Gheorghe Ioniță: ”Viața bate filmul!”

Publicat de prosavioleta, 27 iunie 2023, 10:55

Cristian Dumitrașcu (realizator emisiune): Iată și o poveste despre piloții de vânătoare de ieri, mai exact de acum 20-30 de ani. Locotenent-comandor în retragere Gheorghe Ioniță a fost pilot militar, pilot pe MiG-21, MiG-23 și chiar pe elicopterele de luptă PUMA. Însă povestea domniei sale, oricât de des ar fi spusă, este bine venită, pentru că ne reamintește despre pasiune și despre vocația de militar. Sunt mulți cei care se visează la manșa unui supersonic și doar câțiva reușesc să-și îndeplinească acest vis. În interviul următor, realizat de Larisa Vasile de la „Jurnal Militar Timișoara”, ascultăm care sunt provocările acestei meserii. Vă mai spun doar că interviul integral poate fi ascultat de la ora 16:00, pe Antena Satelor, la „Feciori la oaste”, și, de săptămâna viitoare, poate fi găsit interviul pe pagina noastră de Facebook. Ascultăm interviul.
Gheorghe Ioniță: Faptul că am făcut sport de performanță la Buzău, eu sunt buzoian, toată ziua vedeam avioanele, că acolo era școala la Boboc, care forma piloți, dar nu m-am gândit vreodată că o să ajung în cabina unui astfel de aparat de zbor. Și, făcând sport de performanță, am avut șansa să fim în divizia școlară cu echipa de la Liceul Militar. Dommule, când apăreau ei în sală cu vipușca aia roșie de general și zic: uite, mă, dar de ce nu aș putea să fiu și eu îmbrăcat așa frumos, să joc și volei? Eu eram cu voleiul. Și uite-așa mi s-a părut o școală de formare deosebită Liceul Militar și cu un grad ridicat de educație, de cultură, în sensul că profesori foarte buni, atașați pentru cei care doreau să acceseze acest serviciu, serviciul militar erau o pepinieră și o școală de formare extraordinară. Cu atâta drag îmi aduc aminte de anii ăștia de liceu, pentru că am făcut și sport de performanță, am făcut și carieră și ne-au format cum trebuie. Cel puțin eu, cu totul, cu volei, sunt întrebat de cumnatul meu, care era profesor la școala de la Mediaș, Școala de Maiștri și preda aparate speciale, și cumnatul ăsta mă întreabă în casa a XII-a: mă, dar tu ce armă te duci, că tu ești viitor ofițer de carieră. Eu, cu voleiul în cap: mă duc la Sibiu, că aveau o echipă în divizia B. Zice: mă, dar dacă tot eșți cu sportul ăsta, am înțeles, dar tu nu o să fii sportiv de carieră, tu o să faci o activitate pe linie militară. Alege și tu o armă, dacă vrei tu, du-te la artilerie, tu ești cu matematica, du-te la o armă specială, uite marina, aviația și spune… Domnule, și mă gândesc, mă, dar are dreptate cumnatul ăsta al meu, ia să încerc eu la aviaţie. Domnule, și șansa și bucuria e imensă. Am fost sănătos, am fost acceptat și am început o carieră deosebită. Arma aviației este o armă a unor eroi. Vă spun sincer, că nu exagerez spunând eroi, pentru că cu avionul se moare la fel și pe timp de pace și pe timp de război. Numai că pe timp de război folosim muniţie reală, pe timp de pace nu tragem real, dar totuși sunt aceleași misiuni, cu greutate, cu sacrificii, cu viață echilibrată. Nu există să-ți poți permite să-ți bați joc de o asemenea carieră, de o asemenea meserie. Acuma este Academia de Aviație la Brașov, atunci era la Boboc. Admiterea a fost pentru mine o satisfacție extraordinară, pentru că, când am văzut ce înseamnă aviație și când am înțeles ce înseamnă să devii pilot, pentru mine a fost un vis. Şi faptul că am început cu, cum se începe, întâi cu avionul clasic, pe urmă a fost pentru prima dată folosit în anul I de școala militară avionul Zlin, Zlin 526-F, este un avion de înaltă acrobație, nu pentru începători care vin și văd prima dată avionul și pun mâna pe manșa aia zici că e un făcăleț. Deci, până la urmă ne-au format bine, pentru că era un avion cu mișcări mici, foarte fâșneț, foarte manevrabil, am învățat să zburăm. Și cine a trecut de acest Zlin, s-a demonstrat, a făcut carieră, avion care te formează. După aia, am zburat în anul II, L-29, un avion cehoslovac foarte bun de formare ca pilot de luptă. Ne-am făcut programul în totalitate. Am zburat atunci în anul doi de școala militară pe Ianca, se repara pista de la Buzău, și acolo am luat prima dată contact cu MiG-21. Într-o noapte cei de la Kogălniceanu, care aveau MIG-21, i-a prins o furtună și au aterizat pe drumul de rezervă Ianca. Şi când ne-am trezit cu supersonicele alea, noi care eram înnebuniți după MiG-21, domnule, nu mai știam cum să ajungem să zburăm MiG-21. În ’76 am terminat școala militară și în ’77 am pus prima dată piciorul într-un supersonic la Bacău. Era centrul de formare a piloților pe supersonice, un centru cu niște piloți deosebiți, niște instructori extraordinari, care ne-au învățat ce înseamnă un interceptor. Ne-am format pe MiG-21, un an de zile a fost trecerea acolo pe supersonice și după care am fost repartizați în unitățile de luptă. Noi, opt colegi am fost repartizați pe Borcea. Am fost fericiți, că acolo știam că e centrul de formare a elitei aviației românești. Așa a fost și așa va rămâne.
Larisa Vasile (realizator rubrică): Ce s-a întâmplat după cei cinci ani la Borcea, ați venit pe Timișoara?
Gheorghe Ioniță: Da, deci am fost selectat pentru escadrila, atunci pe vremea lui Ceaușescu, în ’81 am fost mutat aici. Ceaușescu a luat decizia să aibă două escadrile superdotate, care una era pe Timișoara, una pe Kogălniceanu. Am fost surprins că am fost selectat și chiar și întrebat: unde vrei, la Kogălniceanu? Poți să alegi, acum uite sunt două escadrile noi. Domnul comandant, vă spun sincer, mi se pare Timișoara dincolo de granița ţării. Mă duc la Timișoara, să cunosc și eu. Băi, copile, dar ai pe cineva acolo? Că acolo e altă lume. Nu, nu, nu, nu, n-am pe nimeni, dar mă descurc.
Larisa Vasile (realizator rubrică): Cred că e cea mai mare parte din cariera dumneavoastră în Timişoara?
Gheorghe Ioniță: Da. 10 ani am zburat numai cu MiG-23, până în ’91, când am fost mutat pe elicoptere, tot de luptă, Puma. IAR-330 H. Şi să zbori MiG-23 la Timișoara, domnule nu ştiu cum, eram şi tânăr, domnule, nu știu cum, dar așa îmi creștea inima. Făceam parte din elita bănățeană. Colegii de aici, zburători de elită, au reprezentat ţara pe tratat. Cu regimentul de la Giarmata am reprezentat de două ori în grupele de tragere. Am fost avansat la excepțional aici în Timișoara.
Larisa Vasile (realizator rubrică): Acum înțeleg și înțelegem cu toții de unde toată energia pe care ne-ați transmis-o astăzi. Vă mulțumesc foarte mult.
Gheorghe Ioniță: Eu vă mulțumesc pentru invitație și vă mulțumesc de două ori pentru că m-ați întors în timp. M-am simțit foarte bine, pentru că toate au fost trăite, și mă bucur tare mult pentru că viața bate filmul.

În memoria aviatorului Vasile Niculescu și a zborului lui de acum 103 ani!

Publicat de Gabriel Stan, 23 noiembrie 2021, 14:33

Pe 23 noiembrie 1918 locotenentul Vasile Niculescu trecea Carpații într-un avion rudimentar având asupra lui documentele Marii Uniri, în drumul de la Bacău la Blaj.

Larisa Vasile de la Jurnal Militar Timișoara a realizat un interviu cu Astrid Mallet, nepoata domnului locotenent Vasile Niculescu, “Pilotul Unirii” așa cum a fost denumit după acest eveniment.

Pe site-ul armed.mapn.ro la secțiunea documentare veți descoperi povestea aviatorului într-un material realizat de Studioul cinematografic al Armatei, denumit “Pilotul Unirii”.

Sursa Foto: Muzeul Național al Aviației Române

77 de ani de la moartea căpitanului aviator Alexandru Șerbănescu

Publicat de Gabriel Stan, 24 august 2021, 13:01

Au trecut 77 de ani de când a căzut la datorie căpitan aviatorul Alexandru Șerbănescu, iar Larisa Vasile, de la Jurnal Militar Timișoara a discutat în direct, în cadrul emisiunii, cu președintele Fundației “Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, Eleonora Arbănaș despre viața, experiența și istoria aviatorului Alexandru Serbănescu.

La 18 august 1944 căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu a fost doborât în cea mai copleşitoare luptă aeriană pentru aviatorii Grupului 9 Vânătoare, în luptele aeriene pentru apărarea Bucureştiului şi a zonei petrolifere Ploieşti-Câmpina.

Căpitanul Şerbănescu a căzut eroic la datorie în ultima misiune aeriană, fiind doborât de aviaţia americană mult superioară tehnic şi numeric, la Ruşavăţ –Vipereşti, Buzău.

A fost ultima luptă aeriană înainte de 23 august 1944. Cei 13 zburători ai Grupului 9 Vânătoare comandat de căpitan s-au ridicat deasupra cerului patriei pentru a o apăra.

La acea dată căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu era aviatorul cu cel mai mare număr de victorii aeriene din Forţele Aeriene Române.

Absolvent al liceului militar Nicole Filipescu, de la Mânăstirea Dealu şi apoi al Şcolii Militare de Ofiţeri de Infanterie de la Sibiu, devenit ofiţer de vânători de munte, Alexandru Şerbănescu avea să atingă culmile gloriei într-o armă pe care a adaptat-o ulterior – AVIAŢIA – dintr-o dragoste şi o pasiune formidabilă.

În scurt timp, datorită calităţilor fizice şi intelectuale, ca şi a dorinţei şi ambiţei de perfecţionare, a ajuns să stăpânească, cu o artă de invidiat, avioanele de luptă pe care le-a pilotat.

Fie că s-a aflat în fruntea Escadrilei 57 Vânătoare sau a Grupului 9, căpitanul Şerbănescu s-a dovedit nu numai un comandant de excepţie, puternic, sigur pe el şi pe subordonţi, ci şi un camarad excelent, agreabil şi prietenos.

Şi-a îndeplinit cu zel toate misiunile ordonate, marea majoritate pe Frontul de Est – situându-l, alături de Bazu-Cantacuzino, în fruntea celor mai eficienţi zburători.

Alexandru Şerbănescu a dorit să zboare şi să-şi apere Ţara. Viaţa şi faptele de arme ale căpitanului aviator Alexandru Şerbănescu rămân un exemplu de ofiţer al armatei române, un etalon de sinceritate, de onoare şi demnitate dintre cele mai grăitoare. În semn de preţuire şi respect Baza 95 Aeriană de la Bacău poartă numele Eroului căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”.

Anul 1944, în întregul lui, a rămas unul de referinţă în istoria ţării. În acest an se împlinesc 77 de ani de la fiecare dintre cele mai curajoase şi eroice fapte ale aviaţiei române petrecute pe Frontul de Est, în apărarea teritoriului naţional. 77 de ani de la numeroasele lupte sau victorii aeriene, de la înfrîngeri şi pierderi, de la ultima luptă aeriană a Grupului 9 Vânătoare aflat sub comanda căpitanului Şerbănescu.

Se împlinesc 77 de ani de la moartea căpitanului aviator Alexandru Şerbănescu în luptele aeriene pentru apărarea Bucureştiului şi a zonei petrolifere.