpul comunicării cu partenerul.

Cercetătorii au analizat apoi genomii participanţilor. S-a dovedit că persoanele predispuse la un ataşament puternic şi care prezintă adesea o stare de spirit romantică au o mutaţie a genei CD38, care conduce la o secreţie crescută de oxitocină, cunoscută drept „hormonul iubirii”.

Cum să ne iubim din nou pe noi înșine?

Publicat de Andra Radu, 11 februarie 2020, 14:51

Totul a început când cineva ne-a spus că iubirea de sine este egoistă. Chiar dacă poate am argumentat împotriva acestui gând sau nu, el oricum şi-a găsit calea profundă către subconştientul nostru.

Probabil sunt multe momente în care ne-am simţit vinovați în legătură cu faptul că ne iubim pe noi înșine, ca mai apoi să creștem într-o ruşine toxică. Am încetat să ne mai vedem ca pe un prieten, nu am putut să ne iertăm greşelile. Ne-am învinovăţit şi ne-am criticat, am petrecut ore în şir judecându-ne şi analizându-ne toate greşelile. Ne-am pierdut empatia pentru noi înșine și, undeva pe parcursul drumului, chiar am depăşit limita, și așa au apărut pedepsele pe care ni le aplicăm singuri.

„Poate că nu este vorba despre tine. Poate fi vorba despre o altă persoană pe care o ştii şi care trece prin asta. Iar tu nu ştii cum să ajuţi. Putem ajuta la pansarea rănilor a doi oameni diferiţi, dar nu le putem arăta cum să facă asta de unii singuri. Din cauza acestei vine pe care o purtăm în minţile noastre – mitul că iubirea de sine este iubire egoistă”, explică psihologul Angela Nuţu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Cum să ne iubim din nou pe noi înșine?

Psihologul Angela Nuțu afirmă că nu trebuie să fim narcisiști ca să învățăm să ne iubim pe noi înșine, trebuie doar să trecem peste ruşinea primordială, cea care a fost impusă direct sau indirect de cutumele societății. Şi este un lucru foarte uşor de făcut dacă urmăm aceşti 3 paşi:

1. Acceptare.

„În primul rând, dă-ţi seama că, fiind fiinţe umane, avem atât puncte slabe cât şi puncte forte. Ești Om, deci vei face întotdeauna greşeli. Ca toţi ceilalţi, vor fi întotdeauna lucruri în viaţa ta de care să nu fii mândru. La un moment dat în vieţile noastre, cu toţii ezităm şi eşuăm. Să accepţi acest adevăr universal este primul tău pas. Ai putea practica mindfulness pentru a construi această atitudine de acceptare”, explică psihologul.

2. Perfecţionismul.

„În al doilea rând, trebuie să ştii că este un exerciţiu fără sens să încercăm să ne construim pe noi înşine ca persoane perfecte. Perfecţionismul nu reuşeşte niciodată, nu ne iese pentru că nu se termină niciodată. Însă nici nu ne permite să ne bucurăm de niciuna dintre realizările noastre. Ştiai că perfecţionismul poate duce, de fapt, la procrastinare? Aşadar renunţă la perfecţionism. Spune-ţi “Opreşte-te” şi treci la următorul lucru important”, este de părere psihologul Angela Nuțu.

3. Autocompasiunea.

„În cel de-al treilea rând, deschide-ţi inima şi permite-ţi să fii binevoitor cu propriul tău sine. Tratează-te cu compasiune. Autocompasiunea înseamnă să fii binevoitor cu tine însuţi în faţa situaţiilor dificile şi a eşecurilor personale. Autocompasiunea înseamnă, în fapt, să-ţi pese şi să îi înţelegi pe ceilalţi, să nu te judeci sau să te pedepseşti și nici să ascunzi, dar nici să fii deprimat în fața emoţiilor dificile. Oamenii cu autocompasiune au parte de mai multă fericire, optimism şi satisfacţie în vieţile lor.

De asemenea, ies pe primul loc în ceea ce priveşte inteligenţa, înţelepciunea şi curajul în faţa sorţii. Aşadar, în loc să fii unul dintre cei care se critică pe ei înşişi, fii unul dintre cei care sunt binevoitori cu ei înşişi. Cu cât te iubeşti mai mult, cu atât mai bune devin încrederea, capacităţile romantice şi şansele de supravieţuire. Oamenii care se iubesc pe ei înşişi îşi creează obiceiuri bune şi activităţi sănătoase. Fac mişcare fizică în fiecare zi, dorm bine şi au conexiuni sociale minunate”, explică Angela Nuțu.

Ce să ne spunem atunci când nu ne mai iubim pe noi înșine?

Psihologul este de părere că sunt foarte multe persoane care afirmă că dacă ele nu se iubesc, atunci cine să o facă? În schimb, sunt câteva lucruri pe care am putea să ni le spunem nouă înșine pentru a crea o scurtătură printre paşii de mai sus, pentru iubirea de sine:

• Sunt doar om. Oamenii fac greşeli. Este ok.
• Deja am încercat să-i ofer o formă rezonabilă. Nu ar trebui acum să încerc s-o fac perfectă.
• Ţin la mine. Asta nu înseamnă că sunt egoist pentru că ţin şi la ceilalţi.
• Este corect să mă iubesc pe mine însumi pentru că mă ajută să empatizez şi să creez o legătură mai puternică cu partenerul meu.
• Pot sta cu sinele meu emoţional în iubire şi în grijă, aşa cum aş face-o cu cel mai bun prieten.