Samsung Galaxy Note 5 si Galaxy S6 Edge plus au fost lansate!
Publicat de Mihaela Costache, 17 august 2015, 16:30
Samsung Galaxy Note 5 este un telefon destinat utilizatorilor care își doresc un telefon cu display mare, dar nu un telefon mare. Este, până la urmă, cea mai de succes serie de phablet-uri de până acum. Samsung Galaxy Note 5 are un display de 5,7 inci cu rezoluție QHD. Arată, practic, ca un S6 ceva mai mare și ceva mai pătrățos, folosind sticlă și metal pe post de materiale de construcție.
Diferența față de S6 este, potrivit Samsung, că metalul folosit la Note 5 este mai rezistent, mai subțire și mai ușor decât cel de pe S6. Și, cu toate că are un display plat, Note 5 are un spate curbat, pentru a fi mai ușor de ținut în mână. Totodată, este mai mic decât Note 4, dar și bateria este mai mică, având numai 3.000 mAh. Vestea bună este că vine cu fast charge, atât prin cablu, cât și wireless, lucru pe care nu l-am mai văzut la niciun smartphone.
Despre camerele foto nu este foarte mult de zis. Sunt aceleași ca pe S6 ș S6 Edge, adică de 5, respectiv 16MP. Sunt foarte bune, după cum am mai scris și în trecut, singura îmbunătățire fiind că Samsung a umblat la stabilizare. Pentru partea de productivitate, sud-coreenii au adus câteva îmbunătățiri ergonomice stylusului și i-au oferit și o funcție nouă: acum poți scrie cu el pe ecranul stins. De exemplu, dacă te grăbești și nu vrei să stai să deblochezi telefonul pentru a nota o adresă sau un număr de telefon, poți pur și simplu să scoți stylusul, să scrii pe el pe ecranul închis și se va salva automat o notiță cu informația scrisă de tine.
Tot pentru cei care vor un spor de productivitiate, Samsung a lansat și o carcasă cu tastatură care pur și simplu se atașează peste ecran, permițându-le utilizatorilor care preferă tastaturile fizice să scrie mai repede.
Samsung Galaxy S6 Edge + are specificații identice, lăsând la o parte ecranul curbat și faptul că nu vine cu un stylus. Sud-coreenii spun că este făcut pentru cei care vor un dispozitiv multimedia extraordinar și probabil va costa mai mult decât Note 5, având în vedere că și Samsung Galaxy S6 Edge costă mai mult decât S6. S6 Edge + vine acum cu apps edge, o fucnționalitate care îți permite să ajungi foarte rapid la contacte și aplicații favorite, printr-un simplu swipe pe marginea curbată. Totuși, sunt doar câteva sloturi disponibile pentru aplicații, dar în sfârșit este folosită mai bine acea margine.
Cum este Samsung Galaxy S6 Edge+
Ambele telefoane vor fi disponibile începând de săptămâna viitoare, adică de pe 21 august. Galaxy S6 Edge+ a fost disponibil și la evenimentul susținut de Samsung în România și am petrecut câteva minute cu el. Primele impresii sunt că nu e cu mult diferit de modelul mai mic, cel lansat în această primăvară.
Desigur, poți spune că este un dispozitiv dedicat celor pasionați de jocuri video mobile sau celor care se uită la multe filme. Samsung susține că ecranul este de o calitate atât de bună, încât ți se pare că faci parte din acțiune. Este însă, în esență și dincolo de marketing, doar un S6 Edge mai mare, mai alungit, așa cum iPhone 6 Plus e doar un iPhone 6 mai mare. Apps edge este însă o noutate notabilă, dar este software și va fi adăugată cel mai probabil și versiunii standard.
Samsung Galaxy Note 5
Galaxy Note 5 va veni cu acelasi procesor ca Samsung Galaxy S6 – Exynox 7420 adica 8 nuclee. Va avea in 4GB de RAM si va veni in 2 variante – de 32GB si 64GB spatiu de stocare. Camerele vor fi de 16MP si 5MP. Ecranul va fi de 5.7 inch cu rezolutie 1440 x 2560. Va avea senzor de amprenta si styles S Pen.
Acest telefon va fi rivalul direct al lui iPhone 6s Plus, ce urmeaza sa fie lansat la inceputul lunii septembrie.
Samsung Galaxy S6+
Versiunea phablet a telefonului lansat in luna aprilie va avea un ecran de 5.5 inch prelungit pe lateral. Desi s-a zvonit ca va avea procesor Snapdragon 808, la fel ca LG G4, Samsung se pare ca merge in continuare pe varianta proprie, Exynos 7420. Si acesta va avea tot 4GB de RAM si camere de 16MP si 5MP.
Fata de versiunea mai mica, S6 Edge+ va avea mai multe functionalitati ale ecranului lateral. Ambele telefoane vor avea o baterie de 3.000 mAh.