Educație ecologică pentru tineri
Publicat de Andrei Cretoiu, 22 aprilie 2015, 09:40
Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „Alutus” din judeţul Covasna va demara un proiect inovator de educaţie ecologică, intitulat „Incursiune în lumea apelor”.
Prin intermediul acestuia va oferi posibilitatea tinerilor să facă scufundări şi să exploreze lumea subacvatică.
Coordonatorul proiectului, Cătălin Lazăr a declarat că proiectul se va desfăşura pe parcursul verii, în mai multe etape şi va fi realizat în parteneriat cu Centrul de scufundări de la Sfântu Gheorghe, condus de Szabo Jeno, un scafandru profesionist, care a lucrat în studenţie cu celebrul căpitan Jacques Ives Cousteau şi a făcut parte din echipa care a descoperit cetatea scufundată Callatis.
Activităţile vor avea loc atât în lacul artificial amenajat de Szabo Jeno în localitatea Dalnic, cât şi pe malul Râului Negru, aflat într-o arie protejată aflată în custodia Asociaţiei “Alutus” din anul 2011.
În cadrul proiectului va fi amenajată o potecă tematică pe cursul Râului Negru, va avea loc o campanie de educaţie ecologică a tinerilor prin intermediul caravanei “Regatul sălbatic” care va poposi pe 22 mai a.c în oraşele Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi Covasna, precum şi o tabără de tip Junior Ranger în luna august la Centrul de agrement de la Pădureni, la care vor participa 30 de tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani.