Evocarea jurnalistei și profesoarei Lucia Borza la Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 octombrie 2018, 11:20

Placă memorială pentru profesoara Lucia Borza, la intrarea în Liceul „N. Bălcescu” din Jula

La Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula a fost dezvelită vinerea trecută o placă memorială pentru profesoara Lucia Borza. Inițiativa a venit din partea Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, care a obţinut o finanţare pentru acest scop din partea Ministerului Resurselor Umane şi de la Primăria Aradului. Placa a fost inaugurată la mai bine de doi ani de când a decedat doamna Lucia Borza, prima profesoară de limba română în învăţământul Liceal din Ungaria de azi, fiica preotului ortodox român Ioan Borza din Chitighaz. Pe lângă vocația sa de profesor, Lucia Borza a activat aproape un deceniu ca jurnalist la redacția revistei „Foaia românească”, unde, conform unor mărturisiri anterioare ale sale, și-a dezvăluit o altă latură a talentului său, aceea de a scrie poezii și cărți pentru copii, demonstrând aceasta prin operele sale și prin manualele de limba română editate de dânsa.

Moment cultural

Evenimentul a debutat cu un moment cultural dedicat fostei profesoare, la Centrul Cultural Românesc din Jula.

„Această placă comemorativă vine să amintească tinerilor care învață în această insitituție, nouă și tuturor românilor din Ungaria, despre personalitatea și activitatea artistică a doamnei Lucia Borza și să o mențină mereu în memoria noastră”, a mărturisit Marius Maghiaru, președintele UCRU, în deschiderea evenimentului. Evenimentul a fost urmărit de elevii și profesorii liceului românesc din Jula, de foști elevi ai doamnei Borza, de rude, prieteni, reprezentanți ai diplomației române în Ungaria și de reprezentanți ai instituțiilor românești din oraș, care au venit în această după-amiază să evoce amintirea fostei profesoare.

La eveniment au fost prezentate imagini și un film despre Lucia Borza, au fost recitate poezii din operele scriitoarei, elevi de la școala generală românescă din Jula au prezentat și o scenetă tradițională.

Profesoara Lucia Borza

Cu 70 de ani în urmă, în anul 1949 şi-a deschis porţile unicul liceu cu profil românesc, Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula, care susţinea de la bun început promovarea limbii şi valorilor culturale româneşti şi depunerea cunoştinţelor generale pentru tinerii de origine română de pe aceste meleaguri. Odată cu deschiderea acestei instituţii s-a deschis şi posibilităţile de formare şi de perfecţionare a tinerilor, care după terminarea liceului şi-au continuat studiile în diferite instituţii superioare, astfel de-a lungul anilor s-a format o nouă pătură intelectuală a românimii de aici, în frunte cu mai mulţi intelectuali cu marcă, printre care se enumeră şi doamna Lucia Borza.

Doamna Lucia Borza a fost profesor de limba şi literatura română, un dascăl care a scris şi manuale şcolare pentru elevii din şcolile româneşti, caiete de exerciţii, cărţi de limba română, dicţionar, etc. Tot ea a întocmit primul manual de cultură şi civilizaţie românească pentru clasele 1–4. Doamna Borza şi-a dedicat întreaga viaţă promovării limbii şi culturii româneşti. Misiunea ei a început cu formarea primelor promoţii la începutul anilor 1960. Despre vocația lui tanti Luci, cum o numeau toți apropiații săi, a vorbit doamna Maria Gurzău Czeglédi, directorul Școlii generale și Liceului românesc din Jula. „Doamna Lucia Borza nu doar vorbea ci şi gândea româneşte. Pregătirea ei temeinică de profesie se amesteca cu dorinţa de iubire şi păstrare a acestor valori. Ea ştia să aprindă în sufletul tinerilor scânteia de apartenenţă, de trăire şi fiinţă românească. A fost o profesoară de excepție, a predat, a instruit, a inspirat cu multă dăinuire generaţii de-a rândul. Doamna Lucia Borza a devenit şi autoarea mai multor manuale şcolare, care şi azi şi-au păstrat prospeţimea. Sunt adecvate şi pentru tinerii din zilele noastre. A scris şi literatură pentru copii, ghicitori, poezioare, despre necuvântătoare, despre anotimpuri, joacă, prietenie, iubire, iar în volumul său „Flori târzii” atacă cele mai grave probleme ale existenţei umane. O preocupă problema vieţii şi a morţii, a autocunoaşterii, a identităţii. În aceste frumoase poezii evocă locurile dragi, satul natal, portretul blând al părinţilor, vârsta de aur, anii tinereţii, sărbătorile creştine şi multe altele. O parte a vieţii şi-a petrecut-o la Budapesta, fiind mereu frământată de sentimentul dezrădăcinării. Legătura, dorul de locurile natale, de consătenii ei au rămas vii în sufletul ei, precum a păstrat în suflet o limbă frumoasă românească. În poezia „Plecând din gară” reflectă un profund patriotism local, o iubire nemărginită, o nostalgie profundă legată de aceste meleaguri”, a spus doamna director Czeglédi.

Prietenii și amintiri de neuitat

La ceas de sărbătoare, personalitatea doamnei Lucia Borza a fost evocată și de colega sa de redacție și prietena sa doamna Edda Illyés, pensionară, fost lector la redacția „Foaia românească” din Jula.

„Era în toamna anului 1970, când la școala din Micherechi, zile în șir tema centrală din sala profesorilor era: Vine Doamna, vine doamna Borza!… Și încă în tren am văzut-o pe Doamna: în taior elegant și bluză de mătasă, cu părul ondulat într-o coafură decentă. Puțin emoționată m-am prezentat timid. De atunci a început dialogul nostru – și chiar, o pot spune cert – prietenia de-o viață. Și asta chiar în ciuda faptului că după această primă întâlnire nu ne-am mai văzut cu anii. Încă de pe atunci a început corespondența noastră, mai întâi incidentală, apoi frecventă. Și de-atunci încoace i-am cunoscut bucuriile și necazurile. Mai ales din cele din urmă avusese pe atunci chiar destule de suferit. Editura Didactică nu o apreciase niciodată în mod cuvenit, până la urmă chiar a ignorat-o. Între timp a decedat mama mult iubită și la un moment dat se părea că nimeni n-ar mai avea nevoie de dânsa. Și atunci, într-un ceas bun de prin anii optzeci, fusese invitată de Alexandru Hoțopan, redactorul șef al Foii Noastre – de pe atunci – să colaboreze cu colectivul redacțional din Jula. Spre bucuria generală, doamna Lucia Borza a acceptat colaborarea – care a ținut aproape un deceniu.

Atunci, prin anii optzeci, am reîntâlnit o altă Lucia Borza, cu părul încărunțit, cu pas energic, în ținută sportivă, cu pantaloni albi și mocasini, cu bluze impecabil călcate, la fel, ca pe vremuri, iar în timpul iernii, cu pulovere norvegiene, și întotdeauna cu un mic fular asortat. Odată cu Lucia Borza a intrat și un nou stil de muncă în redacție. Doamna se pricepea la tot și la toate, iar ce nu știa încă – de pildă, să facă fotografii – asta învăța și-și însușea într-o clipită. Dar, înainte de toate, noi, colegii de la redacție am avut ce învăța de la dânsa. În primul și cel mai important rând: limba română, limbajul ales, exprimarea corectă, frumoasă. Lucia Borza era pentru noi etalonul, dar și un dascăl pretențios, sever și minunat. Cine voia, avea ce învăța de la dânsa. În anii aceștia își dădea contribuția în toate procesele tehnologice ale ziaristicii de pe atunci: lectora, scria, traducea, fotografia, făcea titrări și corectură, ajuta în îmbogățirea substanțială a săptămânalului. Pe atunci îi plăcea să facă rebusuri și jocuri distractive pentru paginile de tineret, colecționa prin satele românești proverbe și zicători, compunea versuri proprii. Iar ca fost profesor de română și redactor de manuale, a ținut o strânsă legătură cu Liceul N. Bălcescu, antrenând elevii la concursuri și întreceri, întinerind odată cu liceenii. Marea ei dragoste pentru tineretul școlar românesc a primit expresie prin fondarea – dintr-un capital personal – a Plachetei Bălcescu, cea mai prestigioasă distincție pentru tinerii români din Ungaria. Cu adânc spirit obștesc a creat la săptămânalul românesc nu numai un nou sistem de muncă ziaristică, ci și o nouă atmosferă interpersonală. În debaraua de lângă redacție, Doamna Lucica a amenajat o mică bucătărie – cuhnea, îi ziceam – unde ne pregătea dânsa mămăliguță și mititei, unde mesele ocazionale au primit semnificație rituală. Iar în consecință, în coloanele Foii au apărut tot mai des rețete cu mâncăruri românești, cu predilecție ale românilor din Ungaria. Făcând ani în șir naveta de la Budapesta, ca intelectual doct și multilateral, Lucia Borza a valorificat timpul de pe tren pentru lectură, pentru ascuțirea minții prin compunerea de versuri, prin jocuri mentale sau făcând lucru de mână. De pildă, croșeta copiilor noștri jucării, întocmea caiete de colorat, scornea jocuri. Toate acestea, dincolo că erau surprize și cadouri apreciate, ele făceau și obiect pentru coloanele respective din Foaia. Alte idei au primit formă și contur prin volume realizate și editate din resurse proprii. Lucia Borza și-a păstrat caracterul de homo ludens și în anii de pensie definitivă. Din cuibul ei confortabil și cald din Budapesta, ținea o legătură vie cu conaționalii ei din Capitală, coresponda cu foști colegi și prieteni, continua să întocmească teste, scornea jocuri, făcea culegeri, trăind o viață integră, echilibrată. Povara anilor a purtat-o cu demnitate lucidă. Ca Sfânta Vinerea din poveștile populare, odată cu anii i-a crescut generozitatea sufletească și i-a sporit înțelepciunea. Până și ultima noastră întâlnire a stat sub semnul unei senine sărbători de suflet. Lucica dragă, te-am iubit, te-am apreciat. Am învățat multe de la tine – ce păcat că nu destule… Sunt convinsă că fata părintelui Borza din Chitighaz, ca nici alta, și-a adus ofranda generoasă la altarul cultural și spiritual al românilor din Ungaria.” Acestea au fost cuvintele pline de amintiri ale doamnei Edda Illyés despre profesoara şi jurnalista Lucia Borza.

Dezvelirea plăcii comemorative

La finalul evenimentului, la intrarea în Liceul „Nicolae Bălcescu” a fost dezvelită o placă comemorativă pentru Lucia Borza, de către doamna Maria Gurzău Czeglédi și pr. Marius Maghiaru, după care a avut loc o slujbă de sfințire a acesteia și s-au depus coroane de flori. Sfințirea plăcii a fost oficiată de către pr. Florin Olteanu, protopop de Jula și pr. Visarion Tuderici, secretar eparhial la Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria.

A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească

Foto: Foaia românească