7.000 de lucrători străini vor putea fi admiși pe piaţa forţei de muncă din România, în 2018
Publicat de adinaiftime, 2 ianuarie 2018, 20:00
Guvernul a stabilit, pentru anul 2018, un contingent de 7.000 de lucratori străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România, în baza avizelor de angajare/detașare, potrivit unei Hotărâri.
Documentul, aprobat de Executiv în ședința de joi, 28 decembrie, prevede suplimentarea cu 1.500 de locuri a contingentului pe tipuri de lucrători nou-admişi, față de cel stabilit pentru anul 2017.
Astfel, numărul de lucrători permanenți va crește de la 3.000 la 4.000, iar cel al lucrătorilor detașați de la 700 la 1.200.
Pe lângă lucrătorii permanenți și cei detașați, actul normativ prevede și alte tipuri de angajare/detașare, respectiv: persoane transferate în cadrul aceleiași companii – 700, lucrători înalt calificați – 500, lucrători sezonieri – 400, lucrători stagiari – 100 și lucrători transfrontalieri – 100.
Decizia de suplimentare a contingentului de lucrători nou admiși a fost luată pentru a preveni situaţiile în care străinii lucrează în România fără forme legale, dar și ca urmare a solicitării făcute de Inspectoratul General pentru Imigrări.
Totodată, măsura adoptată de Guvern a ținut cont de datele oferite de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, conform cărora, în perioada ianuarie – august a.c., 58.848 de locuri de muncă au fost declarate de către angajatori, în mod repetat, ca fiind vacante, iar în primele opt luni ale anului 2017, media numărului de locuri de muncă vacante declarate de către angajatori, în mod repetat, a fost de 7.306.