La Brașov a fost realizată prima intervenție de chirurgie robotică, pentru extirparea unui rinichi
Publicat de Mihaela Costache, 13 aprilie 2017, 15:30
La Spitalul Sf. Constantin din Brașov s-a desfășurat prima intervenție de nefrectomie robotică din sistemul medical privat din România.
Intervenția, ce presupune extirparea unui rinichi cu ajutorul noului robot daVinci, implementat de curând în sistemul medical privat de la Brașov, a fost realizată în cazul unei paciente în vârstă de 50 de ani, ce suferă de cancer renal.
Echipa intervențională a fost formată de anesteziști și urologi, sub coordonarea prof. dr. Ioan Coman și avându-l ca invitat special pe prof.dr. Christophe Iselin, profesor în cadrul Facultății de Medicină a Universității din Geneva, partener tradițional al spitalului brașovean. Prof. dr. Ioan Coman este încrezător în dezvoltarea chirurgiei robotice:
Intregul interviul il gasesti AICI