Comisia Europeană a publicat cel de al treilea raport al său privind cetăţenia UE
Publicat de Andrei Cretoiu, 26 ianuarie 2017, 10:30 / actualizat: 1 februarie 2017, 11:06
Comisia Europeană a publicat cel de al treilea raport al său privind cetăţenia UE, care face bilanţul progreselor înregistrate începând din 2014. Raportul prezintă acţiuni menite să asigure faptul că cetăţenii se pot bucura pe deplin de drepturile lor atunci când lucrează, călătoresc, studiază sau participă la alegeri.
87 % dintre europeni sunt conștienți de faptul că sunt cetățeni ai UE, procent care nu a fost niciodată atât de ridicat, însă nu sunt întotdeauna conștienți de drepturile care decurg din statutul de cetățean al UE. Cetățenia UE conferă drepturi și libertăți importante și, de asemenea, oferă posibilitatea unei participări democratice și a unei implicări active în cadrul procesului decizional al UE a declarat Věra Jourová, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, responsabilă cu drepturile pe care le conferă cetățenia UE. Věra Jourová a mai adăugat:
Mulți dintre noi avem experiența unor proceduri administrative de durată în relația cu autoritățile publice și în accesarea serviciilor de sănătate transfrontaliere. Din această cauză Comisia va propune crearea unui portal cu un număr digital unic european de accesare pentru fiecare cetățean. Acest portal va reuni elemente de legătură și de informații din sistemul sanitar național și european, servicii pentru rezolvarea problemelor, în așa fel încât cetățenii să aibă acces cu ușurință la informații și asistență atunci când se mură dintr-o țară europeană în alta.
Vom susține activ rezultatele negocierilor cuprinse în Convenția de la Istanbul și în prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor. Vom continua, de asemenea, să susținem concluziile negocierilor privind directiva împotriva discriminării, vom acționa pentru a îmbunătăți acceptarea socială a comunității LGBTI.
Un raport realizat la nivelul Uniunii arată că 8 din 10 cetățeni ar solicita respectarea mai multor drepturi cetățenești dacă ar avea cunoștință despre existența lor. Dimitris Avramopoulos, comisarul pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, a declarat că Uniunea Europeană există pentru și prin cetățenii europeni.
Sunt dedicat continuării muncii de întărire a securității Uniunii Europene și a graniței externe comune. Ne dorim ca cetățenii europeni să poată face afaceri, să poată lucra, trăi, studia, călători cu ușurință și în siguranță oriunde pe teritoriul Uniunii Europene. O mai bună protecție a granițelor, cum este cea a Pazei Europene de Frontieră și de Coastă, ne ajută să protejăm dreptul european fundamental la liberă circulație.
Raportul privind cetăţenia UE se axează pe patru domenii: promovarea drepturilor pe care le conferă cetățenia Uniunii și a valorilor comune; sporirea participării cetățenilor la viața democratică; simplificarea vieții de zi cu zi a cetățenilor UE, întărirea securității și promovarea egalității.
În vederea atingerii acestor obiective, Comisia va întreprinde o serie de acțiuni, printre care se numără organizarea de campanii de informare, să ofere mai multe oportunități tinerilor să-și manifeste solidaritatea cu persoanele aflate într-o situație dificilă, să intensifice dialogurile cu cetățenii și dezbaterile publice.