Trisfetitele
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 29 ianuarie 2020, 11:45 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:12
Sfinţii Trei Ierarhi (Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur)
Aşteptăm Trisfetitele, zi de sărbătoare mare: şi în calendarul popular este consemnată ca sărbătoare ţinută de femei şi luată ca „zi” însemnată de la soacră. Asta, ca să nu se zică: „soacra nu-i dă răgaz nurorii nici o zi”. Îi dă una în an şi aceea când afară e iarna-n toi, de şi pisica e-ntoarsă cu spatele la uşă, simte alintata că vine viscolul!
(varianta radiofonică a rubricii)
În ziua de Trisfetite bine e să dăm de pomană o lumânare, ca să avem viaţa luminată. Sărbătoare e şi pentru bărbaţi. Se spune că s-ar ţine pentru iertarea păcatelor, de parcă o zi ar fi de-ajuns! În judeţul Mehedinţi, în comuna Iloviţa este un obicei numit „balul izmenelor”, o paradă a costumelor populare. Taraful cu suflători este cel ce animă sărbătoarea. Se face un concurs pentru a se alege cea mai frumoasă pereche, nu doar pentru chip frumos, ci şi pentru cum jucau de frumos. Balul izmenelor mehedinţene s-o face, nu s-o mai face, dar sărbătoarea trebuie ţinută de fete. Vor să-şi vadă ursitul în somn? Atunci, în această zi de Sfinţii Trei Ierarhi să mănânce doar pâine şi sare şi de foame o să li s-arate! Se spune că nu e bine să numeşti în acea zi sărbătoarea. Se mai spune: „cine lucrează în această zi i se strâmbă minţile”. Trisfetitele schimbă vremea, pe dos: de-o găsesc bună o fac rea, de-i rea o fac… Dumnezeu ştie cum!
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Foto: Monica Vlădaia