În aşteptarea sărbătorii dedicată patronului păstorilor, Sfântul Dumitru, se respectă trei zile Filipii de Toamnă. Lucinul se preîntâmpină şi se cinsteşte şi în ziua lui, la 17 octombrie amintim practica legată de animale: încleştarea dinţilor de la pieptănul, cu care se scarmănă lâna. Astfel, animalele vor fi ferite de lupi. Dacă nu se lucrează în această zi cu fire de lână sau de păr, fetele din Vaideeni tot îşi amintesc de Ghemăriţa.
(varianta radiofonică a rubricii)
Legenda locului spune cum fetelor, la coborârea de la munte, le ieşea în cale o babă înspăimântător de mare şi de slabă, care le cântărea tortul de lână strâns în gheme.
Cele ce nu aveau multe gheme erau năpăstuite de Ghemăriţa: le punea să toarcă şi să depene fire din frunzele căzute din fagi. Ciobanii nu uită să le spună fetelor legenda Ghemăriţei atunci când urcă la munte, ca să ştie ce le aşteaptă la coborâre, dacă nu lucrează tortul de lână cât se cuvine.[1] E bine să ştii ce te aşteaptă în viaţă, dacă nu eşti muncitor. Sărbătoare pastorală dedicată lupilor pentru a preveni stricăciunile produse de ei, Lucinul e de respectat, pentru că lupul tot lupe,chiar dacă nu ţi-a mâncat oile.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
În aşteptarea sărbătorii dedicată patronului păstorilor, Sfântul Dumitru, se respectă trei zile Filipii de Toamnă. Lucinul se preîntâmpină la 17 octombrie şi se aminteşte practica legată de animale: încleştarea dinţilor de la pieptănul, cu care se scarmănă lâna. Astfel, animalele vor fi ferite de lupi. Sărbătoare pastorală dedicată lupilor pentru a preveni stricăciunile produse de ei, Lucinul e de respectat, pentru că lupul tot lup e, chiar dacă nu ţi-a mâncat oile.
(varianta audio)
Ziua lupului
Ziua Lupului de Lucin, în ziua Sfântului Evanghelist Luca se ţine şi pentru a feri vitele de boli. Poţi feri vitele, dacă ai minte (ca sfântul Apostol Luca), dacă ai credinţă (cum au avut toţi cei şaptezeci de apostoli) şi dacă faci doar ce este îngăduit. De Ziua Lupului, 18 octombrie e rău de lupi, pentru că atunci când lupii se adună în haită e mare pericol. Şi acum e vremea lor pentru prăsilă. Şi, când răul se-nmulţeşte, frica e tot mai mare. Vitele trebuie ferite de lupi şi de boli. O boală cu leac greu de prins este deochiul. Se spune că dacă vita nu poartă o panglică sau un ciucure de culoare roşie la coadă, se deoache una-două. Ca să le treacă de deochi li se descântă trei zile în tărâţe, sare şi apă. Apoi li se dau tărâţele pentru a le mânca. Secretul e că în tărâţele de grâu se amestecă muguri de salcie, miere şi aluat, abia apoi se dau tărâţele la vite . Ştiu bătrânele ce ştiu, când spun cu blândeţe, urând de bine: Ptiu, să nu-ţi fie de deochi, da’ frumos mai eşti! Fir-ai al închinatului să fii!”
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
În Circovii de Iarnă este şi sărbătoarea populară Antanasiile. În calendarul ortodox regăsim pe cuviosul Antonie cel Mare, cel ce se crede că are puterea de a stăpâni animalele sălbatice şi de a-i feri pe oameni de ele.
Credinţa populară îi atribuie lui Antonie cel Mare puterea de a rupe vrăjile, „un apărător împotriva lupilor”. Şi nu întâmplător Antonie cel Mare este celebrat după Circovii de Iarnă când, se spune, lupii se adună în haită şi primesc prada de la Sân Petru de Iarnă. Viaţa e făcută din lumină şi întuneric, bine şi rău. Aşa că, după o sărbătoare ţinută pentru ca lupii să nu prade ograda, se aşază în calendar o alta, care îi fereşte de orice întreprindere a lor.
Sărbătoarea populară Antanasiile este respectată în special de femeile care au copii, pentru a-i feri de boli venite de nu se ştie de unde: „baiul cel rău” (epilepsie), ameţeli, ciumă. Nici bolile copilăriei nu sunt uitate: gâlcile-motofâlcile sau „soarele sec” (insolaţia).
Cine ţine sărbătoarea cu gândul, va avea gânduri bune, visele rele nu-l vor bântui, iar coşmaruri nu va avea.
Bătrânele spun: „cine nu ţine Sfântul Anton înnebuneşte” sau „îl doare mijlocul la vară la seceră”. Ce n-ar trebui făcut în această zi? Doar muncile care se fac cu unelte înţepătoare, ca şi dinţii lupilor: cusut, ţesut, tors. În rest, viaţa se desfăşoară în grijile şi muncile ei.
Antanasiile din 17 ianuarie ne amintesc că în casă avem darul cel mai de preţ, copilul şi pe el trebuie să-l ferim de bolile primei perioade de viaţă, gâlci, soare sec, şi de bolile cele fără de leac. Doar de-o boală nu se vaită omul: dragostea.
Ziua de 18 ianuarie este cunoscută sub denumirea de Atanasia Ciumelor sau Tănase de Ciumă. Sărbătoarea se ţine de către femei, contra bolilor, mai ales ale copiilor şi contra viselor urâte, chiar coşmarurilor.
La crăpatul zorilor, bătrânele se întreabă ce au visat, astfel vor şti cum va fi ziua ce abia începe. Visele de rău au semne, pe care, dacă le interpretăm, vom şti să ne apărăm de răul, ce va fi să vie: struguri negri de visăm, inimă rea vom avea. Dar, ca să n-avem inimă rea, nu punem la inimă nimic. Lăsăm de la noi, că duşmanul nebăgat în seamă piere ca o nălucă la ivirea zorilor. Apă tulbure, căruţă, trăsură de visăm sunt semne rele, lacrimi. Îngrijim de fiecare vorbă şi gest, nu răspundem la vorbele-n doi peri şi ceasul rău va trece. Muşcătură de câine de visăm este de rău, ne urmăreşte un duşman. „Du-te pe pustii şi napoi să nu mai vii”, aşa să zicem şi duşmanul nu va mai avea izbândă. Ca să nu visăm urât, bine e să îngrijim cu gând bun ziua de Atanasiile Ciumelor, să furăm un descântec de deochi de la vreo babă şi să ne dorim sănătate că-i mai bună decât toate. Tălmăcirea viselor apare şi în monografia comunei Şişeşti (judeţul Mehedinţi), redactată de Titu Dinuţ (2004). Cât timp satul este păzit de gândul bun de a nu i se uita istoria şi rânduielile, nici un coşmar nu se va-mplini, de-acum în veac.
Antanasiile sunt „zile rele de boale mari şi ameţeli mari de cap şi de dat de rău al copiilor.” In rest, e bine!
În aşteptarea sărbătorii dedicată patronului păstorilor, Sfântul Dumitru, se respectă trei zile Filipii de Toamnă. Lucinul se preîntâmpină şi se cinsteşte şi în ziua lui, la 17 octombrie și amintește de practica legată de animale: încleştarea dinţilor de la pieptănul, cu care se scarmănă lâna. Astfel, animalele vor fi ferite de lupi. Dacă nu se lucrează în această zi cu fire de lână sau de păr, fetele din Vaideeni tot îşi amintesc de Ghemăriţa. Legenda locului spune cum fetelor, la coborârea de la munte, le ieşea în cale o babă înspăimântător de mare şi de slabă, care le cântărea tortul de lână strâns în gheme. Cele ce nu aveau multe gheme erau năpăstuite de Ghemăriţa: le punea să toarcă şi să depene fire din frunzele căzute din fagi. Ciobanii nu uită să le spună fetelor legenda Ghemăriţei atunci când urcă la munte, ca să ştie ce le aşteaptă la coborâre, dacă nu lucrează tortul de lână cât se cuvine.[1] E bine să ştii ce te aşteaptă în viaţă, dacă nu eşti muncitor. Sărbătoare pastorală dedicată lupilor pentru a preveni stricăciunile produse de ei, Lucinul e de respectat, pentru că lupul tot lupe,chiar dacă nu ţi-a mâncat oile.
Ziua Lupului de Lucin, în ziua Sfântului Evanghelist Luca se ţine pentru a feri vitele de boli. Poţi feri vitele, dacă ai minte (ca sfântul Apostol Luca), dacă ai credinţă (cum au avut toţi cei şaptezeci de apostoli) şi dacă faci doar ce este îngăduit. De Ziua Lupului, 18 octombrie e rău de lupi, pentru că atunci când lupii se adună în haită e mare pericol. Şi acum e vremea lor pentru prăsilă. Şi, când răul se-nmulţeşte, frica e tot mai mare. Vitele trebuie ferite de lupi şi de boli. O boală cu leac greu de prins este deochiul. Se spune că, dacă vita nu poartă o panglică sau un ciucure de culoare roşie la coadă, se deoache una-două. Ca să le treacă de deochi li se descântă trei zile în tărâţe, sare şi apă. Apoi li se dau tărâţele pentru a le mânca. Secretul e că în tărâţele de grâu se amestecă muguri de salcie, miere şi aluat, abia apoi se dau tărâţele la vite[2]. Ştiu bătrânele ce ştiu, când spun cu blândeţe, urând de bine: Ptiu, să nu-ţi fie de deochi, da’ frumos mai eşti! Fir-ai al închinatului să fii!”
Moşii de Sâmedru
Marea sărbătoare, a Sfântului Dumitru, trebuie întâmpinată cu un gând şi pentru cei plecaţi prea devreme în Lumea Fără Dor. Moşii de Sâmedru sunt în sâmbăta dinaintea sărbătorii.
Din complexul sistem al practicilor şi obiceiurilor reunite de cultul morţilor, „Moşilor” le revine un loc prioritar.
Obiectele de recuzită folosite în cadrul ceremonialului acestui obicei sunt variate, de la o zonă etnografică la alta. Peste tot însă sunt pregătite pentru această zi „oalele de moşi”, modelate într-o gamă tipologică şi ornamentală foarte bogată.
Moşii de Sâmedru sunt ştiuţi şi sub denumirea de Moşii de toamnă. Se dă de pomană grâu fiert pregătit cu unt (untură), cu lapte sau brânză. În Banat se fierbea scrob cu făină de grâu sau grâu. Mâncarea aceasta se numeşte chiar Moşi şi se dă de pomană. Când se împart moşii, e bine să se spună:
Voi moşi, strămoşi,
Să-mi fiţi voioşi
Să-mi daţi spor în casă,
Cu mult pe masă,
Cu mult ajutor
În câmpul cu flori.
Ziua de Moşi de Sâmedru e zi fără griji, pentru că nu se fac farmece.
Dincolo de semnificaţia magică a gestului „datul de pomană”, „moşii” înseamnă şi într-ajutorarea celor nevoiaşi prin practicarea carităţii în numele celor dispăruţi.
Se spune: nu numai când ai şi dai e bine primit, mai ales când ai puţin şi dai, e facere de bine şi mulţumire. Că fericire de unul singur nu s-a pomenit.
De la mijlocul lunii septembrie începe culesul viilor. Nimic nu era făcut în satul patriarhal fără să se sublinieze rostul, câştigul şi învăţătura din faptul vieţii.
Iar culesul roadelor toamna era prilej de rostit pilde.
Cîrstovul viilor, sărbătoarea viilor se făcea de Ziua Crucii sau după această sărbătoare. Se mai face şi astăzi în sudul ţării în judeţul Dolj şi Vâlcea.
Se respectă un ritual la care participă şi preotul. La Almăju în Dolj preotul vine la locul unde s-au aşezat butoaiele pentru noul an. Se fac rugi la vii şi la pivniţe. Pentru a se-mplini rugile, ţăranii postesc o săptămână. Începe culesul! Strugurii se aşază în târnele de nuiele şi se aşteaptă să fie stropiţi cu aghiasmă. Aghiasma mică se face chiar la vie. Astfel pământul roditor e aureolat de sfinţenia gestului şi a vorbelor. Viţa dă rodul, viţa va fi supusă unui ritual străvechi: o dezgroapă, apoi o ung cu untură, toarnă puţin vin peste ea. Şi până la terminarea culesului se tot întorc la ea, un dus-întors ca vremea cea schimbătoare, pe care ea o-nfruntă pentru a-şi duce rodul la bun sfârşit.
Ţăranul are grija viei tot anul. Nu doar o-ngrijeşte, o păzeşte de nenorociri respectând sărbătorile ţinute pentru vii: Joile, cele după Paşti şi toate vinerile de peste an. Iar practici pentru invocarea rodului şi păzirea viilor de stricăciuni se făceau la marile sărbători ale primăverii, de la Trifon până la Sânziene şi Schimbarea la faţă. Iar la Anul Nou urările amintesc de preaplinul toamnei:
S-aveţi de toate
Ca toamna cea bogată
De toate-mbelşugată.
După echinocţiul de toamnă, ştiut de bătrâni de „Târ înainte-târ înapoi” (nu se lasă roua dusă prea uşor şi se speră la Vara lui Mioi) încep sărbătorile dedicate lupilor, prima fiind în ziua de 24 septembrie: Teclele. Şi cum lupii abia aşteaptă să dea iama prin turmele de oi, ziua se mai numeşte şi teclele berbecarilor: ograda celui ce va lucra în această zi va fi „călcată” de lupi şi îi vor mânca berbecii. Şi turmă fără berbeci, de unde spor? Teclele sunt reprezentări mitice, de care nu uită păstorii şi acţiunea lor distrugătoare poate fi prevenită, dacă vor fi respectate interdicţiile de muncă: femeile, mai ales, pot fi liniştite de tecle, nu trebuie să mai măture prin casă, să mai coase, să folosească obiecte ascuţite. Nu-i bine să dea cenuşa afară din casă. Este credinţa că pot veni lupoaicele să răvăşească cenuşă, să găsească tăciuni aprinşi, acoperiţi de cenuşă, să-i înghită şi astfel să se împuieze. Şi mai ales nu e bine să dea foc cu împrumut, focul este dat de Dumnezeu şi nu trebuie supărat, nu trebuie înstrăinat şi înjurat, că se răzbună. Vatra fără foc şi apă nu trebuie lăsată. Focului îi place să fie păzit, el „vâlvăteşte”, vorbeşte. Cu jar, cenuşă şi spuză se fac farmecele. Focul este o prezenţă sfântă, metafora vieţii şi semn al divinului. Focul, precum norocul: să nu-lîmprumuţi. Acu’ te fericeşte, acu’ te pârjoleşte.
Jandarmii şi salvamontiştii au ajuns astăzi dimineaţă la locul indicat de ciobanii care au cerut ajutor şi au găsit peste 30 de oi moarte sau rănite. Animalele aparţin unor ciobani din Gorj, care erau cu oile în zona Izvoarele Brăişei, la peste 1.500 de metri altitudine.
Acesta nu este un incident singular, cu o lună în urmă, două turme de oi au fost atacate de urşi în zona masivului Retezat, iar săptamâna trecută un cioban a fost grav rănit de un urs în timp ce se afla cu turma în zona lacului Zănoaga.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
