Sanie cu zurgălăi – Maria Lătăreţu

Publicat de Andrei Cretoiu, 3 decembrie 2017, 02:40

Campania Eu aleg România. 100 de cântece ale românilor vă propune azi o voce inconfundabilă şi un cântec de neuitat: Sanie cu zurgălăi.

“Privighetoarea Gorjului”, cum ştim numele-renume al Marie Lătăreţu, “Crăiasa muzicii populare româneşti”, cum au numit-o moscoviţii, sau “Prinţesa cântecului popular românesc,” cum au adulat-o egiptenii, a surprins în melosul său acele rezonanţe inconfundabile ale Gorjului, a transformat ceea ce specialiştii deceniului al treilea al veacului trecut numeau “melodie în stil popular” în „cântecul Mariţei din Bălceştii Gorjului”.

Este şi cazul cântecului Sanie cu zurgălăi. Este o compoziţie din perioada interbelică, asumată prin interpretare originală, de Maria Lătăreţu. Forma ştiută astăzi datează din 1946, când Maria Lătăreţu a folclorizat melodia compunându-i versuri noi, mai apropiate de lirica populară, şi va înregistra această melodie astfel personalizată în 1949 cu taraful soţului ei, Tică Lătăreţu.

Radu mamii, Radule – Benone Sinulescu

Publicat de Cristina Ion, 16 octombrie 2017, 06:25

“Radu mamii, Radule” este, dacă ne permiteţi expresia, unul dintre cele mai populare cântece populare româneşti, o melodie pe care o ştie tot poporul, de la vlădică la opincă şi invers. Printre primele înregistrări ale piesei se numără interpretarea cântăreţului vâlcean Petre Alexandru, imortalizată pe disc în anul 1936.

În perioada postbelică, „Radu mamii, Radule” a fost preluată în repertoriul propriu de o mulţime de interpreţi, printre care Maria Lătăreţu şi Benone Sinulescu. Cântăreţul născut la Siriu, în judeţul Buzău, a imprimat melodia în 1968, înregistrând un uriaş succes care a stat la baza impresionantei sale cariere întinse pe mai mult de patru decenii.

Celebrul cântec este inspirat de povestea haiducului Radu lui Anghel, care dăinuie încă în comuna dâmboviţeană Bărbuleţu, lângă care se presupune că este ascunsă o comoară, într-o peşteră de la poalele Masivului Leaota.

Trandafir de la Moldova – Ştefan Lăzărescu

Publicat de Cristina Ion, 1 octombrie 2017, 07:49

„Trandafir de la Moldova” se cântă atât în România, cât şi în Republica Moldova, iar notorietatea melodiei şi a versurilor par invers proporţionale cu ceea ce se cunoaşte despre perioada în care a apărut şi cine este autorul acestui „imn” neoficial al Moldovei. Specialiştii în folclor (care apreciază că a apărut în perioada interbelică, în sudul ţării noastre), cât şi muzicienii, sunt puşi la grea încercare atunci când apar întrebări legate de originea melodiei.

Creată între cele două Războaie Mondiale, melodia populară „Trandafir de la Moldova” a devenit folclor orăşenesc, cântec de petrecere (nu apare în culegerile de folclor, pe ea s-au ţesut, prin cârciumile din Bucureşti, 8 versuri iniţiale, iar în timp, s-a îmbogăţit cu strofe, în funcţie de locul unde se cânta. A intrat în repertoriul multor interpreţi de muzică populară: Maria Lătăreţu, Ion Creţu, Nelu Huţu, nu i-a răsărit lui Ştefan Lăzărescu pentru întreg rostul vieţii, dar l-a prins în mrejele sale, răspunsul publicului fiind pe măsură.

Născut (la 18 iunie 1913) în Caragele – judeţul Buzău), privind nesăţios către capitală, stabilindu-se în Bucureşti (prin 1941) şi-a desăvârşit studiile muzicale la „secţia pedagogie” a Conservatorului „Ciprian Porumbescu”. Atras, irezistibil, de „cele ale cântului” (potrivit propriei sale expresii), a absolvit şi „secţia canto principal”, fiind coleg cu Nicolae Herlea, Valentin Teodorian, David Ohanesian (iată de ce a participat, în calitate de student, la emisiuni radiofonice „pe viu”, cu arii, duete din opere şi operete, cu lied-uri, prelucrări clasice); a interpretat, cu aceeaşi pasiune, melodii populare, dar şi genul romanţei. Vreo trei ani, a cochetat şi cu muzica uşoară.

M-a făcut mama oltean – Ion Luican

Publicat de Cristina Ion, 19 septembrie 2017, 05:19

Legendarul lăutar al Craiovei, Niţă Băloi, a compus melodia “M-a făcut mama oltean” în 1809, în cinstea lui Iancu Jianu, după ce faimosul haiduc învinsese oastea lui Paşa Pazvant Oglu la Vidin, răzbunându-se astfel faţă de ororile făcute de acesta oraşului Craiova în anii 1799 – 1800, când Pazvant a incendiat şi a distrus mai multe case şi moşii de pe teritoriul Băniei.

La întoarcerea de la Vidin, în Craiova a fost o bucurie nespus de mare, Iancu Jianu fiind primit ca un erou, deoarece îi scăpase de un personaj de temut al acelor vremuri. De altfel, şi din conţinutul textului îndrăgitului cântec se poate observa că personajul descris este văzut ca purtând “căciulă de astrahan, cojocel de miel bârsan şi cămaşă de tulpan”, straie care îl caracterizau în întregime pe Iancu Jianu.

Mai mult, Iancu Jianu era perceput de foarte mulţi ca un personaj care era pe de o parte extrem de sufletist cu cei nevoiaşi, dar şi foarte dur cu cei care îndrăzneau să-l înfurie, aspect ce se regăsește în versurile “Cin’ se ia cu mine bine, îi dau haina de pe mine,/ Cin’ se ia cu mine rău, să-l ferească Dumnezeu”.

Când eram pe Ialomiţa – Tiţa Ştefan

Publicat de Cristina Ion, 12 septembrie 2017, 23:33

Ştiaţi că există melodii care ajung să fie pentru unii artişti adevărate cărţi de identitate? Aşa s-a întâmplat şi cu piesa „Când eram pe Ialomiţa” cântată, încă din anul 1965, de interpreta de muzică populară, Tiţa Ştefan. A fost şi va rămâne, una dintre cele mai îndrăgite 100 de melodii ale românilor din toate timpurile, cerută deopotrivă la recepţiile oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu, dar şi la festivaluri sau evenimente dragi, de familie. Îi aflăm împreună povestea în cadrul campaniei “Eu aleg România – Ascultă-ţi muzica! 100 de melodii ale românilor,” un proiect al reţelei regionale Radio România.

Melodia „Când eram pe Ialomiţa” a fost înregistrată, pentru întâia oară, la Radio România, în anul 1956, de către Eugenia Frunză, o interpretă de muzică populară din generaţia Mariei Tănase, Ioanei Radu sau Mariei Lătăreţu. Însă cea care a transformat această piesă într-un imn al românilor a fost Tiţa Ştefan, o artistă născută în Grecii de Jos, localitate aflată chiar la malul Ialomiţei. A auzit piesa în copilărie, la patefon, apoi, în direct, la un restaurant de lângă Intercontinental. A ştiut dintotdeauna că, într-o zi, va ajunge şi în repertoriul său, fără să-i modifice versurile. Tiţa Ştefan a debutat în anul 1960, într-o zi norocoasă, pe care nu o va uita niciodată.

 „Acest cântec a fost pentru mine ca buletinul. Un piculeţ de talent am avut şi eu de l-am băgat în sufletul oamenilor şi a şi rămas, aşa cred eu”, ne-a mărturisit interpreta

Orchestra „ Valea Timocului” din Bor (Serbia) la Festivalul ”Maria Lătărețu”2016

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 14 noiembrie 2016, 11:00

La împlinirea a 105 ani de la nașterea celei ce a fost numită pe drept cuvânt ”privighetoarea Gorjului”, Maria Lătărețu, instituțiile culturale din județul Gorj au organizat în perioada 7-10 noiembrie 2016 la Tg.-Jiu o nouă ediție a Festivalului național concurs al cântecului popular românesc, festival ce poartă numele marii interprete. Alături de Ansamblul profesionist ”Doina Gorjului”, de cei 36 de concurenți și de Ansamblul „ Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Artă din Tg.- Jiu au evoluat și membrii orchestrei „ Valea Timocului” din orașul Bor (Serbia). Prezența acestora în orașul lui C. Brâncuși este un nou argument al colaborării permanente dintre românii din țară și cei din comunitățile românești de dincolo de fruntariile țării. La mijlocul lunii iulie, artiștii gorjeni au participat la Petrovdan Fest din Serbia. ”Este deja o tradiție pentru noi ca, în apropierea Sf. Petru, Ansamblul ”Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Artă din Tg.-Jiu să fie prezent în Serbia, la Ostrelj, comuna Bor, la românii din Valea Timocului sârbesc, la Petrovan Fest ”Sfântul Petru” 2016” – declara Ianis Gârbaciu înainte de deplasarea delegației de artiști gorjeni la bor.

Tot în ajunul unei mari sărbători creștine, a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, de câțiva ani românii purtători de folclor din Serbia sunt prezenți la Festivalul cântecului popular românesc ”Maria Lătărețu” ca oaspeți ai marelui eveniment muzical competițional.

La ediția din acest an Marele Premiu a fost acordat Andreei Ghițiu din Maramureș, Premiul I soliști vocali a fost acordat ex evo Roxanei Croitoru din Gorj și Georgianei Necșa din Timiș.

Foto:  Andreea Ghițiu – Maramureș

Premiul I soliști instrumentiști a fost obținut de Tudor Vârciu (taragot) din jud. Alba.

Foto: Tudor Vârciu  – Alba

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin

Rodica Bujor – ”o minune a cântecului popular românesc”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 19 iulie 2016, 06:15 / actualizat: 19 iulie 2016, 9:28

Viaţa interpretei RodicaBujor este viaţa dedicată cu patos cântecului românesc.

Născută la 30 iulie 1914, în comuna Voineşti, judeţul Dâmboviţa, va trăi copilăria într-un mediu muzical cultivat de tatăl său şi susţinut de tradiţiile muzicale ale locului. Va dori să depăşească acest stadiu al identificării cu un loc şi, simţind că vocea sa şi repertoriul adunat cu migală din satele dâmboviţene sunt argument pentru ieşirea înlume, s-a prezentat în faţa unei comisii de specialiate care să valideze aceste valori.

Eugenia Rodica Nedelea, penumele său adevărat, va participa la un concurs la Radio Bucureşti. Au fost în concurs peste 800 de purtători de folclor, concursul s-a derulat timp de peste 3 luni. La final au fost două câştigătoare: Eugenia Braia (IoanaRadu de mai târziu) şi Eugenia Nedelea. Din comisie făceau parte mari personalităţi muzicale ale vremii: Theodor Rogalski, Alfred Alessandrescu, Tiberiu Brediceanu, Ion Filionescu, Grigoraş Dinicu, preşedintele comisiei fiind George Enescu. Întrebată ce va interpreta a răspuns cu dezinvoltură: “câteva piese de la noi din sat”. Era, în fapt, întâlnirea cu destinul. Va mărturisi mai târziu: „Un bărbat m-a întrebat care este numele meu. Eugenia Rodica Nedelea, am spus, din ce în ce mai emoţionată. Şi el a zis: frumos, frumos, dar eu aş zice să-ţi fie numele, cum sunt bujorii din obraji. Toţi au aplaudat ş ibărbatul a spus pe un grai frumos, moldovenesc, dacă nu ti superi, în ia sara o să vii mata frumos pe Calea Victoriei, la colţ cu Lemnea, şi o sa-i spui portarului că te-a invitat George Enescu.”

A urmat a doua confruntare cu destinul: interpretarea în faţa invitaţilor marelui compositor şi certificare avalorii sale ca solistă. Cuvintele marelui George Enescu o vor urmări toată viaţa, ca un far al încrederii de care avea nevoie pentru a se deschide ca un receptacol spre frumuseţile cântecului popular românesc: “(…) acum vă prezint o descoperire, o minune a cântecului românesc, fără nici un fel de iz lăutăresc – a prezentat-o George Enescu pe tânăra interpret distinşilor invitaţi. Veţi vedea cum arată românca în adevărata ei frumuseţe.”“Eu – continua mărturisirea Rodica, de-acum Bujor, – plină de emoţie, am început cu o prelucrare: „Voinicel cu părul creţ / Ce te ţii aşa măreţ / Nu stă casa-ntr-un picior / Nici lumea într-un fecior». A fost cum a fost, copleşitor pentru mine, iar la sfârşit George Enescu mi-a mulţumit şi mi-a spus, să îmi păstrez cântecele de acasă şi să le păzesc cu sfinţenie şi să încerc să rotunjesc puţin vocalele.”

A fost o dublă provocare a destinului: să fie reperată de specialişti, să fie îndrumată spre păstrarea cântecelor “de acasă” şi să fie auzită vocea sa la cutia magică, radioul românesc. De aici, drumul s-a netezit, iar repertoriul său variat, de la folclor la romanţe şi lieduri, va fi apreciat de generaţii de iubitori de muzică.

• din Fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune

La Radio a debutat în 1938 cu orchestra lui Vasile Julea, primul disc l-a editat în 1939, cele mai multe înregistrări au rămas în Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române.

• din Fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune

Generozitatea cu care a dăruit lumii cântece de neuitat s-a răsfrânt şi în prieteniile trainice pe care le-a cultivat o viaţă: Ioana Radu, Mia Braia şi Maria Lătăreţu. “Privighetoarea Gorjului”, cum a fost numită Maria din Bălceşti, va depune mărturie în acest sens: “Au fost patru prietene, pe care moartea le-a despărţit. Ele nu s-au putut despărţi, nu au avut niciodată una cu cealaltă sentimentul invidiei, sentimentul că una este mai bună decât cealaltă. Când s-au lansat, s-au lansat toate odată”, adaugă Ioana Lătăreţu într-o mărturisire publică.

L-a apreciat pe Ion Luican, pe care l-a numit ”profesorul romanţei”, pe Cristian Vasile, pe Jean Moscopol. A simţit şi bucuria peliculei, a avut roluri episodice în filme: “Zile de neuitat” şi “Pe cărările dorului”.

Într-un octombrie friguros, era anul 1995, Rodica Bujor avea să plece în Lumea fără Dor pentru a cânta despre dor:

• din Fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune

Rodica Bujor rămâne „o minune a cântecului popular românesc”, definirea lui George Enescu confirmându-se peste timp prin includerea numelu Rodicăi Bujor în patrimonial de valori româneşti înGaleria interpreţilor întru veşnicie.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin