Ziua Minorităţilor Naţionale din România, la Constanța
Publicat de adinaiftime, 17 decembrie 2017, 18:00
Uniunea Democrată Turcă din România organizează luni, 18 decembrie 2017, începând cu ora 17.00, la Constanţa, o manifestare cultural-artistică prilejuită de Ziua Minorităţilor Naţionale din România, instituită prin lege în acest an ca sărbătoare naţională.
În debutul manifestării, va avea loc lansarea albumului „Comunitatea musulmană din România în ilustrate (1898-1940)”, autori, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea şi comandor (r) Gabriel Octavian Nicolae.
Albumul „Comunitatea musulmană din România în ilustrate de epocă” reuneşte reproduceri după ilustrate de colecţie şi are valoare de document istoric deoarece aduce în atenţia cititorilor imaginea comunităţii turce din Dobrogea, dar şi a celei de pe Insula Ada Kaleh, aşa cum era ea la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Lucrarea conţine explicaţii în limbile română, turcă şi engleză, şi a fost editată de UDTR cu sprijinul fincanciar al Agenţiei de Cooperare şi Coordonare Turcă (TIKA).
Cu prilejul Zilei Minorităţilor Naţionale din România, preşedintele UDTR, Fedbi Osman, va înmâna plachete omagiale celor doi artizani ai albumului, care sunt și autorii volumului „Ada Kaleh – Casele de sub ape”, realizat cu sprijinul UDTR și lansat de curând. Ambele lucrări promovează valorile etno-culturale ale etnicilor turci.
Cea de-a treia personalitate omagiată va fi Haci Ahmet Daştan, primul coordonator al Biroului Agenţiei pentru Cooperare şi Coordonare Turcă (TIKA), deschis la Bucureşti în 2015. În cei aproape trei ani de activitate desfăşurată în România de Haci Ahmet Daştan, din cele 85 de proiecte implementate de TIKA, aproape jumătate au vizat comunitatea turcă.
Printre acestea s-au numărat: renovarea, amenajarea şi dotarea la standarde moderne a 33 de clase de limba turcă, a Lectoratului de Limba Turcă de la Facultatea de Litere, a Bibliotecii „Cahit Arf”, a Laboratorului româno-turc de cercetare matematică „Grigore Moisil”, ambele la Facultatea de Matematică şi Informatică, şi a Catedrei de Istorie Turcă şi Tătară de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, toate din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
Momentul omagial va fi urmat de un program artistic susţinut de ansamblurile folclorice, „Delikanlılar”’ şi „Fidanlar” (UDTR) şi de Ansamblul multicultural coordonat de Laura Bogorodea. Evenimentul este organizat de Comisia de cultură a UDTR şi este coordonat de preşedinta şi vicepreşedinta comisiei, Serin Türkoğlu, respectiv Melek Osman.
Legea privind instituirea Zilei Minorităţilor Naţionale a fost promulgată de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis în data de 7 decembrie. Legea prevede instituirea pe 18 decembrie a Zilei Minorităţilor Naţionale din România ca sărbătoare naţională. Aceasta mai prevede că anual cu prilejul acestei sărbători, se vor organiza manifestări culturale.
Iniţiativa a fost semnată de deputaţii minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, care şi-au motivat demersul prin faptul că Adunarea Generală ONU a adoptat, pe 18 decembrie 1992, Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase.