Duminica Tomii

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 aprilie 2017, 05:00

Paştele, marea sărbătoare a creştinităţii este un scenariu ritual de înnoire anuală a lumii deschis de Duminica Floriilor şi închis de Duminica Tomii. Este de fapt reducţia simbolică anului, 12 zile, cât 12 luni, fiecare zi o sărbătoare. Duminica Tomii este ziua în care Iisus Hristos s-a arătat Apostolului Toma, cel ce s-a îndoit de învierea sa, până ce nu i-a pus degetul pe semnul cuielor şi până nu i-a pus mâna pe coastă.

(varianta audio a rubricii)

Cei ce au fost în noaptea de Paşte să împartă pentru morţi, în Duminica Tomii se duc din nou la biserică tot cu coşuri ca să „sloboadă” Paştele. Apoi se aşază masa în curtea bisericii şi sunt chemaţi toţi trecătorii.

La Roşia de Amaradia în Gorj e o zi mare: se arată zestrea fetelor. Se pun pe culme covoarele, velinţele spre a se arăta măiestria şi bogăţia tinerelor. Se merge în peţit. Pe vremuri, se mergea. Chiar dacă ştia fata doar din auzite, băiatul mergea cu părinţii în peţit. Ce o fi să fie, în frunte ţi-e scris şi în Duminica Tomii promis. Din această zi se poartă în sân busuioc, ca să aducă noroc şi căsătorie. De unde şi zicala: A trage unul la altul, cum trage dragostea la busuioc.

Din Duminica Tomii este dezlegare la dragoste şi la nunţi în ploaia de flori a primăverii.

O mare sărbătoare, cu flori de primăvară, se organizează în spaţiul Olteniei la Ponoarele în Mehedinţi: sărbătoarea liliacului. Este o sărbătoare atestată la 1877, pentru că de aici din Ponoarele erau originari mulţi purtători de steaguri şi întorşi acasă se reuneau în pădurea liliacului pentru a povesti.

Este o sărbătoare care a rivalizat ca amplitudine şi atractivitate cu Tînjeaua din Ardeal sau Hora de la Prislop. 30-40000 de vizitatori se-ndreaptă spre Cornetul cu liliac din Valea Prislopului. Vestigiile naturale sunt minuni aureolate de legende ale locului. Podul lui Dumnezeu sau Pragul este unic în toată arhitectura naturală a Europei, Câmpurile de la Piezuri te duc la Peştera cu secretele munţilor.

Lacul castic Zaton întins pe şapte hectare poate fi cu apă sau sec, având imagine selenară, iar Stânca Dracului de la Piezuri, o stâncă scrijelată, spune legenda de unghiile diavolului este vestită în Europa. Am regăsit urmele Diavolului şi o legendă asemănătoare în Piazza dei Miracoli la Pisa. Dar frumuseţile de la Ponoare par să întreacă miracolele italiene, pentru că miracolele de la Ponoarele sunt create de natură, spun localnici, de Dumnezeu.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Valeriu Ciurea (fotografii din campania de cercetare din jud. Olt, 2011)

Copii români din Serbia la Festivalul Naţional de folclor „Ponoare, Ponoare”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 august 2016, 10:17

În perioada 5-7 august 2016 în Plaiul Cloşani, la Ponoarele, judeţul Mehedinţi a avut loc ediţia a XI-a a Festivalului Naţional concurs de folclor „Ponoare, Ponoare”. Au participat tineri interpreţi din toate zonele etnofolclorice ale ţării.

Invitaţi de onoare au fost copiii din Majdanpek, Serbia, care au interpretat cântece din folclorul românesc aşa cum s-au păstrat în comunităţile româneşti din Serbia. Au deschis parada portului popular şi s-au bucurat de frumuseţile naturale ale acestui loc: Podul lui Dumnezeu, lapiezurile şi Lacul Zaton.

Domnica Trop – un tezaur uman viu

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 iunie 2016, 14:18

În noiembrie 2013 Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial i-a acordat Domnicăi Trop titlul de Tezaur Uman Viu, un proiect iniţiat şi derulat sub auspiciile UNESCO. Argumentul a fost că  Domnica Trop a devenit un reper al muzicii populare românești și păstrător al cântecului autentic vechi, specific Olteniei de sub munte.

În Cireşarul anului 1938 s-a născut la Izverna Mehedinţilor cea care va da melosului popular românesc inflexiuni ale interpretării şi versuri create de ea, rapsodul popular, cu acea dezinvoltură care cucereşte Eternitatea. Peste Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele, monumentalitate şi sălbăticie îngemănate inedit, se arcuieşte doina mehedinţeană cântată de Domnica Trop.

Prezenţă emblematică pentru interpretarea folclorului autentic, Domnica Trop creează spontan cântece liber ornamentate, amprentându-le cu o emisie naturală specifică zonei. Stilul tradiţional este grefat pe limbajul traditional, grai specific Plaiului Cloşanilor, şi convinge prin sensibilitatea trăirii şi interpretării. Probabil că frumosul natural al Plaiului Cloşanilor a modelat sufletul rapsodului popular, căuş în care se-adună picăturile de har. Ornamentarea melodică reflectă minunile cioplite în Nemurire: Pragul, Podul lui Dumnezeu, sau Lacul Zaton sau Lapiezurile amintind de legenda diavolului.

Pe Domnica Trop trebuie s-o auzi vorbind şi cântând. Particularităţile lingvistice, ca şi inflexiunile rostirii fac din cântecul Domnicăi Trop singularităţi majestuoase. Cadenţele melodiei şi forma liberă improvizată amintesc că aici, cântecul este unul dintre cele mai vechi straturi ale folclorului românesc: doina mehedinţeană, cântecul doinit, se aşază maiestos curcubeu peste Podul lui Dumnezeu.

Ca să ajungi la casa Domnicăi Trop trebuie să laşi drumul mitic să-şi continuie legenda şi să urci pieptiş dealul pentru a atinge înălţimea troienită de praful de stele, care aureolează casa de la poalele muntelui. Aici sau la conac în munte a compus cântecele care o identifică azi în Galeria interpreţilor de muzică populară. Cele mai dragi îi sunt, ne-a mărturisit, Fir-ai naibului de deal, Sara când răsare luna, S-o legat, neică, legat.

Socotit un fenomen muzical care identifică o zonă etnofolclorică, Domnica Trop a fost apreciată de public, de specialişti şi invitată să participe la festivalurile de folclor de când avea 27 de ani. A obţinut Trofeul Festivalului „Cântec nou în Mehedinţi”, Premiul Special pentru Autenticitate la Festivalul „Maria Tănase” (1973), Locul I pe ţară la Festivalul „Cântarea României” (1979) şi Premiul Naţional „Ethnos” (1999), primul acordat  unui interpret al  judeţului Mehedinţi. De peste două decenii Domnica Trop susţine recitaluri la festivalurile la care altădată participa pentru a convinge că frumuseţea cântecului doinit mehedinţean trebuie premiat. Acum este elogiată la fiecare intrare în scenă. Când a cântat la Sala Radio Mărie, Mărie, celebrul dirijor Paraschiv Oprea a încercat să  o acompanieze cu Orchestra Radio, dându-i intrările. Spre stupoarea publicului s-a întâmplat o scenă de neuitat: “tanti” Domnica Trop s-a întors către maestru şi i-a zis cu năduf: Nu mai da, bre, din mâini, că mă încurci!

Mi-a povesti întâmplarea adăugând: Păi mă-ncurca, maică, fiindcă el voia iute şi eu nu mă puteam ţine după el. Aşa că m-a lăsat şi eu am luat-o aşa cum ştiam eu… (detalii în : Gabriela Rusu-Păsărin, Flori de gheaţă, Fundaţia Scrisul Românesc, Craiova, 2004, pp.210-220).

Dincolo de versurile cântecelor  sale este o filozofie, dincolo de melodie sunt versurile – litanie. Domnica Trop se identifică azi cu un loc, locul dăruit de Dumnezeu. Se numeşte Izverna şi nu întâmplător acolo este Podul lui Dumnezeu, nu întâmplător sunt Ponoarele sau peşterile, lapiezurile şi lacul selenar pe timp de secetă, Zaton. Şi nu întâmplător a lăsat cântecul Domnicăi Trop. Generaţii de interpreţi îi vor prelua cântecele făcându-le astfel nemuritoare.

Domnica Trop nu este singură. Cântecul ei a-ntinetit sufletul femeilor din Izverna. Vocile lor se aşază curcubeu peste Podul lui Dumnezeu, iar glasul Domicăi Trop vibrează în memoria locului, aureolând-o cu titlul de Tezaur uman viu.

Galeria interpreţilor de muzică poulară continuă la Radio România Regional. Sunt Gabriela Rusu-Păsărin şi vă invit să ascultaţi voci emblematice pentru folclorul muzical românesc, prezenţe irepetabile într-o Galerie a frumoaselor amintiri despre puterea de purificare a sufletului prin cântecul autentic românesc.

Domnica Trop: S-o legat, neică, legat – din Fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune
Domnica Trop: Mărie, Mărie – din fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune
Domnica Trop: Sara când răsare luna – din Fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin