Trei elevi de la Liceul Axiopolis din Cernavodă sunt printre cei mai buni la robotică din țară
Publicat de Dan Boanţă, 20 februarie 2019, 09:52
Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă se poate mândri cu cei trei elevi ai săi, care au demonstrat că sunt printre cei mai buni din țară la robotică. Echipa formată din Alexandru Marian Dumitra,Teodor Catălin Geambaşu și Cosmin Negoiţă a participat, în perioada 14 – 17 februarie, la etapa regională a First Tech Challenge 2019, de la Iași, unde s-a clasat pe a doua treaptă a podiumului la cea mai importantă secțiune a concursului, cea de inovație.
Cei trei tineri din Cernavodă au lucrat, aproape două luni, aproape zi de zi, la construirea robotului care le-a adus recunoașterea şi astfel au dovedit că au cunoștințe de mecanică, electronică și robotică, cu mult peste ce au învăţat la școală.
Pentru a participa la etapa următoare a competiției de robotică au nevoie de sprijinul comunității de a strânge fondurile necesare pentru transport, cazare și masă. Totodată, este nevoie de fonduri şi pentru achiziționarea componentelor robotului, care între timp s-au uzat, dar și pentru actualizarea softului.
Programul de robotică inspirat dintr-un program similar din Statele Unite ale Americii a fost adus în țara noastră de organizația Nație pentru Educație și se desfășoară, de câțiva ani, cu sponsorizarea BRD. Programul le oferă șansa elevilor din țara să demonstreze vastele cunoștințele de tehnică, mecanică, electronică, robotică pe care le au, dar și să dovedească faptul că au idei originale și sunt inventivi.
La ediția 2019 a competiției First Tech Challange s-au înscris aproximativ 150 de echipe, iar într-o primă etapă au fost organizate probele eliminatorii, în patru centre regionale.
Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă a fost reprezentat cu cinste la Iaşi, de echipa alcătuită din Alexandru Marian Dumitra, Teodor Cătălin Geambașu și Cosmin Negoiță, iar mentori le-au fost profesorii ingineri Lucia Ciobanu și Valentin Marius Dumitrescu.
Următoarea etapă a competiției, cea națională, are loc între 20 şi 24 martie, la București.