Gheorghe Ioniță: ”Viața bate filmul!”

Publicat de prosavioleta, 27 iunie 2023, 10:55

Cristian Dumitrașcu (realizator emisiune): Iată și o poveste despre piloții de vânătoare de ieri, mai exact de acum 20-30 de ani. Locotenent-comandor în retragere Gheorghe Ioniță a fost pilot militar, pilot pe MiG-21, MiG-23 și chiar pe elicopterele de luptă PUMA. Însă povestea domniei sale, oricât de des ar fi spusă, este bine venită, pentru că ne reamintește despre pasiune și despre vocația de militar. Sunt mulți cei care se visează la manșa unui supersonic și doar câțiva reușesc să-și îndeplinească acest vis. În interviul următor, realizat de Larisa Vasile de la „Jurnal Militar Timișoara”, ascultăm care sunt provocările acestei meserii. Vă mai spun doar că interviul integral poate fi ascultat de la ora 16:00, pe Antena Satelor, la „Feciori la oaste”, și, de săptămâna viitoare, poate fi găsit interviul pe pagina noastră de Facebook. Ascultăm interviul.
Gheorghe Ioniță: Faptul că am făcut sport de performanță la Buzău, eu sunt buzoian, toată ziua vedeam avioanele, că acolo era școala la Boboc, care forma piloți, dar nu m-am gândit vreodată că o să ajung în cabina unui astfel de aparat de zbor. Și, făcând sport de performanță, am avut șansa să fim în divizia școlară cu echipa de la Liceul Militar. Dommule, când apăreau ei în sală cu vipușca aia roșie de general și zic: uite, mă, dar de ce nu aș putea să fiu și eu îmbrăcat așa frumos, să joc și volei? Eu eram cu voleiul. Și uite-așa mi s-a părut o școală de formare deosebită Liceul Militar și cu un grad ridicat de educație, de cultură, în sensul că profesori foarte buni, atașați pentru cei care doreau să acceseze acest serviciu, serviciul militar erau o pepinieră și o școală de formare extraordinară. Cu atâta drag îmi aduc aminte de anii ăștia de liceu, pentru că am făcut și sport de performanță, am făcut și carieră și ne-au format cum trebuie. Cel puțin eu, cu totul, cu volei, sunt întrebat de cumnatul meu, care era profesor la școala de la Mediaș, Școala de Maiștri și preda aparate speciale, și cumnatul ăsta mă întreabă în casa a XII-a: mă, dar tu ce armă te duci, că tu ești viitor ofițer de carieră. Eu, cu voleiul în cap: mă duc la Sibiu, că aveau o echipă în divizia B. Zice: mă, dar dacă tot eșți cu sportul ăsta, am înțeles, dar tu nu o să fii sportiv de carieră, tu o să faci o activitate pe linie militară. Alege și tu o armă, dacă vrei tu, du-te la artilerie, tu ești cu matematica, du-te la o armă specială, uite marina, aviația și spune… Domnule, și mă gândesc, mă, dar are dreptate cumnatul ăsta al meu, ia să încerc eu la aviaţie. Domnule, și șansa și bucuria e imensă. Am fost sănătos, am fost acceptat și am început o carieră deosebită. Arma aviației este o armă a unor eroi. Vă spun sincer, că nu exagerez spunând eroi, pentru că cu avionul se moare la fel și pe timp de pace și pe timp de război. Numai că pe timp de război folosim muniţie reală, pe timp de pace nu tragem real, dar totuși sunt aceleași misiuni, cu greutate, cu sacrificii, cu viață echilibrată. Nu există să-ți poți permite să-ți bați joc de o asemenea carieră, de o asemenea meserie. Acuma este Academia de Aviație la Brașov, atunci era la Boboc. Admiterea a fost pentru mine o satisfacție extraordinară, pentru că, când am văzut ce înseamnă aviație și când am înțeles ce înseamnă să devii pilot, pentru mine a fost un vis. Şi faptul că am început cu, cum se începe, întâi cu avionul clasic, pe urmă a fost pentru prima dată folosit în anul I de școala militară avionul Zlin, Zlin 526-F, este un avion de înaltă acrobație, nu pentru începători care vin și văd prima dată avionul și pun mâna pe manșa aia zici că e un făcăleț. Deci, până la urmă ne-au format bine, pentru că era un avion cu mișcări mici, foarte fâșneț, foarte manevrabil, am învățat să zburăm. Și cine a trecut de acest Zlin, s-a demonstrat, a făcut carieră, avion care te formează. După aia, am zburat în anul II, L-29, un avion cehoslovac foarte bun de formare ca pilot de luptă. Ne-am făcut programul în totalitate. Am zburat atunci în anul doi de școala militară pe Ianca, se repara pista de la Buzău, și acolo am luat prima dată contact cu MiG-21. Într-o noapte cei de la Kogălniceanu, care aveau MIG-21, i-a prins o furtună și au aterizat pe drumul de rezervă Ianca. Şi când ne-am trezit cu supersonicele alea, noi care eram înnebuniți după MiG-21, domnule, nu mai știam cum să ajungem să zburăm MiG-21. În ’76 am terminat școala militară și în ’77 am pus prima dată piciorul într-un supersonic la Bacău. Era centrul de formare a piloților pe supersonice, un centru cu niște piloți deosebiți, niște instructori extraordinari, care ne-au învățat ce înseamnă un interceptor. Ne-am format pe MiG-21, un an de zile a fost trecerea acolo pe supersonice și după care am fost repartizați în unitățile de luptă. Noi, opt colegi am fost repartizați pe Borcea. Am fost fericiți, că acolo știam că e centrul de formare a elitei aviației românești. Așa a fost și așa va rămâne.
Larisa Vasile (realizator rubrică): Ce s-a întâmplat după cei cinci ani la Borcea, ați venit pe Timișoara?
Gheorghe Ioniță: Da, deci am fost selectat pentru escadrila, atunci pe vremea lui Ceaușescu, în ’81 am fost mutat aici. Ceaușescu a luat decizia să aibă două escadrile superdotate, care una era pe Timișoara, una pe Kogălniceanu. Am fost surprins că am fost selectat și chiar și întrebat: unde vrei, la Kogălniceanu? Poți să alegi, acum uite sunt două escadrile noi. Domnul comandant, vă spun sincer, mi se pare Timișoara dincolo de granița ţării. Mă duc la Timișoara, să cunosc și eu. Băi, copile, dar ai pe cineva acolo? Că acolo e altă lume. Nu, nu, nu, nu, n-am pe nimeni, dar mă descurc.
Larisa Vasile (realizator rubrică): Cred că e cea mai mare parte din cariera dumneavoastră în Timişoara?
Gheorghe Ioniță: Da. 10 ani am zburat numai cu MiG-23, până în ’91, când am fost mutat pe elicoptere, tot de luptă, Puma. IAR-330 H. Şi să zbori MiG-23 la Timișoara, domnule nu ştiu cum, eram şi tânăr, domnule, nu știu cum, dar așa îmi creștea inima. Făceam parte din elita bănățeană. Colegii de aici, zburători de elită, au reprezentat ţara pe tratat. Cu regimentul de la Giarmata am reprezentat de două ori în grupele de tragere. Am fost avansat la excepțional aici în Timișoara.
Larisa Vasile (realizator rubrică): Acum înțeleg și înțelegem cu toții de unde toată energia pe care ne-ați transmis-o astăzi. Vă mulțumesc foarte mult.
Gheorghe Ioniță: Eu vă mulțumesc pentru invitație și vă mulțumesc de două ori pentru că m-ați întors în timp. M-am simțit foarte bine, pentru că toate au fost trăite, și mă bucur tare mult pentru că viața bate filmul.

Alexandru Grumaz: “Relațiile diplomatice dintre Rusia și Statele Unite sunt la cel mai jos nivel de când au fost stabilite, în pragul de a închide ambasadele din cele două state…”

Publicat de Gabriel Stan, 28 octombrie 2021, 12:12

Cristian Dumitrașcu (realizator): Subiectul săptămânii a fost fără îndoială vizita secretarului american al apărării, Lloyd Austin. La telefon se află în direct cu noi analiştii militari Alexandru Grumaz și Radu Tudor.

Aş începe cu dumneavoastră, domnule Radu Tudor. Declarația șefului Pentagonului a fost un răspuns chiar la întrebarea pe care dumneavoastră i-ați adresat-o în cadrul conferinței de ieri.

Radu Tudor (analist militar): E adevarat, e un privilegiu să poți adresa o întrebare șefului Pentagonului, care nu vine atât de des la București; şi reconfirmarea angajamentului american pentru apărarea teritoriului și populației României în interiorul Alianței Nord-Atlantice, odată cu protejarea teritoriilor și populațiilor tuturor statelor membre NATO, este cel mai bun mesaj pe care îl puteam primi. Să nu uităm că se vorbește în mod nejustificat de o dezangajare a Statelor Unite în Europa de Est…

Cristian Dumitrașcu (realizator): Aşa este!

Radu Tudor (analist militar): Nimic mai fals! În România se află cea mai importantă investiție militară americană de la terminarea Războiului Rece. Elementele scutului…

Cristian Dumitrașcu (realizator): Baza de la Deveselu, sigur.

Radu Tudor (analist militar): Da, elementele scutului antirachetă, care este în momentul de față sub comanda NATO a însemnat o investiţie de un mliard de dolari în România, nici mai mult, nici mai puțin.

Se derulează alte proiecte sub egida EDA – European Defense Initiative, un proiect de 7 miliarde de dolari aprobat de Congresul american, în România se investesc 300 de milioane de dolari în bazele de la Câmpia Turzii şi Kogălniceanu.

Şi cred că această vizită esențială demonstrează că angajamentul Statelor Unite este deplin în NATO, este subliniată din nou esenţa Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite și avem nevoie de asigurări ferme în contextul în care noi suntem aici pe flancul de est, simțim cel mai puternic vântul rece care vine de fiecare dată de la Moscova și cred că România este într-un moment fast al istoriei sale militare și de securitate, cred că lucrul acesta ar trebui marcat, prin atâtea nevoi, frustrări și supărări pe care le avem în alte domenii, dar măcar din această perspectivă e pace, e securitate în România, şi nu e puțin lucru.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Susţineţi că este un mment fast și este opinia dumneavoastră de jurnalist și analist militar.

Am să trec la domnul Alexandru Grumaz, ca fiind cunoscător al organizației militare în general, dar și a celei americane în special, ați fost, ca militar de carieră, unul din interior, ca să spun așa.

Ce însemnătate are vizita lui Austin, dincolo de declarațiile oficiale are un caracter normal credeți, dar şi a celei americane în special. Aţi fost, ca militar de carieră, un om din interior, ca să spun aşa.

Ce însemnătate are vizita lui Austin, dincolo de declaraţiile oficiale? Are un caracter normal, credeţi, al unei vizite care face parte dintr-un turneu premergător reuniunii de la Bruxelles ori este și altceva la mijloc?

Alexandru Grumaz (analist militar):  Nu, am să vă spun exact ceea ce a declarat Austin. El şi-a caracterizat opririle planificate în Georgia, Ucraina și în România ca un efort de a liniști și de a recunoaște munca pe care fiecare națiune a dedicat-o misiunilor NATO, în special în Afganistan.

Georgia şi Ucraina, ştim foarte bine, nu sunt membre NATO, dar au participat la misiunea afgană. Călătoria i-a fost, de asemenea, un răspuns, cum a spus şi Radu Tudor, un răspuns inconfundabil la intensificarea agresiunii ruse în regiune.

De fapt vreau să spun că vedem o realinierea acțiunilor americane în flancul estic. Nuland merge la Moscova, a avut două zile întâlniri la Moscova cu reprezentanți din cercul interior al puterii, ai lui Putin, dar și cu reprezentanți de la Departamentul de Stat.

De fapt, vizita lui Nuland acolo, ca şi vizita lui Austin, sunt două elemente extrem de importante. Vizita lui Nuland este urmare a discuţiei de la Geneva dintre Vladimir Putin și președintele Biden. Deci au discutat despre armamente, au discutat despre diplomație.

Relațiile diplomatice dintre Rusia și Statele Unite, atenție, sunt la cel mai jos nivel de când aceste relații au fost stabilite, sunt în pragul de a închide ambasadele din cele două state pentru că nu mai primesc vize diplomații care sunt în statele respective de la Departamentul de Stat și de la Ministerul de Externe.

Şi mai e un lucru, la Varşovia a avut loc Warsaw Security Forum, o chestie extraordinar de importantă cu participarea generalului David Petraeus şi a tuturor miniștrilor din flancul estic.

Acolo s-a discutat despre creșterea numărului de militari americani în flancul estic. Dar Petraeus a spus un lucru foarte interesant, şi cu permisiunea dvs cu asta închei, am să citez: „Există un spectru aici, privind retragerea SUA din Afganistan, care va bântui relaţia SUA – Uniunea Europeană şi celelate relaţii ale noastre din întreaga lume”.

Deci o viziune asupra faptului că momentul Afganistanului are implicații în ceea ce se întâmplă astăzi. De fapt, unul din punctele de la Bruxelles ale discuţiei miniştrilor Apărării este Afganistanul şi modul în care ne putem apăra de o reacție a teroriștilor care îşi vor baza structurile de comandă în Afganistan.