Ascultă Radio România Regional Live

Iuliu Kadar

Un bărbat născut în timpul Primului Război Mondial, operat recent la SJU Alba Iulia!

Un bărbat născut în timpul Primului Război Mondial, operat recent la SJU Alba Iulia!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 28 ianuarie 2022, 17:48

Un bărbat născut în timpul Primului Război Mondial, în vârstă de 105 ani, a fost operat recent la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, fiind cel mai în vârstă pacient care a suferit o intervenţie chirurgicală în perioada postdecembristă în cadrul secţiei de ortopedie-traumatologie a unităţii sanitare din Alba.

„Este un record absolut de vârstă al unui pacient operat în cadrul secţiei noastre în ultimii cel puţin 30 de ani. Am mai avut în luna decembrie 2021 două paciente, de 100, respectiv 102 ani, dar de 105 ani nu am mai avut”, a spus, potrivit unui comunicat, şeful secţiei ortopedie-traumatologie, medic primar Iuliu Kadar.

Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de către medical primar Cristian Arghiuş, după ce bărbatul a suferit o fractură de şold. Pacientul a fost externat vineri, după ce a stat în spital o săptămână, evoluţia postoperatorie fiind favorabilă.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc