Săptămâna Elevilor la „Bălcescu” din Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 martie 2019, 10:34 / actualizat: 1 martie 2019, 11:48

Între 18 şi 22 februarie, la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula a avut loc Săptămâna Elevilor. O săptămână mai altfel, plină cu activități pentru noi, elevii, dar şi pentru dragii noştri profesori.

Fiecare zi a acestei săptămâni are o tematică diferită, însă aceste zile sunt şi foarte importante pentru noi, deoarece aceasta este perioada anului când este ales noul director al elevilor. Câte un elev din clasele a 10-a şi a 11-a candidează pentru postul de director, bineînțeles susținut de clasa lui proprie. Acestea sunt zilele în care candidații pot să-i servească pe elevi şi pe profesori cu diferite deliciuri şi băuturi, în speranța de a câştiga cât mai multe voturi. Pe lângă propagandă, fiecare candidat – cu ajutorul clasei şi a dirigintelui – trebuie să realizeze un scurt-metraj despre ideile inovatoare şi despre programele extracurriculare pe care le va impune odată ce este ales.

Ziua de luni a fost dedicată sportului. Ținuta sportivă a fost obligatorie atât elevilor, cât şi profesorilor. De la orele 14, elevii au avut ocazia de a juca volei împotriva echipei cadrelor didactice.

Marți a fost ziua în care am mers la şcoală în cizme de gumă.

Miercuri am avut ocazia de a ne pune în papucii domnilor profesori şi de a preda şi noi la rândul nostru. Elevii-profesori câştigători ai aceste „Zi Invers” au fost Rebeka Vágó şi Bence Nyári. Anul acesta, proiectarea filmelor şi votarea au avut loc miercuri după-masă de la orele 14. Fiecare clasă, în frunte cu candidatul ales, şi-a prezentat filmul şi a ținut un scurt discurs, asemenea unui director adevărat. Candidații de anul acesta au fost: începând cu clasa a 10-a A David Puiu – alias „Puiumami”, din clasa a 10-a B Dávid Ferenczi, cunoscut drept „Bögyi”. Clasa a 11-a A a fost reprezentată de cântăreața noastră preferată, Réka Hanyecz şi, nu în ultimul rând, clasa a 11-a B a avut-o în frunte pe Dora Misik sau cum o poreclim noi, „Mişka”.

Înainte ca votarea să înceapă, elevii claselor absolvente ne-au surprins şi ei cu un scurt film, ca o formă de rămas-bun dedicată dragilor profesori şi în memoria celor patru ani de liceu petrecuți împreună, ca o familie. Pot să vă spun sincer că toată lumea aflată în sală a rămas înduioşată. Până la urmă, a sosit momentul verdictului, şi aş dori să-l felicit încă o dată, şi cu această ocazie, în numele tuturor colegilor mei, pe noul nostru „cap de trib”, Dávid Ferenczi.

Ziua de joi a fost dedicată orelor mai puțin obişnuite de limba maghiară şi de limba română. Doamna profesoară Mariana Oros Martin, specializată pe aceste două limbi, a predat clasei a 11-a B două ore extraordinare, folosind diferite metode, precum metoda RJR, încercând de altfel şi reuşind să demonstreze trăsăturile comune dintre literatura maghiară şi literatura română.

După patru zile pline de activități şi distracție, a urmat momentul mult aşteptat al săptămânii, „Balul Elevilor”. Acesta a fost deschis de către noul nostru director, după care elevii clasei a 12-a A au dansat pentru o ultimă dată împreună, un vals. Conform tradiției, şi anul acesta am avut ocazia de a vota pentru un Rege şi o Regină a balului. Regele şi Regina de anul acesta au fost: Vlad Fărcaş şi Hajnalka Csordás. Muzica acestei seri a fost asigurată de chiar foştii elevi ai liceului, DJ Berke Sándor şi DJ Duka Lehel.

După o seară de neuitat, dar totuşi puțin obositoare, vineri a fost ziua pijamalelor.

Cred că pot să vorbesc în numele tuturor elevilor, când spun că această săptămână rămâne în continuare unul dintre punctele culminante ale anului şcolar, la Liceul „Nicolae Bălcescu”. În numele elevilor, aş dori să mulțumesc din suflet doamnei directoare şi cadrelor didactice pentru cooperare şi toleranță.

Sperăm ca şi la anul să ne simțim la fel de bine.

 Relatează: Antonia Jivan

A consemnat: Antonia Jivan, elevă

Articol publicat în Foaia românească

Concert caritabil pentru o fetiţă bolnavă din Chitighaz

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 24 februarie 2019, 07:02 / actualizat: 24 februarie 2019, 8:11

Noemi Dicsa suferă de o boală rară, numită atrofie musculară spinală (AMS de tip I). Ea ar putea fi vindecată cu un tratament foarte  costisitor, de peste 130 de milioane de forinți (cca. 420 de mii de euro), dar din păcate Fondul Naţional de Sănătate din Ungaria nu-i finanţează acest tratament. Familia fetiţei însă nu renunţă. A înfiinţat o fundaţie cu numele „Împreună cu Îngeraşii Fundaţie pentru Sprijinirea Copiilor cu Dizabilităţi”, prin care poate contribui oricine la vindecarea lui Noemi. În urma acestui apel o țară întreagă, oameni de bine pun umăr la umăr pentru a o ajuta pe Noemi… Se fac concerte caritabile, se scot la licitație picturi și tot felul de obiecte, au loc evenimente sportive… toate pentru a pune bănuț lângă bănuț, să se adune acea sumă enormă, cu care se poate începe tratamentul fetiței.

Povestea lui Noemi

Noemi Dicsa s-a născut în luna ianuarie a anului 2013 şi până la vârsta de şapte luni s-a dezvoltat normal, ca orice nou-născut. Atunci mama ei, Claudia Şereş, a observat că fetiţa nu vrea să şadă şi se mişcă tot mai puţin. Au urmat luni de analize medicale, care au rezultat cu diagnosticul înspăimântător: atrofie musculară spinală, o boală care fără tratament poate duce la moartea copilului.

Medicii au propus familiei ca fetiţa să facă cât mai multă mişcare, ca muşchii ei sănătoşi să nu cedeze, să-i facă mult masaj, s-o ducă la gimnastică specială acvatică. Pentru a-i asigura toate condiţiile, familia s-a mutat la Budapesta, pentru a avea acces la cele mai bune tratamente. Contrar tuturor eforturilor însă, starea fetiţei s-a înrăutăţit treptat. Medicii au informat părinţii că Noemi s-ar putea vindeca numai dacă ar putea primi un tratament special, cu numele Spinraza, pe bază de injecţii. În primul an ar avea nevoie de patru injecţii, după care anual o singură injecţie. Încă în luna decembrie, ziarul judeţean „Békés Megyei Hírlap” a scris pentru prima dată despre cazul fetiţei Noemi Dicsa, după ce Fondul de Sănătate a refuzat cererea părinţilor de a primi finanţare pentru tratamentul care i-ar putea da şansa de a umbla, de a se vindeca.

Trista poveste şi privirea plină de speranţă a fetiţei din Chitighaz au umplut săptămânile trecute reţelele de socializare şi coperţile multor ziare din Ungaria. Familia lui Noemi a înfiinţat o fundaţie „Împreună cu Îngeraşii Fundaţie pentru Sprijinirea Copiilor cu Dizabilităţi” („Együtt a Kisangyalokk1al Mozgáskorlátozott Gyermekeket Támogató

Alapítvány”), care acum adună fonduri pentru tratamentul lui Noemi, dar mai târziu va ajuta şi alţi copii care suferă de boli cu dizabilităţi. Nu au renunţat la a primi finanţarea necesară de la Casa de sănătate, însă până să fie acceptată  cererea lui Noemi, vor să mobilizeze cât mai multă lume, care ar dori şi poate să ajute să se împlinească visul acestei fetiţe bolnave de a alerga împreună cu colegii ei de grădiniță…

Cum putem ajuta?

Fundaţia „Împreună cu Îngeraşii” a fost înfiinţată de fraţii mamei lui Noemi, dr. Abel Şereş şi Emanuela Şereş Baker, care sunt foarte recunoscători şi pentru cel mai mic ajutor. Donaţiile se pot trimite în contul fundaţiei cu menţiunea

„Együtt a Kisangyalokkal:

Nr. de cont: OTP 11733027-28360616

IBAN: HU77 1173 3027 2836 0616 0000 0000

BIC (SWIFT) Code: OTPVHUHB

 Un concert caritabil va fi organizat de  jurnalistul Tiberiu Boca și Fundația Miruna din Micherechi în data de 3 martie, la Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula.

A consemnat:

Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA, Emisiunile în limba română

și Foaia românească

Astăzi dascălii nu mai sunt respectați… – de vorbă cu profesoara Anamaria Dulău din Micherechi

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 decembrie 2017, 08:17 / actualizat: 10 decembrie 2017, 9:18

Recent la Liceul românesc Nicolae Bălcescu din Jula a avut loc cea de-a cincea întâlnire a pedagogilor români pensionari din judeţul Bichiş. O iniţiativă de suflet venită din partea Autoguvernării Române din Judeţul Bichiş. Zeci de profesori pensionari din Chitighaz, Micherechi, Bătania, Leucuşhaz şi Jula s-au adunat în sala de spectacole a liceului, petrecând câteva ore plăcute, depănând amintiri… Acolo am întâlnit-o şi pe doamna profesoară Anamaria Dulău din Micherechi, pensionară de 10 ani, care şi-a dedicat întreaga viaţă educației copiilor.

Foto: învățătorul Gheorghe Dulău, tatăl Anamariei Dulău

Am stat de vorbă cu ea despre frumuseţile, dar şi despre provocările, greutăţile carierei de pedagog.

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA – Emisiunile în limba română

Foto: Basilica.ro

De vorbă cu tânărul coregraf Ioan Nedro din Aletea

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 octombrie 2017, 05:00

„Dansator bun eşti dacă simţi dansul cu inima, cu sufletul, să nu poţi trăi fără el…”
De vorbă cu tânărul coregraf Ioan Nedro din Aletea

Ioan Nedro este profesor de dans la Liceul şi Şcoala generală „Nicolae Bălcescu” din Jula. Diploma de profesor de dans a obţinut-o la Facultatea de Arta Dansului din Nyíregyháza, în anul 2008. Tânărul coregraf este originar din Aletea, unde a crescut cu dansurile populare, în localitatea cu o mare tradiţie în dansul popular local. Este născut în anul 1981 şi a absolvit şcoala generală românească din Aletea şi apoi Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula, unde acum este profesor. Copiilor pe care îi instruieşte le transmite bucuria dansului şi îi face să fie conştienţi de valoarea păstrării dansurilor româneşti din Ungaria.

Cum m-am îndrăgostit de dans
– Cum a început viaţa ta şi cariera ta în lumea dansului?
– Totul a început cu părinţii mei, care, ignorând părerea mea, m-au obligat să particip la dansuri populare încă de la vârsta de 7 ani. Atunci nu aveam o pasiune pentru dans, chiar nu îmi plăcea, dar în timp s-a dovedit a fi exact ceea ce îmi trebuia. Şi nu m-am mai oprit. Dar cariera mea pot să spun că a început oficial în momentul în care am decis să fac facultate şi să predau dansuri. Cu adevărat m-am deprins în această activitate la prima tabără de dansuri populare, la care m-au înscris părinţii mei, o tabără organizată de către Vasile Gál. Era în vacanţa de vară dinainte de începerea clasei a 8-a. Atunci a început, de fapt, cariera mea de dansator.
– Aici a început dragostea pentru dansul popular?
– Da! Exact aici. În acea săptămână de tabără m-am îndrăgostit aşa de tare de dansul popular încât nu am mai putut să mă las de asta.
– A fost la modă să faci dansuri populare de aceea te-au trimis părinţii să dansezi? Întreb asta deoarece vii dintr-un oraş cu tradiţie, din Aletea, unde aveţi un renumit ansamblu de păstrare a tradiţiilor cu un parcurs generos?
– Nu pot să spun că era la modă, doar că cei care au gustat din asta şi s-au îndrăgostit de dans, au luat în serios ceea ce au făcut.
– Dar acum este la modă?
– Acum, pentru că multe şcoli populare de artă şi-au deschis porţile şi predau dansurile din ce în ce mai profund şi mai profesionist cu profesori, coregrafi, cu metode tot mai serioase, eu zic că dansul popular a început să se facă tot mai îndrăgit şi mai cunoscut.

Să nu poţi trăi fără dans
– Cine ţi-a fost mentor la Aletea când ai început să dansezi?
– Mentorul meu a fost Vasile Gál. De la el am învăţat bazele. Am avut un grup, iar Vasile Gál lua parte la repetiţiile noastre. Mai târziu, el a devenit conducătorul echipei de dansuri care abia s-a format. Eu am dansat aici cu el foarte mult, apoi m-am ataşat periodic şi Ansamblului de păstrare a tradiţiilor. Am avut la Aletea o echipă de dansuri, unde nu doar dansuri ale românilor din Ungaria am învăţat, ci am pus în scenă şi alte coregrafii.
– Pe lângă dragostea faţă de dans ce mai trebuie să ştie un dansator pentru a fi bun?
– Este importantă ambiţia, participarea cu regularitate, perseverenţa şi multă muncă, pentru că profesionalismul constă în ani mulţi de muncă.
– Un dansator se formează şi ca om în munca de echipă, în participarea la repetiţii, la pregătirile pentru spectacole?
– Foarte mult! Da! În scenă poţi să fii umilit de multe ori dacă îţi reuşeşte ceva foarte rău, însă dacă îţi reuşeşte foarte bine poţi să ai parte şi de mari succese şi bucurii. Coregrafiile alese îţi dau şansa să te desfăşori în funcţie de talentul tău.
– Ce înseamnă să fii un dansator bun?
– Să simţi dansul cu inima, cu sufletul, să nu poţi trăi fără el.

Dragostea pentru folclor
– Când ai început Facultatea ce aşteptări ai avut de la viaţă? Ai sperat să ai atâţia elevi, că o să fii profesor într-o şcoală mare? Că o să-ţi rezerve viitorul atâtea lucruri pozitive?
– La început nu am crezut că eu vreodată o să predau sau că o să fiu profesor. Însă mentorul meu a fost bolnav şi a trebuit pentru o perioadă să mă ocup eu de repetiţii, m-a rugat să-l ajut, şi după aceea am început să mă gândesc la această posibilitate. Mai târziu mi-a şi apărut această oportunitate de a preda ore de dans popular la şcoala de artă din oraş. Aşa că următorul pas a fost să mă înscriu la facultate, am terminat-o cu succes, şi apoi a venit acea dorinţă de a fi profesor de dans şi de a mă ocupa de copii. În 2003 am început să predau la această şcoală de artă, este vorba despre şcoala cu sediul la Mezőberény cu numele „Leg a láb”. Aici am predat 10 ani, dar între timp am venit pentru o perioadă mai scurtă să predau dansuri populare şi la şcoala din Jula în cadrul unui cerc de dans, dar asta nu mult timp. În 2013 am schimbat locul de muncă, m-am angajat la Şcoala de artă „Kaláris” din Chitighaz, aici am lucrat, dar dorinţa de a fi profesor mi-a îndreptat paşii spre şcoala românească din Jula, unde am bătut la o uşă primitoare. Doamna director Maria Gurzău Czeglédi chiar avea nevoie pentru instituţie de un profesor de dans. Şi iată-mă, aici lucrez deja pe post din anul 2015.
– În ce măsură iubeşte tânăra generaţie dansul popular?
– Se vorbeşte despre faptul că rareori găseşti, în prezent, un tânăr care îndrăgeşte cu adevărat folclorul. Aici însă, în comunitate şi la şcoala la care predau, este altceva. Părinţii îşi doresc ca copiii să participe la cercurile pe care le am, iar tinerii sunt foarte receptivi la orele de dans şi mişcare pe care le ţin. Cred că este şi dorinţa părinţilor de a face copiii mişcare şi, de ce nu, de a-şi vedea odraslele în scenă. O altă motivaţie ar fi însăşi visul copiilor de a mai vedea lumea, de a participa la festivaluri de folclor, de a cunoaşte dansurile şi tradiţiile. La orele din programa şcolară cred că am reuşit să-i atrag, să-i conving, să le aprind în suflet scânteia, dragostea pentru folclor. Studierea în şcoală a dansului popular este un exemplu demn de urmat.

Învăţăm obiceiurile şi tradiţiile neamului
– Pentru a se preda dansul popular în şcoală a fost nevoie ca acesta să aibă loc în programa şcolară. S-a introdus pe plan naţional ca în fiecare zi să aibă copiii cel puţin o oră de educaţie fizică, din aceste ore – 1 oră/clasă s-a putut introduce la materia „mişcare şi dans”. La aceste ore facem mişcare, învăţăm mişcări, paşi de dans, învăţăm dansuri şi despre dansuri. La aceste ore predau şi dansul şi tradiţiile românilor din Ungaria, care sunt şi bazele primilor paşi de dans învăţaţi de noi. Pe lângă aceste ore am mai multe cercuri, unde învăţăm concret dansuri tradiţionale din mai multe localităţi, acestea le organizăm în coregrafii cu care ne putem prezenta la serbările şcolii şi nu numai. Am început să lucrăm şi la coregrafii care se fac tot mai rar, care încep să dispară, cum a fost la Aletea de exemplu: Hora Mare, Lugojana, etc.
– Ce calităţi dezvoltă dansul la copii?
– În primul rând, dansul este un exerciţiu fizic, care dezvoltă ţinuta, gustul estetic, eleganţa, atenţia, simţul de coordonare a mişcărilor şi, nu în ultimul rând, dragostea pentru obiceiurile şi tradiţiile neamului.
– Ce este mai uşor? Să lucrezi cu copiii sau cu adulţii?
– Pentru fiecare categorie de vârstă este diferit, dacă este bine construită o coregrafie nu este greu să o predai, mai ales dacă faci ceea ce-ţi place cel mai mult.

Succese, distincţii şi planuri
– Care a fost cel mai mare succes al tău ca dansator, dar şi ca profesor?
– Ca dansator am avut parte de multe succese. Pentru mine a fost de fiecare dată un mare succes atunci când am reuşit să învăţ un dans mai greu. Cele mai multe succese cred că au fost atunci, la început, când am învăţat să dansez dansul de la Aletea şi am reuşit să fiu în scenă alături de cei mai buni. Ca profesor, atunci am avut cele mai mari reuşite când am participat cu tinerii la diferite concursuri şi festivaluri şi am venit acasă cu premii şi aprecieri.
– Ce a însemnat pentru tine distincţia primită anul acesta „Pro Cultura Minoritatum Hungariae” pe anul 2017?
– Premiul primit anul acesta la Gala Naţionalităţilor a fost pentru mine o recunoaştere uriaşă, din partea comunităţii româneşti care m-a propus. Acest premiu l-am primit ca recunoaştere pentru activitatea de păstrare şi transmitere a dansurilor populare româneşti din judeţul Bichiş, de aceea o să fiu de acum înainte şi mai atent ca să depun o muncă de calitate, să le insuflu tinerilor dragostea faţă de cultura şi tradiţiile strămoşeşti. Această distincţie mi-a întărit şi credinţa că sunt în loc bun şi asta trebuie să fac cum ştiu eu mai bine.
– Ce sentimente ai când eşti în scenă printre copiii?
– Mă încearcă o bucurie nemărginită şi o mândrie deosebită pentru faptul că mi-a reuşit să le cultiv dragostea pentru dansul popular.
– Ce planuri ai pentru viitor?
– Obiectivul meu principal este să cresc dansatori din tânăra generaţie care ne-ar reprezenta cu cinste la diverse festivaluri folclorice naţionale şi internaţionale. Este foarte important să reînviem tradiţiile românilor din Ungaria, pentru ca ele să nu dispară şi să nu se uite, să valorificăm moştenirea noastră culturală. Altfel riscăm să le pierdem. Trebuie să facem tot posibilul ca perlele folclorice să nu dispară irecuperabil.

A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească

Foto: Foaia românească

Jula – Întâlnire de suflet la 50 de ani de la absolvirea liceului românesc

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 octombrie 2017, 05:00

S-a scurs o jumătate de secol de când au părăsit băncile liceului românesc „Nicolae Bălcescu din Jula”. 15 din cei 32 de absolvenţi au răspuns prezent la citirea catalogului de către dirigintele onorific Gheorghe Marc. Fosta dirigintă, domna Ana Crişan s-a stins din viaţă în urmă cu cinci ani, la câteva săptămâni după ultima întâlnire.
A fost o superbă zi de toamnă, petrecută într-o atmosferă plăcută. Pentru noi, mai tinerii, a fost o plăcere să ascultăm amintirile şi poveştile foştilor elevi, care – din nostalgie – de fiecare dată ţin să se vadă la fosta şcoală românească din centrul Julei, care astăzi adăposteşte biblioteca orăşenească. S-a ţinut un minut de reculegere pentru profesorii şi colegii care nu mai sunt în viaţă. Şi-apoi au început poveştile. De menţionat că în urmă cu 50 de ani clasa era alcătuită din tineri care au venit din toate localităţile româneşti din Ungaria, din satele bihorene şi până în cele din judeţul Ciongrad. Erau unii care nici nu cunoşteau limba română… alţii au venit de-acasă cu un bagaj de cunoştinţe de limba română la liceu. Şi foarte mulţi dintre ei şi-au făcut o carieră cu ajutorul limbii române.
Un moment impresionant a fost când la finalul întâlnirii foştii elevi au cântat câteva melodii, în română şi maghiară, învăţate cu decenii în urmă.
Au fost invitaţi să participe şi trei profesori: dirigintele onorific Gheorghe Marc, fostul director Ion Budai şi fosta profesoară de rusă Iuliana Jurău Rad. În reportajul nostru, pe lângă ei, vor evoca anii tinereţii Magdalena Túri din Cenadul Unguresc, Maria Gros şi Cornelia Kovacs Mocan din Chitighaz şi Doina Misarăş din Săcal. Pe directorul Ion Budai l-am rugat să ne vorbească pentru început despre istoria şcolii româneşti care a funcţionat în această clădire până în 1981.

Interlocutori: directorul Ion Budai, dirigintele onorific Gheorghe Marc, Magdalena Túri (Cenadul Unguresc), Maria Gros (Chitighaz), Cornelia Kovacs Mocan (Chitighaz), Doina Misarăş (Săcal), Iuliana Jurău Rad, profesoară de rusă.

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, emisiunile în limba română, Radiodifuziunea Ungară/MTVA
Foto: Iulia Kaupert

“Balul acordării panglicii”la Liceul românesc “Nicolae Bălcescu” din Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 februarie 2017, 13:45 / actualizat: 10 februarie 2017, 14:49

43 de panglici şi tot atâţia absolvenţi cuprinşi de emoţia viitorului

O frumoasă manifestare dedicată celor 43 de absolvenţi din clasa a XII-a de la Liceul românesc “Nicolae Bălcescu” din Jula a avut loc pe 4 februarie, sub genericul “Balul acordării panglicii”. Şi-au luat rămas bun de la colegii şi profesorii lor o generaţie de absolvenţi ai Liceului românesc, uitându-se cu nostalgie în urmă, dar şi cu nădejde şi bucurie spre viitor. Manifestarea organizată de elevii din clasele a XI-a a început prin cuvântul festiv al doamnei Maria Gurzău Czeglédi, directorul instituţiei de învăţământ, care s-a adresat în limbile română şi maghiară absolvenţilor din clasa a XII-a, felicitându-i şi încurajându-i pentru viitor, reamintind şi câteva dintre principiile de bază, pe care le-au învăţat în timpul liceului.

Maria Gurzău Czeglédi, directorul Liceului românesc “Nicolae Bălcescu” din Jula și prof. Stela Nicula Machhour, diriginta clasei a XII-a B (reporter Ștefan Crâsta, redactor MTVA)

La acest eveniment aparte din viaţa tinerilor de vârsta majoratului, dar şi din viaţa şcolii din Jula, au participat în jur de 600 de persoane, printre care s-au numărat oficialităţi române şi maghiare, profesori, părinţi, rude şi foarte mulţi prieteni ai tinerilor.

Rând pe rând şi împărţiţi în două grupe, cei 43 de absolvenţi, ţinându-se de mână şi împreună cu diriginţii lor, au urcat pe scenă şi au prezentat un montaj literar-artistic. Elevii clasei a XII-a A au ţinut şi un moment de reculegere pentru fosta lor profesoară, Elena Olteanu, care le-a fost dirigintă timp de trei ani de zile și care s-a stins din viaţă vara trecută.

Momentul culminant al serii l-a constituit acordarea panglicii pentru fiecare absolvent, având însemnat pe ea „2013-2017”, adică începutul şi sfârşitul perioadei liceale.

Valsul tinerilor a încheiat programul festiv, absolvenţii din ambele clase prezentând câte-o coregrafie elegantă şi un dans modern, după care fiecare dintre ei şi-a invitat părinţii la dans. Spectacolul tinerilor a fost spre mândria părinţilor şi pe placul numerosului public şi al oaspeţilor, serbarea de la Liceul „Nicolae Bălcescu” continuând cu un bal de muzică și dans.

A consemnat Anca Butar, jurnalist, Foaia Românească / Jula

Foto: Foaia românească