Lăsatul de Postul Crăciunului
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 noiembrie 2017, 05:00
Bătrânele au o vorbă: „Aşa am pomenit şi bine e să ţii şi tu rânduiala”. Toate-s gândite şi plănuite la vremea lor, cât să aibă omul răgaz şi de odihnă, şi de muncă.
De muncă nu le vaiţi pe femei, că-şi găsesc de treabă cât e ziulica de mare Da’, tot drept e că aşteaptă sărbătorile şi nu le-ar pierde, ferească Sfântul! – oricare, că-s multe! Posturile-s ţinute cu sfinţenie. Şi Postul Mare (Postul Paştelui), şi Postul Crăciunului.
(varianta audio a rubricii)
Întâmplarea (dacă mai e ceva întâmplător în astă viaţă) face să se lase sec de Dulcele Toamnei sau de Postul Crăciunului într-o sărbătoare numită Filipi, sărbătoare ţinută de femei. Se-ntâmplă în 14 ale lui Brumar şi câteva zile-i trai pe vătrai şi trebuie să nu dai: nici foc, nici sare, nici mălai, nici varză acră. Dar femeile trebuie să nu dea gunoiul afară din casă, să nu coase, să nu împletească, să nu mai dea din meliţă. Greu le-o fi!
Asta ca să nu dea lupii iarna prin ograda omului, casa să fie ferită de necaz, viile de uscăciune, şi grădinile de viermi. Musai ca femeile să ţie sărbătoarea cu nelucru. Şi nici strigoii nu mai au nici o putere pe lângă casă. Bătrânele dau de pomană în această zi porumb fiert şi turtă coaptă-n spuză. Să fie primite şi sufletul uşurat. Lăsatul de sec de Dulcele Toamnei se face cu petrecere între rubedenii, mai vin la judecată finii pe la naşi, mai numără moaşa nepoţii, ca să ştie câţi colaci face la datul la grindă. Tot acum, oltenii nu mai sunt cu toporul la brâu, îl pun la grinda casei, s-o ferească de pagube, femeile pun oalele cu gura-n jos şi lipesc gura sobei, ca să se lipească şi gura lupilor. Şi nu folosesc nici meliţa, că-i rău de pagubă.
De unde şi vorba spusă femeii care vorbeşte prea mult şi peste rând: „Pagubă!”.
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
