Brumarul mare

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 noiembrie 2019, 05:00

Vremea rece şi bruma dimineţii anunţă luna promoroacei, a frigului care aminteşte că  focul mic face căldura mare.

(varianta radiofonică a rubricii)

Dacă până în noiembrie doar copiii erau îngrijiţi spre a nu le fi frig seara şi dimineaţa, din luna lui brumar şi cei mari se zgribulesc, cum o spun şi versurile populare:

În luna Răpciuni

Cad copiii pe tăciuni,

Iar în Brumar

Cad şi cei mari.

Cum noaptea s-a făcut mai mare, e rost de iubit nespovedit:

Foaie verde d-alunică

Primăvara-i noaptea mică

Nu-i vreme de ibovnică,

Până-n luna lui Brumari

C-atuncea-s nopţile mari,

Şezi cu mândra cât îţi place

Şi ziuă nu se mai face![1]                     

    Prima zi din luna lui Brumar este şi sărbătoarea numită Cosmandinul, adică a sfinţilor Cosma şi Damian din Asia. Ei au fost doctorii care vindecau bolnavii fără să le ceară plată şi de aceea au fost numiţi „sfinţii doctori fără arginţi”. Similitudinea cu practicile de medicină populară pentru care nu se percepeau bani (leac, leac şi babii colac, zice bătrâna) stabileşte această perioadă a fi bună pentru descântecele de lingoare şi de răul copiilor. Se spune: rău-i rău, când te ia de la cap, că lingoarea asta este ameţeală, aiureală, să nu ştii de capul tău. Mai rău nici nu se poate! Sau se poate?

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. I, p. 97.