Sărbătoarea Crăciunului la români!

Publicat de Andra Radu, 25 decembrie 2019, 10:00

În cultura românească, Crăciunul este un personaj cu trăsături bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor și eroilor din basme, dar şi calităţi și defecte specifice oamenilor.

Legendele naşterii Domnului zugrăvesc peisajul etnografic al unui sat pastoral unde trăia Moş Crăciun şi avea case mari, grajduri, coşare şi târle pentru vite. Pe neaşteptate, în acest sat liniştit soseşte o femeie necunoscută, care, simţind că i-a venit vremea să nască, bate la poarta casei lui Moş Ajun şi îi cere găzduire. Motivând că este om sărac, acesta o trimite la fratele său bogat, Moş Crăciun. Acesta, fără să ştie că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte sau o trimite să nască în grajdul vitelor.

Crăciuneasa ajută străina să nască, faptă pedepsită de Crăciun cu tăierea mâinilor din coate. Când Moş Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi cere iertare lui Dumnezeu, devenind primul creștin şi sfântul cel mai bătrân.

Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei; este ocazia când toţi se reunesc, părinţi, copii, nepoţi îşi fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.

Obiceiuri şi superstiţii de Crăciun

În dimineaţa de Crăciun, femeile pun un ban de metal şi o nucă în apa în care se spală pentru a fi frumoase şi bogate. Dacă faci baie în ziua de Crăciun, vei rămâne curat tot anul. Aduce ghinion să porţi pantofi noi de Crăciun.

Dacă este cer senin de Crăciun, va fi un an roditor, iar dacă bate vântul, acesta va aduce ghinion.

De Crăciun, pâinea se aşează sub masă, ca să atragă norocul, iar sub faţa de masă se pune pleava de grâu, pentru belşug.

O superstiţie spune că pentru a fi protejat de deochi şi de farmece, se pun în cele patru colţuri ale mesei usturoi şi seminţe de mac.

Copiii născuţi de Crăciun sau de Anul Nou sunt norocoşi.

Maica Domnului veghează viaţa omului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 august 2018, 05:00

La Bobotează femeile dau la cruce fuioarele cele mai lungi. Maica Domnului, de când Lumea, tot împleteşte la un sac din fuioarele care se dau de Bobotează la cruce, cu care să scoată sufletele din Iad.

(varianta audio a rubricii)

Maica Domnului are grijă de femeie şi de pruncul ei. Femeia „în dureri” spală icoana Maicii Domnului şi bea acea apă. Durerile vor fi mai mici.

Copilul, cât e mic, cât suge, se spune, să nu-i dai apă, că pe dânsul îl adapă Maica Domnului; dacă va bea apă, Maica Domnului se va îndepărta de el.

La însurăţeii sau mătcuţarea fetelor se invocă Sfânta Maria. Secvenţa elocventă din ritual se desfăşoară astfel: Tatăl sufletesc pune turta pe masă, pe turtă pune apoi o lingură de sare albă. Toţi cei de faţă, dar mai ales fetele care vor să se mătcuţească (să devină verişoare, verii sau surori de cruce) îşi fac cruce şi zic:

Doamne ajută, Maică Marie

De bine şi de noroc să-mi fie.

Pentru a se „împodobi cu frumuseţe” se fac rugăciuni şi chiar vrăji în numele Maicii Domnului.

„În Bucovina se practică următoarea datină: în revărsatul zoilor fata merge la o apă curgătoare şi zice de trei ori, plecându-şi corpul şi ţinându-şi mâinile cu degetele încleştate:

Bună dimineaţa, apa lui Iordan

Cu stropii lui Avram

Bună dimineaţa, apa lui Ichim

Cu stropii de vin!…

 Povesteşte apoi cum s-a pomenit sluţită, cum Maica Domnului îi făgăduieşte şi-o face mai mândră de cum era. Fiind vrăjită cu „ură, pâră, adusuri, supusuri, minciuni”, Maica Domnului

…Dinţi de os din gură scosu-i-a

Fagure de miere sub limba pusu-i-a…

…Din brâu de şarpe descinsu-a-(a)…

Şi-n brâu de mătasă încinsu-o-(a)…

…Din papuci de plotun descălţatu-o

Şi-n cizme galbene încălţatu-o…[1]

Izvorul Tămăduirii (mare sărbătoare în Săptămâna Luminată, în ziua de vineri) este socotit Izvorul Maicii Domnului. Cu apa din revărsat de zori din această zi se spală cei bolnavi de ochi; se crede că se vor vindeca.

Şi tot pe „izvor” se trimite troacă în care se pune lumină, pentru cei morţi.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Tudor Pamfile, Dragostea în datina tineretului român, Bucureşti, Colecţia Mytos, Editura Saeculum I.O., 1988, p. 177.

Câşlegii de iarnă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 15 ianuarie 2018, 05:00

Perioada cuprinsă între Sfântul Ion şi Lăsatul Secului de Paşti este cunoscută sub numele de Câşlegii de iarnă. Este momentul reinstaurării ordinii într-o viaţă marcată până acum de mese îmbelşugate, ospeţe şi petreceri dionisiace, acte menite să marcheze începutul anului tânăr. Nu întâmplător sfinţii de început de an sunt tineri şi nu întâmplător tinerii sunt cei ce aşteaptă câşlegii de iarnă. Este vremea şezătorilor, a întâlnirilor celor ce doresc să-şi împlinească viaţa prin căsătorie.

(varianta audio a rubricii)

În cele 12 zile ale sărbătorilor de iarnă, de la Crăciun până la Bobotează fetele, învăţate tot de bătrâne, au făcut practici rituale de aflare a ursitului. Mare este nerăbdarea lor de a şti dacă se căsătoresc în „ăst an” şi mai ales cum arată viitorul soţ! Aşa că nu e de mirare că practicile vor continua şi după încheierea sărbătorilor de iarnă.

De Sfântul Ion prin Moldova fetele ştiu un descântec pe care-l spun când se spală pe faţă cu apă neîncepută pusă într-un vas împreună cu un fir de busuioc şi peste care a răsărit soarele. Ele spun vorbele gândind la Maica Domnului:

… eu cu mine te-oi lua,
În apa lui Iordan te-oi spăla,
Cu cămeşă de dragoste
Te-oi îmbrăca,
Cu brâu de dragoste
Te-oi încinge,
Coroană de aur
În cap ţi-oi pune,
Mândru mi te voi clăti,
Mândru te voi limpezi,
Ca argintul strecurat,
Ca maica ce te-a dat,
Ca soarele când răsare
Ca busuiocul cu floare…

Sunt aşteptate şezătorile, întâlnirile tinerilor, pe vremuri asistaţi de bătrâni. În acest cadru se stabilesc viitoarele familii, după ce-şi mărturisesc dragostea şi-şi dovedesc fidelitatea.
Între băieţi şi fete soarta aşază cumpăna dreaptă a judecăţii: băieţii, se spune, sunt mai „judecaţi”, cântăresc bine calităţile fetelor şi, implicit zestrea lor… chiar şi numai de frumuseţe. Asta până vine săptămâna oarbă! Fetele sunt mai nerăbdătoare. De unde vine nerăbdarea? Poate de la gândul că dacă sunt alese mai degrabă este semn că au calităţi evidente, sau poate de la gândul să nu rămână fete bătrâne şi „piatră-n casă” părinţilor.
Cu siguranţă nerăbdarea lor vine de la fire: sunt mai iuţi… aşa şi trebuie, doar ele rânduiesc casa. Îngrijesc apoi de toată familia şi mai ales duc grijile nemărturisite ale vieţii care tot pune cumpănă la mersul firesc al destinului. Altfel nici nu se poate. Că Dumnezeu a lăsat şi noapte şi zi, şi bucurie şi-ntristare, dar sentimentul ultim este de satisfacţie că nu ai făcut umbră pământului de pomană.
Câşlegii de iarnă au început!

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sfântă Maria Mare

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 14 august 2017, 05:00

Este sărbătoarea creştină Adormirea Maicii Domnului, adică mutarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu lângă Fiul său.

(varianta audio a rubricii)

De aceea ziua are însemnul pietăţii şi nu toţi cei ce poartă numele de Maria sau Marin îşi aniversează onomastica. Aceştia o vor face la 8 septembrie, la Sfânta Maria Mică, ziua de naştere a Maicii Domnului.  Tot anul însă se spun credinţele despre Maica Domnului. Sunt credinţe legate de Adormirea Maicii Domnului, chiar şi datini.

Se crede că aşa de mare a fost jalea şi durerea în acea zi, încât poamele cele alese s-au strâns la un loc şi au format un pom mare, care s-a pus în fruntea procesiei, cu care a fost petrecută Maica Domnului la Mormânt. De atunci este datina prin unele zone de a se duce pe ultimul drum al omului un pom încărcat cu tot felul de poame.

De ziua de 15 august sunt legate şi credinţe optimiste.

Femeile merg la biserică să împartă struguri şi prune.

Se spune că e bine să se petreacă, să se facă hore peste zi, hora fiind locul unde se mărturiseşte dragostea, iar ziua de 15 august e ziua când se culege năvalnicul,  iarba dragostei. Ea va fi purtată de fete, pentru că se crede că are puterea magică de a face să năvălească peţitorii.

Şi tot acum coboară oile la vale, imagine surprinsă şi în cântecul oltenesc:

Drăguţă Sântă Mărie

Nu lăsa toamna să vie,

Că-mi ia baciu-n meliţie,

Rămân stânile pustie,

Târliţa fără oiţe,

Scăunel fără băciţă

Care face brânza dulce

Să dea la ciobani să mânce.

De Sfântă Mărie e bine să se mănânce struguri şi să se descânte de sănătate:

Cutare să rămână curat,

Luminat,

Ca steaua din cer,

Ca roua de câmp,

Ca strugurii din vie

În ziua de Sântă-Mărie.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Câşlegii de iarnă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 9 ianuarie 2017, 05:00

Perioada cuprinsă între Sfântul Ion şi Lăsatul Secului de Paşti este cunoscută sub numele de Câşlegii de iarnă. Este momentul reinstaurării ordinii într-o viaţă marcată până acum de mese îmbelşugate, ospeţe şi petreceri dionisiace, acte menite să marcheze începutul anului tânăr. Nu întâmplător sfinţii de început de an sunt tineri şi nu întâmplător tinerii sunt cei ce aşteaptă câşlegii de iarnă. Este vremea şezătorilor, a întâlnirilor celor ce doresc să-şi împlinească viaţa prin căsătorie.

În cele 12 zile ale sărbătorilor de iarnă, de la Crăciun până la Bobotează fetele, învăţate tot de bătrâne, au făcut practici rituale de aflare a ursitului. Mare este nerăbdarea lor de a şti dacă se căsătoresc în „ăst an” şi mai ales cum arată viitorul soţ! Aşa că nu e de mirare că practicile vor continua şi după încheierea sărbătorilor de iarnă.

De Sfântul Ion prin Moldova fetele ştiu un descântec pe care-l spun când se spală pe faţă cu apă neîncepută pusă într-un vas împreună cu un fir de busuioc şi peste care a răsărit soarele. Ele spun vorbele gândind la Maica Domnului:

… eu cu mine te-oi lua,

În apa lui Iordan te-oi spăla,

Cu cămeşă de dragoste

Te-oi îmbrăca,

Cu brâu de dragoste

Te-oi încinge,

Coroană de aur

În cap ţi-oi pune,

Mândru mi te voi clăti,

Mândru te voi limpezi,

Ca argintul strecurat,

Ca maica ce te-a dat,

Ca soarele când răsare

Ca busuiocul cu floare…

Sunt aşteptate şezătorile, întâlnirile tinerilor, pe vremuri asistaţi de bătrâni. În acest cadru se stabilesc viitoarele familii, după ce-şi mărturisesc dragostea şi-şi dovedesc fidelitatea.

Între băieţi şi fete soarta aşază cumpăna dreaptă a judecăţii: băieţii, se spune, sunt mai „judecaţi”, cântăresc bine calităţile fetelor şi, implicit zestrea lor… chiar şi numai de frumuseţe. Asta până vine săptămâna oarbă! Fetele sunt mai nerăbdătoare. De unde vine nerăbdarea? Poate de la gândul că dacă sunt alese mai degrabă este semn că au calităţi evidente, sau poate de la gândul să nu rămână fete bătrâne şi „piatră-n casă” părinţilor.

Cu siguranţă nerăbdarea lor vine de la fire: sunt mai iuţi… aşa şi trebuie, doar ele rânduiesc casa. Îngrijesc apoi de toată familia şi mai ales duc grijile nemărturisite ale vieţii care tot pune cumpănă la mersul firesc al destinului. Altfel nici nu se poate. Că Dumnezeu a lăsat şi noapte şi zi, şi bucurie şi-ntristare, dar sentimentul ultim este de satisfacţie că nu ai făcut umbră pământului de pomană.

Câşlegii de iarnă au început!

 Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

Credinţe populare despre Maica Domnului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 august 2016, 05:50

În această săptămână bine e să ne amintim credinţele de altădată despre  Maica Domnului. Astfel vom invoca bunăstarea familiei şi norocul casei.

Maica Domnului are grijă de femeie şi de pruncul ei. Femeia „în dureri” spală icoana Maicii Domnului şi bea acea apă. Durerile vor fi mai mici.

Copilul, cât e mic, cât suge, se spune, să nu-i dai apă, că pe dânsul îl adapă Maica Domnului; dacă va bea apă, Maica Domnului se va îndepărta de el.

La însurăţeii sau mătcuţarea fetelor se invocă Sfânta Maria. Secvenţa elocventă din ritual se desfăşoară astfel: Tatăl sufletesc pune turta pe masă, pe turtă pune apoi o lingură de sare albă. Toţi cei de faţă, dar mai ales fetele care vor să se mătcuţească (să devină verişoare, verii sau surori de cruce) îşi fac cruce şi zic:

Doamne ajută, Maică Marie

De bine şi de noroc să-mi fie.

Pentru a se „împodobi cu frumuseţe” se fac rugăciuni şi chiar vrăji în numele Maicii Domnului.

„În Bucovina se practică următoarea datină: în revărsatul zoilor fata merge la o apă curgătoare şi zice de trei ori, plecându-şi corpul şi ţinându-şi mâinile cu degetele încleştate:

Bună dimineaţa, apa lui Iordan

Cu stropii lui Avram

Bună dimineaţa, apa lui Ichim

Cu stropii de vin!…

Povesteşte apoi cum s-a pomenit sluţită, cum Maica Domnului îi făgăduieşte şi-o face mai mândră de cum era. Fiind vrăjită cu „ură, pâră, adusuri, supusuri, minciuni”, Maica Domnului

…Dinţi de os din gură scosu-i-a

Fagure de miere sub limba pusu-i-a…

…Din brâu de şarpe descinsu-a-(a)…

Şi-n brâu de mătasă încinsu-o-(a)…

…Din papuci de plotun descălţatu-o

Şi-n cizme galbene încălţatu-o…[1]

Speranţa este cea invocată în momentul de îndoială sau necaz, în clipe de deznădejde sau chiar în cele de plictis. Speranţa este cea care te salvează, proiectându-ţi gândul într-o lumea a ta, unde izbânda binelui este imediată. Şi tot prin speranţă ajungi să împlineşti gândul cel bun, având ca model pe Maica Domnului cea neprihănită, cea făcătoare de minuni, cea care are tăria să-şi vadă fiul murind pe cruce, Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu.

Bătrânele satului mai ştiu credinţe şi obiceiuri, din care imaginea Maicii Domnului este generatoare de atitudini morale, conforme cu mentalitatea universului rural patriarhal. Femeile le respectă ca o lege nescrisă, veşnică şi pentru că încălcarea interdicţiei ar atrage după sine pedepse şi mai ales „însemnări”.

Femeia ţine în echilibru casa, e statornicia şi frumuseţea ei, şi paradoxal, cele mai multe interdicţii îi sunt adresate.

Toate vin de la păcatul originar.

Se spune că femeia nu are voie să sară peste proţapul carului. Va fi blestemată de Domnul Hristos şi Maica Domnului, pentru că proţapul e cruce. Dar bărbatul are voie?

Femeia în fântână nu are voie să intre, căci e blestemată de Maica Domnului cu rânduielile. Numai bărbatul poate intra, pentru că e curat.

Când e vorba despre ei, bărbaţii, admonestările sunt mai blânde. Se spune: „A furat papucul Maicii Domnului”, adică s-a îmbătat.

Atributele pământeşti nesurprinse de iconografie au corespondent în poveşti despre Maica Domnului şi fac trimitere la femeia din satul de altădată.

[1] Tudor Pamfile, Dragostea în datina tineretului român, Bucureşti, Colecţia Mytos, Editura Saeculum I.O., 1988, p. 177.