Traversarea Tarniței ediția a 9-a
Publicat de Mihaela Costache, 1 august 2015, 11:10
Traversarea Tarniţei, eveniment ajuns tradiție, se află deja la cea de a 9-a ediţie și va avea loc, în data de 1 august a.c.
În prezent sunt înscrise 141 persoane, dintre care 51 la proba scurtă și 90 la proba lungă. Cel mai vârstnic participant are 69 ani și cel mai tânăr doar 10.
Competiţia va consta în 2 probe la alegere, de parcurgere înot a unor distanţe de 1500m şi respectiv 6500m reprezentând lungimea lacului Tarniţa. Startul se va da de la debarcader începând cu ora 10 pentru proba scurtă şi la ora 11 pentru proba lungă timpul limită de parcurgere a distanţelor fiind de o oră respectiv 3 ore.
Din cauza temperaturii scăzute a apei în Lacul Tarniţa, organizatorii recomandă purtarea costumului de neopren pentru evitarea hipotermiei. Siguranţa înotătorilor va fi asigurată de numeroase caiace şi un echipaj de Ambulanță care va fi prezent ca de obicei la acest eveniment.
Traversarea Tarniţei este prima competiţie de înot in ape deschise (Open Water Swimming) din România, eveniment care a luat ființă în 2007 când la start se adunau 14 sportivi curajoşi, toţi reuşind să termine cursa.