Ascultă Radio România Regional Live

Letiţia Popa

Teatrul pentru copii „Ion Creangă” – 50 de ani de existenţă

Teatrul pentru copii „Ion Creangă” – 50 de ani de existenţă

Publicat de Andrei Cretoiu, 4 mai 2015, 10:20

Luni, 4 mai, se împlinesc 50 de ani de la înfiinţarea Teatrului „Ion Creangă”, instituţie publică de spectacole care are ca misiune crearea şi promovarea de spectacole de teatru de înaltă valoare artistică, de a coordona şi implementa programe de cercetare şi proiecte cu caracter educativ, social-formativ şi estetic, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani, educatorilor, cadrelor didactice specializate, părinţilor sau tutorilor legali.

În această lună, cu ocazia celebrării a 50 de ani de la înființare, Teatrul „Ion Creangă” își invită tinerii spectatori să se bucure de un program special: peste 50 de spectacole de teatru și numeroase cadouri colorate, prilejuind întâlnirea cu unele dintre cele mai cunoscute personaje și povești ale copilăriei universale.

Pe lângă acestea, publicul este invitat să descopere spectacole-joc dintre cele mai năstrușnice, educative și muzicale, dedicate preșcolarilor, dar și mici jucării senzoriale, gândite special pentru bebeluși.

La 24 decembrie 1964 avea loc primul spectacol de teatru pentru copii şi tineret – „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian, în nou înfiinţatul teatru din Piaţa Lahovari, sediul iniţial al Teatrului „Ion Creangă”.

La 4 mai 1965 este emis decretul de constituire al Teatrului „Ion Creangă”, în acelaşi an fiind înfiinţată şi Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret (ASSITEJ) instituţia din România fiind unul din membrii fondatori.

În anul 1968 are loc primul turneu în străinătate cu spectacolul „Năzdrăvăniile lui Păcală”, de Letiţia Popa, regia Barbu Dumitrescu, scenografia Elena Simirad Munteanu.

În 1972, spectacolul „Snoave cu măşti” este prezentat în Italia, Canada, Statele Unite şi Cuba, iar din distribuţie amintim cîteva nume care vor face carieră în teatrul pentru copii: Ion Arcudeanu, Alexandrina Halic, Daniela Anencov, Genoveva Preda, Jeanin Stavarache sau Ion Lucian.

În anul 1974 scriitorul Alecu Popovici, binecunoscut prin opera sa prolifică, dedicată în cea mai mare parte copiilor, este numit director al teatrului, iar în 1976 este dată în funcţiune clădirea din Piaţa Amzei. În acelaşi an, regizorul Cornel Todea, cunoscut pentru spectacolele de la televiziune şi ale teatrelor „pentru maturi”, debutează pe scena „teatrului din Piaţa Amzei”, cu spectacolul „Hocus pocus şi-o găleată, de A.E. Greidanus, scenografia Ion Dogar Marinescu, muzica Johnny Răducanu, cu Genoveva Preda, Anca Zamfirescu, Dumitru Anghel, Gabriel Iencec, Boris Petroff, Gelu Colceag în distribuţie.

În anul 1986, pe parcursul a 110 zile, „Snoave cu măşti” realizează 80 de reprezentaţii în Japonia, iar un alt turneu, desfăşurat tot în Japonia, în acelaşi an, prilejuieşte 54 de reprezentaţii, cu spectacolul „Cenuşăreasa”.

Doi ani mai târziu, după 20 de ani de la premiera cu „Regele cerb”, Carlo Gozzi revine pe scena teatrului cu „Turandot”, cu Marioara Sterian în rolul principal, regia Gelu Colceag, scenografia Nicolae Ularu şi Mihaela Ularu.

În anul 1990, Grigore Gonţa, fostul actor şi regizor al Naţionalului bucureştean, devenit director al Teatrului Ion Creangă, îşi impune programul estetic cu un text ionescian,”Ce nemaipomenită harababură”, spectacol a cărui regie o şi semnează, în rolul principal fiind distribuit Marin Moraru.

Un an mai târziu, la direcţia teatrului revine regizorul Cornel Todea, iar spectacolul „Ţiganiada”, în regia lui Mircea Cornişteanu, participă la Festivalul de Teatru Balcanic de la Skopje.

În anul 1993, pe scena teatrului Creangă, este montat primul spectacol de către o echipă de creatori englezi: „Matilda”, după Roald Dahl, dramatizare de Alexandru Pleşcan, în regia lui Thomas de Mallet Burgess şi scenografia lui Spyros Coscinas. În acelaşi an spectacolul „Ivan Turbincă”, de Alecu Popovici, dramatizare după basmul omonim al lui Ion Creangă, regia Cornel Todea, participă la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii din Grecia.

În 1994 spectacolul „Furtuna” a participat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Taipei, Taiwan, iar în 1995, al treilea titlu ionescian din istoria teatrului, „Improvizaţie la Alma”, avînd premiera la Institutul Francez din Viena, spectacol în limba franceză, în regia lui Cornel Todea este reprezentat pe scene din Franţa, Belgia, Cehia, Egipt, Danemarca, Siria şi Cipru.

În 1996 Teatrul Ion Creangă devine membru al EU NET ART, o reţea europeană cu sediul la Amsterdam, care reuneşte 100 de membri: teatre, asociaţii şi organizaţii de profesionişti din lumea spectacolului pentru copii.

În acelaşi an Teatrul Ion Creangă a fost nominalizat la International Grand Prix To The Best Serviceand Qualiti 1996, de către Actualidad the Magazin of Commerce and Industry; Madrid, Spania şi International Gold And Ilver Award To Qualiti de către The Mexican tourism company aimc (Agrupacion International de Mercadotecnia y Calidad) şi tot în acelaşi an este obţinut premiul pentru regie acordat lui Cornel Todea, pentru spectacolul „L’ Impromptu de l’ Alma” de E. Ionesco, la Festivalul de teatru scurt de la Buzãu.

În anul 1997, instituţia primeşte o nominalizare la International Gold and Silver Award to Quality, din partea companiei de turism Aimc, Mexic, iar un an mai târziu este decernat Premiul pentru întreaga activitate actriței Alexandrina Halic, de către UNITER.

În anul 2002 este acordat premiul de debut lui Radu Apostol de către UNITER, pentru regia spectacolului „Acasă”, scenariu de Radu Apostol, după Ludmila Razumovskaia, care mai primeşte pentru aceeaşi realizare şi Premiul OPERA PRIMA, şi o nominalizare la Premiile PROMETHEUS.

În anul 2003 este acordat Premiul Naţional pentru spectacol de teatru pentru copii – spectacolului „Pinocchio”, scenariu de Cornel Todea, C. Collodi, regia Cornel Todea, acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor, iar un an mai târziu Premiul pentru cel mai bun spectacol – „De-aş fi Scufiţa Roşie”, scenariu de I. Gârmacea, regia Sorana Coroamă-Stanca, acordat la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ.

De asemenea, în acelaşi an UNITER acordă Premiul special pentru teatru de copii, actorului Boris Petroff.

În 2005, în perioada 10-16 octombrie, are loc prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000. 000 de poveşti”, în care spectacolul „Harap Alb” în regia lui Cornel Todea primeşte Premiul pentru cea mai bună creaţie în teatrul pentru copii.

În acelaşi an, la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ este acordată Diploma de excelenţă pentru prestaţia artistică deosebită, pentru spectacolul „Inimă rece”, scenariu de Banu Rădulescu, după W. Hauff, regia Sorana Coroamă-Stanca, iar UNITER acordă Premiul special pentru teatru de copii, actorului Lucian Ifrim.

În perioada 19-26 mai 2006 Teatrul Creangă a participat la Festivalul Internaţional Itinerant de Teatru pentru Copii din Italia, MONDOINSCENA, cu spectacolul „Farsa jupânului Pathelin”, în regia lui Cornel Todea. Spectacolul, jucat în limba italiană, s-a bucurat de un mare succes de public şi de atenţia presei, care i-a dedicat cronici elogioase.

În anul 2007 este acordat Premiul special pentru teatru de copii, regizorului Cornel Todea, în cadrul Galei UNITER şi Premiul pentru decor şi costume – spectacolul „Tigrişorul căruia îi plăceau clătitele”, adaptare după un scenariu scris de copii la Teatrul Baylor, Waco-Texas, regia artistică şi ilustraţia muzicală Cornelius Pavaloi, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, ediţia a III-a – Teatrul Ion Creangă.

În anul 2009, Trofeul „Pasărea de foc”, pentru Cea Mai Bună Actriţă Într-un Rol Principal, este acordat actriţei Ani Creţu, pentru rolul Pinocchio din spectacolul „Pinocchio”, după Carlo Collodi, regia Cornel Todea, de către juriul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „Naj, Naj, Naj” din Zagreb, Croaţia.

În anul 2011, în cadrul celei de a XII-a ediții a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii Magic Curtain, din Targovishte, Bulgaria este acordat Premiul pentru scenografie pentru spectacolul „Războiul bucatelor”, de Ioan Gârmacea, regia Mihai Manolescu, scenografia Anca Pâslaru.

Un an mai târziu, Premiul special Teatru de copii este acordat actriţei Anca Zamfirescu, la editia a XX-a Galei Premiilor UNITER.

În anul 2014, Premiul „Cornel Todea” pentru cel mai bun spectacol adresat copiilor între 6 şi 12 ani – „Amintiri din copilărie”, este oferit instituţiei în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii ”100, 1.000, 1.000.000 de povești” – ediţia a X-a.

Tot anul trecut, trupa teatrului a participat în perioada 6-9 februarie, cu spectacolele „Miraj într-un OU” şi „Povestea spicului de grâu” la „Small size, big festival”, în Newry, Irlanda de Nord, eveniment care a marcat finalul proiectului european multianual „Small size, big citizens”, proiect din care face parte şi Teatrul Ion Creangă începând cu anul 2009.

La 24 octombrie 2014, Teatrul Ion Creangă devine instituție Certificată ISO 9001 – are implementat și menține un sistem de managementul calității conform condițiilor din standardul SR EN ISO 9001:2008 (ISO 9001:2008).

În fine, pentru perioada 2014 – 2018, Teatrul „Ion Creangă” este implicat în proiectul „Small size, Performing Arts for Early Years”, parte a programului de suport pentru proiecte culturale şi audiovizual al UE, finanţat de Creative Europe. Proiectul instituţiei a fost selecţionat alături de cele ale altor 20 de participanţi europeni dintr-un total de 74 de candidaţi, iar printre câştigători se află instituţii şi proiecte de profil de renume în Europa precum Baboro Galway International Children’s Festival Limited (Irlanda), Centrum Sztuki Dziecka W Poznaniu (Polonia), Helios Theater (Germania), La Baracca – Testoni Ragazzi (Italia), Teatro Paraíso (Spania), Théâtre de La Guimbarde (Belgia) sau Toihaus Theater (Austria).

Agentia RADOR

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc