Serviciile județene de ambulanță vor colabora cu unitatea din Constanța
Publicat de Andra Radu, 2 iulie 2019, 10:19
În premieră, după 1989, serviciile județene de ambulanță vor colabora cu unitatea din Constanța, care are doar jumătate din personalul necesar.
Federația Patronatelor din Turism va suporta costurile de cazare și masă ale echipajelor venite din țară.
În dotarea Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța au intrat 5 mașini noi, dotate cu echipamente de terapie intensivă pentru situații de urgență majoră. Două dintre acestea vor opera în municipiu, iar celelalte în stațiunile Mangalia, Eforie și Năvodari.
”Formăm 24 din 24 de ore, în medie 25 – 26 de echipaje în tot județul. Ne trebuie 37 – 38 de echipaje, continuu. Turistul trebuie să se simtă în siguranță, trebuie să aibă asistență medicală de urgență în situații deosebite. Nu cred că alt județ se confruntă cu ceea ce ne ne confruntăm noi vară de vară. Estimăm că ne vor ajuta, minim, 12 – 13 județe”, a declarat Laurențiu Bădescu, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.
Vara aceasta, pe litoralul românesc, va ajunge un număr record de turiști. Potrivit calculelor făcute de aceștia, voucherele de vacanță vor aduce la mare cu 20% mai mulți turiști.
Anual, peste un milion și jumătate de turiști sunt așteptați în unitățile clasificate și aproximativ o jumătate de milion în cele neclasificate.