Leonardo DiCaprio a strâns peste 40 de milioane de dolari pentru a ajuta planeta
Publicat de Mihaela Costache, 29 iulie 2015, 09:00
Actorul Leonardo DiCaprio a strâns peste 40 milioane de dolari pentru fundaţia sa ecologică, în cadrul unei acţiuni caritabile organizate miercuri în sudul Franţei.
„Sunt foarte mândru că am avut prilejul să mă implic într-o acţiune care ne oferă posibilitatea să facem multe pentru planeta noastră” – a afirmat starul hollywoodian, conform comunicatului dat publicităţii joi de fundaţia care îi poartă numele. Aceasta se ocupă de protejarea ultimelor situri sălbatice de pe glob.
Fondurile au fost strânse printr-o licitație la care au fost scoase la vânzare, printre altele, bunuri din apartamentul actorului, ca tablouri de Warhol și Bansky, precum și o proprietate pe insula sa, Blakadore Caye din Belize. Aceasta din urmă a fost cumpărată de omul de afaceri american Tom Barrack, cu 11 milioane de dolari.
În cadrul evenimentului s-au strâns şi 3 milioane de dolari pentru un concert cu Elton John. Un alt cumpărător a plătit 1,1 milioane de dolari pentru ca, pe parcursul unui an întreg, să-l însoţească pe producătorul american Harvey Weinstein la diferite manifestări, ca de exemplu Festivalul de Film de la Cannes.
La eveniment au fost prezenţi Marion Cotillard şi Kate Hudson, John Legend şi Prinţul Albert de Monaco.