Gabriela Vladu sau despre zestrea românilor, zestrea familiei
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 august 2017, 05:00
Ascultați Radio România Regional, emisiunea Galeria interpreților de muzică populară! Sunt Gabriela Rusu-Păsărin și vă invit să descoperiți vocea unei tinere interprete și melodii în acompaniamentul unei celebre orchestre de muzică populară.
Gabriela Vladu este o tânără interpretă de muzică populară, originară din Cilienii Oltului, dintr-o familie care a cultivat de-a lungul generațiilor pasiunea pentru culegerea de folclor și valorificarea acestuia peste timp.
Laureată a câtorva festivaluri naționale de folclor, Gabriela a pornit pe drumul spinos al afirmării muzicale preluând cântece din repertoriul mătușii sale, cunoscuta interpretă de muzică populară Steliana Sima, și adăugând cântece cărora le-a conferit particularitățile sale interpretative, creându-și astfel un repertoriu la său. Stilul oltenesc și jovialitatea interpretării îi vor conferi atribute de personalizare a prezenței sale muzicale.
Actualmente, Gabriela Vladu este studentă a Universității din București, Facultatea de Litere, Departamentul de Studii Culturale, specializarea Etnologie și Folclor, convinsă fiind că astfel își va desăvârși cultura în domeniul folclorului. Melodiile pe care le va interpreta în cadrul ediției de acum a emisiunii Galeria interpreților de muzică populară sunt cu acompaniamentul Orchestrei Naționale ”Lăutarii din Chișinău”dirijată de maestrul Nicole Botgros.
Mărturisirile Gabrielei Vladu ne conving încă o dată că zestrea românilor este fundamentată pe zestrea familiei și astfel se asigură perenitatea culturii și civilizației românești.
O emisiune realizată de Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune