Paştele Blajinilor sau Paştele rahmanilor
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 4 mai 2019, 07:00
Este o secvenţă dintr-un complex de rituri şi practici cu tentă etnografică şi reminiscenţe folclorice.
(varianta radiofonică a rubricii)
În prima zi de luni după Duminica Tomii, ştiută şi drept „lunea morţilor” se fac pomeni pascale. Femeile merg la biserică şi duc mâncare şi băutură. În trecutul îndepărtat nu se împărţea vin, azi rânduielile s-au mai schimbat. Femeile care au dus pomana la biserică aşază masa lângă mormânt şi invită şi preotul. Alte femei în această zi „se plâng” peste mormânt şi fac pomana pascală acasă. Se crede că din mâncarea dată în această zi se înfruptă cei ce au avut parte de moarte năprasnică: prin înec, omor, spânzurare.
Pentru ca să afle că e Paştele lor, al Blajinilor, femeile dau pe apă coji de ouă roşii. În chestionarele lui Nicolae Densuşianu sunt consemnate chiar cuvintele spuse în momentul în care se dau pe apă cojile: „mergeţi, pe apă până la blajini, ca să ştie că noi am avut paştele” sau „bucuraţi-vă blajini, că nu-i departe paştele vostru”. Iar blajinii zic: „bre, oamenii din sus au ţinut Paştele. Hai să le ţinem şi noi”.
De Paştele blajinilor se mănâncă de sec, pentru că, se spune, şi ei au ţinut post în ziua Paştelui nostru.
Sărbătoarea se respectă pentru a nu avea dureri de picioare şi de mâini, mai ales că de-acum încep muncile la câmp şi ţin până se lasă bruma, în brumărel.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Sursa foto: Dan Păsărin, arhiva personală