Săptămâna Mare. Săptămâna Patimilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 22 aprilie 2019, 09:01

Este numită „a Patimilor”, pentru că fiecare zi reprezintă un episod din viaţa Mântuitorului în drumul spre moarte, coborârea în moarte şi revenirea printre cei vii. Este simbolul izbăvirii lumii acesteia de păcatul originar. Este convingerea că se demonstrează astfel esenţa lui divină şi mai ales că viaţa de dincolo de viaţă, cea spirituală este viaţa adevărată.

(varianta radiofonică a rubricii)

Întreaga săptămână este în fapt o sinteză între valorile precreştine şi cele creştine ale începutului de an cultic.

Suntem în fapt în anul mic de 12 zile, reprezentând cele 12 luni, prefaţat de Duminica Floriilor şi postfaţat de Duminica Tomii.

Întreaga săptămână neagră (prima din acest an mic) este marcată de degradarea timpului. Este momentul venirii spiritelor morţilor şi lumea de aici se pregăteşte pentru apariţia lor prin practici de pomenire. Nu există sentimentul de teamă. În Joia neagră se face foc pentru ca şi morţii să-şi încălzească picioarele, şi în jurul focului se pun scaune, ca să se aşeze, să nu „bântuie”, şi ulcioare cu apă şi mâncare, ca ofrande pentru îmbunarea lor.

Apogeul va fi în Duminica Paştelui[1], zi de victorie a vieţii asupra morţii. Atunci timpul şi spaţiul se purifică, se deschide cerul şi sunt ascultate dorinţele oamenilor, până şi animalele vorbesc. Chiar şi pământul îşi dezvăluie comorile.

Urmează Săptămâna Luminată, prima după Paşte, este cea de bucurie, marcată de sărbători (trei zile ale Paştelor), miercurea înfrăţirii, joia verde, vineri – izvorul tămăduirii, duminică – Duminica Tomii. Chiar şi luni, după duminica Tomii e sărbătoare: Paştele Blajinilor, anunţaţi prin aruncarea pe apă a cojilor de ouă că va fi  sărbătoarea lor.

Ziua de marţi din Săptămâna Patimilor se numeşte marţea Seacă. Se ţine ca să nu sece grânele şi laptele vacilor. Cine n-o ţine, dureri de cap va avea.

Şi mai ales e rău de sărăcie… de şi mai mare sărăcie. Se spune că acela care moare în săptămâna Patimilor se duce direct în iad, că raiul e închis. Nu-i vremea nici de murit!

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Dan Păsărin (arhiva personală)

[1] Cf. DEX sunt valabile ambele variante: Paşti (s.n.), Paşte (s.m.).

Joia Neagră

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 aprilie 2018, 05:00

Ziua de joi, cea de pe urmă din Păresimi este cunoscută sub diverse denumiri: Joia Mare, Joimari, Joia Patimilor, Joia Neagră. În Sudul ţării, se crede că în această zi vin în fiecare an spiritele celor morţi şi stau până sâmbăta dinainte de Rusalii.

(varianta audio a rubricii)

Elementul definitoriu este focul, foc ritual cu funcţie funerară. În Mehedinţi se face din lemne de alun, peste care se pune tămâie pentru afumat. Cununa Mântuitorului a fost făcută pe o nuia de alun.

În Gorj, se face până în zori, din boji, pentru ca să se încălzească picioarele morţilor. Lemnele din tufe de alun uscat nu se taie, ci se rup cu mâna, iar adunarea lor, ca şi a bojilor, din locurile nemuncite se face numai de către copii şi femei bătrâne, fără de păcat. Focul semnifică şi un liant între Lumea Albă şi Lumea Neagră, o cale luminată să-i ajute pe cei plecaţi în drumul dinspre Lumea Fără Dor să ajungă în Lumea cu Dor. Iar poveştile şi legendele spuse de cei ce veghează focul sfânt se referă la prigonirea Domnului Iisus Hristos, la pătimirile, moartea şi Învierea Sa.

În satele de pe Valea Jaleşului şi a Sohodolului odată cu Joimărelele se practică şi obiceiul numit Tocănelele. Obiceiul e însoţit de un cântec care se execută vocal, în acelaşi timp cu acompanierea ritmică realizată prin bătaia într-o scândură sau într-o toacă asemănătoare cu toaca de la biserică, sau chiar în acestea, de unde denumirea de tocanele sau tocănele.

În timp ce se cântă copii sar într-un picior în ritmul melodiei, manifestându-se şi bucuria pentru anotimp şi pentru încheierea postului:

Toca-tocănelele

               Au dat viorelele

               Şi fătară mielele.

               Dă-le-n colo de urzici,

               Că-s mai bune mere dulci.

Şi tot de Joimărica la Pleniţa Doljului copiii mergeau pe vremuri din casă în casă cu traista după ouă nevopsite.

Fetiţa în travesti „băbuţa”, spunea:

Uşuru, uşuru

            Dă-mi şi mie ouşorul,

            Că mă omoară uncheşul.

Li se dădeau ouă nevopsite şi colăcei. Dar găzdoiul nu oferă darul până când uncheşelul nu săruta băbuţa. Ouăle erau roşite pentru Noaptea de Înviere.

Este ziua de Joimari simbioză între bucuria vieţii din această lume şi gândul pentru cei ce au plecat în Marea Călătorie, într-o Lumea unde va fi fiind:

Multcălătoare

                                    Preatrecătoare. 

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Joia Patimilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 aprilie 2017, 06:12

Ziua de joi, cea de pe urmă din Păresimi este cunoscută sub diverse denumiri: Joia Mare, Joimari, Joia Patimilor, Joia Neagră. În Sudul ţării, se crede că în această zi vin în fiecare an spiritele celor morţi şi stau până sâmbăta dinainte de Rusalii.

Elementul definitoriu este focul, foc ritual cu funcţie funerară. În Mehedinţi se face din lemne de alun, peste care se pune tămâie pentru afumat. Cununa Mântuitorului a fost făcută pe o nuia de alun.

În Gorj, se face până în zori, din boji, pentru ca să se încălzească picioarele morţilor. Lemnele din tufe de alun uscat nu se taie, ci se rup cu mâna, iar adunarea lor, ca şi a bojilor, din locurile nemuncite se face numai de către copii şi femei bătrâne, fără de păcat. Focul semnifică şi un liant între Lumea Albă şi Lumea Neagră, o cale luminată să-i ajute pe cei plecaţi în drumul dinspre Lumea Fără Dor să ajungă în Lumea cu Dor. Iar poveştile şi legendele spuse de cei ce veghează focul sfânt se referă la prigonirea Domnului Iisus Hristos, la pătimirile, moartea şi Învierea Sa.

Este ziua când ne stăpânește gândul pentru cei ce au plecat în Marea Călătorie, într-o Lumea unde va fi fiind:

Multcălătoare

                                    Preatrecătoare.

Gabriela Rusu –Păsărin, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Bogdan Dănescu