De vineri, 14 august, până duminică, parterul Iulius Mall din Cluj va fi locul de întâlnire al artizanilor cu imaginaţie şi îndemânare.
Toţi cei care îşi doresc să se accesorizeze cu bijuterii unicat sau care vor să găsească cadourile perfecte pentru cei dragi sunt aşteptaţi la Târgul Handmade. Obiecte inedite, realizate prin tehnici aparte de maeştrii lucrului manual, sunt propunerile pentru iubitorii articolelor handmade. Vor găsi coliere, cercei şi brăţări realizate din pietre preţioase şi semipreţioase, mărgele, fimo sau piele, genţi şi alte articole croşetate, obiecte decorative, cutii de bijuterii pictate prin tehnici neconvenţionale, ceasuri de perete, tablouri, articole decorative şi multe alte piese speciale.
Vineri, 14 august 2015, este o nouă zi distractivă pentru prichindei. Copiii sunt invitaţi de echipa Mini Reactor la evenimentul Eco Clown, episodul 2.
De la ora 17.00, cei mai simpatici clovni vor fi prezenţi în Iulius Parc şi îi vor provoca pe năzdrăvani la cele mai inseresante şi interactive jocuri de grup, pe teme eco.
Scopul acţiunii este de a familiariza publicul tânăr cu ideea de reciclare şi îngrijire a mediului înconjurător.
Astfel, cei mici vor avea prilejul de a se juca alături de prietenii lor, dar şi de a învăţa cum să fie eco friendly.
De vineri, 17 iulie, şi până pe 31 octombrie 2015 inclusiv, clujenii pot descoperi la Iulius Mall Cluj, într-o manieră educativă unică, fascinantul univers interior al corpului uman și modul în care funcționează, cu ajutorul a peste 200 de exponate – corpuri umane reale.
Expoziţia „OUR BODY: Universul Interior” este găzduită de Iulius Mall într-un spațiu expozițional special amenajat şi poate fi vizitată zilnic, între orele 10.00 – 22.00. Un eveniment produs de Universal Exhibition Group și organizat de Events, în colaborare cu Iulius Mall, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca.
Expoziţia „OUR BODY: Universul Interior”ajunge în premieră la Cluj-Napoca după ce a traversat peste 30 de țări şi a fost văzută de peste 50 de milioane de vizitatori.
Cu ajutorul a peste 200 de exponate – corpuri umane reale, disecate microscopic la nivelul ţesuturilor şi al organelor, vizitatorii vor porni într-o călătorie extraordinară în interiorul organismului uman, descoperind misterele anatomiei şi fiziologiei.
Expoziția vrea să crească interesul publicului pentru cunoaşterea propriului corp şi să-i convingă pe vizitatori de importanţa alegerilor cotidiene. Prezentând comparativ ţesuturi, organe sau celule sănătoase şi variantele lor afectate de diverse boli, expoziţia le oferă celor ce-i trec pragul şansa de a vizualiza şi de a înţelege mai bine condiţii medicale frecvent întâlnite (cancer renal, accident vascular cerebral, cancer pulmonar etc).
„OUR BODY: Universul Interior” poate fi o experienţă valoroasă de familie, o ocazie pentru părinți de a le explica copiilor complexitatea corpului uman, nevoia de o nutriție corectă, sport regulat, un stil de viață sănătos, precum şi impactul unor obiceiuri nocive. Expoziţia vine în sprijinul şcolilor, profesorilor şi unităţilor medicale în demersul de a promova cele mai bune practici pentru o viață sănătoasă şi de a creşte interesul tinerilor pentru profesiile medicale.
Acest proiect ştiinţific şi educațional a fost dezvoltat de Anatomical Sciences & Technologies Foundation din Hong Kong.
Specimenele prezentate au fost furnizate de diferite universități şi şcoli medicale acreditate, instituții medicale şi centre de cercetare din China, cu scopul de a promova cercetarea în medicină şi învățământ.
Principala sursă de proveniență a specimenelor care se folosesc în studiul anatomiei o reprezintă donațiile (prin testament sau de către rude), în conformitate cu legislația chineză, către universitățile şi şcolile medicale acreditate.
În China, toți donatorii – sau membrii de familie apropiați – iau la cunoștiință că donațiile vor fi utilizate pentru cercetare şi li se garantează că toate informațiile personale vor fi tratate confidențial.
Moartea exponatelor a survenit din cauze naturale. Conservarea a fost posibilă prin tehnica plastinației, care permite conservarea definitivă a țesutului uman prin tratarea cu cauciuc siliconic lichid. Procesul de transformare a unui întreg organism uman într-un exponat plastinat poate dura câteodată şi mai mult de un an. Toate exponatele sunt tratate cu deosebită grijă și respect.
Biletele vor putea fi achiziționate începând cu data de 17 iulie de la intrarea în expoziție. Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit. Pentru adulţi, preţul este de 45 de lei, de luni până vineri, şi de 54 de lei, în week-end.
Pentru pensionari şi studenţi, preţul este de 35 de lei, în timpul săptămânii, şi 45 de lei, sâmbătă şi duminică. Preţul unui bilet este de 28 de lei pentru copiii cu vârsta între 7 şi 18 ani, de luni până vineri, şi de 34 de lei, sâmbătă şi duminică. Grupurile de peste 10 copii şi famiile vor beneficia de preţuri speciale.
De vineri, 17 iulie, şi până pe 31 octombrie 2015 inclusiv, clujenii pot descoperi la Iulius Mall Cluj, într-o manieră educativă unică, fascinantul univers interior al corpului uman și modul în care funcționează, cu ajutorul a peste 200 de exponate – corpuri umane reale.
Expoziţia „OUR BODY: Universul Interior” este găzduită de Iulius Mall într-un spațiu expozițional special amenajat şi poate fi vizitată zilnic, între orele 10.00 – 22.00. Un eveniment produs de Universal Exhibition Group și organizat de Events, în colaborare cu Iulius Mall, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca.
Expoziţia „OUR BODY: Universul Interior” ajunge în premieră la Cluj-Napoca după ce a traversat peste 30 de țări şi a fost văzută de peste 50 de milioane de vizitatori.
Cu ajutorul a peste 200 de exponate – corpuri umane reale, disecate microscopic la nivelul ţesuturilor şi al organelor, vizitatorii vor porni într-o călătorie extraordinară în interiorul organismului uman, descoperind misterele anatomiei şi fiziologiei.
Expoziția vrea să crească interesul publicului pentru cunoaşterea propriului corp şi să-i convingă pe vizitatori de importanţa alegerilor cotidiene. Prezentând comparativ ţesuturi, organe sau celule sănătoase şi variantele lor afectate de diverse boli, expoziţia le oferă celor ce-i trec pragul şansa de a vizualiza şi de a înţelege mai bine condiţii medicale frecvent întâlnite (cancer renal, accident vascular cerebral, cancer pulmonar etc).
„OUR BODY: Universul Interior” poate fi o experienţă valoroasă de familie, o ocazie pentru părinți de a le explica copiilor complexitatea corpului uman, nevoia de o nutriție corectă, sport regulat, un stil de viață sănătos, precum şi impactul unor obiceiuri nocive. Expoziţia vine în sprijinul şcolilor, profesorilor şi unităţilor medicale în demersul de a promova cele mai bune practici pentru o viață sănătoasă şi de a creşte interesul tinerilor pentru profesiile medicale.
Acest proiect ştiinţific şi educațional a fost dezvoltat de Anatomical Sciences & Technologies Foundation din Hong Kong.
Specimenele prezentate au fost furnizate de diferite universități şi şcoli medicale acreditate, instituții medicale şi centre de cercetare din China, cu scopul de a promova cercetarea în medicină şi învățământ.
Principala sursă de proveniență a specimenelor care se folosesc în studiul anatomiei o reprezintă donațiile (prin testament sau de către rude), în conformitate cu legislația chineză, către universitățile şi şcolile medicale acreditate.
În China, toți donatorii – sau membrii de familie apropiați – iau la cunoștiință că donațiile vor fi utilizate pentru cercetare şi li se garantează că toate informațiile personale vor fi tratate confidențial.
Moartea exponatelor a survenit din cauze naturale. Conservarea a fost posibilă prin tehnica plastinației, care permite conservarea definitivă a țesutului uman prin tratarea cu cauciuc siliconic lichid. Procesul de transformare a unui întreg organism uman într-un exponat plastinat poate dura câteodată şi mai mult de un an. Toate exponatele sunt tratate cu deosebită grijă și respect.
Biletele vor putea fi achiziționate începând cu data de 17 iulie de la intrarea în expoziție. Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit. Pentru adulţi, preţul este de 45 de lei, de luni până vineri, şi de 54 de lei, în week-end.
Pentru pensionari şi studenţi, preţul este de 35 de lei, în timpul săptămânii, şi 45 de lei, sâmbătă şi duminică. Preţul unui bilet este de 28 de lei pentru copiii cu vârsta între 7 şi 18 ani, de luni până vineri, şi de 34 de lei, sâmbătă şi duminică. Grupurile de peste 10 copii şi famiile vor beneficia de preţuri speciale.
Despre Universal Exhibition Group:
UNIVERSAL EXHIBITION GROUP (UEG) are la originea sa Universal Events Group, companie cu renume internațional şi cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul organizării de evenimente.
Pe lângă numeroasele turnee organizate pentru artişti precum David Copperfield, Sarah Brightman, George Michael, Elton John, Placido Domingo, Julio Iglesias, UEG produce proiecte expoziționale pentru muzee, galerii, centre comerciale, spații publice sau private. Printre expozițiile organizate până acum se regăsesc expoziții care au ca temă comori ascunse ale lumii (Titanic, Armata de Teracotă), dar și numeroase expoziții despre anatomia corpului uman, printre care și „OUR BODY: The Universe Within”.
Despre Events:
Events a organizat în premieră în România, la muzeul Antipa din Capitală, în anul 2013, un proiect similar, Expoziția The Human Body, care a înregistrat un adevărat record de audiență pentru circuitul muzeal românesc, peste 88.000 de vizitatori.
Un smarald de peste 3 kilograme poate fi admirat de clujeni în această săptămână, în cadrul târgului Expo Mineralia, eveniment care se desfăşoară la Iulius Mall
Organizatorii susţin că un astfel de exponat este foarte rar întâlnit la manifestările de profil. Pe lângă smarald, clujenii mai pot vedea până duminică peste 150.000 de bijuterii, accesorii şi decoraţiuni realizate din minerale, dar şi din pietre rare, precum rubine, safire şi diamante.
Piesele provin din 50 de ţări ale lumii, inclusiv din România.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.