Helmut Duckadam: Important este să fim mulțumiți cu ceea ce avem, să avem o familie frumoasă lângă noi

Publicat de prosavioleta, 11 decembrie 2024, 09:01

Teoharie Coca-Cosma: Execută a 4-a lovitură de la 11 metri jucătorul cu numărul 11. Este vorba de Marcos. Hai Duckadam! Apără Duckadam! Suntem finalişti! Am câştigat cupa! Cupa Campionilor Europeni este la Bucureşti! Bucurie fără margini în rândurile fotbaliştilor de la Steaua!
Gabriel Stan (reporter): Domnule Duckadam, 7 mai, Steaua era glorioasă, aducea Cupa Campionilor Europeni în România. Cum aţi trăit acea perioadă?

Helmut Duckadam: Sigur că a fost o perioadă frumoasă, dar nu trebuie să uităm că atunci jucătorii nu puteau să plece în străinătate. Practic toți jucătorii de valoare erau aduși la Steaua, Dinamo, Craiova, pentru că toate aceste trei echipe au avut performanțe, inclusiv Rapid, pe plan european. Deci cred că ăsta a fost marele secret. Cum am spus, o perioadă frumoasă. Anul acesta se împlinesc deja 37 de ani de la acea performanță.
Gabriel Stan (reporter): Şi acum vă întreb, poate cu un mic regret, oare vom mai avea șansa să mai prindem o finală măcar de Cupa Campionilor, de Champions League, în actualele ediții, în care să avem o echipă românească prezentă?
Helmut Duckadam: Din păcate nu, din păcate nu. Ne-am bucura să reușim, eu știu, peste câțiva ani, să avem o echipă măcar în grupele Ligii Campionilor, deoarece mai sus nu cred că putem visa.
Gabriel Stan (reporter): Ne întoarcem un pic în trecut, în perioada Stelei glorioase. Ați avut vreo șansă să mergeți afară la vreo echipă puternică după finala aceea cu Barcelona?
Helmut Duckadam: Nu a avut nimeni șansă, pentru că nu puteai să pleci. Dacă plecai sau rămâneai în străinătate, automat UEFA te suspenda doi ani de zile, iar majoritatea dintre noi am avut familie, copii și cine riscă să stea doi ani sau ce echipă te ține… Sigur a fost cazul lui Marcel Răducanu, caz particular, să zicem, care a stat doi ani de zile și după aia a jucat la Borussia Dortmund, dar era greu, era greu în acea perioadă să riști doi ani de zile să stai departe de familie și, după aia, să reîncepi cu fotbalul. Din păcate n-am reușit să prind anii ’90 când se putea pleca în străinătate.
Gabriel Stan (reporter): Şi dacă, nu știu, ați fi avut totuși șansa, era vreo echipă la care vă doreaţi să jucați, să evoluați la acea perioadă?
Helmut Duckadam: Da, îmi plăceau două campionate. Îmi plăcea să ies pe centrări, eram un portar cu talie și o făceam destul de bine. Îmi plăcea campionatul Angliei sau al Germaniei. Acolo m-aș fi văzut că aș fi putut să joc.
Gabriel Stan (reporter): De ce, domnule Duckadam fotbalist, de ce nu alt sport? De ce ați ales fotbalul la acea vreme? Mai erau sporturi de performanță care erau destul de sus.
Helmut Duckadam: N-am avut niciodată în gând să mă fac fotbalist sau sportiv. Am făcut-o de plăcere şi, mai apoi, sigur că dacă am avut acea șansă sau am avut și poate puțin talent, așa am fost selecționat la Școala sportivă Gloria mai apoi, am luat-o de jos. Am fost și la Vagonul Arad, am fost la Constructor Arad, Divizia C, mai apoi am promovat la UTA. Deci n-a fost în capul meu, cum încearcă mulți părinți la ora actuală, ca să-l dea pe copil la fotbal ca să-l facă fotbalist. Am și eu o fetiță de 14 ani, a făcut și ea scrimă, dar n-am dat-o la scrimă să ajungă Ana Maria Brânză. Am dat-o la scrimă să facă sport și acum nu mai face, din păcate, scrimă, pentru că am văzut că nu are acea înclinație sau acea ambiție de a ajunge o mare sportivă, dar dacă va merge acum la liceu, probabil la o clasă de handbal și îi va plăcea și o să aibă talent și vrea ea, cu siguranță că o ajut, dar atunci nu s-a pus problema. Atunci trebuia să ai o meserie. Eu am făcut prima dată o școală profesională, de trei ani, frezor-rabotor și, pe lângă asta, am jucat fotbal. Faptul că am ajuns fotbalist n-a fost niciodată în gândul părinților mei.
Gabriel Stan (reporter): Un moment  inedit pe care vi-l aduceți aminte din cariera dumneavoastră, care ar fi?

Helmut Duckadam: Inedit pentru mine, cea mai mare satisfacție a fost câștigarea primului trofeu și acest lucru s-a întâmplat pe Stadionul 23 August, în finalul Cupei României, când am câștigat 2-1 cu Universitatea Craiova. A fost primul meu trofeu câștigat de care m-am bucurat cel mai tare. Sigur că cea mai mare performanță am obținut-o în ’86 la Sevilia, dar primul trofeu nu se uită, ca și prima iubire. Ceva fantastic, nu-mi imaginam niciodată că o să ajung la o echipă, cum mai era Steaua, și să câștig Cupa României. Da, pentru mine a fost un moment extraordinar.
Gabriel Stan (reporter): Dacă ar fi să, nu știu, să vă gândiți la un regret, care ar fi acela din cariera dumneavoastră de sportiv?
Helmut Duckadam: Nu prea am regrete. Sigur, singurul regret, dar nu te poți pune cu soarta, ar fi… mi-aș fi dorit să joc și eu un an, doi în străinătate, nu neapărat pentru bani, că nu cred că banii te fac neapărat fericit, dar mi-ar fi plăcut să joc în Anglia, era pe stilul meu. Mi-aș fi dorit acest lucru. Poate ăsta e singurul regret.
Gabriel Stan (reporter): Domnule Duckadam, pe final, întrebare: dacă n-ați fi avut acele probleme, poate cariera ar fi continuat mult mai mult? Pentru că știm, portarii au o viață lungă în fotbal.
Helmut Duckadam: Da, cu siguranță, dar cu soarta nu te poți pune. Mi-a dat satisfacție viața, am avut și necazuri. Asta e, o luăm viața cum este. Important este să fim mulțumiți cu ceea ce avem, să avem o familie frumoasă lângă noi și cu sănătatea, după 60 de ani, este cum este. Încercăm să o ducem cât mai onorabil mai departe. Din păcate, se simte. Cei care sunt la vârsta asta știu.
Gabriel Stan (reporter): Oare, nu știu, asta se datorează și sportului, pentru că au fost acele, să spunem, zile sau momente grele, și antrenamente și poate clinciuri cu jucători ș.a.m.d.?
Gabriel Stan (reporter): Cu siguranță, pentru că multă lume cu care mă întâlnesc spune: „Domne, dar cum să te doară pe tine genunchii, cum să ai tu proteză la genunchi, cum să aibă Iovan proteză la șold ș.a.m.d., doar ați fost sportivi”. Da, numai că se confundă de multe ori sportul de performanță cu sportul pe care îl face un amator, care aleargă, merge cu bicicleta, să plimbă, merge la bazin. În momentul când faci sportul de performanță, acolo mergi la limite, deci organismul este forțat la limita maximă și atunci sigur că după aia, încet, încet, cedează ba articulațiile, ba oasele ș.a.m.d. Asta este. Din păcate, 80-90% din sportivii care au făcut sport de performanță se confruntă mai târziu cu probleme destul de serioase de sănătate. Din păcate, am o luptă cu greutatea, vorba lui Gabi Balint, am pierdut lupta cu kilogramele. E greu, e greu și de la o anumită vârstă, și ambiția te mai lasă și asta e.
Gabriel Stan (reporter): A fost Helmut Duckadam. Mulțumesc tare mult încă o dată, domnule Duckadam!
Helmut Duckadam: Mulțumesc frumos și vă doresc și vouă toate cele bune și multă sănătate!