O terapie radicală ar putea încetini dezvoltarea bolii Alzheimer!

Publicat de Andra Radu, 24 octombrie 2019, 11:33

Medicii americani au inițiat teste clinice pentru a verifica dacă expunerea la lumină intermitentă și sunete de frecvență scăzută poate încetini progresia bolii Alzheimer.

12 pacienți implicați în teste vor fi supuși unor ședințe zilnice de o oră cu această terapie radicală, iar specialiștii speră că vor reuși astfel să inducă o activitate cerebrală care să confere protecție față de această dezordine.

Testele făcute pe animale au demonstrat că expunerea la lumină și unde sonore cu o frecvență de 40 Hz a întărit așa-numitele unde gama din creier.

La șoarecii folosiți pentru modelarea maladiei, acest tratament se pare că a stimulat activitatea celulelor imunitare cerebrale, determinându-le să elimine proteinele aberante care se înmulțesc în cursul bolii Alzheimer.

Alzheimer este o afecțiune neurologica care determina moartea unor celule de la nivelul creierului, care are ca și consecință pierderile de memorie și declinul cognitiv. Este un tip de dementa care debutează cu simptome blânde și evoluează treptat, fiind o afecțiune degenerativa.

Este o afecțiune progresivă, care distruge treptat memoria și alte funcții mentale importante. Este, totodată, cea mai des întâlnită formă de demență. La pacienții cu Alzheimer, celulele creierului se degradează și mor, cauzând un declin la nivelul memoriei și al funcțiilor mentale.

Simptomele bolii Alzheimer:

• Pierderea energiei și a entuziasmului;
• Pierderea interesului pentru activitățile ce țin de muncă ori cele sociale;
• Pierderea memoriei pe termen scurt, apoi și pe cea pe termen lung;
• Probleme de vorbire (dificultatea de a purta o conversație ori repetarea unor cuvinte/idei);
• Probleme de coordonare;
• Stări depresive;
• Probleme de orientare;
• Incapacitatea de a plănui sau organiza, dar și de a lua o decizie.

Problemele de memorie nu sunt egale cu Alzheimerul.

Ajunul Ovideniei şi Ovidenia

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 20 noiembrie 2017, 05:00

Ovidenia este una dintre sărbătorile dedicate luminii, lumina ce trece dintr-o lume în alta, cum văzul ajută la descoperirea lumii niciodată deplin ştiută.
Ajunul anunţă sărbătoarea şi impune practici apotropaice, de propiţiere şi de aflare a ursitului. Abundă practicile magice specifice, unele fiind şi azi reperabile în satele păstrătoare de tradiţie.

(varianta audio a rubricii)
Lumina ochilor mei – se spune despre cel îndrăgit, cu adresabilitate în special pentru copil. Se mai spune: l-am păzit ca pe lumina ochilor, cu sensul de mare grijă pentru ce este valoros. De aceea bătrânii au statornicit în calendarul popular o sărbătoare „ţinută pentru ochi”, zi în care sunt gândiţi întru lumină cei din Lumea Albă şi cei din Lumea Neagră, numite astfel tocmai datorită preponderenţei luminii.
Şi tot pentru lumina ochilor în ziua de Ovidenie se sfinţeşte un fuior, cu care se şterg la ochi, ori de câte ori ar fi semn de îmbolnăvire a acestora.
Pe vremuri, în seara de Ajun de Ovidenie se priveghea cu lumină o strachină cu apă de leac, apă bună peste an pentru sănătatea trupului şi contra răutăţilor omeneşti . Tot în Ajun de Ovidenie se aprindea lumânare şi se dădea de pomană pentru sufletul celor morţi fără lumânare sau morţi în întuneric (inclusiv înecaţi). Şi, pentru a se sugera că este lumânare pentru un decedat, se alegea o lumânare – stat de om, încolăcită ca un melc, asemeni celei ce străjuieşte trupul fără suflet.
Noaptea de Ajun de Ovidenie se petrece cu lumină, iar celor morţi fără lumină li se dă „ca să aibă până la Paşti”.
Lumina ochilor şi lumina de Ovidenie înseamnă puritatea spiritului. Suprapunerea simbolică motivează expresia lumina din suflet, cea de care este nevoie la trecerea prin viaţă şi dincolo de viaţă. Şi de aceea se spune, îndreptăţit: Lumânarea se aprinde pentru cei ce văd, nu pentru orbi, adică înţeleg bunătatea, lumina din suflet, ceea ce se vede pe chip. Are chip luminos.

21 noiembrie
Ovidenia, Vovidenia

Ziua de 21 noiembrie este celebrată în calendarul religios ca sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului şi sărbătoare populară având ca simbol lumina, în două accepţiuni: lumina ochilor (văzul) şi lumina de veci.
„Împlinindu-se trei ani de la naşterea prea curatei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi Ioachim şi Ana şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să aducă în dar lui Dumnezeu pre cel născut” . Şi au dus la biserică pe „prunca cea de trei ani, prea curata Fecioară Maria”. Fiind ziua intrării în Biserică a „Bisericii lui Dumnezeu cea însufleţită”, ziua este semnificativă pentru „lumina din suflet”, pe care ţi-o dă credinţa şi „lumina ochilor”, care este copilul.
Spune mama, privindu-şi cu dragoste odorul: „Deschid ochii pe el şi vreau să-i închid pe el”. De aceea, în clipa cea de pe urmă părinţii vor să-şi vadă copiii, „să-nchidă ochii pe ei”, iar dacă ursitoarele au rupt firul vieţii copilului nefiresc şi el, copilul, s-a călătorit înaintea părinţilor, aceştia spun: „Mi s-a stins lumina sufletului”, „ochii mei sunt goi”.
Ziua de Ovidenie este ziua în care începe iarna, spun bătrânii. E Prag. Astfel se motivează şi practicile de aflare a ursitului. Şi tot din această zi fermecătoarele încep să vrăjească. De aceea se ung ferestrele cu usturoi, să se alunge farmecele.
Se crede că numai lumânarea de la Ovidenie „e bună de ursit în fântână, spre a-şi vedea soţul”.
Şi cum vremea propice pentru făcut farmece începea, bătrânele ungeau uşa şi gura cuptorului zicând:

Eu nu ung uşa (sau gura) cuptorului,
Da’ ung ochii duşmanului.

Procedând astfel nu va fi vorbit de rău în lume. Expresia a unge ochii cuiva cu ceva semnifică a da ceva cuiva pentru a-ţi face voia. Practica rituală susţine această semnificaţie şi prin reducţie se spune: Unge cu ceva şi câştigi!
Dar ce-i făcut cu vrajă ca prin farmec se risipeşte. Însă omul e dator să-ncerce şi bune şi rele. A unge uşa cuptorului pentru a nu te vorbi satul de rău e o credinţă, ce rău să-nsemne?
Mai „spoieşti” cuptorul, mai astâmperi năduful din suflet, mai trece-o sărbătoare. Rămâne credinţa însă că „lumina” de la Ovidenie alungă întunericul din suflet şi din Cea Lume!

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Ioan Baba – o perspectivă poetică din Voivodina

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 2 octombrie 2017, 15:32

Poetul născut în Seleuş, Voivodina, este o prezenţă remarcabilă în viaţa culturală a Serbiei. Publicist de vocaţie, Ioan Baba a fost redactor la postul de radio Novi Sad, ulterior redactor şef al programelor în limba română de la Postul Novi Sad. Nu doar spatiul radiofonic îl va pasiona, ci presa culturală în general. A scris în limba română la publicaţiile Libertatea, Tribuna Tineretului, Lumina şi în limba sârbă la Glas omladine şi Savremenost.

Dragostea pentru cultura română şi-o va manifesta şi prin activitatea susţinută ca vicepreşedinte (din 2003) al Societăţii Române de Etnografie şi Folclor din Voivodina. Este redactor şef al revistei de literatură, artă şi cultură Lumina şi membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor din Voivodina.
A debutat cu versuri la Lumina în 1971 şi după un deceniu şi jumătate va conduce această prestigioasă revistă literară. Primul său volum publicat are un titlu simbolic: Popasuri în timp, paradigma temporală fiind o coordonată esenţială a universului său liric. Criticul literar Mihai Cimpoi defineşte două registre poetice în creaţia lui Ioan Barbu: unul interogativ – existenţial şi altul incisiv – sarcastic, ambele reuşind sa redefinească o realitate percepută acut, “descrierea infernului dantesc al contemporaneităţii: “Trebuie Timp/ Să zburăm peste abis// Doamne cât îi mai trebuie timpului/ Să înghită dezastrul….” (În abis).
I-au fost decernate numeroase premii, cele mai semnificative fiind Premiul „Valori ale spiritualităţii româneşti în afara graniţelor ţării” (Iaşi, 1998), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (Chişinău, 2000), Medalia de Aur “Lumina” (Novi Sad, 2007).

Făcând un slalom printre titlurile volumelor sale de poezii am putea să-l definim astfel pe Ioan Baba: A făcut un Popas în timp, ca un Preludiu imaginar În cuibul ochiului. Aşa a descoperit Oglinda triunghiulară care reflecta Poeme incisive. A făcut şi Năzbitii candide, s-au dovedit a fi doar Inscripţii pe aer. A oprit timpul pentru a-şi pune Cămaşa de rigoare. Numai aşa putea să scrie Cele mai frumoase poezii, Poemele. Şi toate au rezonat În urechea timpului şi s-au adunat în timp sub forma majestoasă a unei Icoane din Balcania. Din toate a resimţit acut o Stare de ţăndări şi a rămas fidel rostirii în limba română, ca o spovedanie pentru eternitate.
Din volumul În urechea timpului vă oferim câteva frânturi de versuri cu valoare de aforisme, generatoare a unei stări de reflecţie în faţa timpului ascuns în “cuibul ochiului”:
Anunţ
Căutând viitorul
Vând anii pe amintiri.
Predare
Când a ridicat mâinile
I-a căzut capul
Ţărmul
Vântul mângâie malurile
Apa bate gândurile
În trecere
Ne ivim într-un chiot
Ne ascundem într-o jale

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Când lumina transcede credințele…. se naște o expoziție de o rară frumusețe

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 iulie 2017, 17:05

In Talmudul Babilonian scrie că la început când Dumnezeu a creat lumea și a despărțit lumina de întuneric, în acea lumină a primelor clipe lumea putea fi văzută de la un capăt la altul.

Tot o astfel de lumină împrăștie cu generozitate și expoziția tinerei artiste din Israel deschisă la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”  deschisă la sfarșitul săptămânii trecute și care poartă un titlu sugestiv–”Credință stăruitoare:Ortodoxismul în Țara Sfântă”.

Poate mulți s-ar întreba de ce o artistă atât de tânără abordează un astfel de subiect atât de profund și reușește să prindă aspecte pe care doar marii maeștrii ai picturii au reușit să le imortalizeze în picturile lor.  Răspunsul este unul simplu: născut în Țara Sfântă, leagănul religiilor monoteiste, creștinismul a menținut o prezență constantă în regiune încă din primele sale zile. Douăzeci de veacuri mai târziu bisericile și mânăstirile ce țin de toate denominațiunile creștine sunt încă parte a peisajului, al piscurilor, dealurilor ori al zonelor deșertice izolate. Biserica Ortodoxă este o parte importantă a acestei prezențe  în pământurile sacre, unde a luat naștere creștinismul, iar instituțiile, maicile, călugării sunt parte a peisajului contemporan al Țării Sfinte. Credința de neclintit si ritualurile sacre tradiționale perpetuează de secole tradiția ortodoxiei.

Dafna Tal a fost fascinată de această prezență și atrasă de ideea unui proiect de documentare în profunzime, proiect care s-a desfășurat pe perioada a trei ani. Într-o serie de fotografii excepționale, ea a captat cu o claritate incredibila atât chipurile membrilor comunităților ortodoxe, cât și spiritul acestor locuri izolate și greu accesibile publicului larg printr-o înțelegere profundă a esenței ortodoxiei.

Prin acest proces, dar și datorită personalității ei deschise și sincere, artista a obținut încrederea Patriarhiei Ortodoxe și, drept rezultat, a primit o acceptare unică între comunități, biserici, mânăstiri, fapt ce i-a dat șansa de a pătrunde în lumea sacră și secretă a acestora, nu doar vizual, ci și emoțional, artista având o înțelegere profundă a acestei lumi. Rezultatul a fost concretizat în imagini de o claritate și de o frumusețe extraordinare. Această cooperare a oamenilor fotografiați a fost susținută și de comprehensiunea acestor comunități speciale, de obicei închise.

Maestră a luminii și a compoziției, Dafna Tal reușește să capteze prin fotografiile ei chintesența unei tradiții neschimbate de două mii de ani. Putem vedea astfel în expoziție portrete, peisaje, imagini de grup, toate redând profunzimea credinței acestor comunități ortodoxe.  Însă ceea ce este extraordinar la fotografiile Dafnei Tal este modul cum a surprins lumina – de la acea a lumânărilor ce ard în locașurile sfinte și âană la cea a lunii sau soarelui ce apune sau răsare deasupra acestor locașe. Lumina  devine în aceste fotografii un personaj, o adevărată călăuză ce ne deschide poarta acestei lumi.  La deschiderea expoziției artista a mărturisit că majoritatea fotografiilor au fost făcute noaptea. Astfel,  documentul fotografic al Dafnei Tal deschide o poartă pentru omul contemporan spre această lume  a ortodoxiei. Deschizând o fereastră către această lume ermetică fotografiile tinerei artiste israeliene aduc si un omagiu puterii credinței ortodoxismului în locul din care acesta a pornit, Ierusalimul, Țara Sfântă.

Însă până a ajunge aici Dafna Tal, deși aflată la o vârstă tânără, a avut un parcurs spectaculos. În primul rând înainte de a deveni fotograf Dafna a studiat teatru, pictura si sculptura. Cariera sa profesionala de fotograf  a început după încheierea studiilor la School of The International Center of Photography din New York in 2006. După absolvire Dafna a participat la un seminar evreo-arab de un an pentru fotografie și literatură de la Nagar School of Art in 2008 . Ulterior, a obținut Diploma Europeană în Managementul Proiectelor Culturale de la Asociația Marcel Hicter din Finlanda cu workshop-uri in Finlanda, Grecia si Cipru.

Proiectul ”Credință stăruitoare Ortodoxismul în Țara Sfântă”  s-a desfășurat între anii 2013-2015 ca o strânsă colaborare dintre artistă și bisericile ortodoxe din Israel. Aceste serii de fotografii, alături de imagini si proiecții video adiționale au fost expuse în diverse muzee și galerii din Europa. Expoziția poate fi văzută la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” până pe 13 august.

Cristina Toma, redactor Bucuresti FM

Sâmbăta Paştelor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 14 aprilie 2017, 05:00

Noapte-cumpănă între ani întristare şi bucurie, între restrişte şi speranţa reînvierii, sâmbăta Paştelui reuneşte practici şi ritualuri precreştine şi creştine care conferă atribut de noapte magică. Lumina este elementul esenţial al trecerii dintre noaptea Morţii spre Noaptea Mântuirii, iar aprinderea lumânărilor la ceasul-cumpănă, lumină luată de la lumânarea preotului care a slujit înseamnă trimiterea semnului de izbăvire dinspre Lumea Întunericului spre Lumea credincioşilor. În acel moment marcat prin sunetul clopotelor, prin cântarea specifică „Hristos a-nviat din morţi” şi prin luminile care risipesc tristeţea răstignirii pe cruce se dau lumânări aprinse în numele celor ce au murit fără lumânare. Sunt gesturi rituale care împacă lumile. Lumânarea aprinsă în Noaptea Învierii se aduce acasă, se stinge pe pragul de sus al uşii de la intrare şi se păstrează în casă pentru a fi folosită în momentele de furtună (tunete sau fulgere puternice) sau în cele de spaimă nejustificată.

(varianta audio a rubricii)

Femeile duc la morminte coşuri cu alimente rituale din care nu lipsesc ouăle roşii şi cozonacul (în unele zone şi pasca). Ouăle roşii sunt simbolul sângelui Domnului iar forma cozonacului este similară cu cea a sicriului. Se evocă astfel elementele de rit funerar transformate însă după miezul nopţii în alimente specifice mesei de sărbătoare.

Oul este considerat simbol creştin al patimilor lui Iisus. Este însă şi un obiect învestit cu afecţiune, de aceea este dat în dar, iar ciocnitul ouălor este tot gest de afecţiune şi „pe luat”, pentru că bucuria şi sărbătoarea se-mplinesc în comuniune, nu în singurătate.

Oul este şi simbolul universului, simbol străvechi al credinţelor, despre fecunditate. Arhivele etnografice din prima jumătate a secolului XX atestă concepţia milenară a ţăranului român: „pământul e în chipul unui ou; fundul oului este pământul; iar vârful este cerul; el stă pe ape”.

La bucurie excesivă sunt îngăduite şi credinţe cu atribut de singularitate: „Femeia numai o dată în an poate să bată bărbatul: în Sâmbăta Paştelui. Când ar şti ea ce putere are atunci! Dar ce folos că are mult de lucru şi n-are când”.[1]

Noaptea Învierii este prag între Săptămâna Patimilor şi Săptămâna Luminată, într-un drum imaginar către izbânda luminii.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Bogdan Dănescu

[1] Niculiţă-Voronca, op. cit., I, p. 247.

Piţărăii

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 19 decembrie 2016, 05:00

Ajunul Crăciunului, ca moment al întâmpinării bucuriei şi al regăsirii membrilor comunităţii reuniţi în jurul unui simbol al renaşterii vieţii înseamnă pentru zona de nord a Gorjului înspre Plaiul Cloşani venirea piţărăilor.

Decodarea termenului de „piţărăi”, ţinând cont de cercetarea în teren comportă câteva interpretări.

Obiceiul în sine se numeşte astfel şi este similar cu colindătorii. La Drăguţeşti, aproape de Tg. Jiu, cetele de copii şi maturi, cu „săcoteii” la gât, „hurezează” pe drum, trezind gazdele la 3-4 dimineaţa:

Hai ieşiţi cu colăceii,

                                    Că veniră piţărăii.

În alte sate ale Gorjului obiceiul constă în desfăşurarea unor procesiuni de către copii şi tineri, chiar şi femei în vârstă, care îşi duc nepoţii în piţărăi. Vătafii, cei ce conduc grupul poartă în mână beţe de alun, ornamentate prin tehnica afumării cu alternante romburi albe şi negre (simbolizând lumina şi întunericul, binele şi răul, viaţa şi moartea). Acest băţ îl numesc „piţărău” sau „colindă”. Cu el vor scormoni în vatra focului provocând astfel norocul gazdei. În zona de sub munte, cu „piţărăul” se atinge ugerul vacilor şi al oilor pentru a da mai mult lapte. Se lovesc cu el pe burtă, ca să fie bune de prăsilă şi să facă viţei şi miei „ţintaţi” (adică frumoşi”).

O altă accepţiune a termenului de piţărău, de reperat în zona Baia de Aramă, în satele de momârlani din Valea Jiului înspre Gorj şi spre Plaiul Cloşani trimite la o decodare de genul: piţărău=pită rea. Nu înseamnă însă „pâine rea”, ci „pâine mai mică”, nişte colăcei mai mici. Aceştia se împart la întreg satul, pentru că întreg satul participă la acest obicei.

Se şi spune: cine nu vine la colindeţi cu piţărăi, nu-i mai apucă pe cei din anul viitor.

Obiceiul începe în ziua de 24 decembrie, în Ajun, la cimitir unde femeile merg cu colaci, colivă, lumânări, oala cu foc şi tămâie. Este momentul cinstirii celor ce au trecut în Lumea Fără Dor, este momentul de liant între cele două lumi.

Apogeul este atins în seara zilei de Ajun, când, în centrul satului, se aprinde focul. Semnificaţiile sunt multiple. Se conturează un axis mundi în locul păstrat în conştiinţa colectivităţii ca un loc sacru (centrul) cu participarea tuturor membrilor comunităţii. Se cinstesc între ei cu piţărăi (colăcei), cu ţuică şi vin.

Se cântă un fel de imnuri amintind de naşterea Pruncului Iisus.

Se spune că nu-i bine să se dea, să se împartă cu sufletul îndoit. Semnificaţia gestului „de dat” este dublată de rolul de împăciuire. Acum este momentul când cei ce s-au duşmănit peste an îşi uită necazul, îşi reprimă resentimentele pentru a se regăsi în deplină concordie în jurul focului sacru.

Sunt viabile credinţe legate de tăciunii acestui foc făcut în centrul satului, cu ocazia piţărăilor. Fiecare gospodină ia unul acasă, îl pune în cuptor ca să-i meargă bine tot anul. Fetele mai fură câte un tăciune, cu care mai apoi vor face de dragoste. Dacă vor fi văzute, vor fi „povestite” la „strigatul peste sat”.

Dincolo de semnificaţia apotropaică şi de propiţiere fiinţează şi cea de terapie a focului sacru.

Obiceiul „piţărăii”, inedit şi păstrat doar în partea de nord a Olteniei este o împletire ingenioasă a ceea ce a fost şi a rămas profan şi sacru în vatra satului patriarhal.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

IAŞI: Spectacol de operă în aer liber – „Magia serii în sunet şi lumină”

Publicat de Mihaela Costache, 26 septembrie 2015, 11:37

Opera Națională Română Iași vă invită la cel mai fastuos spectacol de operă în aer liber „Magia serii în sunet şi lumină”, ediția a V-a.

Impresionantul spectacol va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 20.30, pe esplanada Teatrului Național Iași. Accesul publicului este liber.

Momentele deosebite vor fi susținute de soliștii, corul și orchestra Operei Naționale Române Iași sub bagheta dirijorului Traian Ichim.

Surpriza acestui an o reprezintă prezența baletului pe scenă pentru prima oară în cadrul spectacolului. Coregrafia o semnează celebra balerină Ileana Iliescu, artista care a reușit să strălucească pe scenele internaționale.

Vor fi prezentate publicului arii celebre, opere, operete, valsuri și teme din repertoriul universal.