Festivalul multicultural Parcul Primăverii îşi va deschide porţile pe 15 aprilie, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, a anunţat CJ Timiş.
La festival sunt așteptaţi peste 100.000 de vizitatori, iar printre artiștii invitați să susţină concerte se numără Damian Drăghici, Loredana şi Subcarpaţi.
Prima ediţie a Parcului Primăverii va începe în 15 aprilie, cu acces liber şi gratuit la toate activităţile culturale, de divertisment şi de încurajare a petrecerii timpului liber în familie.
Cei prezenți la festival se vor bucura de spectacole de teatru, folclor, sesiuni de lectură, concerte, expoziții și ateliere creative.
În prima seară, pe 22 august, Ştefan Bănică jr. va ridica publicul în picioare, aşa cum o face la fiecare concert al său. Cu 16 discuri de autor, peste 30 de videoclipuri, piese devenite hituri clasice şi mii de concerte sold out în toată ţara, Ştefan Bănică jr. revine pe scena de la Braşov, într-un recital electrizant.
„Mă bucur că se continuă tradiţia Festivalului Cerbul de Aur. Mă leagă multe amintiri frumoase de Festivalul de la Braşov, fie că am avut recitaluri sau am văzut şi am ascultat artişti internaţionali la care nici nu visam, mai ales la începutul anilor ’90”, declară celebrul artist. „Anul acesta am răspuns cu mare plăcere invitaţiei de a susţine un recital. O să cânt alături de Rock’n roll band şi grupul vocal The 50’s şi sper să fie un concert de care să se bucure toate generaţiile prezente la spectacol, dar şi telespectatorii. Aşadar, s-o facem lată, încă o dată!”, încheie Ştefan.
A doua zi, pe 23 august, este rândul Irinei Rimes să urce pe scena din Piaţa Sfatului! Singurul artist român care a lansat un proiect special – prima trilogie muzicală „Iubiri secrete”, Irina mărturiseşte că a visat de mică să cânte la Cerbul de Aur.
„Să cânt în concurs. Dar uite că viaţa a aranjat şi mai frumos, să vin în recital. Mulţumim pentru invitaţie. Promitem să facem un show de muzică original, inspirat şi interesant”, spune tânăra artistă.
Cei 12 finaliști ai concursului internațional de interpretare și-au ales piesele din repertoriul românesc pe care le vor cânta pe scena Festivalului „Cerbul de Aur”.
Vor fi abordări inedite, Tamara, Ralfs Eilans, Veronica Liberati, Florin Răduță, Anna Odobescu, Alfie Arcuri, Renate, Cynthia Verazie, Eliza G, Syuzanna Melqonyan, Monika Marija și Sara de Blue încercând să impresioneze juriul cu o piesă din repertoriul propriu, dar și cu cea din repertoriul românesc, pregătită special pentru concursul din Piața Sfatului.
Anul acesta, intepreţi din zece țări vor sărbători muzica românească pe acordurile pieselor interpretate de Smiley, Voltaj, Delia, Loredana, Andra, Laura Stoica, Doina Badea, MIHAI, Feli și Mihail.
Conform tragerii la sorţi, în prima seară, vor interpreta melodia românească următorii concurenţi:
Syuzanna Melqonyan – Armenia (cu piesa „Pe aripi de vânt” – Delia)
Sara De Blue – Austria (cu piesa „Ce are ea” – Delia)
Tamara – Georgia (cu piesa „De la capăt” – Voltaj)
Monika Marija – Lituania (cu piesa „Mă ucide ea” – Mihail)
Anna Odobescu – Moldova (cu piesa „Un actor grăbit” – Laura Stoica)
Florin Răduță – România (cu piesa „Dragostea rămâne” – Andra)
Ȋn cea de-a doua seară, melodia ȋn limba română va fi interpretată de:
Alfie Arcuri – Australia (cu piesa „Acasă” – Smiley)
Cynthia Verazie – Cipru (cu piesa „Cât de frumoasă ești” – Mihai)
Veronica Liberati – Italia (cu piesa „Bună seara, iubite” – Loredana)
Eliza G – Italia (cu piesa „Creioane colorate” – Feli)
Ralfs Eilands – Letonia (cu piesa „Apa” – Loredana)
Renate – România (cu piesa „Ploaia și noi” – Doina Badea)
Festivalul Cerbul de Aur 2019 va fi o ediţie completă, pentru toate gusturile, cu ritm dar şi romantică! Pe scena din Piaţa Sfatului vor urca Ronan Keating, Emeli Sandé, Ştefan Bănică, Irina Rimes, Corina Chiriac.
Tinerii artiști vor fi acompaniați de Big Band-ul Radio România și Orchestra Operei din Brașov, sub bagheta dirijorilor Ionel Tudor și Andrei Tudor.
Anul acesta, concurenţii au şansa de a câştiga Marele Trofeu al Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”, cele trei premii de pe podium și unul dintre premiile speciale, în valoare totală de peste 55 de mii de euro.
A 19-a ediţie a Festivalului va avea loc în perioada 22 – 25 august, în Braşov, și va aduce numeroși artiști pe scena din Piața Sfatului. Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finaliști ai concursului internațional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55 de mii de euro.
Pentru concurenții din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente. Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.
Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.
Cei care doresc să urmărească spectacolele live îşi pot cumpăra acum bilete şi din Piaţa Sfatului, de la punctul de vânzare deschis la Muzeul Judeţean de Istorie din Braşov.
Casa de bilete va funcţiona în intervalul orar 10:00-18:00, în perioada 19-21 august 2019, iar în zilele festivalului, 22-25 august, în intervalul orar 12:00-20:00.
Reamintim că pentru cele patru zile ale Festivalului organizatorii au pus la dispoziţie mai multe categorii de bilete, cu preţuri începând de la 70 de lei.
Acestea sunt disponibile pe site-ul Eventim.ro, UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV.
De asemenea, biletele pot fi achiziţionate şi de la casele de bilete Eventim din Cluj – în cadrul Iulius Mall – şi din Bucureşti – în cadrul Cinema PRO. Biletele pot fi cumpărate cu opţiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (în format pdf) sau în format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost zero.
Festivalul Cerbul de Aur va fi transmis în direct şi în exclusivitate, în perioada 22-25 august, pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, TVR Moldova şi platforma TVR+, de la ora 21:00.
După „Mozart Rocks“, concert de rock simfonic, și „Vivaldi Colours“, spectacol de fuziune între muzica pop și cea clasică, Filarmonica „Oltenia“ propune craiovenilor, pe 25 septembrie, alt spectacol grandios pe scan Sălii Polivalente din Craiova: „Maria Tănase Simfonic“. Proiectul îi va aduce pe aceeași scenă pe Loredana și Cvartetul Bălănescu, alături de Orchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii craiovene și Corul de copii al Liceului de Arte „Marin Sorescu“.
Folclorul simfonic este o provocare, iar Loredana și Cvartetul Bălănescu ne vor purta printr-o frumoasă poveste inspirată din folclorul românesc. Orchestrarea muzicală a concertului poartă semnătura lui Alexander Bălănescu și a Simonei Strungaru.
Detaliile tehnice nu sunt de neglijat, cu atât mai mult cu cât, la edițiile precedente, organizatorii au primit nu numai laude, ci și reproșuri din partea publicului privind sonorizarea. În acest sens, s-a apelat la serviciile unui sunetist din Anglia, David Kent, cu o bogată experiență, care a colaborat la numeroase festivaluri și concerte, inclusiv ale trupelor Pink Floyd și The Rolling Stones.
Prețul biletelor variază între 10 și 250 de lei şi sunt disponibile pe eventim.ro și la agenția de bilete a Filarmonicii „Oltenia“.
Societatea Română de Radiodifuziune va decerna, duminică 22 martie 2015, cele mai prestigioase distincţii ale muzicii româneşti pop-rock, în cadrul unui concert de gală ce va avea loc pe scena Sălii Radio.
Premiile se vor acorda artiştilor cu cele mai importante performanţe obţinute în anul precedent, reflectate în difuzările la posturile Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional precum şi la toate posturile regionale ale serviciului public de radio.
Nominalizările, pe genuri şi categorii, pentru Gala Premiilor Radio România, ediţia a XIII-a, sunt următoarele (în ordine alfabetică):
Cel mai bun debut: Alexandra Uşurelu; Lidia Buble; Maxim.
Cel mai bun cântec pop: Emoţii – 3SE; Noi simţim la fel – Lidia Buble ft. Adrian Sână; Pe aripi de vânt – Delia ft. Kaira; Pe barba mea – Marius Moga; Risipitor – Loredana; Sărutări criminale – Maxim; Solo – Paula Seling.
Cel mai bun cântec pop-dance: Aer – DJSava & Raluka ft. Connect-R; Fărăaer – Amna ft ADDA; Colasong – INNA; Mammamia – Elena Gheorghe ft. Glance.
Cel mai bun cântec pop-rock: De la capăt – Voltaj; Din nou – Proconsul; Foreverlove – Direcţia 5 ft. Lidia Buble; Ne facem auziţi – Vunk şi ai noştri; Noapte caldă – Bere Gratis ft Sore.
Cel mai bun mesaj: De la capăt – Voltaj; Nu plânge, Ana – ADDA; Ne facem auziţi – Vunk şi ai nostri; Pe barba mea – Marius Moga; Taxi – What’s Up; Împotriva lor – Alexandra Ungureanu ft. Andrei Vitan.
Cel mai bun album: 40+ – Horia Brenciu; Fericirea de luni – Alina Manole; La capătul lumii – Alexandra Uşurelu; Rock’ n roll baby – Direcţia 5.
Cel mai bun compozitor: Adrian Sână; Laurenţiu Duţă; Kazibo; Marius Moga.
Cel mai bun artist pop-rock: Bere Gratis; Direcţia 5; Proconsul; Voltaj; Vunk.
Omul cu chitara: Adrian Sărmăşan; Alina Manole; Mircea Vintilă.
Cea mai bună interpretă: Delia; Elena Gheorghe; Loredana; Paula Seling; Nico.
Cel mai bun interpret: Bodo; Călin Goia; Cristi Enache; Horia Brenciu; What’s Up.
Cel mai bun duet: Aşa e dragostea – Andra & Liviu Teodorescu; Ceva se întâmplă cu noi – Alexandra Uşurelu ft. Mircea Vintilă; Forever love – Directia 5 ft. Lidia Buble; Noapte caldă – Bere Gratis ft. Sore.
Cântecul anului: De la capăt – Voltaj; Emoţii – 3 SE; Noi simţim la fel – Lidia Buble ft. Adrian Sână; Pe aripi de vânt – Delia ft. Kaira; Risipitor – Loredana; Sărutări criminale – Maxim.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.