Mintea umană este un lucru incredibil și misterios!

Publicat de Andra Radu, 9 februarie 2023, 12:47

Mintea umană este un lucru incredibil și misterios. Ea are puterea de a crea, de a imagina, de a învăța și de a memora în moduri pe care nicio altă specie nu le poate egala.

Totodată, mintea umană poate fi folosită pentru a rezolva probleme complexe, pentru gândi creativ, pentru a face conexiuni și pentru a procesa informații complexe. Ea poate atinge niveluri de perfecțiune și claritate, câteodată fiind foarte aproape de ceea ce mulți am putea numi „o minune”.

Potrivit cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), mintea umană are capacitatea de a se concentra asupra unui singur lucru și de a bloca complet orice altceva.

Acest lucru se numește atenție selectivă. De exemplu, atunci când conducem, ne concentrăm asupra drumului și blocăm orice altceva în jurul nostru, permițându-ne să ne concentrăm pe ceea ce este important și să nu fim distrași de lucruri care nu sunt importante.

„Creierul uman este, de asemenea, uimitor pentru că poate procesa o mulțime de informații în același timp. Poate prelua informații senzoriale de la ochii, urechile, nasul, limba și pielea noastră și le poate transforma în gânduri și sentimente. Și poate face toate acestea în doar o fracțiune de secundă! Mintea umană este, de asemenea, incredibil de puternică, deoarece are capacitatea de a crea. Putem să ne folosim imaginația pentru a veni cu noi idei, concepte și soluții la probleme. De asemenea, ne putem folosi creativitatea pentru a crea artă, muzică sau orice altceva putem visa. Mintea umană este capabilă de lucruri uimitoare, dacă ne facem timp pentru a-i debloca potențialul”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Explorarea adâncurilor gândirii și imaginației

Totodată, specialistul afirmă că mintea umană este deseori menționată ca fiind cel mai puternic instrument pe care îl avem la dispoziție. Și nu e de mirare de ce. Creierul uman este capabil de unele lucruri uimitoare.

„Pentru început, este responsabil pentru toate gândurile, sentimentele și acțiunile noastre. De asemenea, este responsabil pentru tot ceea ce vedem, auzim, gustăm, mirosim și atingem. Incredibil, nu-i așa? Dar asta nu este tot ce este capabil creierul uman. Acesta poate stoca, de asemenea, o cantitate incredibilă de informații. De fapt, oamenii de știință estimează că o persoană obișnuită își poate aminti în jur de 140 de biți de informații la un moment dat! Și dacă asta nu era de ajuns, creierul uman este, de asemenea, incredibil de eficient. Acesta poate procesa până la 60.000 de gânduri pe zi! Toate acestea pentru a spune că creierul uman este un instrument uimitor pentru care ar trebui să fim cu toții recunoscători. Dar ce anume face creierul uman atât de special? Haideți să aruncăm o privire mai atentă”, continuă psihologul.

Aprecierea capacităților noastre mentale: o reflecție asupra minunilor

Psihologul Laura Maria Cojocaru este de părere că mintea umană este capabilă de mult mai mult decât îi acordăm noi de multe ori, fiind capabili să ne concentrăm asupra unor sarcini complexe, să ne minunăm de lumea din jurul nostru și să creăm lucruri frumoase.

„Ar trebui să ne luăm un moment pentru a aprecia tot ceea ce poate face mintea noastră. Creierul uman este un lucru uimitor. Este capabil să se concentreze asupra unor probleme complexe și să vină cu soluții creative. Deseori luăm abilitățile noastre mentale ca fiind de la sine înțelese, dar acestea sunt cu adevărat remarcabile. Capacitatea de a ne minuna de lumea din jurul nostru este unul dintre cele mai incredibile lucruri ale minții umane.

Putem aprecia frumusețea unui apus de soare, complexitatea unei flori sau misterul stelelor. Capacitatea noastră de a ne minuna este ceea ce face viața atât de specială. Concentrarea este un alt aspect important al minții umane. Putem să ne îndreptăm atenția către orice alegem, ceea ce ne permite să învățăm și să ne atingem obiectivele.

Fie că ne concentrăm să învățăm pentru un examen sau să lucrăm la un proiect, capacitatea noastră de concentrare ne ajută să ne atingem potențialul. Mintea noastră este un instrument incredibil de puternic pe care ar trebui să îl apreciem. Ele ne permit să gândim profund, să simțim profund și să creăm lucruri frumoase. Data viitoare când vă găsiți minunându-vă de lumea din jurul vostru sau realizând ceva dificil, luați un moment pentru a vă aprecia mintea voastră uimitoare”, explică specialistul.

Sărbătorirea strălucirii creative: îmbrățișarea capacității cognitive

Totodată, psihologul afirmă că mintea umană este sursa întregii creativități, motorul care conduce toate inovațiile și, de asemenea, cel mai puternic instrument de care dispunem pentru a înțelege și a ne modela lumea.

„Într-o lume în care schimbarea este constantă și în care ritmul progresului pare să se accelereze, capacitatea noastră de a gândi creativ și de a ne adapta la noi provocări este mai importantă ca niciodată. Creativitatea nu înseamnă doar a veni cu idei noi. Este vorba, de asemenea, de a vedea lucrurile în moduri noi, de a face conexiuni pe care alții nu le-au observat și de a găsi soluții creative la probleme.

Cel mai bun mod de a stimula creativitatea este de a crea un mediu care să o încurajeze. Acest lucru înseamnă să le oferiți oamenilor timpul și spațiul necesar pentru a explora idei noi, să le oferiți resurse și sprijin și să îi încurajați să își asume riscuri. Aceasta înseamnă, de asemenea, să prețuiți gândirea creativă și să sărbătoriți strălucirea creativă atunci când aceasta apare. În acest fel, putem crea o cultură care valorizează inovația și îi recompensează pe cei care gândesc în afara cutiei”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cherofobia – frica de fericire

Publicat de Andra Radu, 6 februarie 2023, 13:10

Fericirea și bunăstarea sunt considerate a fi componente esențiale pentru o viață de succes și împlinită. În 2012, Organizația Națiunilor Unite a proclamat ziua de 20 martie drept Ziua Internațională a Fericirii pentru a recunoaște importanța bunăstării ca obiectiv universal pentru toți oamenii.

Recomandările de politici publice au subliniat o abordare mai echilibrată a creșterii economice, intenționând să promoveze rezultatele societale ale fericirii, dezvoltării durabile și eradicării sărăciei.

Cu toate acestea, în opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), există foarte mulți oameni care se tem de fericire, ba chiar adoptă o rezistență vădită, fenomen pe care cercetătorii s-au validat științific în Manualului de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mintale (DSM-5) drept „cherofobia”.

„Pentru multe culturi non-occidentale, importanța fericirii este redusă sau cel puțin ia o poziție inferioară în comparație cu alte obiective sociale. Acest lucru este cauzat, în parte, de faptul că fericirea personală este promovată în culturile individualiste, mai degrabă decât colectiviste.

De exemplu, în societățile individualiste, cum ar fi SUA și Europa de Vest/Nord, drepturile, libertatea și preferințele personale ale fiecărui individ sunt accentuate față de nevoile și așteptările unui grup, cum ar fi familia, grupurile de egali sau comunitatea. De cealaltă parte, în societățile colectiviste precum Asia de Est și America Centrală/de Sud, nevoile și aspirațiile unui grup important au prioritate față de principiile individului.

Ca atare, în timp ce fericirea personală poate fi scopul principal pentru occidentali, alte culturi pun mai multă preț pe apartenență și armonie socială. Rezultă că, dacă scopul principal al unei anumite culturi sunt relațiile sociale, fericirea personală poate să nu aibă atâta semnificație. Mai mult decât atât, fericirea personală poate fi chiar percepută ca dăunătoare armoniei sociale. Ideea că fericirea poate să nu sublinieze întotdeauna binele social pune bazele conceptului de cherofobie”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

5 simptome ale cherofobiei

În prezent nu există criterii de diagnostic pentru cherofobie; totuși, condițiile bazate pe frică sunt de obicei clasificate ca tulburări de anxietate în DSM-5.

Simptome cognitive:

• Să crezi că dacă te simți fericit te face o persoană rea;
• Să crezi că a fi fericit va duce la ceva rău;
• Să crezi că nu trebuie să-ți exprimi fericirea în cazul în care îi supără pe alții.

Simptome comportamentale:

• Evitarea adunărilor sociale vesele;
• Respingerea relațiilor sau oportunităților de viață care pot aduce fericire și succes.

Motive pentru aversiunea față de fericire

Psihologul Laura Maria Cojocaru afirmă că sunt cel puțin 6 motive pentru care oamenii au o anumită aversiune față de conceptul de fericire.

1. Dacă ești fericit, este mai probabil să ți se întâmple lucruri rele.

„Ai avut vreodată senzația, când lucrurile merg extrem de bine, că un lucru rău trebuie să fie pe cale să se întâmple? Convingerea că fericirea poate cauza sau poate fi urmată de tristețe sau evenimente adverse („după bine, vine rău”), pare a fi o credință des întâlnită în subconștientul uman”, afirmă specialistul.

2. Frica de emoții intense. În mod similar, un alt curent de gândire se concentrează pe „frica de emoție”, în care indivizii au anxietate cu privire la stările afective intense, deoarece se tem că își vor pierde controlul asupra emoțiilor sau asupra reacțiilor comportamentale la acele emoții

3. Frica de pierdere a fericirii. O altă idee este că indivizii pot fi contra fericirii deoarece se tem de pierderea potențial devastatoare a fericirii nou atinse mai mult decât prețuiesc atingerea inițială.

4. A fi fericit te face o persoană mai rea.

„Unii indivizi, din culturile occidentale și non-occidentale, cred că a fi fericit poate face pe cineva mai rău (atât din punct de vedere moral, cât și din alt punct de vedere). Oamenii se pot teme de fericire pentru că s-ar simți vinovați dacă ar atinge fericirea; adică, indivizii se pot simți oameni răi din punct de vedere moral, deoarece știu că alții suferă”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru.

5. Exprimarea fericirii este dăunătoare pentru tine și pentru ceilalți.

„Pe lângă faptul că se simt fericiți, există credința în rândul unor indivizi și culturi că exprimarea fericirii ar trebui, de asemenea, evitată din cauza consecințelor sale potențial negative atât pentru individ, cât și pentru cei din jurul lor.

De exemplu, în unele culturi, afișarea exterioară a succesului și a fericirii poate provoca invidie, astfel încât afectul pozitiv asociat cu fericirea poate fi compensat de sentimentele negative de vinovăție și discordie. În mod similar, în alte culturi, indivizii ezită adesea să urmărească sau să demonstreze fericirea sau succesul din cauza credinței în „ochiul rău” – ideea că succesul vizibil poate duce la invidie sau suspiciune din partea altora, ducând la nenorocirea și nefericirea supremă a individului”, afirmă specialistul.

6. Căutarea fericirii este dăunătoare pentru tine și pentru ceilalți.

„Ideea că urmărirea activă a fericirii poate avea consecințe negative există la indivizi din multe culturi. De exemplu, s-a susținut că o căutare îngustă a fericirii este centrată predominant pe sine, ceea ce poate determina oamenii să acționeze mai egoist, ducând la efecte dăunătoare asupra celorlalți (Ricard, 2011). Acest lucru poate opera, de exemplu, prin vătămarea pasivă a altora prin neglijare.”

„Mulți dintre noi am simțit poate, la un moment dat, o teamă de a fi prea fericiți fundamentată pe ideea că acest sentiment ar putea să nu dureze și că în cele din urmă ne putem confrunta cu dezamăgirea. Din orice unghi am privi cherofobia și indiferent de mediul nostru cultural, cu toții merităm să trăim o viață fericită.

Aceasta nu este o opinie occidentalizată, ci o condiție de bază pe care toți oamenii, ar fi firesc și sănătos, să-și dorească să o atingă. Cu toții ar trebui să fim mulțumiți și plini de experiențe care ne aduc sens, scop și succes și să nu lăsăm fricile să „profite” de mintea noastră și să împiedice minunatele oportunități ale vieții. În aproape toate filosofiile, fericirea reprezintă chintesența vieții și este o valoare pe care ar trebui să o protejăm de influențe nesănătoase și să o promovăm din generație în generație”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Cum ne putem schimba mentalitatea și comportamentul?

Publicat de Andra Radu, 16 ianuarie 2023, 13:59

Viața ne modelează literalmente creierul. Cu cât efectuăm mai des o acțiune sau ne comportăm într-un anumit fel, cu atât mai mult este conectat fizic în creierul nostru. Această calitate adaptativă uimitoare a creierului nostru este cunoscută sub numele de neuroplasticitate. Poate funcționa atât pentru, cât și împotriva noastră.

Potrivit cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), neuroplasticitatea ne permite să ne schimbăm modul în care gândim și ne simțim în anumite situații.

Când ne angajăm în comportamente pozitive și învățăm de la ceilalți cum să ne facem treaba mai bine, creierul nostru are capacitatea de a se conecta pentru a modela și îmbunătăți traseele sale neuronale. Acest proces facilitează abilitățile noastre cognitive și ne permite să învățăm și să ne dezvoltăm în moduri noi și interesante.

„Cu toate acestea, neuroplasticitatea poate avea și un efect negativ. Oamenii care se comportă într-un mod toxic și repetat pot prelua aceste trasee neuronale în creierul lor. Acest lucru este cauzat de anumite tendințe de a rămâne într-un cerc vicios de emoții negative și gândire toxică.

Pentru a schimba acest lucru, este important să lucrăm la înlocuirea acestor comportamente nedorite cu gânduri care au trasee neuronale pozitive și benefice. Acest lucru poate fi realizat prin practicarea tehnicilor de meditație, antrenamentului mental și practicarea compasiunii față de noi înșine și ceilalți.

Primind mai multe experiențe pozitive și folosind traseele neuronale rezultate din acestea, putem înlocui gradual traseele de gândire nedorite și comportamentele dăunătoare cu unele mai benefice. Prin schimbarea atitudinii și activarea traseelor neuronale pozitive, putem folosi neuroplasticitatea pentru a ne crea un viitor mai bun pentru noi și pentru cei din jurul nostru”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum ne putem schimba mentalitatea și comportamentul?

Timpul necesar pentru o schimbare mentală și comportamentală variază în funcție de persoană. Specialistul afirmă că este foarte important să avem răbdare, să nu grăbim lucrurile și să lucrăm cu noi înșine la o viteză confortabilă.

În cele din urmă, va fi necesar să ne asigurăm de reperele de monitorizare a progresului, cum ar fi feedback-ul de la persoanele apropiate, și totodată să ne asigurăm de formarea evaluării obiective a progresului și a rezultatelor. Acest lucru ne va ajuta să ne orientăm mentalitatea și să ne asigurați că rezultatele sunt consistente și durabile.

Mai mult, psihologul Laura Maria Cojocaru ne oferă 10 sfaturi utile prin care putem să devenim mai conștienți de noi, să ne prioritizăm acțiunile în funcție de un set de valori mai sănătos și astfel să reușim să ne schimbăm și comportamentul:

1. Fiți conștienți de schema voastră mentală: Începeți prin a fi conștienți de modul în care gândiți, în special de sentimentele sau crezurile noastre limitative.

2. Utilizați gândirea pozitivă: Începeți ziua cu o recapitulare pozitivă a evenimentelor voastre și bucurați-vă de lucrurile mici pe care le faceți în fiecare zi.

3. Focalizați-vă pe scopurile voastre: Determinați ce vreți să obțineți, creați-vă un plan de acțiune și focalizați-vă pe acele obiective.

4. Acceptați-vă: Începeți prin a vă accepta pe voi înșivă, trecutul, prezentul și viitorul. Fiți voi înșivă și acceptați ideea că schimbarea este necesară.

5. Exersați schimbarea: Dezvoltați obiceiuri și practici pozitive, cum ar fi rezolvarea problemelor, depășirea provocărilor și exersarea unei atitudini pozitive.

6. Reevaluați-vă procesele și emoțiile: Reevaluați modul în care reacționați și emoțiile care le cauzează și încercați să vă schimbați modul în care gestionați aceste provocări.

7. Monitorizați-vă progresul: Urmăriți-vă progresul și înregistrați-l pentru a avea o idee mai bună despre îmbunătățirile pe care le-ați realizat corectând comportamentele limitative.

8. Păstrați-vă motivația: Lucrurile se schimbă în moduri diferite, ceea ce înseamnă că nu va fi întotdeauna ușor. Așa că păstrați motivația prin faptul că înțelegeți că toate aceste schimbări au avantajele lor.

9. Acțiunea: Echilibrați luarea deciziilor cu și fără măsurător. Țineți cont de opțiunile viitoare și conectați-vă cu punctul 7 și 8.

10. Îngrijire personală: Investiți în imaginea voastră, în cultura voastră generală și în condiția fizică prin citirea unei cărți pe lună, prin practicarea sistematică a sportului și prin îngrijirea aspectului fizic. Prețuiți-vă și deveniți în cele din urmă stăpânii propriilor vieți.

De ce confundăm comportamentul cu personalitatea?

Publicat de Andra Radu, 23 decembrie 2022, 12:57

Personalitatea și comportamentul sunt două caracteristici diferite care ne ajută să ne definim, fiind măsurabile prin utilizarea testelor de personalitate și a evaluărilor comportamentale.

Potrivit cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, foarte mulți oameni fac adesea confuzie între personalitate și comportament, folosind adesea termeni în mod interschimbabil, deși există diferențe fundamentale între teste de personalitate și evaluări comportamentale.

„Personalitatea reprezintă un ansamblu de trăsături psihologice care determină modul în care o persoană reacționează în anumite circumstanțe și relaționează cu ceilalți. Personalitatea este, de asemenea, un factor important în dezvoltarea comportamentului unei persoane. De cealaltă parte, comportamentul reprezintă acțiunile și reacțiile unei persoane în anumite circumstanțe sau în prezența altor persoane. Acestea pot fi, de asemenea, influențate de personalitatea unei persoane. Astfel, comportamentul este, de obicei, un produs al personalității și al mediului în care trăiește o persoană”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

4 tipuri de comportament

Potrivit specialistului, ne putem împărți comportamentele în diferite straturi, însă cele mai proeminente sunt: comportament conștient, comportament inconștient, filtre de comportament, moștenire culturală.

1. Comportamentul conștient. „Comportamentul conștient este comportamentul nostru învățat care are legătură directă cu o situație sau cu persoanele implicate. Combină cerințele percepute și motivația comportamentală interioară pentru a ne ajusta comportamentul într-o anumită situație sau la o anumită persoană. Este cea mai hotărâtă și cea mai bună abordare posibilă a stimulilor. La acest nivel, ne adaptăm în mod conștient comportamentul la diferite medii. Adaptarea comportamentului nostru necesită adesea o utilizare semnificativă a resurselor noastre energetice. Această ajustare ne poate determina uneori să funcționăm sub stres sau presiune extremă dacă ne comportăm departe de stilul nostru natural de comportament”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Comportament inconștient. „Comportamentul inconștient este modul în care preferăm să răspundem la un stimul și modul în care ne exprimăm în mod natural. Comportamentul la acest nivel este cel mai natural pentru noi, este stilul pe care îl folosim cel mai mult și, de asemenea, necesită cea mai mică energie. Pe lângă faptul că este un stil comportamental pe care îl folosim cel mai des, este și stilul pe care îl folosim atunci când avem cel mai puțin control asupra noastră, ca sub presiune sau când trebuie să răspundem rapid”, explică psihologul.

3. Filtre comportamentale. Filtrele comportamentale sunt distinct individuale. Ele pot fi utilizate și modificate rapid. Cele mai semnificative filtre comportamentale sunt: atitudini, valori, aptitudini, cunoștințe, experiență, condiție fizică și condiție psihică, continuă psihologul.

4. Patrimoniul (moștenirea) cultural. „Patrimoniul cultural reprezintă tot ceea ce am adoptat în timpul vieții noastre. Include normele culturale, valorile, etica și morala culturii noastre pe care le-am învățat și experimentat. Este ceva din sinele nostru interior de care nici măcar nu suntem pe deplin conștienți. Este implicit din fire și nu o putem transfera nimănui altcuiva. Patrimoniul cultural se referă la modul în care oamenii percep lumea în jurul lor și folosesc insight-uri și instrumente pentru a îmbunătăți comunicarea și atingerea obiectivelor.

Acesta include conceptul de diverse temperamente și abilități care sunt recunoscute și tratate în cadrul acestui sistem. Patrimoniul cultural se bazează pe teoriile de personalitate de bază, definind șase dimensiuni de comportament: înclinațiile de lider, ambiția, stabilitatea, extrovertirea, conștiinciozitatea și cooperarea. Acestea sunt definiția modului în care o persoană se motivează, se comportă și reacționează și cum acestea sunt influențate de mediul în care se află. Extended DISC recunoaște că fiecare persoană are un „fundal” unic care se reflectă în comportamentul sau. Acesta oferă instrumente pentru a înțelege cum persoanele se comportă și interacționează unele cu altele și cum pot fi îmbunătățite relațiile și obiectivele”, este de părere psihologul Laura Maria Cojocaru.

Care este diferența dintre personalitate și comportament?

Mai mult decât atât, specialistul afirmă că personalitatea nu numai că influențează modul în care răspundem în mediul nostru, dar determină și modul în care acționăm și gândim în anumite moduri.

„Ne exprimăm personalitatea prin gândirea, emoțiile și comportamentul nostru. Pe de altă parte, comportamentul este modul în care ne întâlnim cu ceilalți în acțiunile noastre. Ne exprimăm comportamentul prin acțiunile noastre. În esență, comportamentul este ceea ce facem, iar personalitatea este modul în care gândim și simțim. Principala diferență dintre personalitate și comportament este că observăm personalitatea prin gândirea, tiparele emoționale și comportamentele unei persoane. Cu toate acestea, observăm comportamentul evaluând tiparele unei persoane în acțiunile și manierele sale.

O altă diferență semnificativă de personalitate și comportament este că personalitatea noastră rămâne relativ stabilă, în timp ce ne putem adapta comportamentul zilnic ca răspuns la mediul nostru. Personalitatea noastră se formează foarte devreme în viața noastră printr-o combinație de factori genetici și de mediu. În comparație, comportamentul nostru se schimbă pe măsură ce îmbătrânim, ne dezvoltăm și ca răspuns la mediul nostru actual”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru: „Nimeni nu are dreptul să te judece pentru unicitatea ta”!

Publicat de Andra Radu, 28 octombrie 2022, 12:42

Ne naștem cu un anumit temperament, o structură genetică, o rețea neurologică, iar factorii externi, cum ar fi cultura și statutul socio-economic, au de asemenea o influență extraordinară asupra noastră.

Cu toate acestea, cunoscutul psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), crede că un alt factor care ne modelează sunt oamenii cu care am interacționat și interacționăm de-a lungul vieții.

„Având în vedere acest lucru, reflectând în urmă asupra celor care au influențat persoana care am devenit, putem lua o decizie mai conștientă cu privire la influențele pe care dorim să le lăsăm să ne modeleze personalitatea și luarea deciziilor în viață, de acum înainte. Relațiile afectează modul în care relaționăm cu noi înșine, cu ceilalți și cu lumea din jurul nostru.

Experiențele din copilărie, atât în nucleul familial, cât și în afara lui, sunt adesea fundamentale. De asemenea, experiențele mai recente cu ei continuă să fie adesea influente. Alți oameni care pot avea un impact de durată sunt: colegii de școală sau job, prietenii, cei ce aparțin culturii orașului și a țării în care stăm sau chiar străinii. Pentru orice relație, influența poate fi pozitivă, negativă sau o combinație a celor două”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ești genul de persoană care se lasă ușor influențată de alții? Ești de acord obiceiurile grupului doar pentru a păstra pacea sau doar pentru a face parte dintr-un grup?

Totodată, specialistul afirmă că dacă o persoană este ușor de influențat de ceilalți și este de acord cu obiceiurile grupului doar pentru a păstra pacea sau doar pentru a face parte dintr-un grup nu este cu adevărat sincer cu el, deoarece nu permite personalității, gândurilor și sentimentelor sale să iasă la iveală.

„De multe ori este mai dificil să fii privit ca persoana deschisă sau cea care are un punct de vedere diferit. Dacă vrei să devii stăpânul propriei persoane, acesta este un pas pe care va fi nevoie să-l faci la un moment dat în viața ta. Atunci când discuți un subiect despre care ai opinii puternice, nu este nimic greșit în a-ți exprima gândurile și sentimentele pe această temă, chiar dacă alții nu sunt de acord cu părerile tale. Este sănătos să ai încredere să-ți arăți sentimentele. Nu este întotdeauna ușor, dar dacă vrei să trăiești o viață fericită și sănătoasă, este necesar să fii autentic.

Este nevoie de încredere pentru a fi cel care este în opoziție. Este mult mai ușor să taci sau să dai din cap în semn de acord. Este nevoie de curaj să vorbești, dar atunci când o faci, te vei simți atât de mândru de tine pentru că faci asta! Deși este relativ ușor să permiți altora să te influențeze, nu tot timpul este util să faci asta tot timpul”, crede specialistul.

Totodată, psihologul consideră că, pentru a ieși din acest scenariu, este necesar să te înconjori de oameni care sunt deschiși, cărora le place să fie ei înșiși. Aceasta ar putea fi: să te îmbraci așa cum vrei, să ai opinii diferite sau să mănânci doar anumite alimente etc., să fumezi sau nu, să-ți placă mai mult vacanțele active etc.

„Nimeni nu are dreptul să te judece pentru unicitatea ta. Ar fi de preferat ca ei să aprecieze că acțiunile tale sunt doar o extensie a adevărului tău”, continuă specialistul.

Cum poți reduce influența pe care alții o exercită asupra ta?

1. Explorează-ți gândurile și sentimentele pentru a înțelege din ce motiv gândești într-un anumit mod.

„Când vine vorba de subiecte de care îți pasă, este imperativ să fii pe deplin conștient de propriile gânduri și sentimente. Fă-ți timp să reflectezi asupra problemelor care te preocupă. Ca ființe umane, ne dorim în mod natural să fim pe placul oamenilor, așa că acordăm o prea mare atenție gândurilor, opiniilor și intereselor lor în detrimentul a ceea ce este specific și potrivit nouă înșine. Consecința acestui lucru este că nu acordăm suficientă atenție propriilor noastre gânduri, opinii și interese.

Este ușor să fii influențat de alții atunci când nu știi ce este important pentru tine. Odată cu creșterea continuă în media, social media, marketing și publicitate, suntem mereu bombardați cu mesaje de la alții, spunându-ne ce ar trebui să fie important pentru noi. Dacă nu îți faci timp să te înțelegi pe tine însuți, vei fi mereu la cheremul celorlalți și vei fi influențat mereu de ceea ce vor ei să faci, să spui sau cum sa acționezi. Cea mai importantă relație a ta, e bine să fie cu tine însuți. Când se întâmplă acest lucru, ești mai puțin vulnerabil la influența celorlalți”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Păstrează un jurnal.

„Te poate ajuta să te gândești la lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru tine. În fiecare zi, poți scrie despre ceea ce ai în minte și despre ce simți în legătură cu asta. Când notezi aceste lucruri, te obligă să te gândești bine la ele. Nu trebuie să evaluezi și să judeci în timp ce scrii, doar scrie tot ce îți trece prin minte. În curând vei descoperi că perspectiva ta asupra fiecărui subiect devine mai clară și, pe măsură ce se întâmplă, devine mai dificil pentru alții să-ți influențeze gândirea fără un argument coerent și convingător.

Păstrarea unui jurnal este puternică, deoarece este un proces meditativ. Este nevoie să blochezi lumea exterioară și să privești în interior. Pe măsură ce o faci, obții o mai bună înțelegere despre tine însuți și ești mai capabil să te gândești la problemele și provocările cu care te confrunți. Când te-ai gândit bine la părerea ta, ești mai puțin susceptibil la influența celorlalți, deoarece ți-ai luat în considerare propriile opinii”, afirmă specialistul.

3. Exersează să spui „NU”.

„În ciuda faptului că este alcătuit din doar două litere, mulți oameni consideră că „NU” este cel mai dificil cuvânt din lume de spus. Acest lucru se întâmplă de obicei pentru că ei spun atât de rar „NU” celorlalți din teama de a nu supăra, de a nu pierde ceva, de a nu greși cumva. Dacă nu o spui atunci când este nevoie, atunci le dai altora control asupra vieții tale, asupra deciziilor tale și asupra timpului tău. Cu cât devii mai obișnuit să rostești acest cuvânt, cu atât îți va fi ușor să te susții și să o spui atunci când apare ceva important.

Ideea nu este să ignori în totalitate ce spun ceilalți și părerile lor, dar adăugarea cuvântului „NU” la vocabularul tău atunci când este despre starea ta de bine și valorile importante pentru tine, va avea un efect pozitiv asupra încrederii tale, asupra gestionării timpului și nu numai. A spune „NU” nu înseamnă să fii nepoliticos sau egoist. Este vorba despre faptul că este necesar să realizezi că ești aici pentru a-ți trăi propria viață și este extrem de important să te pui în fruntea și în centrul propriei vieți. Este necesar să spui „NU” priorităților altora, ca să le poți spune „DA” celor personale, importante pentru tine și pentru starea ta de bine”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

4. Renunță la a te scuza sau justifica atunci când: ai o nevoie, nu vrei să-ți încalci principiile și valorile, ai o opinie diferită și, mai ales când ai dreptate!

„Ar fi o lume incredibil de plictisitoare dacă am fi mereu de acord unul cu celălalt. Dacă nu ești de acord cu ceilalți, acest lucru este perfect acceptabil. Nu este logic să te scuzi sau să te justifici pentru că ai pur și simplu o opinie diferită. Ceilalți ar fi bine să fie capabili să accepte că ești diferit și, dacă nu pot face asta, atunci problema este a lor, nu a ta. Când cineva refuză să accepte că nu ești de acord, nu este un semn al unei probleme cu tine. În general, este un semn al propriei lor nesiguranțe.

Gândește-te la asta un minut. Dacă ești în siguranță în propriile opinii; ar trebui să conteze că altcineva nu este de acord cu tine? Desigur că nu. Lumea nu este doar în alb-negru, majoritatea ”nuanțelor” vieții sunt ”griuri”. De obicei, există mai multe moduri corecte și mai multe moduri greșite cu privire la ceva. Deci, nu îți face griji pentru dezacord. În schimb, respectă faptul că tu și persoana cu care nu ești de acord aveți onestitatea și deschiderea de a vă exprima propriile opinii. Este important să îți păstrezi același standard, adică dacă cineva nu este de acord cu tine. De asemenea, nu ar fi firesc să îi ceri să-și scuze opinia diferită”, este de părere specialistul.

5. Alege-ți prietenii cu atenție.

„Există oameni în acest context care vor încerca întotdeauna să te preseze să fii de acord cu tot ce spun ei. Se vor strădui să te facă să te simți vinovat pentru că ai îndrăzneala de a exprima un punct de vedere alternativ. Acești oameni provoacă mai multe dureri de cap decât poate suporta orice persoană sănătoasă. Ei iubesc sunetul propriei voci și au puțin, dacă este ceva, de oferit unei relații reciproc avantajoase. Chiar nu vrei ca astfel de oameni să îți fie prieteni sau colegi.

Alternativ, există mulți oameni care vor fi întotdeauna încântați să îți audă părerea, chiar dacă nu sunt tot timpul de acord cu ea. Îți vor prețui gândurile, valorile și credințe și vor fi de fapt mai fericiți atunci când te ții de ceea ce crezi, mai degrabă decât să cauți un acord de dragul liniștii lor. Nu numai că acești oameni sunt prieteni sau colegi mai buni; de asemenea, vor fi și un bun model de urmat. Nimeni nu are dreptul să te preseze sau să exercite o influență nedorită asupra ta. E bine să îndepărtezi acești oameni din viață și, în schimb, să te concentrezi asupra tuturor oamenilor grozavi care ar fi mai mult decât fericiți să facă parte din viața ta”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

6. Ripostează – ia atitudine.

„Este inacceptabil când cineva încearcă să te preseze să-ți schimbi punctul de vedere. Ar trebui să te simți liber să ripostezi, să iei atitudine si să le răspunzi: „Vrei doar să fiu de acord cu tine, dar în această situație nu pot face acest lucru”. Există o șansă să-și dea seama că au depășit limita și acest lucru îi va trezi la realitate. Sau nu, dar nu mai este treaba ta. Există unii oameni care vor încerca să te preseze să fii de acord cu ei, deoarece cred sau speră că ești „ușor de influențat”.

Ei cred că pot să te conducă și să te manipuleze. Când iei atitudine, vor încerca și mai asiduu să facă presiuni, însă, dacă-ți dezvolți o atitudine asertivă, nu vor avea de ales și vor aplica abordarea lor lipsită de respect în altă parte. Poate fi foarte dificil să vorbești cu cei care te presează să fii de acord cu ei. Dar, odată ce începi să vorbești pentru tine, vei descoperi că acești oameni fie dau înapoi și te tratează cu respectul pe care îl meriți, fie dispar din viața ta”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Motive pentru care trebuie să cunoaștem tehnici de autoapărare!

Publicat de Andra Radu, 27 iulie 2022, 14:25

Cu toții am auzit de autoapărare încă de când eram copii și trăind în această lume brutală a secolului XXI în care nimeni nu este complet în siguranță, este o responsabilitate că doar noi suntem cei care ne putem proteja.

În lumea agitată de astăzi, este regretabil că suntem în permanență înconjurați de pericole și amenințări la adresa siguranței noastre – oriunde te uiți, vei găsi un scandal care are loc pe străzi sau într-un club, sau pe cineva care îi atacă pe cei nevinovați.

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), a fi capabil să te protejezi de aceste pericole care se profilează în toate situațiile este atât un stimulent de încredere, cât și o asigurare pentru bunăstarea ta generală.

Dacă vedem definiția de bază, aceasta este protejarea de orice vătămare externă prin apărarea adversarului. Utilizarea autoapărării este sub jurisdicția legală numită „dreptul la autoapărare”.

De ce să înveți tehnici de autoapărare?

Majoritatea oamenilor cred că autoapărarea este o lovitură în vintre sau pumn în ochii unui atacator. Dar sensul real al autoapărării este să faci tot posibilul pentru a evita să te lupți cu cineva care te amenință sau te atacă.

Autoapărarea înseamnă să-ți folosești și capul, nu doar pumnii. Această educație nu necesită cerințe minime. Nu contează dacă ai experiență anterioară sau nu. Nu există uniforme, terminologie străină, ritualuri tradiționale sau formalități. Sunt doar tehnici practice și simple de salvare a vieții care necesită un angajament minim.

„Există mai multe motive pentru care ați putea dori să învățați autoapărarea. Motivul cel mai evident este că vrei să fii pregătit să te aperi pe tine sau pe familia ta dacă te afli vreodată în pericol imediat. Este foarte rar să întâlniți pe cineva care ar putea dori să vă facă rău. Faptul că nu ai niciun plan despre cum să faci față acestei situații te lasă excepțional de vulnerabil. Un studiu a arătat că 1 din 6 femei a suferit o agresiune sexuală sau o tentativă de agresiune sexuală.

Pentru bărbați, cifrele au fost 1 din 33. Niciun atac nu este niciodată din vina victimei și nu toate atacurile pot fi prevenite. Dar știm că învățarea artei autoapărării poate ajuta victimele să oprească sau să scape de atacatori. Violul este doar una dintre situațiile în care cineva ar avea nevoie de antrenament de autoapărare. Un jaf sau o jaf al casei sunt ambele situații în care cunoștințele tehnicilor de autoapărare te-ar ajuta să abordezi mai bine pericolul, să te aperi pe tine și familia ta și să găsești modalități de a minimiza daunele pe care le prezintă făptuitorul. Este vorba despre a învăța să te aperi și să gândești clar în situații foarte intense. Este vorba despre câștigarea încrederii pentru a controla mai bine situațiile care altfel ar putea fi complet în afara controlului tău”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

6 motive pentru care trebuie să cunoaștem tehnicile de autoapărare

Dacă nu ești convins de importanța de a învăța cum să te aperi, iată câteva motive pentru care autoapărarea este atât de vitală în societatea modernă.

1. Este vorba despre construirea încrederii.

„Unul dintre cele mai mari avantaje ale cursurilor de autoapărare este felul în care te face să te simți după aceea. Sigur, majoritatea oamenilor sunt relativ educați în ceea ce privește cum să se protejeze, dar abilitățile de învățare precum tehnicile de karate, taekwondo, full-contact, judo, krav maga și alte stiluri de arte marțiale vă pot spori și mai mult încrederea și cunoștințele despre cum să te ferești de pericole în cazul în care se îndreaptă spre tine. Cursurile de autoapărare te vor ajuta să-ți construiești încrederea în tine”, spune psihologul.

2. Îți îmbunătățește conștientizarea situației.

„Cursurile de autoapărare sunt o modalitate sigură de a-ți dezvolta conștientizarea situațională. Deși nimeni nu plănuiește vreodată să fie atacat, cursurile de autoapărare te vor ajuta să rămâi alert și conștient în orice moment, în cazul în care apare o situație periculoasă. Multe cursuri te învață să te gândești unde ai putea fi atacat și unde s-ar putea ascunde atacatorul tău. Cunoașterea acestor lucruri te poate ajuta să scapi de situații periculoase înainte de a ajunge în mijlocul acestora”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

3. Te învață autodisciplina.

„Pentru a învăța și a-ți dezvolta în continuare abilitățile de autoapărare, este esențial să îți dezvolți autodisciplina. Trebuie să fii foarte motivat și dedicat practicii tale. Singura modalitate de a te asigura că ești pregătit să faci față oricărui pericol care îți iese în cale este să continui să exersezi. A merge la cursuri și a te prezenta la timp și în mod regulat te ajută să-ți dezvolți disciplina. Ca în orice alt sport, practica duce la perfecțiune”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

4. Îți îmbunătățește condiția fizică generală.

„Scopul unui curs de autoapărare este să te pregătească pentru orice situație periculoasă care îți poate aduce rău ție sau celor dragi. Condiția fizică este așadar unul dintre cei mai mari factori atunci când vine vorba de a te apăra. Lecțiile și antrenamentele te pregătesc pentru acea inevitabilă adrenalină care apare atunci când apare o situație de luptă sau de fugă. Când experimentezi fluxul de adrenalină în corp, durează doar câteva secunde – ceea ce înseamnă că trebuie să fiți pregătit din punct de vedere fizic pentru a face față în mod corespunzător situației tale. Dacă nu ești într-o formă fizică bună, corpul tău nu va funcționa atât de eficient pe cât ai avea nevoie. Condiționarea fizică te va ajuta să lucrezi eficient asupra reflexelor și a forței generale”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

5. Îți dezvoltă voința.

„Citim ziarele sau vedem știrile de la televizor și ne confruntăm constant cu lucrurile teribile care se întâmplă peste tot în jurul nostru. Astfel de știri pot deseori să ne dărâme moral și să ne facă să ne simțim negativi în ceea ce privește lumea din jurul nostru. Participarea la cursuri de autoapărare te va ajuta să lupți împotriva acestui sentiment și să dezvolți un spirit de luare de poziție sănătoasă și eficientă împotriva unei nedreptăți și, în plus, te pregătește mental și emoțional pentru face ceea ce este necesar pentru starea de bine, a ta și a celor din jur. Cursurile de autoapărare ne oferă o mentalitate de tipul: „nu am motive să renunț niciodată” și ne pregătesc pentru menținerea motivației și focusului pentru atingerea obiectivelor”, este de părere specialistul.

6. Îți oferă liniște sufletească.

„Nu în ultimul rând, să fii antrenat în arta autoapărării este cel mai bun mod de a-ți menține mintea liniștită. În loc să îți faci griji de fiecare dată când mergi într-un bar sau într-un club, te vei putea bucura de timpul petrecut cu prietenii și cei dragi, deoarece știi că ești pregătit să faci față oricărei situații dure cu care te întâlnești”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Noțiuni de bază pentru a face față răufăcătorilor

De-escaladare: este utilizarea vocii, a tonului și a limbajului corpului pentru a calma o situație potențial violentă înainte de apariția acesteia. Atacatorii nu sunt întotdeauna străini care sar de pe aleile întunecate. Orice cunoscut te poate ataca. Acolo intră în joc o altă abilitate importantă de autoapărare. Această abilitate este numită de-escaladare. A spune și a face lucruri care nu-ți amenință atacatorul îți poate oferi un anumit control.

Fugi și scapă: Cea mai sigură metodă de autoapărare este să fugiți atunci când este posibil. Fuga este adesea alternativa recomandată la luptă din cauza siguranței și pentru că salvează victima de orice repercusiune legală care ar rezulta probabil dacă victima ar câștiga lupta.

Improvizare: geanta sau spray-ul pentru corp, pot fi, de asemenea, folosite ca arme improvizate pentru autoapărare.Călătorie în grup: dacă ieșiți noaptea, călătoriți în grup, deoarece atrage puțin sau deloc atenția răufăcătorilor.
Informați pe alții: când mergeți la o întâlnire sau cu prietenii, spuneți familiei sau rudelor unde mergeți și când ar trebui să vă întoarceți.

Psiholog: „Nu subestima importanța autoapărării, chiar și în societatea modernă”

„Beneficiul învățării tehnicilor de autoapărare este că vei fi mai conștient de mediul înconjurător. Este esențial să fii atent la împrejurimile tale, deoarece dacă locuiești într-un cartier mai aglomerat, trebuie să fii mai conștient de ceea ce ar putea cauza posibile probleme. Învățând conștientizarea de sine, te face mai conștient de mediul înconjurător. Autoapărarea poate ajuta mulți oameni să se simtă în siguranță în funcție de zona în care ar putea locui. Indiferent dacă ești bărbat, femeie sau copil, este esențial să urmezi un curs de autoapărare pentru a te simți mai în siguranță oriunde ai locui.

Are multe beneficii, altele decât cunoștințele comune de a vă apăra dacă sunteți victima unui atac. Nu subestima niciodată importanța autoapărării în societatea modernă de azi – nu poți fi niciodată prea atent și este mai bine să fii sigur decât să-ți pară rău. A ne proteja să nu fim răniți sau uciși este un drept fundamental al oricărei ființe umane. Astfel, în loc să devenim vulnerabili și neputincioși, este necesar să învățăm tehnici de autoapărare”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Efectele terapeutice ale râsului!

Publicat de Andra Radu, 20 iulie 2022, 12:30 / actualizat: 20 iulie 2022, 15:33

Într-o perioadă ca aceasta, plină de dificultăți, îndoieli și conflicte, unii ar putea spune că tot ce putem face este să râdem sau să plângem. Deși uneori plânsul este o reacție sănătoasă, râsul este un ajutor valoros pentru a face față situațiilor dificile. Ne ajută să ne îmbunătățim starea de spirit, să creăm relații pozitive cu ceilalți și chiar să ne îmbunătățim capacitatea de a învăța.

Este adevărat: râsul este un medicament puternic, care declanșează schimbări fizice și emoționale sănătoase în organism. Râsul ne întărește sistemul imunitar, ne stimulează starea de spirit, diminuează durerile și ne protejează de efectele dăunătoare ale stresului, eliberând un val de endorfine care îl elimină.

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), nimic nu funcționează mai rapid sau mai sigur pentru a ne aduce mintea și corpul înapoi în echilibru decât un râs bun. Umorul ne ușurează poverile psihice, inspiră speranță, ne conectează cu ceilalți și ne menține ancorați în realitate, concentrați și alerți.

Cu atât de multă putere de vindecare și reînnoire, abilitatea de a râde ușor și frecvent este o resursă extraordinară pentru a depăși problemele, a îmbunătăți relațiile și a susține sănătatea atât fizică, cât și emoțională. Și mai mult, acest medicament neprețuit este distractiv, gratuit și ușor de utilizat.

„În copilărie, obișnuiam să râdem de sute de ori pe zi, dar ca adulți viața tinde să fie mai serioasă și râsul apare mai rar. Dar căutând mai multe oportunități de umor și râs, ne putem îmbunătăți sănătatea emoțională, ne putem întări relațiile, putem găsi o fericire mai mare – și chiar să adăugăm ani vieții noastre. Studiile de până acum au arătat că râsul poate ajuta la ameliorarea durerii, aduce o fericire mai mare și chiar crește imunitatea.

Psihologia pozitivă numește tendința pentru râs și simțul umorului drept unul dintre punctele forte principale pe care le poate poseda. Din păcate, însă, mulți oameni nu râd suficient în viața lor. De fapt, un studiu sugerează că micuții sănătoși pot râde de până la 400 de ori pe zi, dar adulții tind să râdă doar de 15 ori pe zi. Alte studii descoperă că râdem puțin mai mult decât atât, însă, practic tuturor ne-ar putea folosi puțin mai mult râs în viața noastră, având în vedere cât de benefic poate fi de fapt un râs bun pentru micșorarea nivelul nostru de stres și bunăstarea generală”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

Terapia prin râs

Mai mult decât atât, specialistul crede că terapia prin râs poate fi o cheie pentru vindecarea depresiei, anxietății și a altor tulburări de sănătate mintală. De asemenea, poate ameliora bolile fizice și poate ajuta în procesul vindecării.

„Cu toții am auzit axioma „râsul este cel mai bun medicament”. În multe situații de sănătate mintală, râsul este cheia vindecării problemelor emoționale și psihologice. De asemenea, poate ameliora  afecțiunile și durerile fizice, poate îmbunătăți rezultatele și simptomele unor boli și îi poate ajuta pe oameni, în special pe cei în vârstă, să rămână în stare mintală bună. Terapia prin râs folosește umorul pentru a ajuta la îmbunătățirea sentimentului de sănătate și bunăstare al unei persoane. Râsul îi ajută pe pacienți să elibereze anxietatea, furia și plictiseala și să se înțeleagă mai bine cu ceilalți. Când este folosit adecvat, râsul poate permite pacienților să își rezolve rapid problemele”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

Umorul și râsul ca instrumente de terapie

Umorul și râsul sunt adesea folosite în mod interschimbabil, dar au definiții ușor diferite. Umorul se referă la stimulul, cum ar fi o glumă, care stârnește râsul. Râsul este o reacție fizică caracterizată prin expresii faciale, un sunet și contracția grupelor musculare. Râsul este de cinci tipuri: autentic sau spontan, autoindus sau simulat, stimulat, indus și patologic. Râsul patologic este legat de o tulburare și nu este un instrument terapeutic.

Mișcarea creează teoria emoției (MCTE) presupune că organismul nu știe să facă diferența dintre râsul simulat și râsul spontan și că râsul simulat și râsul spontan echivalează cu aceleași beneficii. Cu toate acestea, alte studii spun că râsul simulat poate fi de fapt mai benefic pentru sănătatea generală decât râsul spontan. Alte teorii spun că beneficiile provin mai mult dintr-o dispoziție pozitivă decât din râs în sine.

„Dovezile sugerează că medicii de asistență medicală primară ar putea îmbunătăți starea de bine a pacienților, având o scurtă conversație pentru a determina ce îi face să râdă și apoi să scrie o rețetă de râs adaptată pacientului. De exemplu, ar putea prescrie pacientului să urmărească un show tv de comedie preferat o dată pe săptămână, cu scopul ca pacientul să râdă.

O rețetă pentru sesiunile de râs de grup, care ar putea include orice, de la participarea la un spectacol la un club de comedie până la o sesiune de yoga de râs, ar putea ajuta, de asemenea, la promovarea sănătății fizice și mentale generale a pacientului. Terapia prin râs folosește atât râsul spontan, cât și râsul simulat. Terapia prin râs are mai multe beneficii care îmbunătățesc sănătatea fizică și mentală și calitatea vieții.

Din perspectiva beneficiilor fizice, râsul provoacă eliberarea mai multor hormoni și substanțe chimice în organism care îmbunătățesc sănătatea, iar acestea include: eliberarea endorfinelor, stimularea neuropeptidelor bune, modificarea comunicatorilor chimici, creșterea numărului de limfocite T și creșterea flexiei musculare. Din perspectiva sănătății mentale și intelectuale, terapiile care induc râsul sunt aplicate mai regulat în ultimii 10 până la 15 ani pentru a trata multe boli și tulburări mintale.

Aceste terapii pot fi rentabile ca terapie principală sau atunci când sunt utilizate împreună cu alte terapii. Unele dintre beneficiile semnificative pe care râsul le oferă sănătății mentale și intelectuale sunt: combaterea depresiei, eliberarea stresului, reducerea sentimentelor neplăcute, creșterea rezilienței, îmbunătățirea funcției cognitive, promovarea unui comportament inovator, promovarea muncii în echipă și creșterea conexiunilor unu-la-unu și a legăturilor”, este de părere psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Tipuri de terapie prin râs

Există mai multe tipuri de terapie prin râs, inclusiv umorul, terapia cu declanșare, yoga și meditația.

1. Terapia cu umor. Terapia umorului implică sesiuni de grup care folosesc cărți amuzante, programe TV, povești, filme sau desene animate pentru a stimula râsul. În același timp, terapeutul încurajează participanții să discute despre experiențele lor pline de umor și să se gândească la ceea ce i-a făcut să fie amuzant pentru ei. O provocare a acestui tip de terapie este găsirea de materiale pe care toți cei din grup le consideră amuzante, deoarece gustul pentru umor este personal și poate fi, de asemenea, cultural.
2. Terapia cu declanșare. O altă formă de terapie este cea în care terapeutul va găsi „declanșatorii de râs” specifici pacienților. Terapeutul își construiește apoi un profil de umor și îi învață pe pacient exerciții de bază care ajută la accentuarea importanței relațiilor și a sprijinului social, folosind râsul ca instrument pentru a-i ajuta să facă față stresului emoțional.
3. Meditația râsului. Meditația râsului este similară cu meditația tradițională; totuși, scopul este de a obține râsul și de a se concentra asupra momentului. Procesul implică stretching, râs sau plâns împreună cu o tăcere meditativă. Pentru unii, râsul ajută la eliberarea stresului și la eliberarea minții. De asemenea, poate servi ca o punte pentru a-i ajuta să pătrundă mai în profunzime în liniștea interioară. În timp ce unii oameni consideră acest lucru util, alții se luptă să producă râs fără stimulare.
4. Yoga pentru râs. Yoga pentru râs sau Hasya yoga (din sanscrită pentru râs) este similară cu omologul său tradițional și include o combinație de respirație cu yoga, stretching și râs. Exercițiile de râs durează de obicei între 30 și 45 de minute. Unul dintre aceste exerciții este un salut în care participanții se îndreaptă spre ceilalți din cameră cu mâinile apăsate în Namaste și râd, uitându-se în ochii celuilalt. Un altul este râsul leului. Practicanții scot limba, fac ochii mari și întind mâinile ca ghearele în timp ce râd. Cu râs tăcuți, practicanții deschid gura larg și râd fără să scoată niciun sunet. Apoi se uită în ochii altora și fac gesturi amuzante. Bătăile din palme, dansul, jocurile de copii și vocalizarea sunetelor asemănătoare râsului, cum ar fi „hoho-hahaha” sunt alte modalități de a obține beneficiile râsului fără a folosi umorul.
5. Improvizație. Deși nu este neapărat o terapie oficială de râs, cercetările sugerează că participarea la comedii improvizate sau scenete de comedie jucate fără un scenariu este, de asemenea, terapeutic.

„Pe măsură ce râsul, umorul și jocul devin integrate în viața voastră, creativitatea va înflori și noi oportunități de a râde cu prietenii, colegii de muncă, cunoștințele și cei dragi vor apărea zilnic. Râsul vă duce într-un loc mai înalt, unde puteți privi lumea dintr-o perspectivă mai relaxată, pozitivă și mai veselă”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Iubirea, una dintre cele mai profunde emoții!

Publicat de Andra Radu, 16 iunie 2022, 12:30 / actualizat: 16 iunie 2022, 13:40

Iubirea este una dintre cele mai profunde emoții cunoscute ființelor umane. Există multe feluri de iubire, dar mulți oameni caută exprimarea ei într-o relație romantică cu un partener compatibil. Pentru aceste persoane, relațiile romantice cuprind unul dintre cele mai semnificative aspecte ale vieții și sunt o sursă de împlinire profundă.

În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în timp ce nevoia de conexiune umană pare a fi înnăscută, capacitatea de a forma relații sănătoase și iubitoare este învățată.

Unele dovezi sugerează că această capacitate de a forma o relație stabilă începe să se formeze în copilărie, în primele experiențe ale unui copil cu un îngrijitor care satisface în mod fiabil nevoile copilului de hrană, îngrijire, căldură, protecție, stimulare și contact social.

„Astfel de relații nu țin neapărat de destin, dar sunt teoretizate pentru a stabili modele profund înrădăcinate de relaționare cu ceilalți. Sfârșitul unei relații este însă adesea o sursă de mare angoasă psihologică. Poate una dintre cele mai misterioase părți ale existenței umane, dragostea romantică are aproape toate efectele pozitive asupra oamenilor. Deși cei mai mulți dintre noi o experimentăm, cântăreții și poeții s-au chinuit să o pună în cuvinte, iar dacă suntem sinceri cu noi înșine, cei mai mulți dintre noi nu o putem explica. Psihologii, însă, au multe de spus pe această temă și le place să explice frumusețea creierului îndrăgostit”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

Creierul uman și iubirea

Mai mult, specialistul crede că prima parte a iubirii romantice, după cum mulți dintre noi știm, este atracția inițială. Știm cu toții că este un moment puternic când întâlnim pe cineva de care suntem atrași. Inimile ne bat cu putere, pielea noastră începe să se înroșească, devenim energici și entuziasmați de toate posibilitățile. În timp ce cei mai mulți dintre noi își pot aminti această experiență, puțini înțeleg ce se întâmplă cu adevărat în creierul uman.

„În acest moment, neurotransmițători specifici, sau mesageri chimici din creier, sunt eliberați. Aceste substanțe, oxitocina, fenetilamina și dopamina grăbesc creierul, provocând sentimentele pe care le asociem cu toții cu dragostea și atracția romantică. Se comportă foarte mult ca amfetamina, ceea ce ne dă dorința de a forma relații, de a ne apropia. Creierul nostru este pregătit să se îndrăgostească – să simțim beatitudinea și euforia romantismului, să nu bucurăm de plăcere, să relaționăm și să procreăm.

Neurochimicele care ne fac să ne simțim bine inundă creierul în fiecare etapă de poftă, atracție și atașament. În special, dopamina oferă sentimente naturale de extaz care pot crea un fel de dependență. Sentimentele mai profunde sunt asistate de oxitocină, „hormonul de iubire”, eliberat în timpul orgasmului. Este direct legată de relaționare și crește încrederea și loialitatea în atașamentele romantice”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Etapa ideală a romantismului

E adevărat că suntem orbiți de iubire. Idealizarea sănătoasă este normală și ne ajută să ne îndrăgostim. Ne admirăm iubitul/a, suntem dispuși să explorăm interesele partenerului nostru și să acceptăm idiosincraziile sale. Dragostea scoate în evidență și părți ale personalității noastre care erau latente. Ne-am putea simți mai masculini sau mai feminini, mai empatici, generoși, plini de speranță și mai dispuși să ne asumăm riscuri și să încercăm lucruri noi.

În acest fel, ne simțim mai vii, pentru că avem acces la alte aspecte ale personalității noastre obișnuite sau restrânse. În plus, la întâlnirile timpurii, suntem de obicei mai cinstiți decât pe parcurs atunci când investim în relație și ne temem că dacă spunem adevărul… ar putea precipita o despărțire.

„Deși, idealizarea sănătoasă nu ne orbește la semnele de avertizare serioase ale problemelor, dacă suntem deprimați sau avem o stimă de sine scăzută, avem mai multe șanse să idealizăm un potențial partener și să trecem cu vederea semnele de probleme, cum ar fi lipsa de încredere sau dependența, sau să acceptăm un comportament lipsit de respect sau abuziv.

Neurochimicele romantismului ne pot ridica starea de spirit depresivă și pot alimenta co-dependența și dependența de dragoste atunci când căutăm o relație pentru a pune capăt singurătății. Când ne lipsește un sistem de sprijin sau suntem nefericiți, s-ar putea să ne grăbim să intrăm într-o relație și să ne atașăm rapid înainte de a ne cunoaște cu adevărat partenerul. Aceasta este denumită și „dragoste de recuperare” sau „relație de tranziție” în urma unei despărțiri sau a divorțului. Este mult mai bine să vă recuperați după o despărțire – înainte să intrați într-o relație”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Etapa de „încercare” a iubirii romantice

După etapa ideală inițială, care începe de obicei după șase luni, intrăm în etapa de calvar pe măsură ce aflăm mai multe lucruri despre partenerul nostru care ne nemulțumesc. Descoperim obiceiuri și defecte care ne plac și atitudini pe care le credem a fi ignorante sau dezagreabile. De fapt, unele dintre aceleași trăsături care ne-au atras, acum ne enervează.

„Ne-a plăcut că partenerul nostru era cald și prietenos, dar acum ne simțim ignorați în anumite situații. Am admirat îndrăzneala și hotărârea, dar acum aflăm că partenerul este nepoliticos. Am fost captivați de expresiile sale neîngrădite de dragoste și de viitorul promis, dar descoperim că acesta nu este adevărul. În plus, pe măsură ce euforia dispare, începem să revenim la personalitatea noastră obișnuită, la fel și partenerul nostru. Nu ne simțim la fel de expansivi, iubitori și altruiști. La început, poate că am făcut tot posibilul să ne acceptăm partenerul, acum ne plângem că nevoile noastre nu sunt satisfăcute. Ne-am schimbat și nu ne simțim la fel de minunat, dar ne dorim să revină acele sentimente fericite”, este de părere psihologul Laura Maria Cojocaru.

În continuare se întâmplă două lucruri care pot deteriora relațiile:

În primul rând, acum că suntem atașați și ne temem să ne pierdem sau să ne supărăm partenerul, ne reținem sentimentele, dorințele și nevoile. Acest lucru ridică ziduri intimității, ingredientul secret care menține dragostea vie. În locul ei ne interiorizăm și naștem resentimente. Sentimentele noastre pot derivă în sarcasm sau agresivitate pasivă.
Pe măsură ce romantismul și idealizarea se estompează, a doua greșeală fatală este să ne plângem și să încercăm să ne transformăm partenerul în “idealul” la care am visat.

„Ne simțim înșelați și dezamăgiți că partenerul nostru se comportă acum diferit decât la începutul relației. El sau ea, de asemenea, revine la personalitatea lor obișnuită, care poate include mai puțin efort pentru a vă câștiga și pentru a vă satisface nevoile. Partenerul nostru se va simți controlat și plin de resentimente și se poate retrage.
În unele cazuri, am putea descoperi probleme grave – că partenerul nostru are o dependență, o boală mintală, este abuziv sau necinstit.

Acestea sunt probleme care necesită un angajament serios de schimbare și adesea ani de terapie pentru a fi depășite. Mulți co-dependenți, care se implică rapid din motivele expuse mai sus, își vor sacrifica propria fericire și vor continua o relație ani de zile încercând să-și schimbe, să ajute și să-și “repare partenerul”. Dinamica familială disfuncțională a copilăriei se repetă adesea în căsniciile și relațiile lor. Ei pot contribui inconștient la problemă, deoarece reacționează la un părinte abuziv sau obsedat de control. Schimbarea necesită vindecarea trecutului nostru și depășirea rușinii și a stimei de sine scăzute pentru a ne simți îndreptățit la iubire și apreciere.

Pași pe care îi putem face pentru a face dragostea să dureze. Vom atrage pe cineva care ne tratează așa cum ne așteptăm să fim tratați. Pe măsură ce ne prețuim mai mult, cei de care suntem atrași se vor schimba și, în mod natural, vom evita pe cineva care nu ne tratează bine sau nu ne satisface nevoile”, declară psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

De aceea este necesar să urmăm câteva reguli:

1. Să ne cunoaștem mai bine, pe noi, nevoile, dorințele și limitele noastre.
2. Să ne alocăm timp să cunoaștem persoana cu care ne întâlnim. Să aflăm cine este cu adevărat și cum să rezolvăm eventualele conflicte.
3. Să ne amintim că sexul eliberează oxitocină și crește legătura (deși poate apărea și fără ea).
4. Să fim sinceri de la început. Să nu ascundem cine suntem, inclusiv nevoile noastre. Fii clar și vorbește când nu-ți place ceva.
5. Să vorbim sincer despre ceea ce vrem și despre așteptările noastre într-o relație. Dacă cealaltă persoană nu vrea aceleași lucruri, este impetuos să încheiem relația. Acest lucru poate să nu fie ușor, dar relația oricum nu ar fi funcționat.
6. Cercetările arată că rezultatele relației sunt previzibile pe baza stimei de sine a partenerilor. Valoarea de sine este esențială pentru relații sănătoase. De asemenea, ne permite să primim dragoste și să respingem abuzurile.
7. Granițele și intimitatea sunt esențiale pentru relații. Este necesar să învățăm să fim asertivi pentru a ne exprima sentimentele, nevoile și dorințele și să stabilim limite.
8. Poate că cel mai bun mod de a menține dragostea vie este să facem tot ce putem pentru ca partenerul să știe că îl/o iubim. Distrați-vă și nu uitați niciodată că o relație este ceea ce facem noi din ea! Mai mult efort vă va duce aproape întotdeauna la o existență plină de pasiune și bucurie.

Bullying-ul și efectele sale!

Publicat de Andra Radu, 9 iunie 2022, 15:12

Bullying-ul este orice comportament nedorit sau agresiv al unei persoane care încearcă în mod intenționat să te supere, să rănească sau să aibă putere asupra ta. Bullying-ul are loc în rândul copiilor, adolescenților și tinerilor, fie în persoană, online, fie prin intermediul rețelelor sociale. Adulții pot fi, de asemenea, hărțuiți, atât în grupuri sociale, cât și la locul de muncă.

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), este important să recunoaștem diferența dintre bullying și luptă, deoarece uneori pot arăta foarte asemănătoare.

„Luptele au loc între doi oameni care au putere egală, fie că este vorba de forță, dimensiune sau intelect. Bullying-ul se întâmplă între cineva care are mai multă putere (fizică, socială, contextuală etc.) și este mai agresiv decât persoana vizată. Un bătăuș folosește această putere – indiferent dacă este puterea fizică, pentru a fi mai popular sau a cunoaște informații jenante – pentru a răni sau pentru a controla persoana pe care o agresează. Persoana care este hărțuită poate avea greutăți să se apere și se poate simți din ce în ce mai neputincioasă față de persoana care o hărțuiește. Poate fi dificil pentru părinți sau persoane cu roluri de autoritate (profesori, antrenori, șefi) să identifice dacă o persoană este hărțuită – sau agresează pe altcineva – pentru că deseori se întâmplă în afara vederii lor”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, specialistul este de părere că acest comportament de agresiune creează o cultură a fricii și are un impact negativ asupra tuturor celor implicați. A fi hărțuit poate afecta grav bunăstarea fizică, emoțională, academică și socială a unei persoane. Mulți dintre cei care suferă de bullying nu au încredere, se simt prost cu ei înșiși, au puțini prieteni și petrec mult timp singuri.

„A fi hărțuit este dureros și stresant și este ceva despre care multor oameni le este greu să vorbească. Cei care sunt hărțuiți se întreabă continuu: “de ce eu?” S-ar putea să se simtă rușinați și jenați de ceea ce li se întâmplă, chiar să declanșeze sentimente de vinovăție. Comportamentul de agresiune poate avea efecte devastatoare asupra unei persoane, care pot dura până la vârsta adultă. În cel mai rău caz, a fi hărțuit i-a determinat pe copii și tineri la auto-vătămare și chiar la sinucidere”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

Tipuri de comportament de bullying

Bullying-ul ia multe forme diferite și poate afecta atât copiii, cât și adulții. De la hărțuirea fizică și verbală până la hărțuirea socială și cibernetică, această formă de comportament agresiv nedorit poate fi mai evidentă de detectat sau mai subtilă. Aceasta presupune ca o persoană să provoace în mod intenționat și în mod repetat disconfort sau răni altei persoane fără motiv.

În general, o persoană agresată nu este capabilă să se apere și probabil că nu se află într-o poziție de putere. Pentru a preveni și a atenua agresiunea atunci când apare, este important să cunoașteți semnele și tipurile. Se poate întâmpla în orice moment, context sau locație, inclusiv online și prin intermediul unui telefon mobil.

„Există două moduri largi de agresiune prin bullying: directă și indirectă. Bullying-ul direct are loc între persoanele implicate într-o situație, în timp ce acțiunile indirecte implică alte persoane, cum ar fi transmiterea de insulte sau răspândirea de zvonuri. Hărțuirea indirectă provoacă în cea mai mare parte un rău prin deteriorarea reputației sociale, a relațiilor cu semenii și a stimei de sine a altei persoane. Bullying-ul implică un comportament repetat, agresiv pe o perioadă de timp și este clasificat în patru moduri principale: fizic, verbal, social și cibernetic si două moduri secundare: rasist și sexual”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Tipuri de bullying:

1. Bullying-ul fizic este cel mai evident tip de comportament de hărțuire de observat și implică vătămarea corpului sau a bunurilor unei persoane. Acest lucru poate lua forma lovirii, lovirii cu picioarele, împiedicarea, ciupirea, împingerea sau deteriorarea proprietății altei persoane și poate provoca vătămări fizice atât pe termen scurt, cât și pe termen lung;

2. Bullying-ul verbal presupune rostirea sau scrierea de cuvinte răutăcioase și include insulte, tachinări, intimidare, comentarii sexuale neadecvate, remarci homofobe sau rasiste sau abuz verbal. În timp ce comportamentul de agresiune verbală poate începe inofensiv sau într-un context de glumă, poate escalada rapid, provocând suferință emoțională;

3. Bullying-ul social este adesea mai greu de recunoscut, deoarece implică afectarea reputației sau a relațiilor cuiva. Denumit uneori hărțuire relațională, acest tip de comportament de hărțuire implică excluderea sau marginalizarea cuiva în mod intenționat, a le spune oamenilor să nu fie prieteni cu acea persoană, răspândirea de zvonuri neadevărate și/sau jenarea intenționată în public.

4. Bullying-ul cibernetic poate fi deschis sau ascuns, deoarece implică comportamente de agresiune prin tehnologii digitale, cum ar fi computerele și smartphone-urile. Din cauza naturii tehnologiei, acest lucru se poate întâmpla în orice moment și poate include texte abuzive, e-mailuri sau postări pe rețelele sociale, excluderea deliberată a unei persoane online, răspândirea de zvonuri și imitarea altora prin utilizarea informațiilor lor de conectare.

5. Bullying-ul rasist sau rasial poate include toate celelalte tipuri de hărțuire, chiar și atacuri fizice. Include: batjocorirea sau intimidarea cuiva din cauza rasei sale, devalorizarea originii rasiale a cuiva, discreditarea practicilor religioase sau culturale ale cuiva, insultarea discursului unei persoane, felul în care se îmbracă sau obiceiurile sale;

6. Bullying-ul sexual include orice contact fizic sexual nedorit, comentarii neadecvate sau hărțuire online. Include: trimiterea sau postarea de fotografii, mesaje sau videoclipuri cu caracter sexual explicit, facerea de comentarii sexuale nepotrivite, glume sau gesturi cu mâinile, răspândirea de zvonuri sexuale, apucarea sau atingerea într-o manieră sexuală, supunerea la presiuni pentru sex sau fotografii sexual explicite.

Efectele bullying-ului

Bullying-ul îi afectează toți cei implicați și nu doar persoana vizată, inclusiv pe cei care agresează și pe cei care sunt martori la acțiune. În timp ce multe cazuri raportate de agresiune afectează copiii, adulții sunt, de asemenea, susceptibili la efectele dăunătoare ale acestui comportament.

Are un impact asupra sănătății mintale a unei persoane și este legat de multe rezultate negative, inclusiv abuzul de substanțe și, în cazuri extreme, gânduri sau sentimente suicidare.

„Efectele fizice și emoționale ale agresiunii pot include: risc mai mare de a dezvolta depresie și anxietate, sentimente crescute și mai frecvente de tristețe și singurătate, modificări ale tiparelor de somn, inclusiv insomnie sau epuizare, modificări ale tiparelor alimentare și ale apetitului, pierderea interesului și a dorinței pentru activități, mai multe afecțiuni de sănătate, inclusiv bunăstarea fizică a unei persoane. Când se întâmplă la locul de muncă, capacitatea unei persoane de a se concentra și de a performa este afectată și poate duce la un mediu toxic pe termen lung.

Agresorii pot viza indivizi care reprezintă o amenințare pentru ei, cu scopul de a face individul să se simtă mai puțin încrezător și mai inadecvat la locul de muncă. Dar chiar și a fi martor la acest tip de hărțuire poate avea un impact dăunător. Un studiu a constatat că un spectator are un risc crescut de a dezvolta simptome depresive în următoarele 18 luni după ce apare agresiunea”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Semne de agresiune prin bullying în cazul copiilor/adolescenților

Bullying-ul apare în mod intenționat în afara vederii adulților. Atunci când există semne de avertizare, acestea implică de obicei schimbări comportamentale și emoționale.

„Semnele pe care este necesar să le observăm când un copil este agresat includ: semne fizice precum tăieturi, vânătăi sau zgârieturi care nu sunt ușor de explicat, încearcă să renunțe la școală, deodată încep să se descurce prost la școală, vin acasă triști, lăcrimați, deprimați sau prea obosiți, își pierd pofta de mâncare sau dezvoltă o tulburare de alimentație, par mai stresați sau anxioși decât de obicei, acuză dureri de cap, greață, dureri de stomac sau alte simptome fizice, au coșmaruri, tulburări de somn, insomnie sau probleme cu somnul”, afirmă specialistul.

Ce să faci dacă ești agresat?

Potrivit psihologul Laura Maria Cojocaru, atunci când apare un comportament de agresiune, indiferent dacă o persoană este ținta vizată sau un spectator, există acțiuni care pot fi întreprinse pentru a ajuta la oprirea comportamentului și pentru a-l preveni în viitor.

„Începeți prin a înregistra ceea ce se întâmplă, documentați cuvintele sau comportamentele agresorului și descrieți când și unde a avut loc. Dacă a avut loc prin e-mail, text sau rețele sociale, tipăriți acele cazuri în scopuri de documentare. Acest lucru va asigura o relatare detaliată a incidentului (incidentelor) atunci când luați măsuri. În timp ce furia, retragerea și teama de un stigmat pot determina o persoană agresată să sufere singură și în tăcere, este important să raportați comportamentul de agresiune pentru a vă asigura că tiparul nu continuă să dăuneze celor din jur. Ori de câte ori este posibil, păstrează distanță între tine și agresor în timp ce cauți sprijin.

Comportamentul de agresiune este supărător și poate avea un impact semnificativ asupra sănătății fizice și emoționale a unei persoane pe termen scurt și lung. Deși poate lua multe forme, fie directă sau indirectă, fie prin comportamente fizice, verbale, sociale și cibernetice, efectele dăunătoare afectează nu doar persoana agresată, ci și pentru oricine este martor la acțiune. Dacă te confrunți cu bullying, este important să documentezi, să raportezi și să cauți sprijin, amintindu-ți că nu ești singur în experiența ta și că ajutorul este disponibil”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru.

Cum construim conexiunea emoțională în cuplu?

Publicat de Andra Radu, 25 mai 2022, 16:00 / actualizat: 25 mai 2022, 17:38

Cheia pentru ca un cuplu să fie fericit și durabil se află în calitatea legăturii emoționale dintre cele două persoane. Elemente precum buna comunicare sau empatia fac ca relația de cuplu să crească pe zi ce trece și să devină mai puternică într-un mod important. Această legătură constă în preocuparea reciprocă pe care ambii membri ai cuplului o manifestă unul pentru celălalt.

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), o relație sănătoasă se bazează pe angajamentul ambelor părți atât în a oferi cât și a primi. Pentru ca aceasta legătură să aibă loc, nu este suficientă doar dragostea celor doi, ci este necesară existența unei comunicări fluide între cei doi pentru a evita eventualele lupte sau conflicte care pot apărea în timp.

„În afară de aceasta, există câteva elemente cheie care vor duce la realizarea conexiunii emoționale: Empatia este esențială atunci când vine vorba de a avea o legătură cu cealaltă persoană. A fi capabil să înțelegi sentimentele și emoțiile celeilalte persoane în orice moment întărește legătura de cuplu. A simți că celălalt te înțelege, face uniunea mult mai puternică și, prin urmare, conexiunea emoțională în sine. Într-un partener stabil și puternic există ceva mult mai important decât iubirea însăși: complicitatea dintre ambele persoane. A putea fi complici unul cu celălalt este un lucru minunat în orice tip de relație și va face conexiunea emoțională cu adevărat reușită. Uneori nu este necesar să spui nimic, doar privirile sau gesturile sunt suficiente pentru a ști ce își dorește cuplul”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, specialistul este de părere că un alt aspect cheie pentru ca un cuplu să funcționeze sănătos și cu împlinire este existența unei bune comunicări la nivel emoțional, respectiv a-și comunica în mod concret unul celuilalt ceea ce simt.

„Din păcate, multe cupluri se despart și nu se concretizează din cauza lipsei de comunicare emoțională dintre ambele persoane. Ultimul aspect de luat în considerare într-o relație care funcționează bine este tipul de atașament care există între cei doi. Partenerii dintr-un cuplu trebuie să aibă libertate pentru a putea face anumite lucruri, dar au nevoie și de cineva căruia îi pasă de ei și îi iubește. Atașamentul sigur și sănătos este să știi că poți conta pe partenerul tău în orice situație și că te va sprijini în momentele grele. Persoana iubită va fi mereu fericită pentru fericirea celuilalt și se va putea baza pe cineva în care se poate avea încredere fără nicio problemă”, consideră psihologul.

Cum construim conexiunea emoțională în cuplu?

Atingerea conexiunii emoționale dorite în cadrul cuplului nu este ușoară sau simplă. Este nevoie de mult efort și angajament de ambele părți ale relației. Este o sarcină care necesită îndeplinire zilnică și constant în timp. Micile detalii de zi cu zi se vor forma și vor crea o astfel de conexiune. Numai în acest fel conexiunea emoțională va fi reală și legătura dintre cei doi parteneri va deveni mult mai puternică.

„Fără o conexiune emoțională puternică, relația nu poate continua mult timp. Pentru că aceasta ajută cuplul să creeze o legătură puternică între membrii săi. Este nevoie de timp pentru a construi un atașament emoțional sigur (sănătos, bazat pe siguranță, încredere). Este un proces gradual și cuplul trebuie să investească o doză efort și atenție pentru a dezvolta o conexiune emoțională de lungă durată”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Conștientizare în soluționarea conflictelor

Primul pas este recunoașterea problemei existente. Când putem identifica problemele, putem lua măsuri în consecință. Este benefic să depășești orice dificultate într-o relație. Putem fi conștienți de semnele deconectării emoționale, inclusiv de a nu petrece timp împreună sau de a nu comunica în mod corespunzător. Există și alte semne precum că nu te simți în siguranță în timp ce vorbești cu celălalt și te simți singur în această relație. Este recomandat ca toate cuplurile să rămână conștiente de aceste semne pentru a preveni deconectarea emoțională.

„Deconectarea emoțională și de comunicare este o problemă serioasă pentru orice relație. Așadar, este foarte important să te consulți cu partenerul. Fixați o zi și o oră convenabile și purtați o conversație. O bună comunicare ar putea fi cea mai bună modalitate de a rezolva problemele relației. Uneori, un partener este conștient de problemă, în timp ce altul nu este complet conștient și apar tensiuni. În acest caz, o bună comunicare îi poate ajuta pe amândoi să vină pe același teren. Amândoi își pot da seama că sunt deconectați emoțional”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum influențează inteligența emoțională (EQ) relația?

Inteligența emoțională (EQ) este secretul relațiilor intime de durată, în mare parte pentru că ne face extrem de conștienți de schimbările – mari și mici – care au loc în mod constant în noi înșine și în ceilalți. Crescându-ne EQ-ul, putem dobândi sensibilitatea pe care fiecare dintre noi o caută mereu la celălalt. Vom simți automat, prin conștientizare activă și empatie, micile schimbări în dinamica relației de dragoste, care semnalează nevoia de acțiune.

Nu trebuie să alegem partenerii greșiți, să ajungem în mai multe căsătorii/relații eșuate sau să lăsăm romantismul să dispară din relațiile noastre de lungă durată. Nu trebuie să lăsăm nevoile conflictuale și dorința să intervină între doi oameni care se iubesc. Nu trebuie să ne resemnăm cu plictiseala sau cearta în viața amoroasă.

„Avem potențialul de a atinge tipul de iubirea la care visăm cu toții – intimitate profundă, bunătate reciprocă, angajament real, grijă sufletească – pur și simplu datorită empatiei, abilității noastre înnăscute de a împărtăși experiența emoțională. Dar pentru a ajunge la apogeul romantismului avem nevoie de toate abilitățile unui EQ ridicat: conștientizare emoțională profundă pentru a evita confundarea infatuării sau a poftei cu dragostea de durată, acceptarea de a experimenta emoții care ar putea dăuna unei relații dacă ar fi lăsate să se deterioreze și o conștientizare activă și vigilentă pentru a evalua ceea ce funcționează și ce nu.

Din fericire, EQ-ul nostru nu trebuie să fi atins apogeul înainte de a ne lansa în dragoste. De fapt, pentru mulți oameni, îndrăgostirea servește drept motivație pentru reeducarea inimii. De aceea, persoanele preocupate de continua creștere personală, descoperă că două EQ-uri ridicate se adaugă la o dragoste care nu se oprește niciodată din creștere, nu pierde niciodată entuziasmul și îi întărește întotdeauna pe amândoi, atât individual, cât și colectiv”, conchide psihologul.

Laura-Maria Cojocaru – „Inconștientul colectiv a fost exprimat prin arhetipuri”!

Publicat de Andra Radu, 14 mai 2022, 10:00

De ce omul primitiv a mers atât de mult pentru a descrie și interpreta întâmplările din lumea naturală, de exemplu răsăritul și apusul soarelui, fazele lunii, anotimpurile?

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), psihicul uman este compus din trei componente: egoul, inconștientul personal și inconștientul colectiv.

Egoul reprezintă mintea conștientă, în timp ce inconștientul personal conține amintiri, inclusiv cele care au fost suprimate. Inconștientul colectiv este o componentă unică, în sensul în care această parte a psihicului servește ca o formă de moștenire psihologică, conținea toate cunoștințele și experiențele pe care oamenii le împărtășesc ca specie.

„Inconștientul colectiv a fost exprimat prin „arhetipuri”, forme-gând universale sau imagini mentale care influențau sentimentele și acțiunile unui individ. Experiența arhetipurilor a acordat adesea puțină atenție tradiției sau regulilor culturale, ceea ce sugerează că acestea sunt proiecții înnăscute. Un nou-născut nu este o “tablă goală”, ci vine deja “învățat” să perceapă anumite modele și simboluri arhetipale.

Elementele din inconștientul colectiv se pot manifesta în rândul unor grupuri de oameni, care, prin definiție, au toți o legătură cu aceste elemente. Grupurile de oameni pot deveni deosebit de receptive la simboluri specifice datorită situației istorice în care se află. Importanța comună a inconștientului colectiv îi face pe oameni pregătiți pentru manipulare politică, mai ales în epoca politicii de masă.

Jung a comparat mișcările de masă cu psihozele de masă. Arhetipurile sunt componente ale inconștientului colectiv și servesc la organizarea, direcționarea și informarea gândirii și comportamentului uman. Sunt dispoziții psihice preconștiente universale înnăscute, care formează stratul din care ies temele de bază ale vieții umane”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Principalele arhetipuri

1. Copilul: „Un arhetip care se manifestă primul. Aceasta este prima etapă în care o persoană trebuie să fie îngrijită și hrănită. Dacă această etapă domină o persoană, atunci el/ea va deveni un “copil etern”. El/ea se va comporta ca un copil în fiecare sau cea mai mare parte a etapei vieții sale”, afirmă specialistul.

2. Mama: „Acest tip de arhetip apare pentru a se adapta celei care are grijă de copil. Dacă mama apare ca un individ iubitor și grijuliu, atunci copilul va adopta arhetipul care este cunoscut sub numele de mamă îngrijitoare. Copilul se va comporta ca mama lui în următoarele etape de viață. Dar dacă mama lui apare ca un individ furios care îl certa de cele mai multe ori, el/ea va începe să adapteze arhetipul cunoscut sub numele de mamă devoratoare. El/ea se va comporta astfel în etapa ulterioară a vieții”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

3. Persona: „Cuvântul persona este derivat dintr-un cuvânt latin care înseamnă „mască”. Persona înseamnă modul în care ne prezentăm lumii. Este la fel ca stadiul Eului al lui Freud. Reprezintă toate măștile sociale pe care le purtăm în diferite grupuri sau situații. Depinde de situație: purtăm diferite măști pentru a ne ascunde latura negativă și pentru a le arăta lumii pe cele dorite în funcție de situație. De exemplu, jucăm rolurile unui angajat, soție, soț, frate, soră și prieten”, declară psihologul.

4. Umbra: „Acest tip de arhetip dezvoltă latura “rea“ (percepută ca fiind negativă, nepotrivită sau neacceptată social sau moral – în funcție de context, poate fi doar o percepție, nu și o realitate) a oricărei persoane, pe care aceasta obișnuiește să o ascundă de lume sau de el/ea însăși. Include calitățile negative ale unei persoane, cum ar fi invidia, lăcomia, ura, lenea etc. Va fi invizibilă pentru sine, dar vizibilă pentru toată lumea. Umbra urmărește pe toată lumea, este întotdeauna cu sau în spatele individului. Pe măsură ce o persoană se dezvoltă, și umbra ei se dezvoltă odată cu ea”, continuă specialistul.

5. Erosul: Acest arhetip apare atunci când un individ atinge stadiul adolescenței. Erosul este tipul de energie care declanșează conștientizarea dorințelor sau îndemnurilor sexuale ale cuiva. Este asemănătoare stadiului genital al lui Freud.

6. Anima: Acest arhetip reprezintă prezența caracteristicilor, calităților și arhetipurilor feminine la bărbați. În acest tip de arhetip, un bărbat poate avea calități feminine, cum ar fi să fie înțelept, atent la detalii și empatic în etapa adolescenței sau mai târziu.

7. Animus: Animus este prezența caracteristicilor, calităților și arhetipurilor masculine la femei. În acest tip de arhetip, o femeie poate avea caracteristici masculine precum curajoasă, puternică, decisă, organizată etc.

8. Eroul: Arhetipul erou se dezvoltă la copiii de sex masculin sau la ambele sexe, atunci când au început să ajungă la pubertate. În acest tip de arhetip, băiatul vrea să cucerească lumea fără să gândească cu înțelepciune. Vrea doar să se bazeze pe soartă și pe noroc. Și în această etapă, o fată caută un erou, la fel ca într-un basm.

9. Bătrânul înțelept: Acest tip de arhetip se dezvoltă atunci când o persoană îmbătrânește. Începe să fie de ajutor altora sub forma unui profesor, mentor sau ghid. El le arată tinerilor calea dreaptă/corectă.

10. Păcăliciul: Păcăliciul este partea opusă a bătrânului înțelept. Când un individ începe să-și folosească puterea pentru a înșela nevinovații, atunci se construiește în el acest tip de arhetip. Bătrânul acela începe să abuzeze de copiii aflați în grija lui. Și devine un fals nemilos care îi înșală pe cei nevinovați.

11. Sinele: Sinele este cel mai înalt dintre toate arhetipurile. Îi permite unui om să-și dea seama de tot potențialul și puterea lui ca om. Este cunoscut și sub denumirea de Individuație în care s-au integrat toate tipurile de personalitate. Apare astfel un om adevărat care este liber de egoism, lăcomie și frustrare. Singura lui dorință este să realizeze ceva înalt și fără margini. De exemplu, un erou, un profet sau un salvator.

„Psihoterapia bazată pe psihologia analitică caută să analizeze relația dintre conștiința individuală a unei persoane și structurile comune mai profunde care le stau la baza. Experiențele personale activează arhetipurile psihicului și le dau sens și substanță pentru individ. În același timp, arhetipurile organizează în mod secret experiența și memoria umană, efectele lor puternice devenind evidente doar indirect și retrospectiv.

Înțelegerea puterii inconștientului colectiv poate ajuta un individ să navigheze prin viață. O persoană aflată în postura exploratorului de sine (clientului), care înțelege impactul arhetipului poate ajuta la disocierea simbolului subiacent de persoana reală care întruchipează simbolul. În acest fel, persoana nu-și mai transferă sentimentele despre arhetip asupra oamenilor în viața de zi cu zi și, ca urmare, poate dezvolta relații mai sănătoase, mai echilibrate”, conchide psihologul.

Ce este „efectul spectatorului”?

Publicat de Andra Radu, 25 aprilie 2022, 12:07

Când cineva este jefuit sau este supus unei hărțuirii pe stradă, cei mai mulți oameni trec pe lângă acea persoană ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Uneori, nimeni nu se oprește să ajute. De fapt, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți, cu atât este mai puțin probabil ca vreo persoană să intervină.

Acest fenomen este cunoscut sub numele de efectul spectatorului (Bystander). Deși tuturor ne-ar plăcea să credem că acest lucru este adevărat, psihologii sugerează că dacă interveniți sau nu ar putea depinde de numărul celorlalți martori prezenți.

„Cu toții ne-am trezit în situații similare: când trecem pe lângă o mașină blocată pe marginea drumului, presupunând că un alt șofer ar opri să ajute; chiar și atunci când am observat gunoi pe trotuar și l-am lăsat să-l ridice altcineva. Asistăm la o problemă, luăm în considerare un fel de acțiune pozitivă, apoi răspundem făcând… nimic. Ceva ne reține. Rămânem spectatori. De ce nu ajutăm în aceste situații? De ce uneori ne punem în cătușe instinctele morale?

Acestea sunt întrebări care apar în mintea noastră și se aplică cu mult dincolo de scenariile trecătoare descrise mai sus. În fiecare zi, servim ca spectatori ai lumii din jurul nostru – nu doar persoanelor care au nevoie de noi, ci și problemelor sociale, politice și de mediu mai mari care ne preocupă, dar pe care ne simțim neputincioși să le soluționăm singuri”, explică psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Din ce motiv efectul spectatorului ne zdrobește curajul?

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, nu există niciun motiv logic pentru care oamenii privesc în altă parte atunci când cineva este atacat, hărțuit sau suferă un accident.

„În mod critic, indivizii se simt mai puțin responsabili să intervină atunci când alți oameni sunt în preajmă. Ei presupun că altcineva se va ocupa de asta. Dar pentru că fiecare martor experimentează această răspândire a răspunderii, uneori nimeni nu acționează, iar victima nu primește niciun ajutor. În mod similar, dacă un privitor vede că nimeni altcineva nu ajută pe cineva care are nevoie, poate presupune că acea persoană nu are nevoie de ajutor.

Din punct de vedere psihologic, ceea ce se întâmplă în efectul spectatorului este că oamenii simt mai puțin nevoia să intervină, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți. Această difuzare a responsabilității are loc pentru că sunt mai mulți oameni care ar putea ajuta. Fiecare persoană crede că altcineva va face ceva în privința asta. Apoi, când nici ceilalți trecători nu reacționează, oamenii iau asta ca pe un semn că nu este nevoie să ajute”, explică psihologul.

Pregătiți-vă în avans pentru a fi un „spectator” mai implicat

„Nu putem prezice cum vom reacționa când cineva jefuiește pe altcineva în fața noastră, dar ne putem antrena pentru a fi un spectator activ. Dacă nu te simți confortabil să te implici direct, poți totuși să ajuți. Înregistrarea incidentului poate salva informații esențiale pentru a ajuta victima mai târziu, dacă merge la poliție.

De asemenea, puteți suna singuri poliția, dar fiți conștienți de faptul că aceștia pot interpreta greșit situația și pot provoca și mai mult rău. Dacă este posibil, întrebați victima dacă vrea să sunați la poliție înainte de a o face. Alternativ, atrageți atenția celorlalți trecători și rugați-i să ajute victima. Semnalizarea indivizilor este deosebit de utilă”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru.

Ce este Sindromul Burden?

Publicat de Andra Radu, 10 aprilie 2022, 10:00

Cerințele de îngrijire pot fi obositoare și copleșitoare, dar există pași pe care îi putem face pentru a controla stresul și a recăpăta un sentiment de echilibru, bucuria și speranța în viața noastră. Pe măsură ce populația îmbătrânește, mai multe servicii de îngrijire sunt oferite de persoane care nu sunt profesioniști din domeniul sănătății. Aproximativ 1 din 3 adulți din lume oferă îngrijire altor adulți ca îngrijitori informali.

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), un îngrijitor este orice persoană care oferă ajutor unei alte persoane care are nevoie, cum ar fi un soț sau partener bolnav, un copil cu dizabilități, o rudă în vârstă, chiar și un animăluț care face parte din familie.

Cu toate acestea, membrii familiei care îngrijesc în mod activ un adult în vârstă nu se autoidentifică adesea ca „îngrijitor”. Recunoașterea acestui rol poate ajuta îngrijitorii să primească sprijinul de care au nevoie.

„Îngrijirea poate avea multe recompense. Pentru majoritatea îngrijitorilor, a fi acolo atunci când o persoană iubită are nevoie de tine este o valoare de bază pe care dorim să o împlinim. Dar o schimbare a rolurilor și a emoțiilor este inevitabilă. Este firesc să te simți furios, frustrat, epuizat, singur sau trist.

Aceste stări compun sindromul Burden sau “stresul îngrijitorului” – stresul emoțional și fizic al îngrijirii. Există o serie de factori care pot juca un rol în sindromul de stres al îngrijitorului. Pentru unii îngrijitori, cerințele constante de îngrijire a unei persoane care are o boală gravă pot duce la epuizare. Pentru alții, lipsa granițelor dintre rolurile lor de îngrijitor și soț, copil sau altă persoană dragă poate fi o provocare. Unii îngrijitori își pun așteptări nerealiste asupra lor, crezând că pot face totul și refuzând să ceară ajutor.

Acest lucru apare adesea pentru că nu vor să fie la rândul lor o povară pentru altcineva. Ceilalți îngrijitori sunt pur și simplu frustrați de nevoile copleșitoare ale persoanei iubite sau de resursele financiare și de altă natură necesare pentru a avea grijă de cineva cu o boală sau o dizabilitate pe termen lung”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Mai mult decât atât, specialistul consideră că Sindromul Burden este puternic asociat cu rezultate negative asupra sănătății. Între 40 și 70% dintre îngrijitorii suferă de depresie, în timp ce mulți îngrijitori au și anxietate ca urmare a stresului asociat cu acordarea de îngrijiri. Furia și iritabilitatea sunt, de asemenea, simptome comune ale sindromului de stres al îngrijitorului. Stresul cronic poate duce, de asemenea, la hipertensiune arterială, diabet și un sistem imunitar compromis.

„Simptomele sindromului de stres al îngrijitorului pot include: modificări ale poftei de mâncare, greutății sau ambele, senzație de depresie, viață fără speranță, iritabilitate sau neajutorare, retragerea din societate și separarea de prieteni și familie, modificări ale tiparelor de somn, îmbolnăviri mai dese, pierderea interesului pentru activitățile desfășurate anterior; epuizare emoțională și fizică, sentimente de vinovăție pentru că nu știu sau nu pot mai mult de atât sau că își iau din când în când pauze de somn, masa”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum putem face față sindromului Burden?

Odată ce ați recunoscut semnele acestui sindrom, următorul pas este gestionarea acestuia. A avea această afecțiune nu este neobișnuit – cheia este să vă faceți din propria sănătate o prioritate, astfel încât să puteți continua să acordați îngrijire persoanei dragi.

„Dacă vă confruntați cu sindromul Burden, unul dintre primele lucruri pe care le puteți și trebuie să îl faceți este să luați o pauză. Credeți că puteți face față singuri, însă realitatea este că nimeni nu poate. Contactați agențiile locale, membrii familiei, prietenii sau grupurile de asistență pentru a găsi pe cineva care să vă înlocuiască pentru o perioadă de timp. Acest lucru poate arată diferit în funcție de situația dvs.: o asistentă medicală la domiciliu sau un asistent de îngrijire personală.

Orice ați lucra, folosiți timpul respectiv pentru a avea grijă de dvs. Faceți ceva care vă place sau pur și simplu odihniți-vă și reîncărcați-vă bateriile. Consultați un specialist, un terapeut, un consilier psihologic sau un practician în medicină alternativă. Dacă nu sunteți sănătoși, nu veți putea avea grijă corect de persoana iubită. Asigurați-vă că mâncați bine, dormiți mult și beți multă apă. Faceți mișcare în fiecare zi, chiar dacă asta înseamnă doar să ieșiți afară timp de 15 minute pentru o plimbare rapidă prin cartier”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, specialistul afirmă că grija de sine înseamnă, de asemenea, să vă faceți timp pentru sănătatea dvs. emoțională. Dacă nu consultați un terapeut, găsiți alte modalități de a vă elibera sentimentele cu privire la rolul dvs. de îngrijitor.

Acest lucru se poate face printr-un grup local de sprijin pentru îngrijitori sau vorbind cu un membru al familiei sau cu un prieten. S-ar putea chiar să găsiți asistență online. Meditația, exercițiile de respirație, yoga ș.a. practici din această gamă pot fi incredibil de terapeutice și vă pot ajuta să îndepărtați o parte din negativitate, astfel încât să vă puteți reorienta și să fiți gata să vă continuați rolul de îngrijitor.

„În cele din urmă, colaborați cu specialiștii în domeniu pentru a găsi cel mai bun tratament pentru persoana iubită ruda sau animăluțul dvs., pentru a vă asigura că primiți ceea ce are nevoie. Medicii și ceilalți profesioniști din domeniul medical ar fi bine să fie conștienți de nevoile dvs., în calitate de îngrijitor principal și să lucreze pentru a vă sprijini. Acest lucru vă poate ajuta să atenuați o parte din stresul pe care îl puteți întâmpina și să vă ajute să găsiți soluții la problem și nu invers.

Sindromul de stres al îngrijitorului nu trebuie să fie realitatea dvs. și nu trebuie lăsat să vă copleșească. Deși poate avea un impact negativ asupra vieții și bunăstării dvs., există diferite modalități de recuperare pentru a fi un îngrijitor sănătos și mai apt de a sprijini persoana/ființa iubită. Concentrându-vă asupra propriilor nevoi, puteți evita pericolele sindromului/efectului Burden”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Cele mai benefice forme de terapie de familie!

Publicat de Andra Radu, 3 aprilie 2022, 21:07

Toți copiii au nevoie de îndrumare de la părinți pentru a învăța cum să se comporte și adapteze mai bine la viață. Chiar și copiii cu temperamente liniștite au uneori zile în care sunt agresivi, se simt furioși, frustrați sau emoționați. Dar există unii copii și adolescenți care experimentează un model persistent de furie și rebeliune împotriva figurii autorității.

În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria-Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), atunci când copiii se luptă cu dificultăți de comportament sau emoționale, intervenția în familie se dovedește a fi cele mai de succes forme de terapie. Toate comportamentele și emoțiile există într-un context.

Pentru copii, familia și mediul școlar au un impact atât direct, cât și indirect asupra modului în care gândesc, simt și se comportă.

„Terapia pentru părinții care se luptă cu comportamentul copilului este o resursă eficientă care îi ajută să înțeleagă ce anume contribuie la problemele de comportament ale copilului lor. De asemenea, învață strategii care vor ajuta să scoată tot ce este mai bun în potențialul copilului lor. Terapia de familie este o formă de ghidaj care privește problemele psihologice și tratamentul acestora în termeni de interacțiuni între membrii familiei.

Familiile sunt văzute ca o unitate integrată, interconectată, în care funcționarea psihologică este influențată de fiecare membru al familiei în mod individual și colectiv, ca un sistem întreg. În terapia de familie, nu există o persoană unic identificată ca având nevoie de ghidaj; accentul se pune pe modelele de relație și comunicarea între membrii familiei.

De exemplu, atunci când un copil are o problemă de comportament, este probabil ca un terapeut de familie să perceapă dificultățile copilului în contextul mai larg al sistemului familial, mai degrabă decât deficitele sale individuale. În timpul terapiei de familie, terapeuții evită să dea vina pe orice membru al familiei pentru problemă și, în schimb, ajută familia să interacționeze în moduri noi, diferite, care pot îmbunătăți funcționarea”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, specialistul consideră că terapia de familie poate fi benefică în tratarea unui număr de tulburări prezentate de copil/adolescent, precum: anorexie nervoasă, stări depresive, stimă de sine redusă, probleme de socializare și afirmare în public, abuz de droguri și alcool, obezitate, bulimie, anorexie, tulburări somatice de orice tip, diverse traume survenite în urma unor abuzuri – agresivitate (fizică, verbală, emoțională), nedreptate, viol, bullying, divorț părinți, moartea unei ființe dragi ș.a., susținere în perioada unor examene solicitante.

Care sunt cele mai benefice forme de terapie de familie?

1. Terapia comportamentală bazată pe întreaga familie. 

„În tratamentul comportamental bazat pe familie, părinții dau un exemplu pozitiv schimbându-și propriul comportament pentru a-și ajuta copiii să-și schimbe comportamentul pe termen lung. O componentă importantă a acestui tip de terapie este formarea părinților în gestionarea copilului și abilitățile de rezolvare a problemelor”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Terapia comportamentală bazată pe familie – doar pentru părinți.

„Părinții sunt adesea o parte importantă a terapiei pentru copii, iar în terapia de familie, cercetările au arătat că în tratarea copiilor cu probleme de obezitate, cu anumite tipuri de traume sau atunci când copilul este foarte mic (sub 5 ani), poate fi adesea benefic să includem doar părinții în procesul de terapie.

Adoptarea acestei abordări implică adesea ca părinții să practice modelarea, identificarea recompenselor, implementarea consecințelor și să fie mai atenți la modul în care comportamentele copiilor sunt întărite.

Tratamentul bazat numai pentru părinți s-a dovedit deosebit de eficient atunci când este adăugat la un stil de viață corect și sănătos pentru toți membrii familiei. În prezent, tratamentul comportamental bazat doar pe prezența părinților s-a dovedit a fi bine stabilit numai în cazul copiilor, dar nu și pentru adolescenți”, explică psihologul.

3. Terapia funcțională de familie.

„Terapia funcțională de familie (TFF) este o terapie bazată pe familie care a fost dezvoltată pentru a ajuta tinerii cu probleme de comportament și s-a dovedit eficientă în tratarea tulburărilor legate de consumul de substanțe la adolescenți. Scopul terapiei funcționale de familie este de a motiva adolescenții și familiile lor să reducă negativitatea în familie și să dezvolte abilități în cadrul fiecărui membru al familiei pentru a reduce comportamentele problematice prin utilizarea comunicării, a educației eficiente parentale și a gestionării conflictelor”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

4. Terapia familială multidimensională.

„Terapia familială multidimensională (TFMD) este un tratament centrat pe familie care se adresează persoanelor, familiei și factorilor de mediu care influențează o varietate de probleme de comportament la tineri. Acest tratament se bazează pe ideea că problemele de comportament la adolescenți sunt cauzate de mulți factori și tratamentul ar trebui să vină dintr-un loc de respect și compasiune.

În TFMD, tinerii învață abilități de adaptare, de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor, iar familia învață modalități de a îmbunătăți funcționarea familiei. Prin cercetări s-a dovedit că TFMD este eficient în mod special în tratarea tulburărilor legate de consumul de substanțe la adolescenți”, explică specialistul.

5. Terapie multisistemică (TMS).

„Terapia multisistemică (TMS) este o intervenție bazată pe dovezi, centrată pe familie, pentru tinerii cu comportamente antisociale semnificative, delincvență și probleme de consum de substanțe. TMS evaluează aceste comportamente în contextul mai larg al sistemelor multiple de influență, incluzând factori socio-ecologici multipli, cum ar fi influențele individuale, familiale, de la egal la egal, școlii și comunității. Într-un cadru rentabil, intervențiile TMS reduc aceste comportamente problematice și îmbunătățesc funcționarea tinerilor și a familiei”, declară psihologul.

Ce este important să știm/să reținem ca părinți?

Psihologul Laura Maria Cojocaru este de părere că, în cursul tratamentului familial cu copiii, ne-am putea întâlni cu orice individ singur, cu un părinte și un copil, un părinte și mai mulți copii, ambii părinți singuri, ambii părinți cu un singur copil sau cu formulări diferite de grupuri de frați (perechi, trei, etc.). Acest lucru oferă terapeutului o serie de opțiuni legate de modalitatea în care pot fi ghidate familiile în mod specific.

„Familia noastră este contextul nostru principal. Mediul de acasă pregătește scena pentru dezvoltarea emoțională, comportamentală, cognitivă și socială a copilului. Deși poate părea că participarea la terapie pentru probleme de comportament sau tulburări emoționale ale copiilor se referă la copii, este important să înțelegem că și părintele are nevoie de sprijin și de conexiune externă.

Lucrul cu un terapeut care înțelege provocările creșterii copiilor în lumea de astăzi poate fi extrem de benefic pentru sănătatea și bunăstarea părintelui. La rândul său, bunăstarea părintelui creează un mediu sănătos pentru întreaga familie. Dacă înțelegem că toată lumea contribuie, nu înseamnă că evocăm vina.

Terapia de familie este concepută în mod explicit pentru a evita vina, ceea ce este deosebit de important pentru copiii mici care își pot asuma vina, chiar și atunci când nu este intenționat. În schimb, înțelegem provocările cu care se confruntă familiile ca parte a unei dinamici relaționale.

Scopul urmărit este să observăm dacă doresc să repare răceala și să se apropie, să ofere spațiu pentru a identifica modul în care s-au separat și să analizeze cum trebuie să se schimbe lucrurile, astfel încât să poată înlătura barierele din calea unei relații mai apropiate. Un alt beneficiu al terapiei de familie este acela că, intervenția terapeutică poate fi redusă ca timp și poate lua multe forme benefice deoarece, acest lucru oferă posibilitatea de a lucra în afara unui cadru restrâns”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru.

Beneficiile terapiei prin culoare!

Publicat de Andra Radu, 27 februarie 2022, 15:30 / actualizat: 27 februarie 2022, 19:46

Culoarea este oriunde ne uităm și oriunde nu ne uităm. Ne bucurăm de minunile sale în mod conștient și subconștient. Vedem culoarea tot timpul, dar cât de des ne gândim la originile și efectele ei?

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), terapia și vindecarea prin culoare (cunoscută și sub denumirea de cromoterapie sau terapie cu lumină) este un tip de vindecare holistică care utilizează spectrul vizibil de lumină și culoare pentru a influența starea de spirit și sănătatea fizică sau mentală a unei persoane.

Fiecare culoare se încadrează într-o anumită frecvență și vibrație, despre care mulți cred că contribuie la proprietăți specifice care pot fi folosite pentru a afecta energia și frecvențele din corpul nostru.

„Baza terapiei prin culoare este faptul că aceste culori diferite evocă răspunsuri diferite de la fiecare individ. Oamenii consideră că anumite culori sunt terapeutice sau stimulatoare. Experții care cred în această teorie consideră culorile ca având un impact pozitiv în mai multe moduri și putând ajuta într-o serie de situații.

La un moment dat, toți am experimentat premisa terapiei prin culoare. Pentru unii oameni, a vedea verdele din natură este un stimulent instantaneu al dispoziției sau se simt instantaneu puțin mai bine purtând o rochie galbenă preferată, de exemplu. Practica terapiei prin culoare își găsește loc și în aspectele filozofiei indiene, cele șapte culori principale de pe roata culorilor putând îmbunătății centrii energetici (chakrele) ai corpului nostru și aducându-ne starea de sănătate în echilibrul dorit”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Tipuri de terapie prin culoare

În terapia prin culoare, se crede că diferite culori pot trata diverse afecțiuni. Terapeuții în culoare cred că lipsa unei anumite culori în corpul tău ar putea fi responsabilă pentru starea ta de sănătate și vitalitate.

Iată o listă cu cele mai frecvente culori utilizate în timpul terapiei prin culoare și cum le putem folosi.

1. Roșu: Roșul este folosit pentru a energiza sau a revigora o persoană care s-ar putea simți obosită sau defavorizată. Cu toate acestea, roșul poate stimula și oameni care ar putea fi deja tensionați, motiv pentru care este folosit cu atenție în terapia culorilor.

2. Albastru: Cromaterapeuții folosesc albastrul pentru a trata depresia și durerea. Se crede că nuanțele mai închise de albastru au proprietăți sedative și pot fi utile persoanelor care suferă de insomnie sau alte tulburări de somn.

3. Verde: Verdele este culoarea naturii și, potrivit cromaterapeuților, poate ajuta la ameliorarea stresului și la relaxare.

4. Galben: Galbenul poate fi folosit pentru a ne îmbunătăți starea de spirit și pentru a ne face să fim fericiți și optimiști.

5. Portocaliu: Portocaliu, la fel ca și galbenul, poate fi folosit pentru a stimula emoții pozitive. Culoarea caldă strălucitoare este, de asemenea, considerată a fi capabilă să stimuleze apetitul și activitatea mentală.

Beneficiile terapiei prin culoare

Mai mult, specialistul afirmă că unele beneficii rapide pe care le-am putea primi de la terapia prin culoare includ:

• Reducerea stresului: Anumite culori precum albastrul și verdele pot avea efecte liniștitoare asupra persoanelor stresate sau anxioase.
• Creșterea apetitului: culorile calde și stimulatoare ne pot stimula apetitul atunci când ne luptăm cu dorința de a mânca.
• Atenuarea tulburărilor afective sezoniere: Oamenii suferă în principal de tulburări afective sezoniere pe vreme mai rece din cauza lipsei de lumină solară și trebuie să petreacă perioade mai lungi în interior. Culorile calde precum galbenul și portocaliul ar putea ajuta la ameliorarea simptomelor acestor afecțiuni.
• Stimularea energiei: S-a dovedit că culorile precum roșul și galbenul ne sporesc energia și neajută să ne simțim mai motivați.

Pe lângă aceste beneficii, terapia prin culoare poate îmbunătăți gradul de conștientizare și poate ajuta oamenii să înțeleagă necesitatea includerii anumitor culori în viața lor de zi cu zi. De asemenea, poate ajuta la vindecarea naturală a corpului, permițând bunăstarea generală.

Cum putem experimenta simplu terapia prin culoare:

1. Discutia cu un cromoterapeut autorizat., care ne va ajuta să ne dăm seama ce culori ne echilibrează bunăstarea fizică și mentală.

2. Evitarea device-urilor: cercetările arată că lumina albastră din laptopuri, telefoane și televizoare ne poate afecta ritmul circadian, ceea ce ne afectează calitatea somnului. Purtarea ochelarilor anti-albastru sau schimbarea setărilor gadgeturilor la tonuri galbene mai calde va fi de ajutor.

3. Relaxarea în natură: studiile arată că verdeața frunzelor și a ierbii din natură ne relaxează și încarcă cu energie.

4. Alegerea culorilor: atunci când alegem culori pentru orice, de la culoarea pereților din camera până la culoarea hainelor pe care le purtăm, este indicat să alegem culori care stimulante, relaxante sau care trezesc emoții pozitive, în funcție de context.

„Terapia prin culoare este propusă ca metodă pentru echilibrarea emoțională și fizică. Indiferent dacă alegeți să urmați terapia prin culoare sau o altă terapie, cel mai important lucru pe care îl puteți face este să discutați cu un terapeut avizat pentru a vă stabili cursul spre sănătate mintală și fericire”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru.

Ce este terapia prin artă și joc?

Publicat de Andra Radu, 21 februarie 2022, 09:30

Terapia prin joc și artă este un tip de terapie similară consilierii. Este o formă de psihoterapie care folosește jocul și artele creative ca metodă de exprimare. Sesiunea are loc într-un mediu sigur și limitat, în care copilul (sau adultul) își va rezolva propriile conflicte și provocări alături de terapeut. Terapeutul poate obține o perspectivă asupra lumii copilului sau tânărului observând temele lor de joc și semnificația simbolică a jocului copilului prin metaforă.

În opinia cunoscutului psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), jocul este distractiv, plăcut și ne ridică spiritul, dar face mult mai mult, cum ar fi: îndepărtează stresul și plictiseala și ne conectează cu oamenii în moduri pozitive. În plus, reglează emoțiile, inspiră gândirea creativă și explorarea și ne stimulează ego-ul. Jocul este terapeutic. De aceea, acest tip de cadru poate fi folosit și în terapia copilului – se numește Terapie prin Joc și Artă.

Ce este terapia prin artă și joc?

Copiii – în special cei mici – nu au întotdeauna capacitatea de a exprima ceea ce îi deranjează. Poate că le lipsesc abilitățile verbale de a-și descrie sentimentele sau nu știu exact ce simt. Sau pur și simplu se simt nesiguri vorbind despre emoțiile lor cele mai adânc înrădăcinate.

„Oricare ar fi cazul, terapia prin joc și artă pot depăși aceste obstacole, deoarece se bazează pe modul natural în care copiii învață și se exprimă – jucându-se și fiind creativi. Oferă o distanță emoțională sigură față de problemele lor și poate ajuta să scoată la suprafață sentimentele suprimate. Acest lucru permite terapeutului și părinților să obțină înțelegere în lumea interioară a copilului. În timpul sesiunilor de terapie prin joc și artă, un terapeut și un copil lucrează împreună într-o cameră de joacă.

Fiecare jucărie și material de artă din cameră este ales în mod special pentru a simboliza potențial diferite părți ale experienței interioare a copilului. Pot exista lucruri precum o cutie de nisip mică, păpuși, jucării de pluș, îmbrăcăminte, jucării de construcție, jocuri de interior și markere. Toate aceste articole încurajează copilul să exploreze sentimentele, problemele și relațiile într-un cadru relaxat și imaginativ”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Rolul unui părinte în timpul sesiunilor de terapie prin artă și joc

Mai mult decât atât, specialistul afirmă că relația părinte-copil reprezintă relația primară, iar un părinte este primul profesor al copilului. Onorăm această relație importantă și lucrăm pentru a rezolva conflictele din interior prin repararea sau îmbunătățirea conexiunii dintre un părinte și un copil.

„În situații de stres și conflict, nu este neobișnuit ca tiparele de comunicare să fi devenit tensionate între părinți și copii atunci când pot fi anticipate așteptări continue pentru conflicte sau comportament problematic. Sprijinim părinții să aibă instrumentele pentru a-și susține copiii și nevoile familiei lor. În unele cazuri, lucrăm cu întreaga familie pentru a îmbunătăți conexiunea și sprijinul sănătos al familiei.

Prima sesiune pentru copii sau tineri este o sesiune numai pentru părinți și le permite părinților să discute despre dezvoltarea copilului lor și preocupările curente aduse la terapie. Ambii părinți sunt încurajați să participe, deoarece ambii părinți au propria lor perspectivă și rutine cu copilul lor. Fiecare părinte este important în înțelegerea de către terapeut a copilului dumneavoastră”, declară specialistul.

Ședințele durează în mod normal între 30-50 de minute. Implicarea activă a părintelui este crucială pentru obținerea celor mai pozitive efecte ale tratamentului. De asemenea, percepția și înțelegerea pe care părinții le obțin despre structura interioară unică a copilului lor, gama lor de abilități de adaptare și nivelul de dezvoltare specific îi pot ajuta să se individualizeze și să-și maximizeze sprijinul.

Cum poate arta și terapia prin joc să vă ajute copilul?

„Copiii arată prin comportamentul lor că se confruntă cu anumite probleme. În plus, atunci când un copil încearcă să-și rezolve propriile probleme, dar nu poate face acest lucru, poate începe să se afișeze un comportament nervos, izbucniri de furie sau să devină anxios și retras. Confruntându-și problemele în terapia prin joc și artă, ei pot învăța să facă față emoțiilor dificile și să găsească soluții viabile. Prin urmare, ei pot repeta, stăpâni și adapta aceste strategii pentru utilizare pe tot parcursul vieții”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Acest tip de abordare poate ajuta copilul să:

1. se vindece în urma experiențelor stresante și traumatice din trecut – terapia ajută la înțelegerea evenimentelor; îmbunătățește adaptarea și adaptarea la situația lor actuală; dezvoltă soluții noi și creative la problemele lor;

2. experimenteze și să își exprime sentimentele – terapia sprijină dezvoltarea unei perspective adaptative la o anumită situație; reglează intensitatea emoțiilor; crește respectul și acceptarea față de ei înșiși;

3. învețe noi abilități sociale și relaționale – terapia dezvoltă empatia și respectul pentru sentimentele și gândurile celorlalți prin jocul de rol;

4. dezvolte bune abilități de luare a deciziilor (simțul intern de autocontrol) – terapia încurajează asumarea responsabilității pentru acțiunile lor; observă consecințele; dezvoltă strategii de succes pentru a lua decizii mai bune

Terapia prin și joc artă este eficientă pentru copiii cu o mare varietate de probleme emoționale, sociale, comportamentale și de învățare. Acestea includ probleme legate de experiențe atât de dificile și traumatizante, cum ar fi divorțul părinților, moartea unei persoane iubite, violența domestică, abuzul fizic și sexual, bolile cronice sau dezastrele naturale. În plus, ajută la gestionarea furiei, dizabilități fizice și de învățare și o varietate de afecțiuni de sănătate mintală – cum ar fi anxietatea, depresia, ADHD sau autismul.

„Acest tip de terapie este benefic și pentru tineri, mai ales că ședința este nedirectivă și este alegerea clientului să se exprime în modul ales, de exemplu, autoexprimarea verbală. Nu există nicio judecată din partea terapeutului, astfel încât copilul sau tânărul să poată lucra prin procesul într-un mod în care să se simtă confortabil la orice vârstă, indiferent dacă este tânăr sau mai în vârstă.

Numeroși părinți au raportat că, după ce copilul lor a participat la sesiuni de terapie prin joc și artă, au observat că copilul lor demonstrează mai puțină anxietate, izbucniri de furie, o concentrare mai mare, o vorbire de sine pozitivă, obiceiuri îmbunătățite de somn și relații cu colegii și membrii familiei. Rezultatele variază și sunt unice pentru fiecare situație; cu toate acestea, aceste rezultate reflectă reglarea emoțională și abilitățile inter-relaționale care pot fi obținute prin artă, joc, modalități expresive și terapie cognitiv-comportamentală cu copii și tineri”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru.

Ce presupune creșterea posttraumatică?

Publicat de Andra Radu, 21 decembrie 2021, 17:31

Trauma psihologică apare ca rezultat al unui eveniment extraordinar de stresant care ne diminuează sau distruge sentimentul de siguranță și implică o amenințare la adresa vieții sau a siguranței.

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), experiențele traumatice depășesc capacitatea noastră de a face față și capacitatea de a integra emoțiile implicate în experiență.

„Traumele psihologice ne pot face să ne simțim neajutorați și ne pot face să ne luptăm cu emoții, amintiri și anxietăți supărătoare. De asemenea, ne poate face să ne simțim amorțiți, deconectați și incapabili să avem încredere în alții. Orice situație care te lasă să te simți copleșit și speriat poate fi traumatică, chiar dacă nu implică rău fizic. Nu faptele obiective determină dacă un eveniment este traumatic, ci mai degrabă experiența emoțională subiectivă a evenimentului. O situație poate fi considerată extrem de traumatică de către o persoană și doar moderat de deranjantă pentru o altă persoană.

Cu cât te simți mai înspăimântat și mai neajutorat, cu atât vei avea mai multe șanse să fii traumatizat. Atunci când ni se întâmplă lucruri neplăcute, poate dura ceva timp să trecem peste durere și să ne simți din nou în siguranță. Însă, vestea bună este că, indiferent dacă trauma s-a întâmplat cu ani în urmă sau ieri, PUTEM să facem schimbări de vindecare și să mergem mai departe cu viața noastră”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Creșterea post-traumatică

În anii 1980, doi psihologi, Richard Tedeschi și Lawrence Calhoun, de la Universitatea din Carolina de Nord, Charlotte, au descoperit că trauma schimbă oamenii în moduri fundamentale. Unele dintre aceste schimbări au fost negative, dar spre surprinderea lor, majoritatea supraviețuitorilor de traume intervievați au raportat că viața lor s-a schimbat în bine.

Supraviețuitorii de tot felul – au contactat mai mult de 600 de persoane – au spus că au o forță interioară mult mai mare decât au crezut vreodată, că sunt mai aproape de prieteni și membrii familiei, că viața are mai mult sens sau că își reorientează viața spre scopuri mai satisfăcătoare.

Acest lucru a reflectat ceea ce au aflat de la pacienții lor, dintre care mulți au experimentat moartea copiilor sau au suferit de cancer sau au supraviețuit unor accidente teribile care le-au modificat viața. Suferința care a rezultat din aceste experiențe oribile nu a fost un scop final. În schimb, a acționat ca un catalizator, împingându-i pe acești oameni să se schimbe în bine, să evolueze. Într-o lucrare din 1996, Tedeschi și Calhoun au inventat termenul de creștere post-traumatică pentru a descrie ceea ce găsiseră.

„În cea mai simplă descriere, în creșterea posttraumatică, există o schimbare pozitivă care se poate întâmpla pentru o persoană după ce a suferit traume sau o criză majoră în viață. Procesul poate fi diferit în funcție de tipul de traume suferit de o persoană, de ce tipuri de terapie beneficiază persoana respectivă și de nivelurile de sprijin de care pot depinde pe tot parcursul tratamentului. Ca invers al stresului posttraumatic, creșterea posttraumatică poate fi caracterizată prin semnele prin care depășești efectele dăunătoare ale traumei.

Creșterea post-traumatică (PTG) înseamnă că mulți care suferă de traume pot deveni mai puternici. Adică, pot găsi un „nou normal”, care diferă într-un mod pozitiv. Am aflat că experiențele negative pot stimula schimbări pozitive, inclusiv o recunoaștere a forței personale, explorarea de noi posibilități, relații îmbunătățite, o apreciere mai mare pentru viață și creștere spirituală. Vedem acest lucru la oamenii care au suportat războiul, dezastrele naturale, abuzurile fizice și psihice, doliul, pierderea locurilor de muncă și stresul economic, boli grave și răni”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce contribuie la creșterea posttraumatică?

Deși creșterea posttraumatică se întâmplă adesea în mod natural, fără psihoterapie sau altă intervenție formală, aceasta poate fi facilitată în cinci moduri: prin educație, reglare emoțională, dezvăluire, dezvoltare narativă și serviciu.

Terapeuții folosesc diverse instrumente de evaluare pentru a măsura modalitățile prin care o persoană a atins creșterea după traume. O metodă dezvoltată de Tedeschi și Calhoun se numește Inventarul de creștere posttraumatică(PTGI). În acest model, profesioniștii din domeniul sănătății mintale utilizează cinci domenii pentru a evalua schimbările pozitive: aprecierea vieții, relațiile cu ceilalți, noi posibilități în viață, putere personală, schimbare spirituală

„Participarea continuă și fiabilă a unui psihoterapeut ajută de obicei la procesul de creștere posttraumatică. Terapeuții nu numai că pot evalua în mod cuprinzător modul în care traumele au afectat o persoană și ce aspecte se pot confrunta, dar pot ghida procesul de recuperare într-un mod care oferă speranță și încurajare. A merge la un terapeut după o traumă necesită o anumită responsabilitate și rezolvare – ambele elemente integrante ale creșterii posttraumatice.

Recuperarea după traume este un proces individual și va și arăta diferit pentru fiecare persoană în parte. Abilitatea noastră unică de a ne vindeca de traume depinde de mulți factori, inclusiv convingerile și percepțiile noastre, nivelul nostru de a face față și reziliența, legătura noastră cu ceilalți de susținere și chiar funcționarea noastră psihologică înainte de eveniment. Recuperarea după traume implică abilitatea de a trăi cu succes în prezent fără a fi copleșit de gândurile și sentimentele din trecut.

Recuperarea nu constituie o absență completă a amintirilor sau sentimentelor asociate evenimentului traumatic, ci mai degrabă implică plasarea evenimentului în urma noastră și trăirea cu bucurie, astfel încât evenimentul să nu mai stăpânească emoțiile sau viața noastră. Recuperarea traumei ar trebui considerată a fi un proces care se desfășoară în timp și în etape intenționate”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Agresivitatea – mecanism de adaptare sau de distrugere?

Publicat de Andra Radu, 19 decembrie 2021, 15:36

Agresivitatea poate lua mai multe forme, dar este definită ca orice acțiune care are ca scop provocarea fie a durerii fizice și/sau psihologice, fie a distrugerii obiectelor din mediu. Expresia agresivității poate apărea în mai multe moduri, verbal, psiho-emoțional, mental, contextual și fizic.

Cu toate acestea, potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), fenomenul este mai complex decât atât, deoarece reprezintă atât o reacție emoțională menită să dăuneze, cât și un mijloc de menținere a ordinii sociale.

„În mod similar, tinerii, în special, luptă pentru respect, resurse și în cele din urmă pentru a fi aleși de către parteneri/partenere. Urmăresc aceste obiective cu manifestări de laudă, etalare și încercări de umilire a ”concurenței”. Agresiunea poate fi, de asemenea, direcționată spre interior (către propria persoană) sau către exterior (către altă persoană), sau poate lua forma violenței de grup către indivizi sau națiuni. Poate fi un răspuns la orice număr de factori, ca de exemplu: frica, nedreptatea, durerea, amenințarea, invazia, lipsa controlului, inadecvarea sau frustrarea”, explică psihologul.

Tipuri de agresiune

• Agresivitate ostilă: acesta este un comportament agresiv determinat de excitare, impulsivitate și este imediat la provocarea situațională.
• Agresiunea de protecție: poate fi mai aproape de tipurile de agresiune identificate de teoriile instinctului și ar include o mamă care își protejează copilul sau un bărbat care își protejează teritoriul său.
• Agresiunea instrumentală: este un răspuns învățat în care agresivitatea este mai degrabă un mecanism pentru atingerea anumitor obiective decât pentru căutarea răzbunării.
• Furia: este un tip special de agresiune necontrolată și extremă.

Diseminarea agresivității ca nevoie umană de bază

Diseminarea agresivității ca o nevoie umană de bază, și, în loc să fie privită negativ, dacă este privită în termeni de utilizare a acestei energii pentru transformare pozitivă, poate fi privită și ca o forță motrică pentru a produce schimbări sociale (în termeni freudieni, aceasta ar fi sublimare).

„Agresiunea la om este un instinct, unii psihologi cred că armamentul a modificat echilibrul dintre puterea fizică a omului și impulsul său agresiv și că această modificare înseamnă distrugerea speciei, cu excepția cazului în care se iau anumite măsuri. De cealaltă parte, alte voci afirmă că agresivitatea trebuie privită prin prisma evoluției, aceasta construind un adevărat culoarul pentru evoluția rapidă a speciei. Așadar, în multe aspecte, tendința adaptativă în agresivitate este naturală (primară) sau este una pur și simplu dobândită”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Cum atragem persoanele potrivite?

Publicat de Andra Radu, 4 decembrie 2021, 18:54

Așa cum indică izvoarele istorice, esenienii au fost primii care se raportau la relații folosind conceptul de „oglindire”. Aceștia porneau de la premisa că fiecare om știe despre viață mult mai multe lucruri decât este conștient că știe.

Mai mult, subliniau ideea că Universul ca un Tot reprezintă o „suprapunere” de planuri, respective conștiințe și că, în momentul în care interacționăm cu ceilalți, ceea ce facem de fapt este să interacționăm cu anumite „oglinzi” ale noastre. Altfel spus, noi vedem în ceilalți ceva ce există deja în noi. Este de fapt un fel de proces de recunoaștere a ceva deja existent în interiorul nostru.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), atragem oameni în viața noastră conform unor „scheme” și aceste situații sunt ca 7 oglinzi sau 7 lecții. Când învățăm lecția, acești oameni sau situații nu mai apar în viața noastră. Ajungem la un momentan să ne întrebăm: „care este modelul în viața mea?”.

„Atunci când emitem o vibrație negativă, universul ne apare pentru a ne sprijini învățarea. Ne amintește cu blândețe ce se întâmplă în interiorul nostru, pentru a ne face conștienți de creația noastră. Când nu ne trezim și nu devenim conștienți, efectul de oglindă crește în intensitate. Acest lucru ar fi analog cu eșecul unui test la școală și cu nevoia de a fi reluată o versiune mai provocatoare a originalului. Universul nu discriminează ceea ce oglindește pentru noi. Este iubitor necondiționat, reflectând pentru noi exact ceea ce proiectăm în exterior – pozitiv sau negativ.

Dragostea necondiționată nu este milă, ea respectă. Când emitem negativitate, nu universul nu ne permite să ne fie ușor. În schimb, ne sprijină cu dragoste și crede suficient în noi pentru a ne ridica din nou peste provocările care apar prin efectul de oglindă. Ideea celor 7 oglinzi eseniene este că atunci când întâlnim ceva substanțial în viață s-ar putea să se reflecte asupra noastră”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce ne învață cele 7 OGLINZI ESENIENE?

Cele 7 oglinzi eseniene ne învață despre interconexiune și joacă și au un rol semnificativ în vindecare. Fiecare oglindă dezvăluie un aspect specific despre noi:

1. Cine suntem – Ceea ce vedem în afara noastră este o reflectare exactă a ceea ce suntem în acel moment (oglinzile reflectă atât mintea noastră conștientă, cât și cea subconștientă): dacă suntem supărați, atragem mai multă furie din noi înșine sau de la alții.

„Dacă suntem calmi, vom atrage oameni calmi sau situații calme. Dacă urâm pe cineva sau ceva, vom atrage ura, dacă suntem meschini și neiertători, alții vor acționa la fel față de noi. Această oglindă reflectă ceea ce este cu adevărat în interiorul nostru gândurile, emoțiile și stările noastre interioare într-un anumit moment din viață. Ceea ce ne deranjează sau respingem la ceilalți, reprezintă de fapt o problemă nerezolvată (încă) la noi”, spune specialistul.

2. Ce judecăm – Dacă nu i-am iertat pe oameni atunci când fac greșeli, acest lucru ne va apăsa într-atât de mult, până când vom realiza că ne-ar fi benefic să iertăm.

„Această oglindă ne indică ce judecăm în mintea noastră, din frica de a nu repeta ceva dureros din trecutul, ca de exemplu: o rană de respingere, de abandon, de umilire, de trădare sau de nedreptate.

Tindem să-i judecăm pe ceilalți după propriile noastre criterii, împiedicându-ne să ne manifestăm compasiunea și iubirea necondiționată. Dacă nu iertăm ce fac unii oameni în anumite momente, s-ar putea să atragem din nou asta în viața noastră, astfel încât să învățăm să facem față la ceea ce ne supără. Putem observa adesea, dacă acordăm atenție, că acest lucru se întâmplă într-un tipar repetitiv, în mai multe domenii ale vieții noastre.

Acest tipar de a judeca conștient sau inconștient rămâne acolo și vei atrage oameni care să-ți reflecte acest lucru, până când îți conștientizezi rănile și te ierți tu pe tine. Rețineți că există o mare diferență între judecată și discernământ. Un lucru este să avem preferințe (discernământ) și ceva complet diferit să aducem judecăți critice cu privire la orice”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

3. Ce am pierdut – A treia oglindă ne va arăta un lucru, om, aspect pe care l-am pierdut, l-am dat sau l-am luat și astfel ne-au rămas acolo „părți de suflet”. Poate fi vorba despre puritate, iubire, acceptare, sinceritate, autenticitate, demnitate, respect, siguranță, sănătate …pe care le cauți în viitoarele relații ca să te întregești.

„Dacă am pierdut, am dăruit sau ni s-a luat ceva prin propriile noastre alegeri, ori am permis să ne fie luate când am acceptat compromisuri, s-ar putea să-i vedem în continuare în prim plan pe alții care au acel lucru sau situație pe care noi am ”pierdut-o”. Aceste contexte pot duce la o atracție (scânteie) față de cineva de care nu înțelegem de ce suntem atrași, de fapt acea persoană îți oglindește părți dragi din tine pe care nu le mai regăsești.

Atracția vine din faptul că au ceva ce îți dorești în viața ta, cum ar fi un loc de muncă bun, o familie, timp liber de calitate, respectul și susținerea celorlalți etc. Aceste situații vor apărea pentru a ne ajuta să facem față regretului că nu mai avem acel lucru. Nu suntem conștienți de acest regret, motiv pentru care subconștientul nostru ni-l aduce în atenție. Odată ce suntem conștienți de asta, putem alege să mergem după lucrul pe care îl dorim sau să decidem că nu-l vrem suficient de mult pentru a ne schimba viața”, afirmă psihologul.

4. O iubire „uitată” – Partea din noi de care ne-am amintit cel mai puțin, partea la care ținem cel mai mult, este iubirea noastră pierdută (iubirea și acceptarea de sine).

„De-a lungul vieții noastre vom adopta adesea modele de comportament care devin atât de importante pentru noi încât ne vom rearanja restul vieții pentru a ne adapta acestui tipar sau comportament. Când ne aflăm în această situație, constatăm că aceste modele pot fi modele de comportament compulsiv sau care provoacă dependență. Atașamentele, dependențele, tiparele comportamentale bazate pe frică și credințe limitative ne împiedică să ne valorificăm adevăratul potențial.

A patra oglindă ne permite să ne vedem pe noi înșine în prezența dependenței sau a constrângerii. Prin dependență și constrângere, dăruim puțin câte puțin lucrurile care sunt cele mai importante pentru noi. Și în dăruire, avem ocazia să ne vedem pe noi înșine în timp ce pierdem lucrurile pe care le ținem cel mai mult.

Lecția acestei oglinzi este faptul că cea mai profundă iubire este iubirea de sine. Atunci când te iubești pe tine cu adevărat, îi poți iubi și pe ceilalți necondiționat fără să ai așteptări de la ei și fără să creezi dependență/obsesie față de ceva ce aștepți de la ei”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

5. Relația sacră cu părinții: A cincea oglindă ne arată părinții noștri și interacțiunea cu ei. Poate cea mai intensă dintre toate oglinzile, a cincea oglindă se referă la felul în care ne trăim viața. Această oglindă ne arată cât de mult ne-au influențat părinții viața și percepția față de aceasta.

Părinții reprezintă un model pentru copiii lor, aceștia preluând, de cele mai multe ori inconștient, comportamentul, tiparele, prejudecățile și convingerile lor. Rezultatul este că, tindem să ne alegem partenerii având ca etalon (conștient sau nu) relația „problemă” a părinților sau relația „problemă” a noastră cu ei.

„Această oglindă mai subliniază un aspect important: relația noastră cu tatăl arată relația cu Dumnezeu/divinitatea, iar relația cu mama arată relația cu mama divină/universul. Tatăl și Mama Cerești, masculinul și femininul, reprezintă părinții noștri la un alt nivel și arată modul în care ne trăim divinitatea pe Pământ (convingeri, percepții, acceptare, iubire, iertare, recunoștință etc.). Din ceea ce am învățat de la părinții noștri, se nasc credințele și viziunea noastră despre Dumnezeu, univers, rostul nostru în lume etc. Dacă ne simțim întotdeauna judecați sau avem sentimentul că „nu suntem capabili sau suficienți în ceea ce facem”, aceasta reflectă relația noastră cu părinții noștri. Acest lucru ne permite să vedem mai bine și mai profund de ce trăim viața într-un anumit fel.

La nivel inconștient, alegerile noastre sunt limitate de ceea ce gândim și simțim față de părinți. Ca să putem face alegeri conștiente și sănătoase, este important să descoperim ce am preluat de la părinți și ne sabotează și apoi să transformăm aceste convingeri sau tipare astfel încât să vină în sprijinul nostru. Vindecându-ne relația cu părinții, vindecăm la un anumit nivel relația cu divinitatea (convingerile despre … și nivelul de acceptare) și invers, vindecând relația cu divinitatea putem vindeca relația cu părinții. Indiferent de unde începem, rezultatul va fi benefic nouă și celor dragi nouă”, declară specialistul.

6. Noaptea întunecată a sufletului: Aceasta este o căutare a „întunericului”, privind în interior la toate greșelile și temerile noastre pentru a crește în înțelepciune.

„Este vorba despre acele momente în care suntem față în față cu „umbra” noastră, ce reflectă cele mai mari frici și în același timp cele mai mari dorințe cărora nu le permitem să iasă la suprafață. Dar ele răbufnesc din când în când, în moduri „ciudate” și în momente nepotrivite. Avem ocazia să ne vedem într-un mod complet transparent și să ne dovedim că procesul vieții poate fi de încredere.

Cu puține excepții, aproape toată lumea va experimenta o „noapte întunecată a sufletului” la un moment dat în cursul vieții. Aceasta este o experiență în care suntem atrași într-o situație sau circumstanță care reprezintă ceea ce ni se pare a fi cea mai mare frică a noastră. Acest lucru trezește o forță adormită care poate deveni cel mai puternic aliat al nostru. Conștientizând fricile, acceptându-ne „umbra” cu iubire, compasiune și iertare, acceptăm „întunericul” interior și astfel, de fapt, ne întregim”, este de părere psihologul.

7. Conceptul nostru de sine atât conștient, cât și subconștient: Oamenii vor apărea în viața noastră pentru a ne reflecta cum ne tratăm pe noi înșine.

„Nu suntem întotdeauna conștienți de modul în care ne arătăm în relația cu noi înșine: dacă avem o stimă de sine scăzută și nu ne recunoaștem înțelepciunea și frumusețea, nici alții nu le vor recunoaște. Această oglindă reflectă modul în care te percepi tu pe tine și, inevitabil așa te vor percepe și ceilalți. Dacă tu nu te respecți, accepți, iubești pe tine, nici ceilalți nu-ți vor oferi aceste aspecte, pentru că tu le transmiți la nivel subliminal percepția ta despre tine și ei o interpretează ca dorința ta pentru tine.

Dacă ne schimbăm percepția despre noi înșine, schimbăm lumea. Această oglindă ne amintește să fim amabili, iubitori și plini de compasiune cu noi înșine și cu ceilalți. Cu siguranță fiecare dintre noi experimentează în viață și lucruri mai puțin plăcute, însă diferența o face atitudinea cu care reacționăm la fiecare dintre aceste situații”, conchide psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Ce este sindromul impostorului?

Publicat de Andra Radu, 20 noiembrie 2021, 13:54

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), Sindromul impostorului se referă la o experiență internă de a crede că nu ești la fel de competent pe cât te percep ceilalți.

Deși această definiție este de obicei aplicată în mod restrâns inteligenței și realizării, are legături cu perfecționismul și contextul social. Mai simplu spus, sindromul impostorului este experiența de a te simți ca un fals – ai impresia că în orice moment vei fi descoperit făcând o fraudă – de parcă nu aparții acolo unde ești și ai ajuns acolo doar printr-un noroc chior.

„Acest sindrom poate afecta pe oricine, indiferent de statutul său social, de experiența profesională, de nivelul de calificare sau de gradul de expertiză. Fie că se află în domeniile realizării academice sau succesului în carieră, o persoană se poate lupta cu presiunea și așteptările personale. Aproximativ 25% până la 30% dintre persoanele cu rezultate importante în profesie, familie etc., pot suferi de sindromul impostorului.

Aproximativ 70% dintre adulți pot experimenta impostorismul cel puțin o dată în viață. Sindromul impostorului nu reprezintă un diagnostic psihiatric. Persoanele cu sindromul impostorului se pot lupta cu alte afecțiuni de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea sau depresia, dar o persoană nu ar putea fi diagnosticată ca având sindromul impostorului”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Caracteristici ale sindromului

Unele dintre semnele comune ale sindromului impostorului includ: îndoială de sine, o incapacitate de a-ți evalua realist competența și abilitățile, atribuirea succesului personal la factori externi, sabotarea emoțională a propriei performanțe, teama că nu vei fi la înălțimea așteptărilor, suprasolicitare sau stabilirea unor obiective foarte provocatoare (dificil de atins sau care necesită un volum mare de resurse de timp, energie, informație și/sau persoane implicate) și acțiune în acest sens urmată de senzația de dezamăgire.

„În timp ce, pentru unii oameni, sindromul impostorului poate alimenta sentimentele de motivație pentru a avea realizări, acest lucru are de obicei un cost serios manifestat sub forma unei anxietății constante. S-ar putea să vă pregătiți prea mult sau să lucrați mult mai mult decât este necesar pentru a vă asigura că nimeni nu află că sunteți un impostor.

Acest lucru stabilește un ciclu vicios, în care credeți că singurul motiv pentru care ați supraviețuit acelei prezentări (de exemplu) a fost că ați stat treji toată noaptea, repetând ce veți avea de spus sau de prezentat. Sau, credeți că singurul motiv pentru care ați trecut printr-un anumit context, a fost pentru că ați avut grijă de absolut toți factorii posibili implicați, astfel încât să fiți pregătiți pentru orice.

Problema sindromului impostorului este că experiența de a face bine ceva nu este suficientă pentru a vă schimba convingerile. Chiar dacă s-ar putea să treceți cu bine printr-un spectacol, o întrunire de afaceri, un interviu sau să luați masa de prânz cu colegii de muncă, gândul va rămâne în continuare în zona: “Ce-mi dă dreptul să fiu aici?”. Cu cât realizați mai mult, cu atât mai mult vă simțiți ca niște…impostori. Este ca și cum nu vă puteți interioriza experiențele de succes”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru

Mai mult, specialistul consideră că persoanele cu impostorism exercită adesea o mare presiune asupra propriei persoane pentru a îndeplini fiecare sarcină fără cusur; se tem că orice greșeală va dezvălui altora că nu sunt suficient de buni sau de deștepți pentru locul de muncă sau funcția ocupată.

Acești indivizi perpetuează această presiune excesivă, deoarece consideră că fără disciplină nu vor reuși și, în loc să se recompenseze, își fac griji doar pentru următoarea sarcină. În cele din urmă, aceste sentimente agravează anxietatea și pot duce la depresie.

Persoanele care suferă de sindromul impostorului tind, de asemenea, să nu vorbească cu oricine despre cum se simt și se luptă în tăcere cu starea, la fel ca și cei cu tulburare de anxietate socială.

Cauze pentru apariția instalarea sindromului

1. Trăsăturile de personalitate determină în mare măsură sindromul impostorului: cei care îl experimentează se luptă cu autoeficacitatea, perfecționismul și nevrotismul;

2. Mediile competitive pot, de asemenea, să fie la baza acestui sindrom. De exemplu, mulți oameni care continuă să dezvolte sentimente de impostorism s-au confruntat cu o presiune intensă cu privire la realizările academice ale părinților lor în copilărie;

3. O încredere scăzută în sine, indusă de o copilărie în care persoana s-a confruntat cu criticism repetat, perfecționismul părinților, starea permanentă de nemulțumire, lipsa încurajărilor, lipsa iubirii, a timpului petrecut împreună sau lipsa concretă/fizică a părinților din viața sa;

4. Anxietatea socială dacă persoana a primit un feedback timpuriu că nu a fost suficientă de bună în anumite contexte sociale sau în cele legate de performanță;

5. Convingerile personale negative legate de propriile abilități, de cine poate și cine nu poate să aibă succes, convingerile legate de condițiile necesare succesului etc. și, mai ales, lipsa de flexibilitate care duce la a nu schimba aceste convingeri, chiar și atunci când există dovezi contrare;

6. Eșecul (real sau interpretabil) după un șir de succese poate determina, de asemenea, pe cineva să-și pună la îndoială aptitudinile generale;

7. A primi reacția ironică a cuiva asupra succesului personal, poate declanșa sentimentele sindromului impostorului;

8. Sindromul impostorului poate fi strâns legat de perfecționism, conform căruia persoana simte presiune să se comporte la maxim 100% din timp și, atunci când nu reușește, traduce acest lucru prin incompetență și devine anxioasă.

Cum putem depăși acest sentiment?

Depășirea sindromului impostorului implică:

1. schimbarea mentalității unei persoane cu privire la propriile sale abilități;

2. „impostorii” simt că nu aparțin, astfel încât recunoașterea expertizei și a realizărilor lor este esențială, la fel ca reamintirea că și-au câștigat pe merit locul în mediul lor academic sau profesional;

3. concentrarea pe măsurarea propriilor realizări și propriei creșteri în comparație cu „ieri”, în locul comparației cu ceilalți;

4. reducerea presiunii personale legate de rezolvarea fără cusur a fiecărei sarcinii;

5. exersarea focusării atenției mai mult timp asupra unei realizări, înainte de a porni spre sarcina următoare;

6. reamintirea periodică a faptului că nimeni nu este perfect și că o persoană poate face doar tot posibilul într-un moment sau context;

7. învățarea de a tolera disconfortul și de a accepta imperfecțiunea;

8. împărtășirea sentimentelor cu cineva drag și/sau cu un specialist psihoterapeut, coach, consilier;

9. căutarea unui mentor care a depășit o stare similară.

Autocontrolul undelor cerebrale și al stărilor de conștiință!

Publicat de Andra Radu, 12 iunie 2021, 11:03

Viața în general poate fi solicitantă și agitată și, de la an la an, nivelurile de stres exponențial. Ce se întâmplă însă dacă am lua în calcul o modalitate de a ajunge la sursa emoțiilor și gândurilor noastre – creierul – și de a-l controla, astfel încât să putem atinge starea mentală dorită: memorie, concentrare, somn bun, relaxare, bucurie, liniște interioară etc.?

„Controlul minții” se referă în general la monitorizarea activității creierului și, în particular la schimbarea sau consolidarea tiparelor de unde cerebrale dorite.

Creierul este format din miliarde de celule specializate, printre care și neuronii. Neuronii comunică în permanență între ei, iar activitatea electrică emisă prin această comunicare poate fi detectată folosind o tehnică numită electroencefalografie sau EEG, cu senzori atașați la nivelul scalpului care se reglează în acele „explozii” de energie și le înregistrează ca unde. Forma undei este diferită în stare de repaos față de momentul când cineva își folosește toată atenția și focalizarea asupra unui subiect, unei activități.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), controlul undelor noastre cerebrale ar putea ajuta la optimizarea relaxării și productivității.

„După cum se știe, undele cerebrale pot fi modificate de diferiți stimuli externi, inclusiv stimularea auditivă. Iată câteva dintre beneficiile și funcțiile asociate cu frecvențele cheie ale undelor cerebrale: Gamma: învățare, concentrare și autocontrol, Beta: niveluri crescute de energie, concentrare, vigilență și gândire clară, Alfa: ajută la dureri de cap tensionate, memorie, anxietate ușoară și stări de flux creativ, Theta: poate ajuta procesarea emoțională, relaxarea profundă, intuiția, consolidarea memoriei, Delta/subdelta: poate ajuta la ameliorarea durerii, funcției imune, vindecării și somnului profund.

Creierul nostru folosește 13Hz (alfa crescut sau beta scăzut) pentru inteligența „activă”. Există persoane care prezintă deficiențe de învățare și probleme de atenție care au o deficiență de activitate de 13Hz în anumite regiuni ale creierului, care afectează capacitatea de a efectua cu ușurință sarcini de secvențiere și calcule matematice. Activitățile neuronilor cerebrali au informații bogate despre activitățile neuronale.

Când neuronii sunt activați, ei produc impulsuri electrice. Până de curând, măsurarea undelor cerebrale a fost limitată la un mediu medical sau de laborator, deoarece necesită instrumente precum electroencefalografia (EEG) – prin care senzorii atașați la nivelul scalpului „citesc” undele cerebrale, similar cu modul în care monitorul ritmului cardiac ne citeste pulsul – sau neuroimagistica, care scanează creierul utilizând imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) sau altă tehnologie”, explică specialistul.

Cum ne controlăm undele cerebrale?

Psihologul Laura Maria Cojocaru este de părere că există o modalitate foarte simplă de a ne schimba undele cerebrale pentru a ne simți mai centrați și mai puțin stresați: meditația.

„S-a constatat că meditația regulată crește activitatea alfa și scade beta în stările de veghe, meditațiile mai scurte “începătoare”, fiind asociate cu undele alfa. De asemenea, s-a demonstrat că îmbunătățește stările undelor gamma, ceea ce are sens, deoarece se crede că gama crește gradul de conștientizare și ne face să fim foarte în ton cu noi înșine și cu mediul nostru.” (Gândiți-vă la acest lucru ca mai mult la un scop avansat de meditație.).

Dacă doriți să treceți la un anumit tip de undă cerebrală în timp ce vă angajați într-un anumit tip de sarcină – cum ar fi să atingeți undele alfa dacă nu puteți dormi sau atmosfera de flux theta în timp ce alergați – vă sugerăm să ascultați ritmurile binaurale, care sunt sunete în buclă care promovează stări specifice undelor cerebrale. Le puteți găsi pe Youtube sau Spotify căutând tipul de undă cerebrală pe care o urmăriți, cum ar fi „bătăile theta binaurale”.

Fie că suntem activi din punct de vedere mental, în stare de odihnă sau adormiți, creierul are întotdeauna un anumit nivel de activitate electrică.În timpul unui test, participanții au fost practicanți experimentați de meditație. Li s-a cerut să se odihnească, cu ochii închiși, timp de 20 de minute și să mediteze încă 20 de minute, în ordine aleatorie. Abundența și localizarea undelor cerebrale electrice lente până la rapide (delta, teta, alfa, beta) au furnizat un bun indiciu al activității creierului”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Atenție relaxată cu theta

Potrivit specialistului, în timpul meditației, undele theta au fost cele mai abundente în părțile frontale și medii ale creierului.

„Aceste tipuri de valuri provin probabil dintr-o atenție relaxată care monitorizează experiențele noastre interioare. Aici se află o diferență semnificativă între meditație și relaxare fără nicio tehnică specifică.

Studiile anterioare au arătat că undele theta indică relaxare profundă și apar mai frecvent la practicienii cu meditație cu experiență. Sursa este probabil părțile frontale ale creierului, care sunt asociate cu monitorizarea altor procese mentale.

Când măsurăm calmul mental, aceste regiuni semnalizează părțile inferioare ale creierului, inducând răspunsul de relaxare fizică care apare în timpul meditației”, conchide psihologul

5 roluri majore ale oamenilor în viețile noastre!

Publicat de Andra Radu, 8 aprilie 2021, 16:26

Persoanele care ne înconjoară joacă un rol foarte important în viața noastră. Partea bună rezidă din faptul că nu suntem toți la fel și, astfel, ne putem îmbunătăți continuu învățând unii de la alții.

În fiecare etapă a vieții, fiecare dintre noi avem câte un dar de oferit celor din jur, fie el conștient sau nu. Unii oameni care trec prin viața noastră ne pot fi mentori, alții pot fi îndrumați de noi.

Pe unii îi numim prieteni pentru că petrecem mult timp împreună și ne împărtășim secretele, alții au alte roluri față de noi: membrii familiei, partener de viață, coleg de școală sau de serviciu etc.

În opinia cunoscutului psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), atunci când suntem copii credem că toți cei care intră în viața noastră vor rămâne pentru totdeauna și, o parte din noi, continuă mereu să-și dorească asta.

„Este firesc să ne dorim continuu feedback-ul celorlalți legat de faptul că suntem bine așa cum suntem. Acest feedback înseamnă atenție, acceptare, iubire, prietenie, iertare, recunoștință, susținere emoțională. Acceptarea faptului că, totul în viață se schimbă, deci și noi și ceilalți, duce la o adaptare mai ușoară la transformări și la a înțelege că viața este o bucurie, o binecuvântare”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, psihologul este de părere că oamenii din viețile noastre îndeplinesc 5 roluri: rolul convenabi, rolul situațional, rolul obligatoriu, rolul „îmi permite să fiu EU” și rolul „am nevoie”

1. Rolul convenabil.

Rolul convenabil este ceva care funcționează bine pentru toți membrii unui grup și are ca scop socializarea pe același subiect de interes. Implicarea variază de la plăcerea momentului, până la o legătură mai profundă emoțional și situațional.

„Cei cu acest rol sunt cei pe care îi suni pentru un festival de muzică, cei pe care-i mobilizezi pentru a merge într-o excursie sau pentru o cafea în oraș. Este persoana pe o suni la orice oră din zi și din noapte pentru că știi că te va asculta/ajuta necondițonat, chiar dacă nu ați mai vorbit de o perioadă mare de timp.

În general, ai deja în minte anumite persoane pe care le soliciți pentru anumite activități și socializezi cu aceiași oameni pentru anumite tipuri de evenimente. Aceasta este o strategie funcțională și sănătoasă a inconștientului de a fi eficienți, de a ne conserva energia și de a ne odihni și încărca ”bateriile” interioare în mod rapid și sigur. Este ceva care funcționează în mod natural și reciproc.

Este posibil ca modelul de educație primit să ne condiționeze la a încerca să solicităm aceeași persoană pentru toate tipurile de contexte ale vieții. De aceea, recomandarea este să ne lărgim intenționat și conștient cercul de persoane astfel încât să nu epuizăm pe nimeni ca energie și timp și, astfel, să avem acces la cât mai multe lucruri noi de învățat”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Rolul situațional.

„Rolul situațional este jucat de obicei de un coleg de școală sau de serviciu, o persoană prezentă ocazional într-un grup de prieteni etc. Unii oameni sunt prezenți în viața noastră doar la anumite ore din săptămână sau doar o singură dată. Este posibil să nu ne placă foarte mult să fim în preajma lor, însă contextul ne cere să petrecem ceva timp împreună. În plus, acea persoană poate deține niște răspunsuri legate de context sau poate aduce ceva nou. Situația poate fi reciproc benefică”, declară psihologul.

3. Rolul obligatoriu.

„Nu ne putem alege familia, iar acest tip de relație este ”obligatorie”, deoarece nu ne putem schimba legăturile de sânge. Poate că nu ți-ai alege părinții ca prieteni dacă nu ai fi rudă cu ei, poate nu ai vrea să-l vezi pe fratele tău la fiecare Crăciun dacă nu ar fi fratele tău, poate nu ai ieși cu sora ta la cumpărături ca să-și aleagă rochia de mireasă, dacă nu ar fi sora ta etc.

Relațiile pe care le stabilim cu familiile noastre sunt unice și individuale. Dacă te simți presat să te înțelegi și să interacționezi cu cineva, ar putea fi o relație „obligatorie”. Situația poate fi benefică pentru toți cei implicați, dacă există suficientă iubire, iertare, acceptare, flexibilitate, comunicare, recunoștință, susținere emoțională. Dacă nu, situația poate deveni benefică acceptând – și de-o parte și de alta – că ne este mai bine să renunțăm la forțări”, este de părere specialistul.

4. Rolul „îmi permite să fiu EU”.

Aceste persoane reprezintă ceea ce numim „suflete pereche”. Sunt persoanele pe care noi le alegem și care ne aleg. Aceștia sunt cei cu care alegem să petrecem timp pentru că ne dorim cu adevărat, pentru că, alături de ei, simțim că putem să fim noi înșine. Poate fi un prieten, un coleg, ar putea fi desigur și un membru al familiei.

„Fie că realizăm sau nu, devenim treptat ca aceia cu care petrecem cel mai mult timp. Începem să ne comportăm ca ei, să gândim ca ei, să arătăm ca ei, chiar să luăm decizii pe baza a ceea ce observăm la ei. Responsabili de acest lucru sunt neuronii oglindă, un set de neuroni ai creierului nostru care ne permit să învățăm prin imitare în mod inconștient, fără să percepem vreun efort. De aceea, este indicat ca aceste persoane ”de suflet” să fie persoane cu un mod de gândire pozitiv și motivant, să aibă exersate strategii de succes cel puțin într-un domeniu de viață sau, măcar, să aibă deschiderea și dorința de a învăța, de a evolua”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

5. Rolul „am nevoie”.

Oamenii sunt în viața noastră din diferite motive. Relațiile cu ei pot fi frustrante sau uimitoare. Realizarea și acceptarea faptului că, toată lumea joacă un rol diferit în creșterea personală poate fi extrem de benefică, mai ales atunci când oamenii nu acționează în felul în care dorim.

„Propune-ți să observi, să înțelegi și să accepți rolul acestora în viața ta și ceea ce înseamnă ei pentru tine la nivel de lecții de viață. Caută să rămâi centrat pe felul în care, interacțiunea cu acea persoană te-a provocat să te descurci singur, să-ți asumi responsabilități, să dobândești noi cunoștințe, noi abilități, să te exprimi mai liber și mai sigur pe tine.

Oamenii „deranjanți” te mai pot învăța curajul de a îndepărta oamenii negativi din viața ta și renunțarea la relațiile care nu servesc creșterii tale. Modul în care răspunzi la comportamentul celorlalți se află în controlul tău! Poți alege să te plângi sau poți alege să crești. Amintește-ți constant că oamenii din jurul tău au o influență critică asupra energiei, creșterii și probabilității tale de succes!”, ne sfătuiește psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Cauzele dependenței de pornografie și factorii de risc!

Publicat de Andra Radu, 17 martie 2021, 16:00 / actualizat: 17 martie 2021, 18:34

Pornografia a existat întotdeauna, într-un mod sau altul și a fost mereu un subiect controversat. Unii oameni nu sunt interesați de aceasta, iar unii sunt profund ofensați când doar aud cuvântul. Alții o utilizează ocazional, iar alții în mod regulat. Totul se rezumă la preferințele personale și la alegerea personală.

Potrivit cunoscutul psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), dependența de pornografie se referă la o persoană care devine dependentă emoțional de pornografie până la punctul în care aceasta interferează cu viața de zi cu zi, relațiile și capacitatea de a funcționa.

„Este ușor de înțeles cum aceasta ar putea fi o problemă, având în vedere disponibilitatea pe scară largă a pornografiei pe Internet. Acest tip de dependență poate fi destul de comună. O dependență este mai mult decât un interes intens pentru ceva. Este o afecțiune care schimbă creierul și corpul și determină persoana să se simtă nevoită să continue să utilizeze o substanță sau să participe la o activitate, în mod excesiv, chiar și atunci când face acest lucru îi poate face rău.

Majoritatea cercetărilor privind dependența sugerează că dependența activează regiuni din creier asociate cu motivația și recompensa. Mai exact, modifică sistemul de dopamină al organismului. Atunci când o persoană cu dependență folosește inițial substanța sau se angajează în comportament, primește o doză intensă de dopamină, care-i provoacă sentimente de plăcere și recompensă. În timp, corpul începe să producă mai puțină dopamină și să se bazeze pe substanță sau comportament pentru a suplini lipsa dopaminei.

Dependența afectează și alte aspecte ale creierului, schimbându-l constant și făcând din ce în ce mai dificilă evitarea substanței sau a comportamentului dependenței. Sexul poate fi un comportament extrem de satisfăcător, în ceea ce privește dopamina. Utilizarea excesivă a pornografiei poate duce, de asemenea, la dependență”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Comportamentul sexual compulsiv – tulburare de sănătate mintală

Organizația Mondială a Sănătății a adăugat comportamentul sexual compulsiv ca o tulburare de sănătate mintală în 2018. Și, deși nu evidențiază dependența de pornografie, se referă la activitățile sexuale repetitive care devin un punct central al vieții unei persoane și subliniază că: „își neglijează sănătatea și îngrijirea personală sau alte interese, activități și responsabilități”.

Un studiu efectuat pe un număr de bărbați care au căutat tratament pentru utilizarea problematică a pornografiei a arătat răspunsul creierului lor la imaginile cu conotații sexuale. Experții spun că același tip de activitate cerebrală este prezentă și în dependența de droguri sau alcool – atunci când circuitele din creier asociate cu recompensa, motivația și memoria sunt pornite.

Mai mult decât atât, psihologul Laura Maria Cojocaru este de părere că dacă pur și simplu o persoană vizionează material pornografic, acest fapt n-o transformă neapărat într-o persoană dependentă ce necesită remediere. Dependențele sunt legate de exces care duce la lipsa de control și pot provoca probleme semnificative.

„Indiferent dacă este o dependență instalată sau nu, cei care folosesc pornografia în mod regulat acuză o poftă intensă de sex. Se îndreaptă spre pornografie atunci când sunt anxioși. De asemenea, tind să extindă acest obicei chiar în mediul de la locul de muncă și nu doar acasă. Unii experți cred că există o legătură între utilizarea intensă a pornografiei și o stimă de sine scăzută sau nemulțumirea în relații.

Semnele pentru un diagnostic de dependența de pornografie variază. Dar majoritatea experților sunt de acord că, dacă acest comportament împiedică activitățile de zi cu zi ale persoanei și îi scade nivelul de energie și motivație față de alte activități, putem vorbi de o dependență”, declară psihologul.

Știți că ați declanșat dependență atunci când:

• Pornografia devine o parte centrală a vieții voastre. Nu mai faceți lucruri care vă plac cu adevărat, astfel încât să vă puteți bucura mai mult de ele;
• Neglijați îngrijirea personală;
• Vă pierdeți interesul pentru alte activități.
• Deveniți mai puțin interesați de întâlnirile sociale;
• Descoperiți că timpul pe care îl petreceți vizionând pornografie continuă să crească;
• Vă simțiți ca și cum ați avea nevoie de o „remediere” pornografică – și această remediere vă oferă o mare plăcere;
• Vă simțiți vinovați că vizionați pornografie;
• Petreceți ore în șir căutând site-uri porno online, chiar dacă înseamnă neglijarea responsabilităților sau privarea de somn și odihnă;
• Insistați ca partenerii voștri romantici sau sexuali să vizioneze materiale pornografice sau să puneți împreună cu ei în practică fantezii inspirate din pornografie, chiar dacă nu vor;
• Nu vă puteți bucura de sex fără a viziona mai întâi materiale pornografice;
• Nu puteți rezista pornografiei, chiar dacă vă tulbură viața personală;
• Vă deteriorează relațiile;
• Ați renunțat la alte responsabilități;
• Vă afectează locul de muncă sau școala;
• Vizionați materiale pornografice în locuri care nu sunt adecvate, cum ar fi locul de muncă, școala ș.a.;
• Viața sexuală nu vă mai satisface;
• Nu puteți înceta să vă uitați la materiale pornografice, chiar și atunci când încercați;
• Nu puteți renunța la pornografie, chiar dacă nu vă mai provoacă la fel de multă plăcere;
• Vizionați intens materiale pornografice de 6 luni sau mai mult.

Cauzele dependenței de pornografie și factorii de risc

Deoarece dependența de pornografie este controversată în comunitatea medicală/de sănătate mintală, nu există un set clar de cauze disponibile. Dar pot exista unele indicii în cauzele comportamentului sexual compulsiv.

Experții care susțin existența dependenței de pornografie susțin că, la fel ca alte dependențe, aceasta este o problemă complexă cu o serie de cauze posibile. Unele dintre aceste cauze pot include:

1. Condiții de sănătate mintală subiacente: o persoană ar putea folosi pornografia pentru a scăpa de suferința psihologică;
2. Probleme de relație: pornografia poate fi o rezolvare pentru nemulțumirea sexuală;
3. Norme culturale nesănătoase: idei despre modul în care ar trebui să arate și să se comporte oamenii în timpul sexului, tipurile de sex de care ar trebui să se bucure o persoană și norme similare pot atrage unii oameni către pornografie;
4. Cauze biologice: anumiți factori biologici, inclusiv modificări ale chimiei creierului atunci când o persoană vizionează pornografie, pot crește riscul de dependență;
5. Accesul facil la materiale ponografice: datorită internetului, accesul la pornografie este la un clic distanță;
6. Confidențialitatea: vizualizarea materialelor pornografice în privat este mai ușoară ca niciodată. Comportamentele compulsive prosperă în secret.
7. Stări depresive și de anxietate;
8. O imagine de sine deteriorată;
9. Conflicte familiale (în relația cu părinții), copilărie cu model parental abuziv;
10. Un istoric de abuzuri fizice sau sexuale;
11. Alte dependențe deja instalate – dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc etc. pot fi favorizante pentru instalarea unora noi, inclusiv a celei de pornografie.

Complicații care rezultă din dependența de pornografie

Respingerea ajutorului pentru o dependență de pornografie poate duce la probleme precum:

• Apariția sau agravarea stărilor de vinovăție, rușine și stimă de sine scăzută;
• Apariția sau agravarea depresiei, anxietății și a gândurilor suicidare;
• Neglijarea partenerului;
• Stabilirea de relații toxice;
• Pierderea concentrării la locul de muncă;
• Pierderea locului de muncă;
• Instalarea altor probleme cu abuzul de substanțe;
• Disfuncții sexuale.

Tratamentul dependenței de pornografie și remedii

„Puteți primi ajutor dacă simțiți că obiceiurile pornografice cauzează probleme. Principalul tip de tratament pentru comportamentul sexual compulsiv este psihoterapia și coachingul. Persoanele care aleg să beneficieze de ajutorul unui psiholog sau coach, beneficiază de abordarea problemelor ”cauză” – relația, rușinea sexuală, depresia, modelul parental disfuncțional etc.

Prin urmare, dacă o persoană optează pentru terapie, este important să aleagă un terapeut care înțelege și poate gestiona în primul rând aceste problematici. Cele mai directe și eficiente recomandări de abordare sunt: terapia cognitiv-comportamentală (TCC), psihoterapia integrativă sau Neuro-Programarea Lingvistică.

Sesiunile de consiliere vă vor ajuta să înțelegeți ce a provocat dependența de pornografie. Terapeutul vă poate ajuta să dezvoltați mecanisme eficiente de coping pentru a vă schimba relația cu materialele pornografice.

De asemenea, medicamentele pot ajuta la controlul substanțelor chimice ale creierului legate de gânduri și acțiuni obsesive. Acestea includ: antidepresive, stabilizatori de dispoziție, anti-androgeni”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Valorile noastre sunt standardele după care ne ghidăm viața!

Publicat de Andra Radu, 24 februarie 2021, 17:47

Când spunem că ne place sau iubim pe cineva, experimentăm atracția interpersonală – forța plăcerii sau a iubirii noastre pentru o altă persoană. Analiza psihologică se poate aplica oricăror tipuri de relații. Atracția interpersonală apare între prieteni, membri ai familiei, în atracția romantică și între persoane în general, în orice context de viață.

Potrivit cunoscutului psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în primele 30 de secunde de întâlnire cu cineva, ambele persoane acordă o atenție deosebită comunicării secundare, însă devenim atrași de alți oameni atunci când valorile noastre se potrivesc, fie că este vorba de statutul nostru socio-economic, de dorința noastră de a învăța și evolua, sau de bucuria noastră de a petrece timpul cu familia sau cu prietenii.

„Deși se spune uneori că „frumusețea este în ochii privitorului” (adică fiecare persoană are propria lui idee despre ceea ce este frumos), acest lucru nu este complet adevărat. Există o bună înțelegere între oameni, inclusiv copii, și în cadrul și între culturi, cu privire la oameni care sunt cei mai atrăgători fizic.

Acest acord se datorează parțial normelor comune în cadrul culturilor cu privire la ceea ce este atractiv, care poate varia desigur între culturi, dar se datorează și predispozițiilor evolutive de a participa și de a fi influențat de caracteristicile specifice ale altora. Aceasta tendință este prezentă în orice tip de relații interpersonale, dar, mai ales, în cele de cuplu.

Tot ceea ce ne-a plăcut sau nu ne-a plăcut vreodată, a fost rezultatul valorii pe care am acordat-o obiectului, persoanei sau experienței respective. Când oamenii tind să vorbească despre o valoare pe care o deține un individ, ei vorbesc despre idealurile și convingerile individului pe care le consideră mai importante și mai demne de menționat decât altele, respectiv vorbesc despre idealurile și convingerile lor personale pe care le regăsesc în celălalt”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Valorile noastre sunt standardele după care ne ghidăm viața

Totodată, specialistul este de părere că valorile noastre sunt standardele după care ne ghidăm viața, obiectivele și ne menținem motivația. Când avem o valoare principală legată de un anumit aspect al identității noastre, cum ar fi sportul/sănătatea de exemplu, nu suntem dispuși să renunțăm la acel aspect al identității noastre, indiferent de ceea ce spun sau fac oamenii despre asta. Este posibil chiar ca, în extremis, unele persoane să prețuiască lucrurile și contextele mai mult decât propria lor viață.

„Valorile fiecărei persoane sunt diferite și fiecare valoare are o anumită importanță și o forță diferită pentru acea persoană. Când ne îndrăgostim, este foarte evident că persoana de care ne îndrăgostim ”ar trebui” (asta căutăm în mod inconștient) să se potrivească valorilor noastre. Avem propriul nostru cadru de realitate care atribuie valori diferite oamenilor, locurilor și lucrurilor.

Acest lucru este foarte evident, de exemplu, la o femeie care ”întâlnește” doar bărbați bogați sau ”întâlnește” doar bărbați care știu s-o respecte, un bărbat scund care nu s-ar putea imagina niciodată cu o femeie înaltă, un bărbat care ”întâlnește” doar femei gospodine și casnice sau femei de carieră, care-l provoacă și pe el să crească. Având fiecare valori specifice de viață, pur și simplu nu ne pasă aproape deloc de ceea ce este diferit de ceea ce căutăm”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totuși, ceea ce am putea iubi un an poate fi diferit de ceea ce am putea iubi cinci ani în viitor. Care ar fi motivele?

Pe măsură ce experimentăm lucruri noi în viață, sistemele noastre de valori se schimbă în raport cu ceea ce erau, deci putem căuta ceva destul de diferit. Dacă valorile partenerului nostru evoluează diferit de ale noastre, s-ar putea să ne reîndrăgostim (dacă ”flacăra” s-a mai stins) sau să ne pierdem cu totul interesul, deoarece fiecare persoană are propria concepție despre lume și fiecare evoluează în timpul lui, în felul lui și în direcția lui.

„De obicei, căutăm lucruri pe care le percepem ca având o valoare egală sau mai mare cu ceea ce ne definește pe noi și pierdem atracția pentru lucrurile pe care le considerăm mai ”mici”.

În mod obișnuit, nu implicăm lucruri despre care considerăm că au o valoare mai mică decât percepția noastră de sine, dar suntem foarte reactivi la lucrurile pe care le percepem ca fiind ”mai mari”. Valoarea este un sistem metric intern de demnitate, care este relativ la percepția cu privire la valoarea celorlalți.

Este similar cu statutul social. Aproape fiecare individ are o strategie socială pe termen lung de construire a valorii. Cu cât valoarea este percepută mai mare, cu atât este mai mare atracția față de obiect, context, persoană. Deci, cu cât pare mai greu de obținut, cu atât crește tentația.

Când doi oameni se îndrăgostesc, este pentru că valoarea de tip X atrage valoare de tip X. Însă, atenție că nu toate valorile pe care le pun oamenii în prim plan sunt și valori care ne cresc, care ne aduc starea de bine, de împlinire interioară. Pe scurt, nu toate valorile primordiale sunt neapărat și sănătoase”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Recomandările psihologului Laura Maria Cojocaru

1. Verifică dacă, ceea ce te motivează să cauți și să menții lângă tine un anumit tip de persoane, este fundamentat pe valori pozitive/utile. De exemplu: sănătate, iubire, respect, libertate, acceptare, flexibilitate, susținere emoțională, iertare, recunoștință, comunicare, negociere, învățare continuă, implicare în muncă, responsabilizare, timp liber de calitate etc.

2. Verifică dacă valorile (poate că sunt deja pozitive/utile) care te motivează să iei anumite decizii, să faci anumite acțiuni, să te înconjori de anumiți oameni, sunt puse în ordinea sănătoasă a priorităților.

De exemplu, dacă pui munca sau banii preponderent înaintea sănătății, s-ar putea ca banii făcuți să ajungi să-i folosești pe tratamente. Dacă pui părerea familiei extinse înaintea nevoilor din cuplu tău, s-ar putea să rămâi singur.

Dacă pui timpul cu prietenii, distracțiile sau munca înaintea nevoii timpului de cuplu de calitate, s-ar putea să rămâi fără cuplu. Dacă pui confortul material înaintea iubirii, s-ar putea să fii o persoană nefericită toată viața.

„Dacă dorești să atragi lângă tine oameni de valoare, care să te ajute să-ți atingi cât mai mult potențialul interior și să trăiești starea de împlinire și bucurie, caută să-ți îmbunătățești sistemul de valori și ierarhia acestuia (ce este cu adevărat important, cât și în ce contexte)”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Prieteni cu emoțiile noastre!

Publicat de Andra Radu, 13 ianuarie 2021, 18:51

Emoțiile ne influențează viața de zi cu zi. Ele reprezintă expresia emoțională a unei experiențe și sunt o condiție a definirii ființei umane. Dezvoltarea emoțională are propriile sale caracteristici pe tot parcursul ciclului de viață, dezvoltând diverse modele de răspuns și exprimare.

Potrivit cunoscutului psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), suntem ființe emoționale și ne-am născut pentru a ne exprima emoțiile în mod liber și deschis. Undeva pe parcurs, însă, unii dintre noi am învățat să reprimăm emoțiile, în special cele considerate „negative”, pentru a fi acceptați, respectați, iubiți, pentru a obține sau pentru a nu pierde anumite beneficii, persoane etc.

„În realitate, suntem construiți pentru a simți un continuum de emoții pozitive sau negative – de fapt plăcute sau neplăcute – furie, frică, tristețe, curiozitate, nerăbdare, invidie, încredere, iertare, împăcare, dragoste, fericire etc. Emoțiile ne comunică informații importante despre noi, despre oamenii din jurul nostru, despre contexte potrivite sau nepotrivite pentru noi, despre atitudini (ale noastre sau ale altora) de dorit sau de neacceptat.

Emoțiile noastre ne permit să ne înțelegem, să ne conectăm și să comunicăm cu ceilalți și cu noi înșine. Emoțiile ne anunță când e nevoie să susținem o persoană importantă pentru noi, să luptăm pentru noi înșine sau să ieșim dintr-o situație complicată”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.Ajungem să ne negăm propriile emoții

Totodată, specialistul este de părere că orice persoană își ascunde emoțiile ocazional, conștient sau inconștient. Evităm și negăm emoțiile incomode într-un efort de autoconservare, ca mecanism de apărare. Facem acest lucru cel mai adesea cu emoții dificile precum rușinea, frica sau furia.

„Atunci când experimentăm evenimente care ne copleșesc emoțional și suntem incapabili să procesăm ceea ce se întâmplă, să ne acceptăm emoțiile și să le exprimăm prin corpul și mintea noastră, le ascundem adânc în noi, unde alții nu le pot vedea. Și ajungem să le ascundem și de noi înșine. Cu toate acestea, ele sunt încă acolo.

Emoțiile nerezolvate rămân prinse în corpul nostru, unde se construiesc și se destrămă, drenându-ne energia, ducând la epuizare, dezechilibru emoțional și, în cele din urmă, la boli. Când reprimăm cronic emoțiile, creăm toxicitate în corpul, mintea și inima noastră. Această energie emoțională neprocesată este stocată în organele, mușchii și țesuturile noastre. Aceasta duce la inflamații și probleme cronice de sănătate și subminează bunăstarea noastră generală.

Exprimarea emoțiilor permite procesarea lor și are ca beneficiu mutarea energia acestora din corp în afara acestuia astfel încât să o putem lăsa să ne tranziteze. Eliberarea acestor energii emoționale blocate în corpurile noastre ne poate schimba viața într-un mod pozitiv”, susține psihologul Laura Maria Cojocaru.

Simțirea emoțiilor noastre face parte din supraviețuire și poate duce la o viață mai ușoară, mai sigură și împlinită. Este doar necesar și suficient să alegem intenționat și conștient următoarele aspecte: să ne acceptăm emoțiile, să le exprimăm, să le înțelegem și aplicăm mesajul.

Suprimarea emoțiilor noastre duce la consecințe negative. Neînțelegerea sau identificarea emoțiilor poate duce la consecințe negative.

Cercetările arată că atunci când ne suprimăm emoțiile putem deveni mai agresivi, mai agitați, mai triști sau demotivați, putem ajunge să fim singuri. Blocarea emoțiilor sau controlarea lor se poate acumula în interiorul nostru, determinându-ne să le simțim în mod neașteptat, în momente nepotrivite, de multe ori, chiar în planul fizic, fiindu-ne afectată starea de sănătate și buna funcționare a sistemului imunitar.

„Cu cât sentimentele derivate din emoțiile noastre se acumulează mai mult, fără a le permite să fie exprimate, cu atât mai mult ne copleșesc. Acest lucru ne poate determina, de asemenea, să apelăm la modalități nesănătoase de gestiona emoțiilor, cum ar fi utilizarea substanțelor halucinogene, apelarea excesivă la alimente sau declanșarea de orice alte tipuri de dependențe, pentru a le gestiona mai bine”, afirmă psihologul.

Modalități de a te conecta cu emoțiile tale

Fie că ești o persoană care își suprimă emoțiile, se simte copleșită de ele sau nu îi este clar ce simte în anumite momente, este important să îți permiți să te conectezi la acestea. Mulți dintre noi nu știm cum să ne conectăm la emoțiile noastre, cum să le gestionăm și totuși asta nu înseamnă că nu putem învăța cum să le simțim/recunoaștem și să le echilibrăm.

Oprește-te și observă: alege un moment în timpul zilei și verifică-te atât mental cât și fizic. Întreabă-te cum te simțiți. Observi vreo tensiune în corpul tău? Ce gânduri îți apar: pozitive sau negative? Caută să întelegi ceea ce se întâmplă cu tine în acel moment.

Respiră: pe măsură ce observi senzațiile pe care le experimentezi și identifici sentimentele pe care le poți avea și simți, respiră de câteva ori adânc si controlat. Practică respirația mai lung decât inspirația. Acest tip de respirație activează nervul vag, care ajută la reglarea emoțiilor și a sistemului nostru nervos. Când respiri profund, susții reglarea emoțiilor și reduci intensitatea emoțiilor în acel moment.

Practică compasiunea de sine: amintește-ți că ești om și toți oamenii experimentează o serie de emoții. Când ai un răspuns negativ la emoțiile tale, acest lucru se datorează probabil unui lucru pe care l-ai învățat când erai mai tânăr sau chiar copil. Onorează toate emoțiile pe care le trăiești; aceasta este o modalitate de a te accepta și de a practica auto-compasiunea. Cercetările arată că practicarea auto-compasiunii și auto-calmarea eliberează oxitocină în corpul nostru, ceea ce ne face să ne simțim mai liniștiți și mai conectați cu noi înșine și cu ceilalți.

„Poate părea descurajant să începi să-ți simți emoțiile, mai ales dacă ai fost învățat să faci contrariul. Cu toate acestea, emoțiile necesită să fie simțite, acceptate și exprimate astfel încât să le poți elibera și să mergi mai departe; chiar și cele mai dificile emoții nu durează pentru totdeauna”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Aspecte de viață pe care le putem controla!

Publicat de Andra Radu, 29 septembrie 2020, 15:45 / actualizat: 29 septembrie 2020, 18:47

Viața ne dă uneori impresia că este de necontrolat, că mare parte din ceea ce ni se întâmplă este nedrept, periculos, deja scris, controlat de alții mai puternici, mai deștepți, mai bogați, cu relații, mai ”norocoși” etc. Aceste gânduri ne fac să ne simțim neputincioși și să acționăm în consecință. Evident, rezultatul obținut este conform a ceea ce gândim despre viață și propriile noastre puteri, abilitați.

În același timp, cunoscutul psiholog roman Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), afirmă că, paradoxal, simpla constatare a faptului că rezultatul obținut este departe de cel dorit, ne determină să declanșăm o atitudine excesivă de control.

„Însă, controlul lucrurilor având stresul ca sursă, poate avea 3 rezultate diferite:

(a) rămânerea în zona de confort (a se citi frână în evoluția personală, profesională, relațională, financiară etc.),

(b) accesarea unor mecanisme de apărare false (din punct de vedere al rezultatului dorit), precum: evitarea provocărilor de orice natură, izolarea socială, refuzul unor noi informații sau strategii de succes, rămasul cu mintea în trecut și lipsă de centrare pe prezent și viitor.

(c) declanșarea de anxietate, atacuri de panică, depresie ș.a. Și totuși, realitatea este alta. Concret, există o serie de aspecte în viață noastră pe care le putem controla în mod sănătos și benefic pentru starea de bine pe toate planurile. Înainte de a „trece la treabă” este important să înțelegem și să acceptăm că nu exteriorul (alții, lumea, viața, universul) este responsabil pentru propriile noastre „nereușite”, ci avem o contribuție considerabilă la acestea”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

11 aspecte de viață pe care le putem controla în mod sănătos, explicate de psihologul Laura Maria Cojocaru:

1.    Sănătatea fizică. Este decizia noastră să alegem un stil de viață sănătos: alimentație echilibrată, exerciții fizice, odihnă, relaxare, apelat în timp util la specialiști dacă este nevoie etc.

2.    Ce facem. Ceea ce alegem să facem sau să nu facem, ne duce direct către rezultat și suntem direct responsabili pentru efectele acțiunilor respective.

3.    Ce credem despre … (convingeri). Lucrurile la care ne gândim frecvent, felul în care alegem să interpretăm evenimentele din viața noastră, valorile după care ne ghidăm, principiile și idealurile noastre, sunt concepte pe care le putem alege și modifica dacă este cazul.

4.    Ce spunem. Convingerile noastre influențează modul în care vorbim, cuvintele pe care le folosim despre noi, despre ceilalți, despre viață. Ele au un impact direct și concret asupra vieții noastre și a rezultatelor pe care le dorim, deoarece influențează modul de acțiune și strategiile noastre de succes.

5.    Oamenii de care ne înconjurăm. Oamenii cu care obișnuim să stăm mai des ne pot ridica sau ne pot coborî. Noi suntem cei care putem alege să stăm alături de persoane de la care avem ceva de învățat, pe unul sau mai multe planuri de viață.

6.    Profesia aleasă. Acest aspect presupune să renunțăm la tot felul de scuze de genul: ”e greu, nu știu, e prea târziu pentru mine, reușesc doar cei cu relații, nu am timp, nu e bănos etc” și să începem să facem pas cu pas ceea ce ne dorim cu adevărat, ne reprezintă și ne împlinește emoțional. Este important să ne asumăm responsabilitatea și să alegem să acționăm pentru ceea ce ne dorim.

7.    Organizarea timpului. Este de asemenea o alegere să prioritizăm și să beneficiem de timp de calitate: timp de familie, de cuplu, personal, de învățare, de mișcare fizică, de odihnă etc. Chiar este alegerea noastră, restul sunt scuze.

8.    Mediul. Putem alege să păstrăm sau să schimbăm mediul în care locuim, muncim, avem familia, prietenii, casa, orașul, țara, respectiv facilitățile (de timp, informaționale, emoționale, financiare etc) disponibile.

9.    Echilibrul financiar. Noi decidem ce și cât cheltuim, noi alegem ce este cu adevărat important pentru a ne îndeplini nevoile fizice, emoționale, intelectuale, familiale, sociale.

10. Flexibilitatea. Ține strict de alegerea noastră să acționăm ca să facem mai mult, mai bine, mai ușor, altfel, cu altcineva sau pur și simplu ceva nou, a.î. să ne atingem obiectivele.

11. „Moștenirea” lăsată în urma noastră. Toate acțiunile, cuvintele, cunoștințele, valorile, strategiile noastre pe care decidem să le împărtășim cu cei din jur, contribuie la confirmarea că suntem pe drumul cel bun și la menținerea motivației pentru a crește continuu.

Pașii necesari ieșirii din dependență!

Publicat de Andra Radu, 21 iulie 2020, 10:00

Dependența se referă la o situație de „intoxicație” cronică, care rezultă din administrarea repetată a ceva dăunător în sine sau devenit dăunător prin exces și nevoia de a continua această administrare. Astfel, o persoană poate deveni dependentă de o substanță, de un comportament, de un context, de o persoană etc.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), putem depista instalarea dependenței urmărind două aspecte:

1. dificultatea persoanei în a controla cât de mult sau cât de des consumă substanţa, practică comportamentul sau agresează o persoană prin a o considera ”proprietate”, nedorind să se desprindă fizic și emoțional de aceasta;
2. continuarea consumului sau a comportamentului, chiar dacă acest fapt are consecinţe negative asupra vieţii personale (de exemplu: probleme de sănătate, pierderi financiare sau conflicte repetate cu cei din jur).

„Păcăleala” care hrănește dependența

Totodată, psihologul Bruce K. Alexander conceptualizează în jurul anului 2008 un model al dependenței ca dislocare existențială. În viziunea sa, dependența constituie un răspuns adaptativ al persoanei la percepția propriei stări de dislocare (mai mult sau mai puțin conștientizată).

Termenul de dislocare se referă în acest context la experimentarea unei stări persistente de separare, detașare sau dezangajare, eșecul dobândirii sau pierderea unei stări de integrare psiho-socială. Persoana dependentă suferă de un deficit la nivelul semnificației vieții („pentru ce trăiesc?”, „ce sens are viața mea?”) și/sau un deficit în a face față aspectelor de bază ale vieții („cum să trăiesc?”).

„Plecând de la acest aspect evidențiat de Bruce K. Alexander, putem observa că dependența apare inițial ca un mecanism de apărare împotriva acestei stări de dislocare, de separare. Această stare se opune nevoilor noastre naturale de apartenență, acceptare, iubire. De aceea, instinctiv, persoana caută inconștient o metodă de liniștire, de siguranță, de plăcere – de fapt își asigură pe cea mai scurtă și rapidă cale găsită declanșarea hormonilor ”fericirii”: endorfine, serotonină, dopamină, oxitocină.

Persoana își creează astfel o falsă iluzie a deținerii controlului. În fapt, acel moment poate fi începutul pierderii controlului. Luând în calcul aspectul mai general al cuvântului ”dependență”, acesta ne arată că este vorba în sine despre un raport de subordonare. Persoana dependentă devine astfel ”subordonată” mental, emoțional și comportamental unei substanțe, unui comportament, unui context sau unei persoane”, explică psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Pașii necesari ieșirii din dependență. Totodată specialistul propune 4 pași prin care putem scăpa de dependență:

1. Cel mai dificil, dar și cel mai important pas: acceptarea faptului că există o problemă.
2. Solicitarea ajutorului specializat.
3. Acceptarea faptului că este nevoie de o investiție constantă de timp, energie și resurse interioare.
4. Acceptarea inerentelor eșecuri și recăderi și menținerea deciziei de a merge până la capăt în vindecare.

Sfaturi pentru a nu fi afectați de bârfe!

Publicat de Andra Radu, 25 iunie 2020, 16:34

Bârfa este o atitudine des întâlnită, o atitudine care nu doar deranjează, dar poate produce uneori chiar un rău iremediabil. Totodată, aceasta nu reprezintă o simplă informare, așa cum este deseori prezentată și nu este nici o conversație obișnuită deoarece, de obicei, „informația” este spusă cu intenția de a denigra și a produce un rău altei persoane. Uneori, poate să pară o remarcă binevoitoare, însă ea atacă persoana în mod indirect.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), motive pentru care oamenii manifestă interes crescut față de viața personală sau profesională a altora pot fi diverse, însă pot fi remarcată 7 cauze principale, precum:

• lipsa de ocupație, obișnuința de a se compara cu alții,
• invidia și dorința de răzbunare, neputința de a rezolva sau accepta o situație,
• stima de sine scăzută și sentimente de inferioritate pe care persoana vrea să le „mascheze” prin punerea în inferioritate a celor din jur,
• mecanismul de apărare emoțional, menit să mute atenția de la aspectele nerezolvate din viața lor personală
• mecanismul de apărare emoțional, menit să „consoleze” persoana cu ideea că problemele ei sunt mai mici decât ale altora.

„Atunci când suntem tineri – cu cât suntem mai tineri! – suntem plini de energie, avem visuri mărețe, obiective, motivație și încredere în viață, în reușită. Suntem așa deoarece încă nu suntem pe deplin ”virusați” de părerile celor din jur, de negativism, perfecționism, criticism, de modelul lor de neîncredere, indolență, delăsare etc.

Cu cât înaintăm în viață, cu atât riscul să devenim bârfitori (din motive de frustrări nerezolvate) crește. Ca atare, putem spune că bârfa este mai degrabă un Semn de Bătrânețe. Atunci când ”bârfitorul ”este totuși tânăr în buletin, putem lua în calcul o bătrânețe emoțională.

În opoziție, un Semn de Tinerețe ar fi construirea unor atitudini de tipul: acceptare, joc, bucurie, prietenie, colaborare, liniște interioară, renunțarea la compararea cu alte persoane, renunțarea la ”gura lumii”, asumarea responsabilității pentru propriile decizii, comportamente, respectiv rezultate obținute în viață”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

5 sfaturi pentru a nu fi afectați de bârfele din jurul nostru

Totodată, pentru a ieși din acest cerc vicios și nu pune la suflet negativitatea cauzată de bârfa din jurul nostru, specialistul ne recomandă următoarele:

• Acceptă și înțelege motivul bârfei având ca sursă, de cele mai multe ori, o rană emoțională nerezolvată.
• Dacă ești tu cel care ești tentat să bârfești, alege să-ți ocupi timpul cu lucruri mai utile pentru creșterea ta personală și caută o cale să-ți vindeci rănile emoționale.
• Când alții bârfesc în jurul tău, schimbă subiectul și direcționează discuția către aspecte pozitive, utile.
• Dezvoltă recunoștință pentru toate persoanele pe care le întâlnești în viață deoarece, fiecare te ajută în felul său să crești.
• Caută continuu să-ți crești Inteligența Emoțională.

Violența domestică în perioada COVID-19!

Publicat de Andra Radu, 14 aprilie 2020, 12:01

Vorbim de violență domestică atunci când o persoană exercită un abuz asupra partenerului, încercând să-l controleze și să-și impună puterea asupra sa în cadrul relației. Abuzul poate fi fizic, psiho-emoțional, sexual sau financiar.

În majoritatea cazurilor, violența domestică este săvârșită de bărbați și experimentată de femei, însă sunt și cazuri inverse.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), cea mai des întâlnită formă de abuz este cea fizică, care poate duce la răniri fizice grave, în unele cazuri chiar la pierderea vieții.

Este considerat abuz fizic: împingerea, scuipatul, astuparea gurii pentru a nu țipa, pălmuitul, trasul de păr, lovitul sau înjunghiatul cu diverse obiecte, sexul fără consimțământ (sexul nu este o obligativitate care reiese din actul de căsătorie).

Totodată, specialistul afirmă că și abuzul psiho-emoțional este la fel de des întâlnit, cu toate că este un modalitate mai subtilă de a stabili un dezechilibru de putere într-o relație.

„Adesea nu poate fi definit clar de către cei din afara relației deoarece nu este văzut cu ochiul liber. De multe ori este greu de definit acest tip de abuz chiar de către victimă în sine, deoarece are un istoric asemănător al familiei de proveniență și consideră ”normal” un astfel de comportament, fiindu-i greu să explice concret de unde-i vine suferința.

Abuzul psiho-emoțional presupune: înjosiri și critici constante; control și monitorizare în mod constant prin folosirea tehnologiei (de exemplu, utilizarea programelor spion pentru verificarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, acces la conturi de socializare, instalarea pe ascuns a unor camere în casă etc.); amenințări atât către victimă cât și către rudele și prietenii acestora; distrugerea proprietăților/obiectelor victimei; victima nu este lăsată niciodată singură astfel încât să nu poată căuta sau cere ajutor”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, atunci când există o dinamică a abuzului și controlului într-o relație, riscul de a duce această atitudine și către un abuz sexual este foarte mare.

Abuzul sexual presupune:

• forțarea victimei să întrețină relații intime fără dorința ei;
• i se spune că e datoria ei să întrețină relații sexuale cu abuzatorul;
• viol în fața copiilor;
• viol în cazuri de vulnerabilitate fizică, de exemplu în timpul sarcinii sau chiar în perioada imediată nașterii unui copil;
• interzicerea accesului la servicii vitale privind sănătatea sexuală și reproductivă a femeii;
• degradarea emoțional-sexuală prin folosirea pornografiei grafice și explicite.

Nu în ultimul rând, practica abuzului financiar este tot mai răspândită în societatea actuală. Prin această formă de violență domestică, abuzatorul folosește banii ca modalitate de a-și controla partenerul, câștigând putere și dominare asupra sa și are ca scop izolarea persoanei într-o stare de completă dependență financiară.

„Astfel abuzatorul se asigură că femeia este forțată să aleagă între a rămâne în relația abuzivă cu el sau să facă față unei sărăcii extreme. Este considerat abuz financiar: interdicția de a avea un venit independent; interdicția de a cumpăra lucruri personale (de exemplu tampoane sanitare); controlul excesiv asupra finanțelor familiei prin cerința de a justifica toate cheltuielile; interdicția/confiscarea cardurilor bancare; a nu da bani în casă pentru mâncare sau pentru plata facturilor de întreținere; găsirea de diverse motive pentru a-și justifica abuzul”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum îi afectează pe copii violența domestică?

Specialistul este de părere că micuții din familia respectivă sau care intră în contact cu respectivul cuplul (trăiesc în aceeași casă), cad victime la rândul lor formelor de abuz fizic (inclusiv sexual) și psiho-emoțional.

Acest lucru poate să apară ca o manifestare directă asupra lor sau indirect prin lipsă de afecțiune, înțelegere, comunicare, empatie, inducându-le stări de frică, nesiguranță, ducând la atacuri de panică, tentația de abandon școlar, depresie sau chiar gânduri de suicid.

Ce riscuri presupune violența domestică în perioada izolării la domiciliu?

În această perioadă, centrele de criză, adăposturile, serviciile de asistență juridică și de protecție sunt mai reduse, diminuându-se astfel și mai mult accesul la, și așa insuficientele, surse de ajutor la care ar fi putut apela persoanele abuzate. Rămân în picioare serviciile de asistență telefonică, cel puțin teoretic, deoarece victima va evita să sune în prezența agresorului.

Riscurile principale identificate de psihologul Laura Maria Cojocaru în perioada izolării la domiciliu pot fi:

1. Victima este non-stop în prezența agresorului, fapt care face ca agresiunea să crească atât cantitativ cât și ”calitativ”.
2. Riscul ca abuzul să devieze către lucruri grave (afectarea gravă a sănătății victimei sau chiar moartea) crește considerabil.
3. Se accentuează deteriorarea stărilor psiho-emoționale ale victimei.
4. Creșterea riscului ca agresiunea să se răsfrânge și asupra copilului/copiilor sau să se diversifice dacă este deja prezentă.

Ce resurse are victima?

1. Menținerea de activități care au ajutat în trecut la gestionarea situațiilor dificile.
2. Ținerea la îndemână (astfel încât partenerul să nu afle) de informații despre liniile de asistență telefonică, asistența socială, protecția copiilor, cea mai apropiată secție de poliție și adăposturi sau servicii de suport disponibile.
3. Asigurarea de sprijin din partea rudelor și a prietenilor de încredere (telefon, e-mail, sms-uri) care le pot acorda ajutor emoțional și practic (adăpost, mâncare, îngrijire pentru copiii lor).
4. Elaborarea unui plan de scăpare pentru ele și copiii lor în cazul în care situația se agravează (modalități – exersate înainte de mai multe ori împreună cu copiii – prin care pot fugi de acasă și se pot adăposti undeva în siguranță): motiv de a ieși din casă, mod de transport, pe cine sună, unde se adăpostesc etc.
5. Ținerea la îndemână (ascunse) a documentelor importante (buletine, certificate de naștere, certificate de proprietate, carnete de sănătate etc.), bani, câteva obiecte personale strict necesare pe care să le ia în caz că trebuie să plece de urgență.

Granița între egoism și altruism!

Publicat de Andra Radu, 29 ianuarie 2020, 11:54

Printre primele întrebări pe care le pune un psiholog oamenilor este și întrebarea: „Cine este cea mai importantă persoană din viață ta?”. Răspunsul este invariabil: „copilul, părintele, iubitul/a, cățelul, pisica etc.”, adică oricine altcineva în afară de propria persoană. Rar, unele persoane răspund cu: „da, știu că ar trebui să fiu eu, dar…”.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), atunci când oamenii află sau își amintesc că cea mai importantă persoană din viață lor sunt chiar ei înșiși, au de obicei reacția: „asta nu e egoism?”, când în realitate, consideră specialistul, ar fi cea mai mare formă de altruism.

„Poate părea paradoxal, însă grija față de propria persoană nu este o formă de egoism, ci poate cea mai mare formă de altruism. Dacă am grijă de mine, de împlinirea nevoilor mele, de starea mea de bine, de creșterea încrederii în sine și în forțele proprii, dacă învăț să mă iubesc, să mă accept așa cum sunt, să mă respect pentru ceea ce sunt, pot fi de folos și persoanelor importante din viață mea.

Dacă mie mi-e rău, nu sunt decât un exemplu prost pentru cei dragi, ajutorul și susținerea dată este la pachet cu suferință personală și ajungem în timp să plângem cu toții ținându-ne de mâna. În cazul acesta cine pe cine ajută, cine pe cine susține, cine pe cine mai iubește?”, explică psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru.

Tu cum îți manifești altruismul? 8 sfaturi utile de la psihologul Laura Maria Cojocaru

Specialistul afirmă că, atunci când învățăm să ne iubim pe noi întâi de toate, ne ridicăm de jos, învățăm să „mergem” cu fruntea sus prin viață noastră emoțională, să ne iubim, să ne respectăm, să ne împlinim nevoile și dorințele, ne creștem încrederea în noi și … aici apare diferența, diferența reală între egoism și altruism.

Dacă ai hotărât să ai grijă de tine și să te pui pe primul loc, ai învățat să trăiești frumos, până aici ești pregătit pentru a dărui, pentru a susține, pentru a iubi, pentru a fi de folos.

1. Dacă ai învățat să zâmbeșți, arată-le și altora, spune-le și altora că pot face asta … altfel ai învățat degeaba! Dacă o ții pentru tine, e egoism!

2. Dacă ai învățat cum să ai mai mare încredere în tine, spune-le și altora că pot face asta … altfel ai învățat degeaba! Dacă o ții pentru tine, e egoism!

3. Dacă ai învățat cum să te iubeșți, respecți și să te simți împlinit în viață ta, spune-le și altora că pot face asta … altfel ai învățat degeaba! Dacă o ții pentru tine, e egoism!

4. Dacă ție îți este în sfârșit bine în viață ta, spune-le și altora că pot face asta … altfel ai învățat degeaba! Dacă o ții pentru tine, e egoism!

5. Dacă ai învățat să ceri să-ți fie respectate timpul, muncă, cunoștințele, implicarea sufletească, capacitatea ta de înțelegere, acceptare și iubire, amintește-ți că și ceilalți au aceleași nevoi și oferă toate acestea pur și simplu (principul ecologiei din NLP) … altfel n-ai făcut decât să-ți creșți ego-ul! Dacă o faci doar pentru tine, e egoism!

6. Dacă tu ai învățat toate aceste lucruri și te bucuri de ele, cu siguranță cineva, cineva care a făcut la un moment dat acest drum, a fost dispus să te asculte, să-ți arate, să te îndrume, să te susțină, să-ți aloce timp și suflet pentru că și tu să trăiești frumos!

7. Tu cât timp și suflet ești dispus să aloci pentru a spune celorlalți că și ei pot învață să trăiască frumos? Pur și simplu să știe că se poate …

8. Tu cât ești dispus să acorzi celorlalți ceea ce și tu ai primit cândva: respectul pentru sentimentele, nevoile, dorințele, timpul, cunoștințele, acțiunile și implicarea lor?

„Aici și acum faci diferența cu adevărat între egoism și altruism! Atunci când decizi să arăți că tot ceea ce ai învățat n-a fost degeaba! Dacă ții pentru tine, ți s-a îndeplinit cea mai mare temere: tocmai ai devenit egoist! Poate-ți place și atunci rămâi așa! Însă, dacă vrei să fii mai bun, ajută-i și pe alții să fie mai buni sau măcar să șție că pot deveni mai buni!

Dacă vrei să fii mai bun, oferă celorlalți exact ceea ce tu îți dorești și aștepți să primești de la ei! Și amintește-ți că ți se cuvine doar atunci când și tu dăruiești, în rest este câștig prin implicare”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cât de importantă este meditația?

Publicat de Andra Radu, 16 ianuarie 2020, 12:15

Atât în Orient, cât și în Occident, oamenii meditau cu cel puțin 2500 de ani în urmă. Cu toate acestea, practica meditației a rămas mult timp în sfera relgioasă sau spirituală.

Anul 1960 a adus o primă schimbare prin practica meditației transcedentale, atrăgând mulți adepți, printre care și membrii formației Beatles.

O schimbare radicală s-a produs atunci când, în 1980, biologul și adeptul yoga John Kabat-Zinn a elaborat un protocol de meditație pe care l-a numit “mindfulness” (conștientizare deplină). Acest protocol presupunea opt ședințe desfășurate pe parcursul a opt săptămâni, necesare însușirii progresive a tehnicilor de meditație.

„Această abordare a permis adaptarea la obiceiurile occidentale și, totodată, a permis pătrunderea meditației în mediul studiilor știițifice, demers soldat cu rezultate favorabile. Odată demonstrate științific beneficiile meditației, această a fost introdusă în sistemul medical, spitalicesc și al îngrijirii sănătății la scară largă. Odată obținută “garanția medicală”, a fost facilitată extinderea meditației și în domenii ca cel educațional și cel organizațional”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Fericirea este o stare a creierului

Prin studiul persoanelor care afirmă că sunt fericite, s-a ajuns la concluzia că starea de fericire este produsă fizic în cortexul prefrontal stâng al creierului și este legată de neurotransmițătorii dopamina, oxitocina, endorfine, oxid nitric și serotonina.

Plăcerea senzorială și plăcerea imaginară

Psihologul Laura Maria Cojocaru afirmă că există 2 aspecte ale stării de fericire, implicit ale stării de plăcere, și anume:

1. plăcerea senzorială, adică plăcerea produsă de experiență propriu-zisă;
2. plăcerea anticipativă sau imaginară, care este legată de anticiparea unui eveniment viitor care este producător de plăcere sau pur și simplu imaginarea unui moment de plăcere, de exemplu: o relaxare pe plajă, o baie în mare, o îmbrățișare, o plimbare pe cărări de munte, etc.

„Neurotransmițătorii mai sus amintiți se declanșează la fel în ambele situații. În momentele din viață în care zicem că suntem stresați, de fapt se activează o altă parte a hipotalamusului, cea care se ocupă cu autoapărarea. Glandele suprarenale eliberează adrenalina (sau epinefrina) care declanșează reacția de tipul “luptă sau fugi”. Sistemul nervos simpatic este cel responsabil pentru generarea răspunsului. Oxitocina diminuează secreția de citocine, inhibă indirect secreția de ACTH (hormonul adrenocorticotrop) și inhibă amigdala de la care provine teama, neliniștea, grijile care declansează reacția de tipul “luptă sau fugi”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Efectul reacțiilor de tipul „luptă sau fugi” este scăderea sistemului imunitar

Totodată, specialistul afirmă că stările de fericire, mulțumire, împăcare, iertare, acceptare, plăcere, bucurie, relaxare, întăresc sistemul imunitar.

„Ce facem pentru a ne întări sitemul imunitar, pentru a ne aduce în ființă și viață noastră starea de sănătate și fericire? Simplu! Acționăm pe cele 2 căi care produc plăcerea: activități concrete și activități anticipativ/imaginative.

Din activitățiile concrete fac parte: socializarea cu persoane pozitive și de la care ai ceva de învățat, timp petrecut în natură, mișcare fizică, activități recreative (film, teatru, citit, hobby-uri, excursii, concedii, etc.), o alimentație echilibrată, timp de odihnă echilibrat, relații sănătoase, viață intimă împlinită, restructurarea modului de gândire și raportare la evenimentele vieții. Din activitățiile anticipative/imaginative fac parte: tehnici de meditație, accesarea unor tranșe de hipnoză și autohipnoză, tehnici de relaxare, tehnici de respirație.

Acest tip de activității au ca rol activarea frecvenței alfa a creierului când undele creierului încetinesc, ajungând la un ritm ce poate fi văzut pe EEG că un model ca o freză cu dinţii regulaţi, cu frecvența de 8-12 Hz. În starea alfa se activează sistemul nervos parasimpatic, se reduce secreția de cortizol, se reduc pulsul cardiac, rata respirației și rata metabolică, se intensifică fluxul de sânge către creier, crește activitatea din creierul prefrontal stâng (activ la persoanele fericite), este întărit sistemul imunitar”, susține psihologul Laura Maria Cojocaru președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

În concluzie, afirmă specialistul, activarea stării alfa reduce durerea, anxietatea, depresia, favorizează funcția cognitivă, memoria, concentrarea, organizarea, reduce tensiunea sanguină, ajută la menținerea longevității și tinereții, diminuează dependențele (înlocuind substanțele din exterior, care produc de moment o stare de bine, cu substanțele fizice, declanșate natural), contribuie la o greutate adecvată și îmbunătățește calitatea vieții.

Legătura dintre cuvinte și ADN-ul uman!

Publicat de Andra Radu, 8 ianuarie 2020, 15:53

Este cunoscut faptul că, doar 10% din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine, iar restul de 90% este considerat „material de balast”, adică fără o importanță evidentă.

Cu toate acestea, cercetătorii ruși, biofizicieni, biologi și geneticieni, au început alături de lingviști cercetări menite să descopere ce rol joacă de fapt cea mai mare parte din adenomul uman. Astfel, Grazyna Fosar si Franz Bludorf au reușit să arate ca ADN-ul poate fi influențat și re-programat prin utilizarea cuvintelor și a anumitor frecvențe.

Conform acestora, ADN-ul uman are două mari „responsabilități”:

• alcătuirea corpului nostru
• depozit de informații și cale de comunicare (ca un fel de internet).

Lingviștii ruși au studiat și comparat regulile sintactice (modul în care cuvintele formează fraze și propoziții), semantice (studiul înțelesurilor într-un anumit limbaj) și cele gramaticale de bază folosite în toate limbajele umane. Astfel, ei au descoperit că moleculele alcaline din ADN, întregul cod genetic și îndeosebi procentul de 90%, respectă regulile gramaticale obișnuite, aceleași folosite în toate limbile umane.

Genetica vibrațională

Totodată, biofizicianul și biologul rus Piotr Gariaev au explorat împreună cu colegii săi comportamentul vibrațional al ADN-ului, respectiv efectul anumitor frecvențe asupra acestuia. Ei au reușit să moduleze anumite modele vibratorii pe o rază laser cu care au influențat ADN-ul și informația genetică.

Descoperirea lor duce către ideea funcționării cromozomilor vii ca niște computere holografice folosind radiație laser generată endogen chiar în interiorul ADN-ului. Concluzia este că, atâta timp cât structura ADN-ului este aceeași cu cea a limbajului uman, cuvintele și propozițiile utilizate pot influența ADN-ul în mod direct, nefiind nevoie de nicio decodificare.

Grupul de cercetători al lui Gariaev, utilizând dispozitive care permit influențarea metabolismului celular prin frecvențe radio și luminoase corespunzătoare, menite să repare anumite deficiențe genetice, a reușit să demonstreze că, prin această metodă, pot fi reparați cromozomii afectați de razele X.

Ei au reușit să „captureze” modele informaționale dintr-un ADN și să le transmită altuia, reprogramând astfel celulele pentru un alt genom (de exemplu au transformat embrioni de broască în embrioni de salamandră doar prin transmiterea modelului informațional corespunzător) fără nici un efect secundar de tipul celor întâlnite în practicile clasice.

Putem spune că au fost astfel puse bazele geneticii vibraționale, cu un evident potențial în formarea organismelor în comparație cu procesele biochimice ale secvențelor alcaline din ADN (cei 10%).

Aceeași cercetători au descoperit că ADN-ul uman creează tipare morfologice în vid, producând așa-numitele „găuri de vierme” magnetice. Acestea sunt echivalentele microscopice ale celebrelor „poduri” Einstein-Rosen care fac legătura între două puncte foarte îndepărtate, reprezentând un fel de scurtătură.

Prin aceste „tunele” informația poate fi transmisă în afara legilor spațiului și timpului. ADN-ul funcționează ca un rezonator multiplu, ca un aparat de radio capabil să recepționeze mai multe posturi diferite și atrage astfel informații din macrocosmos transmițându-le conștiinței noastre, în funcție de frecvența emisă. Natura folosește de milioane de ani acest fel de hipercomunicație de care omul modern este conștient parțial și o numește intuiție.

Dacă sunt utilizate frecventele corespunzătoare, ADN-ul viu din țesuturi reacționează prompt la unde radio și la raze laser modulate prin cuvinte și propoziții. Acest fenomen explică științific cum diferite intervenții care-și propun programarea mentală ca: afirmațiile pozitive, antrenamentul autogen, hipnoza și neuro-programarea lingvistică, pot avea efecte importate asupra stării de bine, sănătății și succesului omului.

Se poate „manipula” ADN-ul nostru?

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), aceste descoperiri uluitoare despre ADN-ul uman, care sunt influențate de cuvintele noastre, contribuie major la dezvoltarea viitoarelor generații. În primul rând sunt de reținut 3 mari aspecte la care să ne raportăm:

1. Aceste cercetări au demonstrat și explicat științific cum corpul uman este programabil prin limbaj, respectiv prin intermediul tipului de gânduri/convingeri și sentimente care decurg din acestea.

2. Deși experimentele au fost făcute cu aparatură specifică, totuși, omul nu are neapărată nevoie de un dispozitiv pentru a-și reprograma ADN-ul deoarece el poate să lucreze și conștient asupra proceselor interioare pentru a obține o anumită stare de sănătate și de succes.

3. Procesul de hipercomunicație este extrem de eficient atunci când accesăm o stare de relaxare profundă.

Epuizarea obstrucționează procesul de hipercomunicație

„Starea de îngrijorare, un mental hiperactiv, perfecționismul, negativismul, munca excesivă care duce la epuizare etc. obstrucționează acest proces de hipercomunicație și informațiile primite sunt distorsionate și, de cele mai multe ori, inutile. În concluzie, ceea ce este bine să facem se poate rezuma la: relaxare și timp de calitate pentru a ”curăța” canalul hipercomunicației, dezvoltarea încrederii în sine și în viață, dezvoltarea capacitățiilor de adaptare, flexibilitate, acceptare, iertare, iubire, ascultarea mesajelor corpului pentru a înțelege în mod specific care este nevoia de redefinire a ”programului” interior, modificarea convingerilor limitative prin programare mentală și dezvoltarea unui tip de comportament/acțiune care să susțină constant programele mentale noi”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Diferența între a vorbi și a asculta!

Publicat de Andra Radu, 16 decembrie 2019, 08:56

Când suntem într-o interacțiune umană, avem uneori tendința să ne ducem în extreme în ceea ce privește comunicarea.

Uneori ne dorim, conștient sau instinctiv, să ne vărsăm „of-ul”, să ne descărcăm emoțiile, să căutăm sfaturi sau aprobare de la ceilalți, fapt care ne face să vorbim mai mult decât să ascultăm. Alteori, din varii motive (neîncredere, teamă, rușine, indiferență etc), alegem să-i lăsăm pe ceilalți să vorbească prea mult și noi să fim doar “spectatori”.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), niciuna dintre aceste extreme nu ne aduce beneficii, ci întotdeauna echilibrul este cel mai bun răspuns la această dilemă.

Totodată, specialistul afirmă că există 3 principii de bază atunci când dorim să oferim întreaga atenție persoanei din fața noastră atunci când dorește să ne comunice un lucru și, de cealaltă parte, atunci când dorim să ne exprimăm gândurile și sentimentele.

1. Dacă mai mult vorbești tu, vorbești din ceea ce știi deja.

 „Ceea ce știi deja te duce repetitiv în ceea ce trăiești, cu rezultatele de acum. => Dacă îți dorești o schimbare în bine sau în și mai bine, propune-ți pentru început să asculți mai mult decât să vorbești (alege persoane de la care ai ceva de învățat!), pentru a afla noi informații, perspective, strategii, pentru a-ți șlefui resursele interioare”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Continuă să asculți în timp ce aplici ceea ce ai primit că informație, unelte, ghidaj.

„Ceea ce asculți este menit acum să verifice și valideze ce, cum și cât ai înțeles în beneficiul tău și calitatea rezultatelor obținute pentru a face modificările necesare și/sau pentru a completă informația”, afirmă specialistul.

3. După ce ai acumulat informații și ai exersat suficient cât să începi să vezi rezultate, acum este timpul că tu să vorbești mai mult: despre rezultate, despre starea ta de împlinire interioară, despre cum îți menții tonusul și motivația, despre cum te-ai împrietenit cu timpul tău, cu organizarea, cu noile convingeri și strategii.

Motivele pentru care oamenii își doresc schimbarea atitudinii conversaționale

1. Pentru a conștientiza pașii făcuți către transformarea lor, aspect ce îi ajută să-și mențină motivația, energia și încrederea în sine, în metoda și în obiectivul lor.

2. Pentru că, împărtășind, dăruind și învățând și pe alții, vor pune semințele pentru un bine care se va întoarce la ei cel puțin dublu, întărindu-le credințele și accelerând procesul de autocunoaștere și de dezvoltare personală.

Ce ești dispus să faci ACUM pentru VISUL tău?

Publicat de Andra Radu, 3 decembrie 2019, 13:21

Cunoaștem cu toții destule persoane care se plâng că nu și-au împlinit VISUL, că nu au avut șansa altora, că au așteptat să le fie bine întâi celor din jur, că nu știu, că nu pot și alte motivații mai mult emoționale decât raționale. În același timp, la un nivel profund știm cu toții că acestea sunt doar scuze.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, nu facem ceea ce este important pentru noi, nu ne atingem VISUL deoarece un lucru bine ascuns în inima noastră nu vrea această victorie.

„Nu vreau să deranjez, nu vreau să supăr, nu vreau să produc suferința, nu vreau să fiu criticat, nu vreau să fiu singur ş.a. De fapt, ceea ce încercăm cu adevărat este să evităm propria suferința pe care credem că am putea s-o trăim dacă pierdem oameni, aprecierea lor, iubirea lor și alte lucruri care contează pentru noi. Și atunci, nu vrem să ne împlinim visul!”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ne place să dăm vina pe alții pentru nereușitele noastre. Alteori, nu ne atingem VISUL deoarece este mai comod să dăm vina pe șansă, destin, ghinion, ceilalți, țara în care trăim, politică, birocrație, timpurile în care trăim, vremea de afară, părerea vecinului etc.

„Pentru că orice vis, dincolo de frumusețea lui, presupune și efortul necesar pentru a străbate drumul până la el, respectiv investire de timp, energie, acumulare de informație, răbdare, exercițiu, disciplină în menținerea pe acest drum, automotivare. Atunci când nu ne îndeplinim VISUL, de multe ori este de verificat dacă nu cumva nu suntem dispuși să ne asumăm responsabilitatea acestui efort. În alte situații vrem să credem – pentru că este mai ușor aşa – că acele persoane care au succes și-și împlinesc visurile, au cumva un soi de baghetă magică pe care o scutură puțin și gata. Însă e important să conștientizam că împlinirea unui vis presupune și renunțare, măcar pentru o perioadă de timp, la anumite aspecte: o parte din timpul liber, o parte din finanțe, o parte din relaxare, o parte din confort; dar, dorința de a le avea pe toate nu ne lasă să dăm drumul lucrurilor care ne țin pe loc”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

Câteva dintre scuzele cu care tindem să ne obișnuim:

1. „Am ghinion!”

Conform Laurei Cojocaru, nu există noroc sau ghinion, ci doar acțiuni ale căror rezultate ne plac sau nu. Trebuie doar să ne propunem să facem altfel până când ajungem la dorit.

2. „Nu am calitățile lui/ei!”

„Nu există calități și defecte ci doar însușiri pe care le folosim prea mult sau prea puțin și, în funcție de rezultat, mintea noastră le clasifica în bune sau rele. Este suficient să ne găsim zona de echilibru a utilizării însușirilor noastre și ceea ce nu putem încă să facem, să ne propunem să învățam și să exersăm până putem”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

3. „E prea târziu acum!”

Conform psihilogului Laurei Cojocaru, nu e niciodată prea târziu pentru a fi tu însuți. Fiecare clipă din viața noatră este potrivită să începem să ne trăim visul.

4. „Întai să termin X, să fac Y, să am Z, să … și mai târziu mă ocup de visul meu!”

„Expresia “mai târziu” începe să doară. Mai târziu vei spune că ai avut ghinion și riști să crezi că e prea târziu și să începi să te plângi! Și plânsul continuu de milă nu aduce decât o altă amânare!”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru.

Care este VISUL tău?

„Majoritatea oamenilor sunt probabil tentați să răspundă la timpul trecut: “eee, visam și eu odată să …”. Este momentul să repetăm din nou întrebarea: “Care ESTE visul tău?” … pentru că încă este, nu a dispărut nicăieri ci doar l-ai aruncat în sertarul cu vechituri. Scoate-l de la sertar, scutură-l de praf și cere-i iertare pentru că l-ai ignorat! VISUL tău te-a așteptat credincios în tot acest timp să-i oferi un semn de iubire. Ce ești dispus să faci ACUM pentru VISUL tău?”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Riscurile la care se supun cei ce consumă frecvent substanțe psihotrope!

Publicat de Andra Radu, 21 octombrie 2019, 10:19

Consumul de substanțe psihotrope devine, de o perioadă bună de timp, un comportament „la modă” și în rândul persoanelor inteligente, capabile, muncitoare, care doresc performanțe.

Astfel, în opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), consumul apare din ce în ce mai des în rândul elevilor – în special cei care doresc excelență sau al celor presați de dorința de performanță a părinților.

De asemenea, acest comportament este întâlnit și în rândul studenților – în special în rândul celor care urmează facultăți ce presupun un număr mare de ani și un volum foarte mare de informație extrem de specifică și amănunțită, și care duc către profesii cu un grad mare de responsabilitate.

„Există o serie de cel puțin cinci motivații care îi determină pe tineri să consume substanțe psihotrope. Pe de o parte, consumatorii sunt de părere că substanțele îi ajută să se relaxeze și să scape rapid de stresul tezelor, examenelor sau al sesiunii. De asemenea, consideră că îi ajută să se concentreze, să aibă mai multă energie, să învețe mai mult și mai repede. Alte motivații care stau la baza consumului sunt prezumtivul ajutor privind uitarea anumitor frustrări, suferințe, care îi trag în jos în procesul de învățare, obiceiul grupului din care face parte, deci un vehicul al socializării sau, nu în ultimul rând, nevoia de imitare a comportamentului celorlalți din grup”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Riscurile la care se supun cei ce consumă frecvent

1.Fiziologice.

 „Atunci când organismul caută instinctiv în afara sa “ajutorul” de stare de bine cu care s-a obișnuit, acesta consumă o cantitate mai mare de energie decât în mod obișnuit. De cele mai multe ori, persoana intră în rezervă naturală de energie a organismulul, fapt ce duce la scăderea sistemului imunitar”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

2.Psiho-emoționale.

„Deoarece primește “ajutor” din afară sa, organismul se învață „leneș” și nu-și mai produce singur cantitatea necesară de hormoni „ai fericirii”: serotonină, endorfinele, dopamină etc. Astfel, atunci când apare nevoia de relaxare, de trăire a stării de bine, organismul singur va produce insuficienți hormoni ai stării de bine și atunci apare din nou nevoia de a “cere ajutor” din afara sa, adică de a apela din nou la consumul de substanțe. Astfel, pas cu pas, se instalează dependența.

Cu cât organismul primește mai mult din afară, cu atât devine mai „leneș”, deci mai lipsit de energie, fapt care poate duce în timp nu doar la dependență ci și la depresie, anxietate, atacuri de panică, apariția anumitor fobii legate de sănătate, uneori se pot declanșa chiar episoade psihotice.

Lipsa de energie și oboseală duc la lipsa de motivație, dispoziție scăzută pentru lucrurile care înainte produceau plăcere, tristețe, izolare, sentimente de neputință, o viziune tragică asupra vieții, chiar ideație suicidară – simptome ale depresiei. De asemenea, lipsa de energie poate duce la îngrijorări, temeri, legate de propria sănătate – simptome ale anxietății, atacului de panică, fobiilor”, explică specialistul.

3.Sociale.

„Neputința de a-și duce până la capăt sarcinile, temeri legate de atragerea judecății celorlalți, posibilitatea de a pierde aprecierea lor sau chiar persoanele în sine etc., pot duce la anxietate de performanță, izolare, chiar abandonarea studiilor”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!

Publicat de Andra Radu, 27 septembrie 2019, 09:00

Primul impuls, atunci când ne gândim la prosperitate, este să considerăm că vorbim despre partea financiară. Este un punct de vedere, însă nu complet argumentat. Prosperitatea în sine se referă la a trăi bine, cu împlinire, mulțumire și liniște interioară pe toate cele 3 mari planuri ale existenței: sănătate, relații, bani.

De cealaltă parte, un indicator despre care se discută tot mai des atunci când vorbim despre prosperitatea noastră este strâns legat de “inteligența corporală” sau, prescurtat, BQ. Aceasta reprezintă capacitatea corpului de a înmagazina și de a-și “aminti” emoțiile puternice trăite în timpul experiențelor de viață. Mai departe, prin somatizare, corpul nostru ne transmite prin intermediul neplăcerilor/bolilor etc. suferințe fizice, în ce “loc” nepotrivit stă prea mult mintea noastră cu atenția.

Ne trăim succesul sau eșecul prin … cap, stomac, rinichi și picioare

În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), capul, stomacul, rinichii și picioarele sunt cele 4 părți ale corpului nostru care ne pot asigura eșecul sau succesul, prosperitatea sau nu, dacă le acordăm atenția cuvenită, astfel:

1. Capul – partea din corpul nostru care are legătură cu individualitatea noastră, cu „știu că sunt”, „vreau să fiu”, „aleg să cred despre viață”, cu ceea ce ne este specific nouă și ne diferențiază de restul oamenilor, are legătură cu valorile personale, credințele despre viață și principiile pe care ne propunem să le respectăm.

2. Stomacul: influențează starea de sănătate a sistemului muscular. Stomacul reprezintă centrul energetic al voinței, al puterii personale și al imaginii de sine. Deoarece este organul primar al digestiei, coordonând procesul de digestie a alimentelor, din punct de vedere metaforic, psihicul nostru îl asociază cu “digestia” persoanelor, situațiilor, contextelor.

3. Picioarele – partea din corpul nostru care ne poartă într-acolo unde este direcționată și atenția noastră. Ne vorbesc despre direcția noastră în viață, despre capacitatea de a avansa în viață, de a învăța lucruri noi și de a trăi experiențe noi, despre a produce o schimbare în general, ne vorbesc despre stabilitate, siguranță, atenție la prezent, centrare pe soluții și acțiune.

4. Rinichii: influențează starea de sănătate a sistemului osos și a părului capilar. Rinichii reprezintă centrul stabilității, siguranței, ancorării în prezent și al legăturii cu pământul, tradițiile, apartenența, sănătatea fizică și, în mod foarte direct cu prosperitatea.

Cum putem folosi Inteligența Corporală pentru a prospera?

“După stabilirea obiectivului, pot interveni în continuare vechi obișnuințe și moduri de gândire, o inflexibilitate în a vrea să învățăm ceva nou, să facem lucrurile diferit sau să fim flexibili în a lua în considerare și părerea altor persoane mai experimentate (acolo unde este cazul). Astfel de sentimente ne dau dureri de cap, la propriu (somatizări în această zonă). Să presupunem că, legat de această zonă, gândurile și starea noastră emoțională sunt echilibrate. Pot însă să apară gânduri de genul: “va fi greu”, “ nu mă descurc”, “mă fac de râs”, “nu mă ajută nimeni” etc., și în acest caz va fi afectată încrederea în sine și în exterior, deci stomacul. Sau, sunt dispus să fac o schimbare, am încredere, dar aleg să nu acționez. Conflictul dintre “vreau” și “nu acționez” creează frustrare și afectează picioarele. Mai departe, observăm că nu ne-am atins obiectivul și începem să ne temem că nu știm, nu putem, nu-l vom atinge niciodată și că viața noastră va fi din ce în ce mai urâtă sau chiar că ne pasc tot felul de pericole. Frică afectează rinichii”, explică Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

În astfel de cazuri, observăm ce semnale ne dă corpul nostru, reținem următoarea schemă și o aplicăm:

• Capul: Vreau și permit (și altfel decât știu până acum)
• Stomacul: Am cu ce (am toată puterea interioară și resursele necesare și toată susținerea vieții și a celor din jur)
• Picioarele: Acționez (îmi asum riscuri și-mi dau șansă să mă apropii de obiectiv)
• Rinichii: Renunț la control și permit (permit să înlocuiesc frica cu surpriza și curiozitatea pentru a beneficia de oportunități).

Plânsul, o modalitate de vindecare a sufletului!

Publicat de Andra Radu, 19 septembrie 2019, 12:30

Atunci când suntem bebeluși, plângem de foame, de sete, de somn sau de durere, când vrem să fim ținuți în brațe și să primim afecțiune, pentru că plânsul este singurul limbaj pe care-l cunoaștem pentru a ne manifesta nevoile și dorințele.

Mai târziu, creștem și plângem în continuare.

În momentul în care suntem triști sau când suntem bucuroși, plângem pentru că în acel moment trăim o emoție intensă pe care simțim nevoia să o exprimăm. La un anumit moment din viață, nu mai plângem sau, mai bine spus, nu mai plângem în fața altora.

“Într-un punct critic al vieții noastre, ajungem pe negândite să punem egal între eșec, neputință și plâns. Nimic mai neadevărat! A fi puternic nu înseamnă să te abții să plângi, nu înseamnă să te prefaci că nu ai sentimente, că ești doar un robot cu șuruburile perfect unse, că ești o persoană intangibilă și atotștiutoare. Nu reușești cu atitudinea asta decât să devii o persoană caraghioasă. “Nu plâng ca să nu vadă ceilalți! Deci nu plâng pentru că mi-e frică! Deci sunt o persoană puternică?” Răspunsul este categoric NU!”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Adevărata putere ți-o manifești atunci când renunți la rușini inutile.

“Adevărata putere interioară se manifestă atunci când spui și dezvălui adevărul despre tine, pentru că adevărul eliberează. Veți găsi probabil destule păreri care spun că plânsul este dăunător din varii motive, însă gândiți-vă la următorul aspect: Ce anume din funcționarea organismului nostru este lipsit de sens? Dacă un organ, un os, un hormon, o emoție, o manifestare este acolo, cu siguranță are un rol! A descoperit cineva toate tainele creației și ale universului ca să poată afirma cu toată convingerea că orice din aceste lucruri care ne definesc trebuie scoase?”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Plângeți! Lacrimile ne definesc ca ființe umane!

“Deci: plângeți pentru că emoțiile ne definesc ca ființe umane! Plângeți pentru că manifestarea emoțiilor este sănătoasă! Plângeți pentru că părerea celorlalți n-o să vă facă viața mai ușoară și mai frumoasă, părerea celorlalți nici nu vă ia, nici nu vă dă ceva, este doar o părere (alții habar n-au ce este bine/ce vi se potrivește cu adevărat). Plângeți pentru că a plânge este o dovadă de putere! Plângeți pentru că plânsul este o modalitate de vindecare a sufletului!”, recomandă Laura Maria Cojocaru.

Beneficiile plânsului

• lacrimile sunt secreții sărate și alcaline produse de glandele lacrimale, având un scop biologic și homeostatic (prin absorţia lor în organism la nivelul pielii foarte subţiri de sub ochi);
• lacrimile au scop protector, protejând împotriva factorilor iritanți precum nisip sau vânt, curenți de aer sau anumite impurități prezente în aer;
• contribuie decisiv la eliberarea toxinelor din organism și la instalarea stării de bine;
• este considerat a fi o metodă eficientă pentru a elibera hormonii stresului din organism;
• este poate cea mai rapidă, cea mai la îndemână și firească, cea mai eficientă metodă de a înlătura durerea emoțională;
• plânsul și lacrimile stimulează eliberarea endorfinelor, anumite substanțe produse de creier, ceea ce, în mod natural, duce la îmbunătățirea stării de spirit și la diminuarea intensității durerii psihice;
• după o repriza de plâns, valorile tensiunii arteriale scad, iar oxigenul se absoarbe mai bine în globulele roșii;

„Masca perfecțiunii” pe rețelele de socializare!

Publicat de Andra Radu, 16 septembrie 2019, 12:30

Cât de mare este nevoia noastră de a fi apreciați de cei din jurul nostru? Până unde suntem dispuși să mergem doar pentru ca celălalt să aibă și să-și mențină o părere bună despre noi? Ce masca și câte suntem dispuși să purtăm pentru a fi pe placul oamenilor?

Studiile arată că peste 75% dintre internauți recunosc că își “confecționează” în Social Media viața, astfel încât să pară mai interesantă și mai aventuroasă. Totodată, 3 oameni din 4 își judecă prietenii și colegii pe baza profilelor de Facebook, Snapchat sau Instagram, iar jumătate dintre aceștia postează imagini frumoase doar pentru a provoca gelozie între prieteni și familie.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, fondatorul Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), de cele mai multe ori alegem să purtăm și în viața de zi cu zi, nu doar pe Facebook, “masca perfecțiunii” și punem o barieră emoțională între noi și cei din jur, deoarece nu vrem să scoatem în evidență slăbiciunile noastre.

Astfel, lumea va vedea doar aspectele pozitive din viața noastră, mereu zâmbind și fericiți, și ne va trata ca pe un supraom care are puterea de a rezolva problemele vieții. Lumea nu știe că și noi plângem, că și pe noi ne doare și va căuta la noi secretul “perfecțiunii” sau doar va deveni geloasă pe viața noastră “perfectă”.

În realitate, întreg acest joc este o mare minciună, în urma căruia mulți dintre noi vom ajunge să experimentăm depresia în cele mai diverse forme, fie că este vorba de viața reală sau de mediul virtual.

“Cumva, la un moment dat în evoluția sa, omul a ajuns la concluzia că a fi “uman”, deci imperfect, este o dovadă de slăbiciune, un motiv pentru ceilalți să-l “arate cu degetul””, este de părere psihologul laura Maria Cojocaru.

Această idee a apărut din teamă, iar teama a venit din experiență. Cineva, la un moment dat, a ales să fie el însuși, fără mască, a ales să nu se mai urce cu picioarele pe umbra lui ca s-o ascundă, ci să o lase să se vadă. Experiența i-a spus că acele persoane care-ți văd umbra, pleacă de lângă tine. Culmea ironiei este că și cei care pleacă de lângă noi, la  rândul lor se tem: că nu vor fi acceptați, înțeleși, apreciați, se tem că vor rămâne singuri.

”Atunci când oamenii ne văd fără mască, deci imperfecți, își proiectează propriile defecte, le recunosc și aleg să fugă de lângă noi deoarece nu le place situația. Dacă ar alege să rămână, ar înseamna să recunoască faptul că nici ei nu sunt ”perfecți” ”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Laura Maria Cojocaru: Pielea ne vorbește despre starea noastră psihică și emoțională

Publicat de Andra Radu, 2 septembrie 2019, 09:00

Pielea, cel mai mare organ a ființei umane, cu o suprafață de aproximativ 2 mp și o greutate aproximativă de 5 kg, reprezintă învelișul care protejează restul organelor împotriva agresiunilor fizice, chimice sau biologice care pot veni din afară. De asemenea, la nivel metaforic și emoțional, pielea ne protejează de orice agresiune percepută într-un mediu ostil (chiar dacă ostilitatea este reală sau interpretată/imaginară).

În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, pielea reprezintă individualitatea noastră, prelungirea sentimentelor noastre, legătură între interior și exterior și echilibrul dintre aceste două aspecte. Atunci când, ceea ce este în interiorul nostru, la nivel de dorința, siguranță și împlinire, este susținut de exterior și viceversa, avem un bun echilibru emoțional, deci și o piele sănătoasă.

Totodată, pe lângă funcția senzitivă, pielea îndeplinește și următoarele roluri: termoreglare, prin secreția produsă de glandele sudoripare, rol important în metabolizarea vitaminei D, această producându-se la nivelul pielii prin expunerea la lumina solară, intervine în echilibrul acido-bazic, prin eliminarea acidului lactic, rol în absorbția unor vitamine liposolubile (A, E, K) și chiar a unor medicamente pe bază de corticosteroizi, de asemenea, liposolubili, sinteză keratinei și melaninei, substanțe necesare pentru sănătatea și frumusețea părului, pielii, ochilor.

“Orice dezechilibru emoțional legat de percepția noastră față de mediul exterior, de cât de în siguranță ne simțim și în ce măsură simțim că putem avea încredere în cei din jur, poate afecta în mod direct pielea și bunul mers al acestor roluri ale ei. Ca un alt aspect, sângele corpului nostru simbolizează bucuria de a trăi, setea de viață. Astfel, o piele palidă sau extremități reci pot arată o neîncredere în mediul înconjurător și un sentiment de insecuritate, deci o dorință mai mică de a face parte din acele aspecte de viață”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Cum se realizează somatizările la nivelul pielii?

Pielea este formată din epidermă, dermă și hipodermă. Epiderma este mereu în atenția noastră, pe ea o vedem în oglindă, ea este cea care face riduri când îmbătrânim, ea ne înfrumusețează dacă o ingrijm, ne ustură când suntem iritați și ne doare când suntem răniți. Pielea este ambalajul cu care ne prezentăm în lume și cei din jur tind să-și facă o prima părere despre noi după cum arată pielea.

“Din punctul de vedere al somatizării, în funcție de cum percepem părerea celorlalți despre noi și cât de prietenos sau ostil percepem un anumit context, pielea corpului nostru ne poate avertiza printr-o serie de afecțiuni mai mult sau mai puțin grave sau neplăcute, precum: psoriazis, eczeme, acnee, diverse alergii, diverse răni, infecții, chiar cancer al pielii. Fiecare celulă a pielii este alcătuită din nucleu și citoplasma. În fiecare nucleu se află cromozomii purtători ai mesajului genetic, adăpostiți într-o moleculă, numită ADN. Acesta este creierul celulei și conduce destinul acesteia. Epiderma este stratul cornos și dur de la suprafață, ale cărui celule trăiesc circa 20 de zile, după care cad și sunt înlocuite de altele. Urmând astfel conștient acest aspect specific și schimbând modul nostru de interpretare a realității înconjurătoare, putem aduce informație nouă și sănătoasă în noile celule”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

În opinia specialistului, pentru a realiza acest lucru, sunt importanți 2 factori:

1. Să rămânem atenți la somatizări, respectiv la mesajele corpului fizic de la nivelul pielii, pentru a realiza într-un timp optim nevoia de schimbare

2. Să ne schimbăm perspectiva asupra mediului înconjurător din a-l percepe ostil, iritant, presant, indiferent sau chiar periculos, în a-l percepe liniștit, sigur, protector sau măcar neutru.

4 convingeri și comportamente recomandate pentru restabilirea echilibrului emoțional, respectiv a unei bune sănătăți a pielii:

1. dezvoltarea capacității de ascultare activă și empatică
2. studiul abilităților de comunicare și interacțiune socială
3. dezvoltarea capacității de acceptare, iertare, asertivitate
4. orientarea către sine prin diferite forme creative de exprimare a sinelui

3 afirmații, respectiv moduri utile de gândire:

1. “eu comunic, împărtășesc și-mi exprim cu ușurință, încredere și empatie cele mai profunde sentimente și emoții”
2. “eu sunt în deplină siguranță și am capacitatea să schimb ceea ce nu-mi place”
3. “mediul în care trăiesc mă ajută să învăț, să cresc, să-mi îmbunătățesc abilitățiile și resursele interioare”