Ziua de joi, cea de pe urmă din Păresimi este cunoscută sub diverse denumiri: Joia Mare, Joimari, Joia Patimilor, Joia Neagră. În Sudul ţării, se crede că în această zi vin în fiecare an spiritele celor morţi şi stau până sâmbăta dinainte de Rusalii.
(varianta audio a rubricii)
Elementul definitoriu este focul, foc ritual cu funcţie funerară. În Mehedinţi se face din lemne de alun, peste care se pune tămâie pentru afumat. Cununa Mântuitorului a fost făcută pe o nuia de alun.
În Gorj, se face până în zori, din boji, pentru ca să se încălzească picioarele morţilor. Lemnele din tufe de alun uscat nu se taie, ci se rup cu mâna, iar adunarea lor, ca şi a bojilor, din locurile nemuncite se face numai de către copii şi femei bătrâne, fără de păcat. Focul semnifică şi un liant între Lumea Albă şi Lumea Neagră, o cale luminată să-i ajute pe cei plecaţi în drumul dinspre Lumea Fără Dor să ajungă în Lumea cu Dor. Iar poveştile şi legendele spuse de cei ce veghează focul sfânt se referă la prigonirea Domnului Iisus Hristos, la pătimirile, moartea şi Învierea Sa.
În satele de pe Valea Jaleşului şi a Sohodolului odată cu Joimărelele se practică şi obiceiul numit Tocănelele. Obiceiul e însoţit de un cântec care se execută vocal, în acelaşi timp cu acompanierea ritmică realizată prin bătaia într-o scândură sau într-o toacă asemănătoare cu toaca de la biserică, sau chiar în acestea, de unde denumirea de tocanele sau tocănele.
În timp ce se cântă copii sar într-un picior în ritmul melodiei, manifestându-se şi bucuria pentru anotimp şi pentru încheierea postului:
Toca-tocănelele
Au dat viorelele
Şi fătară mielele.
Dă-le-n colo de urzici,
Că-s mai bune mere dulci.
Şi tot de Joimărica la Pleniţa Doljului copiii mergeau pe vremuri din casă în casă cu traista după ouă nevopsite.
Fetiţa în travesti „băbuţa”, spunea:
Uşuru, uşuru
Dă-mi şi mie ouşorul,
Că mă omoară uncheşul.
Li se dădeau ouă nevopsite şi colăcei. Dar găzdoiul nu oferă darul până când uncheşelul nu săruta băbuţa. Ouăle erau roşite pentru Noaptea de Înviere.
Este ziua de Joimari simbioză între bucuria vieţii din această lume şi gândul pentru cei ce au plecat în Marea Călătorie, într-o Lumea unde va fi fiind:
Multcălătoare
Preatrecătoare.
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
În Joia Mare, gospodinele vopsesc ouăle pentru Paşte. Majoritatea apelează la vopseaua din comerţ, însă există şi modalităţi mai puţin obişnuite pentru a obţine cele mai frumoase culori, cu cele mai inedite nuanţe.
Există câteva secrete pentru a avea pe masa de Paşte cele mai originale ouă.
Unul dintre acestea constă în adăugarea unei linguri sau două de ulei în vopseaua pregătită pentru ouă.
Uleiul nu permite vopsirea uniformă, astfel încât se obţin modele foarte interesante.
Dacă ouăle sunt scufundate în mai multe nuanţe de vopsea, culoarea de la final va fi cu adevărat deosebită.
Un alt mod netradiţional de a vopsi ouăle garantează obţinerea aşa-numitului efect marmorat.
Pentru aceasta, ouăle se înfăşoară în coji de ceapă roșie, fiind folosite doar cele exterioare, şi sunt legate strâns într-o bucată de ciorapi de damă.
Ouăle se fierb astfel timp de zece minute, apoi sunt scoase din apă și lăsate la răcit. După aceea, se înmoaie în vopsea pentru circa cinci minute.
Ciorapul şi cojile de ceapă se înlătură numai după scurgerea completă şi uscarea ouălor.
Un alt efect deosebit se obţine folosind dantelă veche, al cărei model se va imprima pe coaja ouălor.
Acestea se învelesc în bucăţi de dantelă, se leagă strâns, apoi se introduc în vopsea, unde se lasă să stea vreo 10 minute.
Dantela se îndepărtează după scurgerea şi uscarea completă.
Un alt efect foarte frumos şi inedit se obţine cu ajutorul unor cravate vechi din mătase.
Ouăle se învelesc în bucăţi de material şi se fierb în apă cu oţet. În timpul fierberii, nuanţele din bucată de mătase se imprimă pe coaja ouălor, obţinându-se culori foarte frumoase.
Este numită „a Patimilor”, pentru că fiecare zi reprezintă un episod din viaţa Mântuitorului în drumul spre moarte, coborârea în moarte şi revenirea printre cei vii. Este simbolul izbăvirii lumii acesteia de păcatul originar. Este convingerea că se demonstrează astfel esenţa lui divină şi mai ales că viaţa de dincolo de viaţă, cea spirituală este viaţa adevărată.
(varianta audio a rubricii)
Întreaga săptămână este în fapt o sinteză între valorile precreştine şi cele creştine ale începutului de an cultic.
Suntem în fapt în anul mic de 12 zile, reprezentând cele 12 luni, prefaţat de Duminica Floriilor şi postfaţat de Duminica Tomii.
Întreaga săptămână neagră (prima din acest an mic) este marcată de degradarea timpului. Este momentul venirii spiritelor morţilor şi lumea de aici se pregăteşte pentru apariţia lor prin practici de pomenire. Nu există sentimentul de teamă. În Joia neagră se face foc pentru ca şi morţii să-şi încălzească picioarele, şi în jurul focului se pun scaune, ca să se aşeze, să nu „bântuie”, şi ulcioare cu apă şi mâncare, ca ofrande pentru îmbunarea lor.
Apogeul va fi în Duminica Paştelui[1], zi de victorie a vieţii asupra morţii. Atunci timpul şi spaţiul se purifică, se deschide cerul şi sunt ascultate dorinţele oamenilor, până şi animalele vorbesc. Chiar şi pământul îşi dezvăluie comorile.
Ziua de marţi din Săptămâna Patimilor se numeşte marţea Seacă. Se ţine ca să nu sece grânele şi laptele vacilor. Cine n-o ţine, dureri de cap va avea.
Şi mai ales e rău de sărăcie… de şi mai mare sărăcie. Se spune că acela care moare în săptămâna Patimilor se duce direct în iad, că raiul e închis. Nu-i vremea nici de murit!
Miercurea Paştelor este ziua cu multe griji. Se strâng ciulini şi boji pentru a avea a doua zi, de Joia Mare, când trebuie să se facă focul pentru întâmpinarea spiritelor celor morţi. La Zătreni în judeţul Vâlcea, învăţătorul Sergiu Popescu povestea cum se pregătea din timp acest moment. Se aduceau resturi vegetale din locuri nemuncite. Focul nu se aprindea cu lemne, ci cu boji, simbol al „străinătăţii”, în accepţiunea de loc neumblat, nemuncit, aşa cum e lumea din care vin spiritele.
Aceste focuri rituale au evidentă funcţie rituală. Ele încălzesc picioarele morţilor şi oalele cu apă şi mâncare puse pe lângă foc, pomană pentru sufletele lor. În casă se face foc pentru fiecare mort şi se dau de pomană colaci.
Lemnele se adună de miercuri dimineaţa din tufe de alun uscat. Nu se taie, ci se rup cu mâna. Sunt adunate de copii sau de femei bătrâne, iertate, simbol al curăţeniei, al nepăcatului.
Ziua de joi, cea de pe urmă din Păresimi este cunoscută sub diverse denumiri: Joia Mare, Joimari, Joia Patimilor, Joia Neagră. În Sudul ţării, se crede că în această zi vin în fiecare an spiritele celor morţi şi stau până sâmbăta dinainte de Rusalii.
Elementul definitoriu este focul, foc ritual cu funcţie funerară. În Mehedinţi se face din lemne de alun, peste care se pune tămâie pentru afumat. Cununa Mântuitorului a fost făcută pe o nuia de alun.
În Gorj, se face până în zori, din boji, pentru ca să se încălzească picioarele morţilor. Lemnele din tufe de alun uscat nu se taie, ci se rup cu mâna, iar adunarea lor, ca şi a bojilor, din locurile nemuncite se face numai de către copii şi femei bătrâne, fără de păcat. Focul semnifică şi un liant între Lumea Albă şi Lumea Neagră, o cale luminată să-i ajute pe cei plecaţi în drumul dinspre Lumea Fără Dor să ajungă în Lumea cu Dor. Iar poveştile şi legendele spuse de cei ce veghează focul sfânt se referă la prigonirea Domnului Iisus Hristos, la pătimirile, moartea şi Învierea Sa.
Vinerea Mare este ziua cea mai neagră din Săptămâna Patimilor. Este Vinerea Mare, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor şi întreaga zi stă sub semnul postului, chiar negru.
Se crede că ouăle s-au roşit datorită sângelui curs din rănile lui Iisus Hristos. De aceea în această zi se „ruşesc”, se spune în Oltenia, şi se încondeiază ouăle.
A încondeia, pe lângă semnificaţia de a desena, a scrie ouăle are şi un alt înţeles păstrat în timp: a încondeia pe cineva, înseamnă a-i pune în seamă fapte, pe care nu le-a săvârşit, aşa cum i s-a întâmplat şi Domnului Iisus Hristos. Tot în ziua de Vinerea Mare se face pasca. Ea va însoţi ouăle şi vinul roşu la masa de Înviere.
Bărbaţii nu seamănă nimic în această zi. Tot ce s-ar semăna, s-ar usca, aşa cum se usucă lacrimile de durere pe obrazul brăzdat de întristare.
Slujba de Vinerea Mare este cu mare evlavie şi tristeţe. Se aprind lumânări şi sunt aduse şi acasă. Cu ele se face semnul crucii sub tocul uşii, ca să fie ferită casa de trăsnet. Gestul se va repeta în noaptea Învierii, dar cu lumânarea aprinsă ca semn al Învierii .
În Vinerea Seacă se fac şi pronosticuri meteorologice: dacă plouă, anul va fi mănos, dacă nu plouă, va fi neroditor.
Şi mai ales să nu se uite să se ducă la biserică flori pentru a împodobi epitaful. Astfel şi morţii vor afla de venirea zilelor mari ale Sărbătorilor Învierii Mântuitorului.
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Foto: Bogdan Dănescu
[1] Cf. DEX sunt valabile ambele variante: Paşti (s.n.), Paşte (s.m.).
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
