De Moș Nicolae putem alege un cățel de la adăpostul din Tîrgu-Mureș
Publicat de adinaiftime, 3 decembrie 2017, 10:00
Iubitorii de animale sunt invitaţi miercuri, 6 decembrie 2017, la adăpostul de câini gestionat de Primăria Tîrgu-Mureş, pentru a adopta un cățel.
Se pot face și donații, care constau în alimente sau obiecte, a arătat purtătorul de cuvânt al Primăriei Tg. Mureș, Cosmin Blaga:
Începând cu 6 decembrie, de Moș Nicolae, Adăpostul de câini, administrat de municipalitate, se va deschide pentru iubitorii de animale care doresc să adopte un maidanez, sau care doresc să doneze pături sau mâncare. Programul este de la ora 9.00 la 18.00, așa că sunt așteptați toți cei care îndrăgesc aceste animale.”
La adăpostul de câini comunitari de la Tîrgu-Mureș sunt 131 de câini.
Anul acesta au fost adoptate în ţară 62 de exemplare, 14 au fost revendicaţi de proprietari, iar 240 de câini şi-au găsit familii adoptive în Germania.