România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Publicat de Gabriel Stan, 18 noiembrie 2024, 15:53
Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va întări parteneriatul dintre cele două țări.
Documentul a fost semnat la Londra de miniștrii Apărării Angel Tîlvăr și, respectiv, John Healey. Acordul vizează domenii precum achiziția și dezvoltarea capabilităților militare, planificarea resurselor, comunicații și informatică, exerciții și operații internaționale sub mandat ONU, controlul armamentelor formale și educație militară.
Înțelegerea va permite și consolidarea unor noi proiecte, cum este Centrul Regional de Instruire Maritimă în România, destinat pregătirii militarilor ucraineni, la care participă și Marea Britanie.
Ministrul român al Apărării a adresat în acest cadru părții britanice invitația de a participa la inițiativa trilaterală dintre România, Bulgaria și Turcia, Grupul de Luptă Contra Minelor din Marea Neagră – MCM BlackSea, începând cu anul viitor.